Connect with us

Comunicate

Ce se întâmplă în corpul tău când consumi ceai? Iată AICI!

Publicat

pe

Beneficiile aduse de plantele medicinale sunt cunoscute încă din vremuri străvechi, motiv pentru care consumul ceaiului a devenit o rutină zilnică. Dacă dorești să ai în gospodărie numai plante culese de tine sau să utilizezi ceaiurile din plante medicinale este ideal să îți programezi timpul încă de la începutul primăverii, pentru culesul și pentru uscarea acestora. Unele plante se culeg în perioada înfloririi, altele la maturitate sau când au deja semințe. Dacă dorești să afli ce beneficii îți aduce consumul de ceai, găsești în continuare informațiile de care ai nevoie.

Iată de ce consumul de ceai este benefic pentru sănătate:

În afară de faptul că are un gust plăcut, ceaiul are și o poveste minunată care reliefează importanța acestuia. O veche legendă spune că un împărat chinez își bea apa fierbinte la umbra unui copac, timp în care au căzut câteva frunze în ceașca sa. Licoarea rezultată a avut un gust și un miros atât de plăcut, încât împăratul a fost impresionat teribil. De atunci, se dezvoltă din ce în ce mai mult ceremonia de a bea ceai și la chinezi, și la japonezi. Aceste obiceiuri sănătoase au fost împrumutate și în țările europene, unde oamenii se bucură atât de produsele asiatice, cât și de cele autohtone. Când consumi ceaiuri organice Yogi Tea simți cum se instalează starea de bine în corpul tău, mai ales când ești alături de cei dragi. Produsele de la scufita-rosie.ro se recomandă pentru restabilirea echilibrului dintre trup, suflet și minte, conform unei tradiții vechi de peste 3000 de ani. Amestecurile de plante și mirodenii aromatice dau o savoare extraordinară acestor ceaiuri.

Cum te simți când consumi ceai zilnic?

Așa cum mișcarea zilnică este recomandată în fiecare dimineață, se poate spune că o ceașcă de ceai pe stomacul gol este ideală pentru curățarea colonului. 

Desigur, există numeroase plante medicinale sau aromatice, care mai de care mai benefice pentru sănătate. Se spune că este bine să culegi plantele din apropierea casei tale, deoarece acestea nu au crescut întâmplător acolo. Înainte de a te hotărî să consumi ceai se recomandă să te informezi despre beneficiile fiecărei plante în parte și ale amestecurilor de plante.

Dintre beneficiile ceaiului asupra organismului se enumeră:

  • Creșterea imunității organismului

Antioxidanții din componența ceaiurilor și uleiurile volatile ajută organismul să lupte cu virusurile și cu bacteriile care pot genera îmbolnăviri.

  • Detoxifierea organismului

Dacă se consumă conform indicațiilor din prospect și pentru o perioadă suficient de mare, ceaiurile sunt eficiente în eliminarea toxinelor din organism.

  • Ajută digestia

Consumate înainte de masă cu 30 de minute sau după masă la 2 ore efectele ceaiurilor sunt excelente pentru metabolism.

  • Îmbunătățirea funcțiilor creierului

Dacă se stabilește un program zilnic de servit ceaiul și dacă ambianța este una plăcută, este imposibil să nu acționeze în mod favorabil asupra sistemului nervos.

De fiecare dată când simți nevoia să te relaxezi este recomandat să ai pregătit ceaiul preferat care te va ajuta să-ți recapeți echilibrul interior.

Prin urmare, dacă vrei să previi îmbolnăvirile sau pur și simplu dorești să te simți bine la ora 5 după-amiază, ia ceașca de ceai și savurează-l în armonie cu cei din jurul tău! 

 

Sursa foto: pexels.com

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comunicate

iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința

Publicat

pe

De

iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința

Trupa B.U.G. Mafia va fi cap de afiș al ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se va desfășura în perioada 21–23 mai, pe Stadionul Știința din Timișoara. Accesul publicului este gratuit.

Evenimentul se adresează studenților, absolvenților și publicului larg.

Manifestarea va avea loc pe Stadionul Știința și se va desfășura pe parcursul a trei zile.

Participanții sunt invitați să ia parte la concerte și activități studențești.

