Actualitate
Vladimir Putin a anulat decretul din 2012 care garanta suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova
Președintele Federaţiei Ruse Vladimir Putin a anulat un decret ce recunoștea „suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova” în problema transnistreană. Astfel, Vladimir Putin a anulat decretul care data din anul 2012 și care stabilea politici externe ale Federaţiei Ruse privind integritatea teritorială şi statutului de neutralitate al Republicii Moldova.
Măsura a survenit ieri 22 Februarie 2023, în aceeași zi în care președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a avertizat că Moscova și-ar dori să țină sub control Aeroportul din Chişinău, pentru a putea transporta soldaţi şi echipamente ca să deschidă un nou front în Ucraina dinspre Transnistria.
În Monitorul Oficial al Federaţiei Ruse a fost publicat „Decretul Preşedintelui Federaţiei Ruse nr. 111 din 21 februarie 2023 cu privire la invalidarea Decretului Preşedintelui Federaţiei Ruse nr. 605 din 7 mai 2012 cu privire la măsurile de punere în aplicare a politicii externe a Federaţiei Ruse”.
Potrivit presei ruse citate de agenţia TASS , documentul a fost semnat „pentru a asigura interesele naționale ale Federației Ruse în legătură cu schimbările profunde care au loc în relațiile internaționale”. Măsura de anulare a decretului semnalează că Moscova îşi reconsideră principiile recunoscute până acum în relaţiile internaţionale şi vine după discursul rostit marţi în parlament, în care Vladimir Putin a anunţat că războiul din Ucraina va continua şi că este un război de facto cu SUA şi NATO. De asemenea, tot marţi, Moscova a convocat-o pe ambasadoarea SUA căreia i-a transmis ca Statele Unite să-şi retragă oamenii şi echipamentele militare din Ucraina, pentru că altfel vor fi considerate „ţinte legitime” pentru armata rusă.
În decret se stipulau următoarele: „Pentru a pune în aplicare în mod consecvent politica externă a Federaţiei Ruse, permiţând asigurarea intereselor sale naţionale pe baza principiilor pragmatismului, deschiderii şi politicii multi-vectoriale în condiţiile formării unui nou sistem policentric de relaţii internaţionale, hotărăsc următoarele: 1. Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, împreună cu alte organe federale ale puterii executive (…). e) în relaţiile cu statele membre ale Comunităţii Statelor Independente: să continue să participe în mod activ la găsirea unei soluţii la problema transnistreană, bazată pe respectarea suveranităţii, a integrităţii teritoriale şi a statutului de neutralitate al Republicii Moldova în stabilirea unui statut special pentru Transnistria”.
Decretul a reglementat mai bine de unsprezece ani, de asemenea, relaţiile cu diversele organizaţii internaţionale, inclusiv Uniunea Europeană şi NATO, precum şi cu o serie de alte ţări, printre care Statele Unite ale Americii. Potrivit agenţiei de stat ruse TASS, decretul a fost invalidat „pentru a asigura interesele naţionale ale Federaţiei Ruse în legătură cu schimbările profunde care au loc în relaţiile internaţionale” şi intră în vigoare în ziua publicării.
În efect, reducerea la esenţă cuprinde prevederile documentului respectiv care corespundeau Conceptului de politică externă a Rusiei, iar acum „se aşteaptă ca noua sa versiune să fie aprobată în viitorul apropiat”. În ceea ce priveşte relaţiile cu SUA, decretul revocat prevedea menţinerea unei „interacţiuni stabile şi previzibile, bazate pe principiile egalităţii, neamestecului în afacerile interne şi respectului pentru interesele reciproce”.
Ministerul rus de Externe trebuia să asigure implementarea consecventă a Tratatului dintre Rusia şi SUA privind măsurile pentru reducerea şi limitarea în continuare a armelor strategice ofensive, or, în discursul de marţi, Putin a anunţat că Moscova îşi suspendă participarea la acest tratat. În regiunea euroatlantică, MAE rus trebuia să urmărească „dezvoltarea relațiilor cu NATO, proporțional cu disponibilitatea acesteia de a ține cont de interesele Federației Ruse în domeniul securității și stabilității strategice și de a respecta principiile fundamentale ale dreptului internațional” Avertismentul lui Zelenski: „Plănuiesc asta de mult timp”
Măsura a coincis în aceeași zi în care preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a avertizat că planul Federaţiei Ruse este de a înlocui conducerea prooccidentală a Moldovei, iar pentru aceasta Moscova și-ar dori să țină sub control Aeroportul din Chişinău, pentru a putea transporta soldaţi şi echipamente ca să deschidă un nou front în Ucraina dinspre Transnistria.
Alte evenimente conexe
Federaţia Rusă are staţionaţi în Transnistria aproape două mii de oameni şi există suspiciunea că ar vrea să deschidă de pe teritoriul Moldovei un nou front către Ucraina.
Oficialii de la Kremlin au declarat luni că relațiile cu Republica Moldova sunt foarte tensionate și i-au acuzat liderii de la Chișinău că urmăresc o agendă anti-rusească după ce președintele Republicii Moldove Maia Sandu a declarat lunea trecută că Moscova a elaborat un plan de destabilizare a țării sale, relatează Reuters. „Relațiile noastre cu Republica Moldova sunt deja foarte tensionate”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov și a adăugat că totul este anti-Moscova din moment ce „conducerea (de la Chișinău) se concentrează pe tot ce este anti-rusesc, ei alunecă în isterie anti-rusească”.
La începutul săptămânii trecute, președintele moldovean Maia Sandu a precizat că din partea Moscovei se vrea schimbarea puterii legitime de la Chișinău, prin acțiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, atacarea unor edificii și luarea de ostatici.
Vladimir Putin a anunţat, de asemenea, că Rusia îşi suspendă participarea în tratatul bilateral pe care îl are cu SUA în domeniul armelor nucleare, New START.
Consecințe directe-cale deschisă spre recunoașterea Republicii Transnistrene
Președintele partidului „Spravedlivaia Rossia”- Serghei Mironov- a declarat recent că Rusia ar putea extinde aria așa-zisei „operațiuni militare speciale” și asupra Republicii Moldova, pentru a proteja populația rusă, militarii ruși și depozitele cu muniții, conform deschide.md.
Reamintesc faptul că auto-proclamata „Republică Moldovenească Transnistreană” și-a declarat independența în 1991, act care nu a fost recunoscut deocamdată de niciun alt stat.
Anularea decretului, prin care Moscova a garantat practic suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, i-a deschis lui Vladimir Putin calea spre recunoașterea Republicii Transnistrene, care ulterior să fie „anexată” la Federația Rusă, la fel cum a procedat cu cele patru regiuni din estul și sudul Ucrainei, locuite majoritar de vorbitori de limbă rusă.
Cu toate că Moscova şi-a luat angajamentul la summitul OSCE din 1999 de la Istanbul că -şi va retrage trupele şi armamentul din Transnistria, dar această promisiune asumată nu a fost pusă niciodată în practică.
Ministerul de Externe al Republicii Moldova a luat notă de decizia de abrogare a decretului privind politica externă a Federaţiei Ruse din anul 2012 şi a subliniat că militează în continuare pentru rezolvarea pe cale paşnică a conflictului transnistrean, aşa cum a citat News.ro.
„Vom analiza cu atenţie conţinutul noii concepţii, odată ce va fi făcută publică. În ceea ce priveşte abordarea ţării noastre privind reglementarea transnistreană – rămânem ferm ataşaţi unui proces de reglementare paşnică a conflictului”, a mai spus Filip Cojocaru,purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Chişinău, citat de TV8.md.
Serviciul de Informații și Securitate de la Chișinău a confirmat că a fost avertizat de către Ucraina cu privire la un plan al Rusiei privind distrugerea Republicii Moldova și instaurarea unui regim loial Moscovei și spune că „au fost identificate activități subversive cu scopul subminării statului Republica Moldova”.
De altfel, SIS a declarat public următoarele, ţinând cont tocmai de faptul că „desfășoară măsuri operative pentru elucidarea tentativelor de destabilizare a situației în țară și cooperează strâns cu serviciile de informații partenere.”
În acest context, SIS a confirmat că, atât din informațiile prezentate de partenerii ucraineni, cât și în urma activității operative a Serviciului, au fost identificate activități subversive cu scopul subminării statului Republica Moldova, de destabilizare și de încălcare a ordinii publice.
În acest moment, nu „se mai pot oferi mai multe detalii”, deoarece există riscul de periclitare a diverselor activități operaționale aflate în desfășurare.
Se pare că motivul supărării lui Vladimir Putin , cu amplele sale consecințe l-a constituit șirul provocator al declarațiilor lui Volodimir Zelenski din data de 9 Februarie 2023, care au avut darul de a agita spiritele, venind în contextul în care Moscova a acuzat Occidentul, prin vocea ministrului său de Externe, Serghei Lavrov, că vrea „să transforme Republica Moldova într-o nouă Ucraină”.
President Zelenskyy addresses the European Council, revealing that Ukraine "intercepted the plan of the destruction of Moldova by the Russian intelligence" – adding 'we all are protecting Europe against the regime that wants to destroy Europe's freedom'https://t.co/XDBLnPrcQb pic.twitter.com/eTBQAivlkr
— Sky News (@SkyNews) February 9, 2023
Sursa foto :https://google.ro
Sinteza acestei ştiri a fost realizată de către Daniel Mihai, redactor-şef al platformei media independente Criteriul Național şi colaborator al Ziarului Naționalul.ro
Actualitate
De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?
Ai observat, probabil, că apa de la robinet nu are același gust peste tot. Într-un oraș nu remarci un gust deosebit, în altul simți o notă ușor metalică sau un iz discret de clor. Diferențele apar chiar și între cartiere ale aceluiași oraș.
Apa potabilă respectă standardele legale. Gustul diferit nu indică automat un risc pentru sănătate, ci reflectă compoziția minerală, sursa apei, modul de tratare și instalațiile prin care aceasta circulă până la tine acasă. Iată ce trebuie să știi!
Apa nu este doar H₂O – ce îi influențează gustul?
Apa pe care o bei conține minerale și urme de substanțe dizolvate în mod natural. Pe traseul ei prin sol și rocă, apa dizolvă calciu, magneziu, sodiu sau fier. Stațiile de tratare adaugă dezinfectanți, iar conductele pot contribui și ele la profilul final.
Câțiva factori care influențează gustul:
- Mineralizarea – cantitatea totală de săruri dizolvate în apă.
- Duritatea – conținutul de calciu și magneziu.
- pH-ul – nivelul de aciditate sau alcalinitate.
- Dezinfectanții – în special clorul.
- Materialele instalațiilor – țevi, baterii, racorduri.
Apa complet lipsită de minerale, cum este apa distilată, are un gust plat. Majoritatea oamenilor preferă un anumit nivel de mineralizare, care oferă o senzație plăcută. Totuși, preferințele diferă.
Geologia zonei și compoziția minerală
Apa dură vs. apa moale
Duritatea descrie concentrația de calciu și magneziu.
- Apa dură apare frecvent în zonele cu sol calcaros. Are gust ușor mineral sau amar pentru unele persoane. Produce depuneri de calcar pe baterii și în aparate electrocasnice.
- Apa moale conține mai puține minerale. Este întâlnită adesea în zone montane. Mulți o percep ca fiind mai „ușoară”, dar unii o consideră neutră.
Duritatea nu afectează, în mod obișnuit, siguranța apei pentru consum. Ea influențează gustul și modul în care apa reacționează cu săpunul sau detergentul.
Mineralizarea și gustul asociat
Pe lângă calciu și magneziu, apa poate conține:
- Sodiu – oferă o notă ușor sărată.
- Fier – poate genera un gust metalic.
- Sulfați – pot da un gust ușor amar.
Sursa apei și sistemul de distribuție
Apă de suprafață vs. apă subterană
Furnizorii folosesc două surse principale:
- Apă de suprafață – râuri, lacuri, acumulări.
- Apă subterană – puțuri și izvoare.
Apa subterană trece prin straturi de sol și rocă, ceea ce îi crește conținutul de minerale. De aceea, are adesea un gust mai pronunțat. Apa de suprafață este, în general, mai puțin mineralizată, dar poate conține mai multe substanțe organice naturale. Stațiile de tratare ajustează procesul în funcție de sezon și de nivelul acestor substanțe.
Rețeaua de conducte
După tratare, apa circulă prin kilometri de conducte. Vechimea rețelei influențează experiența finală.
- Conductele vechi pot elibera urme de fier, ceea ce duce la gust metalic.
- Apa care stagnează peste noapte în țevi capătă un gust mai intens.
De ce simți uneori gust de clor?
Clorul este principalul dezinfectant folosit în tratarea apei potabile. El distruge bacteriile și menține apa sigură pe tot traseul până la robinet.
Gustul de clor depinde de:
- Distanța față de stația de tratare.
- Temperatură (vara se ajustează dozajul).
- Timpul petrecut în rețea.
Dacă locuiești aproape de stație, este posibil să percepi un gust mai intens. De regulă, nivelul rămâne în limitele admise.
De ce apa îmbuteliată este diferită?
Apa îmbuteliată are un profil mineral stabil, specific sursei sau stabilit prin procesare. De aceea, gustul rămâne constant de la o sticlă la alta. Apa de la robinet reflectă variațiile locale.
Dacă preferi un gust uniform, dar vrei să reduci numărul de sticle mici și costurile asociate, poți alege varianta cu bidoane reutilizabile. Descoperă oferta H2On și poți beneficia de bidoane de 19 litri, livrate direct la domiciliu, fără contract și cu livrare proprie.
Această opțiune oferă:
- Cost per litru mai redus comparativ cu apa îmbuteliată la 2L.
- Mai puțin plastic de unică folosință.
- Aprovizionare planificată, fără drumuri repetate la magazin.
Ce poți face pentru un gust mai plăcut al apei?
Dacă vrei să îți îmbunătățești experiența zilnică, urmează acești pași:
Verifică informațiile oficiale
Intră pe site-ul operatorului local și citește valorile pentru duritate, pH și mineralizare. Astfel, vei înțelege de unde provin diferențele.
Aplică soluții simple
- Lasă apa să curgă după perioade de stagnare.
- Curăță periodic aeratorul robinetului.
- Păstrează apa la frigider pentru consum.
Alege un sistem de filtrare potrivit
Pentru rezultate optime, instalează un filtru certificat conform standardelor europene. Respectă intervalele de schimbare a cartușelor.
Evaluează alternativele
Dacă îți dorești gust constant și control mai bun asupra aprovizionării, analizează opțiunile de apă livrată la bidon. Compară costul per litru, condițiile de livrare și posibilitatea de a comanda fără contract pe termen lung.
Nu există un singur tip de apă potrivit pentru toată lumea. Important este ca apa să respecte standardele de potabilitate și să îți ofere confort în consumul zilnic. Dacă vrei să înțelegi mai bine ce bei, informează-te, testează soluții simple și discută deschis cu furnizorul. Astfel, poți lua decizii bazate pe date clare.
Actualitate
Un baschetbalist este singurul elev din Sibiu care a obținut media 10 la Bac. „Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu la 10 curat”
Un sportiv din Sibiu este singurul din județ care a obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat. Acesta absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, dar și jucător de baschet.
Paul Itu FOTO: Facebook Mesagerul de Sibiu
Paul Itu joacă la CSU Sibiu, încă de la 7 ani. De acum, planurile sale se vor axa pe facultate.
„Sunt foarte fericit. Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu mă așteptam la 10 curat. M-am trezit, am verificat telefonul și am rămas destul de surprins. Chiar nu mă așteptam la o notă atât de mare”, a declarat Paul.
El a mai adăugat că părinții lui au fost surprinși plăcut de notă și sunt foarte mândri de el.
Pregătirea pentru examen a fost diferită în funcție de disciplină. Procesul de învățare a început chiar din clasa a IX-a, când abia pășea pe băncile liceului.
„La matematică m-am pregătit pentru Bacalaureat încă din clasa a IX-a. La biologie și la limba română am început pregătirea cu aproximativ o lună înainte de examen, dar foarte intens”, a mărturisit absolventul.
Paul va studia Business Management la universitatea prestigioasă din Bruxelles, KU Leuven, alegere despre care spune că i se potrivește și îi oferă mai multe oportunități de dezvoltare.
„Am găsit o facultate care îmi place, într-un domeniu care mă pasionează. În străinătate cred că mă pot dezvolta mai mult și pe plan personal”, explică Paul.
De asemenea, doi elevi din județul Hunedoara au obținut media 10 la sesiunea din iulie a examenului de Bacalaureat, Ana Maria Chirițoiu din Hunedoara și Victor Buble din Simeria fiind felicitați de autorități și conducerile școlilor de unde provin
„Ana-Maria Chirițoiu de la Colegiul Național Iancu de Hunedoara este singura absolventă din municipiul Hunedoara care a obținut media 10 la Bacalaureat, în această sesiune. Practic, ea și-a confirmat statutul de șefă de promoție.
Ana-Maria a fost timp de 4 ani o liceană doar de nota 10, la profilul Matematică – Informatică. (…) Felicitări, Ana-Maria! Hunedoara se mândrește cu tine! Mult succes!”, a transmis Primăria Hunedoara.
Citește mai departe pe Click!
Actualitate
„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei
Discursul public din Federația Rusă atinge noi culmi ale extremismului și violenței verbale, depășind granițele propagandei clasice de război și intrând direct în zona instigării deschise la genocid.
Aleksei Juravliov, liderul partidului ultranaționalist Patria FOTO: X
Deputatul Dumei de Stat a Rusiei, AleKsei Juravliov, a făcut o altă declarație scandaloasă despre Ucraina. Într-un interviu, el a declarat deschis că până la jumătate din populația țării ar putea fi distrusă pentru a combate așa-numitul „nazism”.
Politicianul rus și-a explicat cuvintele spunând că, în opinia sa, unii ucraineni nu își vor schimba opiniile. De asemenea, a afirmat că cei care nu „își schimbă hainele” ar trebui fie expulzați, fie uciși, potrivit ua.news.
„Toți naziștii trebuie exterminați. Toți! Vedeți, chiar dacă este vorba de 50% – chiar 50% – cu toții trebuie să exterminați. Pentru ca această infecție să nu existe acolo, pentru ca nimeni să nu ne amenințe”, a declarat Juravliov.
Această dinamică a cifrelor arată cum mașinăria de propagandă își modifică justificările pe măsură ce conflictul se prelungește. Dacă la debutul invaziei declanșate de Vladimir Putin ponderea elementelor catalogate de Moscova drept periculoase era estimată de deputat la doar două procente, prelungirea rezistenței ucrainene l-a determinat pe acesta să declare că procentul celor care manifestă o atitudine ostilă a urcat artificial la 20-30%, considerând că aplicarea măsurilor extreme este o opțiune de preferat.
Mitraliera ca singur criteriu de departajare între viață și moarte
Sistemul de clasificare propus de deputatul rus elimină orice nuanță juridică sau investigație specifică, reducând identificarea inamicului la un singur element factual: deținerea unui mijloc de protecție sau a unei arme de foc în fața trupelor de ocupație. Întrebat cum ar trebui să se facă distincția clară în teren între combatanți și civili, oficialul de la Moscova a oferit o soluție simplistă și violentă.
„Dacă are o mitralieră, da, trebuie ucis. Ce este de distins? Dacă îl vezi, omoară-l”, a spus el.
Analiștii politici și experții în relații internaționale avertizează că această alunecare ideologică a Moscovei, vizibilă accentuat după anul 2012 și consolidată prin anexarea Crimeei în 2014, poartă numele de „ruscism”.
Acest curent totalitar contemporan se manifestă prin cultul liderului absolut, imperialism agresiv, revizionism istoric și o subjugare strictă a societății civile prin intermediul legilor abuzive și al aparatului administrativ de represiune.
Utilizarea obsesivă a etichetelor de tip „fascism” sau „nazism” la adresa criticilor externi servește doar ca paravan menit să ascundă propriile practici totalitare și să legitimeze epurarea etnică în fața publicului intern.
-
Actualitateacum 3 zile
Avertismentul medicilor privind pastilele banale din farmacii care pot deveni toxice sau își pierd efectul din cauza caniculei
-
Actualitateacum 2 zile
Mâncărurile delicioase pe care le poți face cu numai două ingrediente. Printre acestea se numără și un desert italian legendar
-
Actualitateacum 2 zilePeste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite
-
Breakingacum 2 zileEmmanuel Macron și-a luat cu el faimoșii ochelari de soare la cina cu președintele sirian Ahmed al-Sharaa
-
Actualitateacum 3 zile
Cea mai frumoasă poveste din fotbalul românesc: dubla lui Răducioiu și cele cinci minute până la visul semifinalei
-
Actualitateacum 2 zile
Concediul care te obosește mai mult decât munca. De ce a ajuns relaxarea o misiune imposibilă pentru mulți dintre noi
-
Actualitateacum o zi
A cumpărat o casă veche de 120 de ani, iar ce a descoperit în interior i-a schimbat complet planurile: „Nu am putut să o distrug”
-
Actualitateacum 2 zile
Presa din Italia scrie că Radu Drăgușin va pleca de la Tottenham Hotspur