Articol preluat de pe iubimtm.ro

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Comunicate

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Publicat

pe

De

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc ceva diferit de parfumurile clasice. Spre deosebire de produsele mainstream, acestea sunt create cu accent pe originalitate, ingrediente de calitate și combinații neașteptate, oferind o experiență olfactivă mai personală.

Pornind de la această tendință, Oriflame lansează Top Scents, prima sa colecție inspirată din parfumeria de nișă, realizată în colaborare cu Givaudan Paris – unul dintre liderii globali în parfumerie.

Un element diferențiator important al acestei colecții este chiar modul în care a fost creată. Parfumurile sunt rezultatul unei competiții între parfumieri din noua generație Givaudan, care au avut libertate creativă totală pentru a dezvolta concepte olfactive originale. Acest proces aduce un plus de autenticitate și creativitate fiecărui parfum din colecție.

Pentru cei interesați de culisele acestui proces, Oriflame a lansat și o serie de episoade disponibile pe YouTube, unde poate fi urmărit parcursul de la idee la produs final. Primul episod, dedicat parfumului Rose Mode, este deja disponibil.



Ce diferențiază colecția Top Scents

Top Scents aduce în prim-plan câteva dintre elementele definitorii ale parfumeriei de nișă:
ingrediente atent alese, construcții olfactive moderne și o abordare creativă diferită de cea clasică.

Colaborarea cu Givaudan și implicarea noii generații de parfumieri se reflectă în compozițiile parfumurilor, care pun accent pe contrast, textură și expresivitate. Rezultatul este o colecție care oferă o alternativă accesibilă la parfumurile de nișă tradiționale, fără a pierde din caracterul distinctiv.

De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Rose Mode

Rose Mode este alegerea potrivită pentru cei care apreciază parfumurile florale, dar își doresc o interpretare modernă a acestora.

Trandafirul este reinterpretat într-o manieră actuală, completată de accente catifelate și ușor fructate, care îi oferă profunzime și eleganță. Este un parfum echilibrat, feminin, dar suficient de diferit încât să iasă din tiparele clasice.

De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Neon Oud

Neon Oud se adresează celor care preferă parfumurile intense și contrastante.

Compoziția îmbină note fructate și luminoase cu accente lemnoase și afumate de oud, rezultând un parfum cu personalitate puternică. Este o alegere potrivită pentru cei care caută un parfum memorabil și diferit de variantele obișnuite.


Parfumuri de nișă, mai accesibile

Unul dintre cele mai mari avantaje ale colecției Top Scents este accesibilitatea.

Deși inspirate din parfumeria de nișă și realizate cu ingrediente de calitate, parfumurile pot fi achiziționate la un preț competitiv, direct de pe site-ul Oriflame.

În plus, la prima comandă, poți beneficia de o reducere suplimentară de -15%, ceea ce face experiența și mai accesibilă pentru cei care vor să descopere acest univers.

Unde poți descoperi colecția

Alegerea unui parfum de nișă înseamnă, în primul rând, alegerea unei experiențe diferite. Cu Top Scents, Oriflame aduce acest concept mai aproape de publicul larg, oferind parfumuri moderne, create cu grijă pentru detalii și adaptate stilului de viață actual.

Descoperă colecția Top Scents pe 👉 www.oriflame.ro

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Comunicate

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Publicat

pe

De

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție, relaxare și depășire a limitelor la Divertiland Water Park. Urmând a se desfășura pe 18 aprilie, primul eveniment programat pentru anul acesta este o competiție sportivă de tip duatlon (alergare-ciclism-alergare), organizată în parteneriat cu Federația Română de Triatlon și Seven Sport Club.

„Am început 2026 cu o viziune îndrăzneață pentru Venus Social Concept și ne bucurăm de parteneriatele încheiate pentru organizarea unor noi evenimente sportive la Divertiland Water Park. Avem planificate trei competiții de tip duatlon pe parcursul acestui an, dedicate atât adulților, cât și copiilor. Suntem încrezători în succesul acestora și ne bazăm pe cei peste zece ani de experiență pe care echipa noastră i-a acumulat în organizarea de festivaluri și competiții sportive.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept

Adresat adulților, Campionatul Național Duatlon Tehnic va consta în alergarea pe teren plat (asfalt) și ciclism de șosea pe teren plat, însă cu segmente tehnice. Distanțele de parcurs vor fi variabile, de la 1,5 la 5 km pentru porțiunile de alergare, respectiv de la 9 la 20 km pentru cele de ciclism.
Adresate copiilor, cursele TRIKids vor fi compuse tot din (câte trei) segmente alternative de alergare și ciclism. Distanțele vor fi, de asemenea, variabile (în funcție de vârstă): de la 200 la 1.700 m pentru alergare, respectiv de la 2 la 7 km pentru porțiunile de ciclism.

„În conceperea curselor, foarte importantă pentru noi a fost adaptarea la vârstă, dar și la gradul de pregătire fizică a participanților. Aici am contat, bineînțeles, pe experiența partenerilor noștri specialiști în competiții de tip triatlon, având ca obiectiv îmbunătățirea performanțelor în alergare, ciclism și înot atât pentru grupuri, cât și pentru indivizi. Prin evenimentele sportive organizate de Venus Social Concept la Divertiland dorim să oferim tuturor participanților șansa de a-și testa și îmbunătăți abilitățile fizice și psihice, mai mult decât a obține un loc într-un clasament.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept

Amplasat în vestul Capitalei și funcțional de mai bine de un deceniu, Divertiland Water Park este deja una dintre destinațiile de relaxare favorite ale bucureștenilor (și nu numai), pe timp de vară. În ceea ce privește organizarea de evenimente, acesta se impune prin atuuri precum suprafața extinsă, de zece hectare, infrastructura completă (scenă, zonă de food, acces la piscine și numeroase atracții acvatice etc.), localizarea accesibilă (A1, km 13, cu acces facil din București), dar și facilitățile prevăzute pentru autoturisme (peste 1.000 de locuri de parcare, alături de stații de încărcare pentru mașini electrice).

Despre VENUS GROUP
VENUS GROUP este un grup de companii cu activitate în domeniul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare (prin diviziile Venus Capital Investment și Venus Build), dar și în cel al marketingului și organizării de evenimente (prin Venus Social Concept). Proiectele și evenimentele asumate de fiecare divizie sunt susținute de o minuțioasă cercetare de piață, având permanent în vedere adaptarea la cererea reală existentă în piață.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni” Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”
Actualitateacum 5 ore

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”

Liderul AUR George Simion a transmis, marţi, condiţiile formaţiunii pentru partidele din coaliţia care s-a rupt: Parlament cu 300 de...

Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice? Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice?
Actualitateacum 8 ore

Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice?

Cutiile termoizolante cu temperatură controlată sunt esențiale în lanțurile logistice moderne, mai ales pentru produse FMCG și farmaceutice sensibile la...

Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță
Actualitateacum 11 ore

Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță

E vineri seara. Un utilizator constată că ecranul telefonului s-a spart după o cădere. Problema nu e reparația în sine...

Dezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii Dezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii
Actualitateacum 18 ore

Dezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii

Olimpiadele școlare sunt în centrul unei dezbateri care ridică întrebări cu privire la viitorul acestor competiții. Consiliul Național al Elevilor...

Noua termocentrală Mintia, construită în trei ani. Investiția de 1,7 GW aduce aproape 1.000 de locuri de muncă Noua termocentrală Mintia, construită în trei ani. Investiția de 1,7 GW aduce aproape 1.000 de locuri de muncă
Actualitateacum o zi

Noua termocentrală Mintia, construită în trei ani. Investiția de 1,7 GW aduce aproape 1.000 de locuri de muncă

Aproape 1.000 de oameni lucrează pe șantierul noii termocentrale de la Mintia, construită în județul Hunedoara, după închiderea fostei centrale...

Ciolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, unde chiria ar ajunge la 15.000 de euro: „Nu voi fi deloc influențat de aceste minciuni” Ciolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, unde chiria ar ajunge la 15.000 de euro: „Nu voi fi deloc influențat de aceste minciuni”
Actualitateacum o zi

Ciolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, unde chiria ar ajunge la 15.000 de euro: „Nu voi fi deloc influențat de aceste minciuni”

Marcel Ciolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, pentru care ar plăti o chirie de aproximativ...

De ce durerile de spate nu trec singure – și ce poți face acum De ce durerile de spate nu trec singure – și ce poți face acum
Actualitateacum o zi

De ce durerile de spate nu trec singure – și ce poți face acum

Te-ai trezit dimineața cu spatele înțepenit? Sau poate durerile au apărut treptat, zi după zi, și acum îți afectează fiecare...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro