Actualitate
„Survivor România“. După Marea Unificare a început marea dezbinare: „Să-ți dea Dumnezeu după sufletul tău!“
Orgoliile sunt mai puternice ca niciodată, iar presiunea
e tot mai mare de când concurenții sunt pe cont propriu în reality-show-ul de
la Pro TV.
După Marea Unificare de săptămâna trecută, Faimoșii
și Războinicii au fost uniți într-un singur trib, numit Taino, și au fost duși
pe o nouă insulă. Cum era firesc, cei 13 concurenți s-au tatonat și au testat
terenul, ținând cont că de acum încolo fiecare va lupta pe cont propriu, iar
probele sunt individuale.
Însă au apărut și primele bisericuțe, comentarii, posibile
alianțe și bârfe. „Pe mine nu mă deranjează Remus și Kamara, dar nu pot să-i
înghit. Sunt prefăcuți, șerpi, își doresc să fie în prim-plan mereu“, a spus
fosta Războinică Andreea Moromete despre cei doi foști Faimoși.
Primul joc la individuale s-a dat între cele șapte
fete și cei șase băieți rămași în competiție și a fost un joc de Recompensă. În
prima parte a jocului s-a ales câte un căpitan, atât pentru fete, cât și pentru
băieți. Astfel, Ștefania a devenit căpitanul fetelor, iar Kamara cel al
băieților, iar aceștia și-au format echipele pentru acest joc. Echipa condusă de Ștefania a
câștigat jocul, iar ironiile la adresa lui Kamara au apărut imediat. „El știe
și strategia pentru următorul sezon «Survivor»“, l-a ironizat Ionuț Iftimoaie.
Conflictul între cei doi a continuat după joc, pe insulă, căci
Kamara îl provoca pe Ionuț Iftimoaie. „Caută ceartă, caută conflict, ăsta e
Kamara pe care îl cunosc eu de ani de zile“, a mai spus fostul kickboxer. „Furstrările ies la iveală, masca a căzut, iată-l pe
adevăratul Ionuț Iftimoaie“, a spus și Kamara.
După prima noapte pe insula Taino a izbucnit un
conflict și între foștii Războinici Dan Ursa și Alin Chirilă, cu acuzații de „trădare“
și „minciună“ din partea primului.
Kamara a fost ușor apostrofat și de Andreea Porkolab,
lucru care i-a lezat orgoliul, astfel că trecut la „atac“ la testimoniale. „Ia
uite ce deșteaptă e Porkolab, a văzut ea. Mamă, ce știi tu, Porkolab, ești
fantastică“, a comentat acesta. Și cu Alexandra Ciomag a avut o discuție
contradictorie, iar Kamara pare să-și facă tot mai mulți dușmani în competiție.
„Vorbești foarte impertinent pentru vârsta ta la adresa unui om care ar putea
să-ți fie tată. Ești cea mai mare mincinoasă! Să-ți dea Dumnezeu după sufletul
tău!“, a încheiat el.
Imaginea 1/3:
Kamara in lacrimi la Survivor jpg
Actualitate
Bonnie Tyler, în stare critică după complicații medicale: artista a fost plasată în comă indusă
Cântăreața britanică Bonnie Tyler a fost plasată în comă indusă medical, potrivit ziarului portughez Correio da Manha.
Bonnie Tyler FOTO: Profimedia
Presa din Portugalia arată că interpreta hiturilor „Total Eclipse of the Heart” și „Holding Out for a Hero” a fost recent transportată de urgență la spital și a fost supusă unei intervenții chirurgicale la nivelul intestinului.
Bonnie Tyler a fost operată de urgență din cauza unei perforații intestinale și este internată în unitatea medicală din Algarve, Portugalia, din 30 aprilie, scrie Mediafax.
Potrivit Correio da Manha, cântăreața este conectată în prezent la un ventilator în secția de terapie intensivă. Bonnie Tyler se află în comă indusă după câteva zile de spitalizare în Faro, în urma operației la intestin.
Conform rapoartelor, cântăreața britanică este inconștientă și se află în Unitatea de Terapie Intensivă, iar în acest moment prognosticul este foarte rezervat.
Starea sa clinică a fost stabilă până miercuri, dar în ultimele ore starea sa de sănătate s-a înrăutățit.
Bonnie Tyler urmează să înceapă un turneu european pe 22 mai. Sunt programate concerte în Germania, Turcia, Republica Cehă, Ungaria, Suedia și alte țări.
Bonnie Tyler (numele real Gaynor Sullivan) s-a născut în iunie 1951 în Marea Britanie. Cariera sa muzicală a început în 1976 cu hitul „Lost in France”. Popularitatea cântăreței a atins apogeul în anii 1980 și 1990. În 2013, a concurat la concursul Eurovision cu piesa „Believe in Me”.
Artista Bonnie Tyler a susținut de-a lungul timpului și concerte în România.
Actualitate
Tudorel Toader explică de ce Ilie Bolojan nu ar mai putea fi numit premier după moțiunea de cenzură: precedentul Orban, invocat
Fostul judecător constituțional Tudorel Toader susține că o eventuală repropunere a lui Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru, după o moțiune de cenzură, ar putea încălca logica deciziilor Curții Constituționale și voința Parlamentului.
Tudorel Toader, fost judecător constituțional FOTO: Arhivă, adevărul
Toader explică faptul că efectul unei moțiuni de cenzură este unul politic și instituțional clar:
„Adoptarea unei moțiuni de cenzură înseamnă un vot de blam la adresa premierului și a echipei guvernamentale. Este un vot de blam în sensul că Parlamentul își exprimă neîncrederea în capacitatea premierului și a Guvernului de a pune în aplicare programul de guvernare”, a declarat acesta pentru Digi24.
În opinia sa, o eventuală nouă desemnare imediat a aceleiași persoane ar ridica probleme de constituționalitate. „Dacă propui același premier, același candidat, înseamnă că președintele care face propunerea nu ține cont de voința Parlamentului. Or, în echilibrul puterilor în stat, Parlamentul este suveran”, a mai spus Tudorel Toader.
Toader invocă Decizia CCR nr. 85/2020, legată de desemnarea lui Ludovic Orban după demiterea guvernului său: „Există Decizia CCR nr. 85/2020, cu referire la Ludovic Orban, pe care Klaus Iohannis voia să îl redesemneze premier, iar CCR a spus că nu poate fi desemnată aceeași persoană care a făcut obiectul unei moțiuni de cenzură”, a precizat Toader.
Fostul judecător admite însă că au existat reveniri în funcție, dar în contexte excepționale.
„Între timp fusese desemnat Florin Cîțu, care și-a depus mandatul. A intervenit pandemia, s-au schimbat condițiile socio-economice, iar contextul în care Orban a fost învestit a doua oară era diferit”.
El a mai făcut referire și la cazul lui Emil Boc. „Da, dar Boc a fost reinvestit după ce Traian Băsescu a fost reales. Avem, așadar, două exemple de premieri care au fost demiși prin moțiune de cenzură și ulterior reinvestiți, însă de fiecare dată a intervenit un eveniment care a schimbat contextul în care fusese adoptată moțiunea”, a explicat fostul judecător.
Lider PNL: „Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou prim-ministru”
Pe de altă parte, liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a afirmat, joi, 7 mai, că Ilie Bolojan ar putea fi desemnat din nou premier, chiar dacă guvernul condus de acesta a căzut prin moțiune de cenzură.
„Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou prim-ministru. Decizia Curții Constituționale din 2020 este foarte clară. Premierul demis prin moțiune de cenzură poate fi din nou desemnat să formeze Guvernul, dacă: Președintele României nu urmărește să provoace alegeri anticipate, prin desemnarea aceluiași candidat (fost premier). Nu suntem în acest scenariu. Condiție îndeplinită”, a scris Gabriel Andronache, pe FB.
Potrivit acestuia, o altă condiție este coagularea, de către candidatul desemnat, a unei noi majorități parlamentare care să nu fie formată din aceleași partide care formau majoritatea înainte de moțiunea de cenzură.
„Condiție îndeplinită deoarece PNL a adoptat o decizie că exclude o nouă coaliție cu PSD”, a precizat liberalul.
De asemenea, spune el, este nevoie ca „desemnarea aceluiași candidat să nu fie imediată moțiunii de cenzură, adică „să treacă o perioadă rezonabilă de timp” de la data moțiunii de cenzură, în care opinia Parlamentului să se poată modifica cu privire la fostul Prim-Ministru”. „Și această condiție este pe cale a se împlini”, a adăugat el.
Criza politică a fost declanșată de adoptarea moțiunii de cenzură depuse de PSD și AUR, care a trecut cu 281 de voturi „pentru”, din 288 de parlamentari prezenți.
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost astfel demis, însă va rămâne interimar până la formarea unui nou executiv.
Președintele Nicușor Dan a început miercuri, 6 mai, consultările informale cu liderii partidelor care s-au aflat la guvernare.
Actualitate
Mesaj RO-ALERT la Galați: „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian”
Unii locuitori din Galați au primit joi dimineață, la ora 08:40, un mesaj RO-ALERT emis de autorități, prin care populația este avertizată asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian.
Un mesaj RO-ALERT a fost transmis unor locuitori din Galați. FOTO: arhivă
Mesajul transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îi îndeamnă pe oameni să își păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă.
„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori”, se arată în mesajul transmis populației.
Avertizarea a fost emisă pentru o durată estimată de 90 de minute. Mesajul a inclus și o variantă în limba engleză.
Amintim că pe 25 aprilie, fragmente de dronă au căzut într-o zonă locuită din Galați, mai exact în zona Bariera Traian. Resturile au lovit un atelier din curtea unui localnic și un stâlp de electricitate, iar la fața locului au intervenit echipaje de poliție și pompieri. Sute de locuitori au fost atunci evacuați din cauză că drona avea încărcătură explozivă. În aceeași zi, drona a fost prealuată și detonată într-o zonă sigură.
-
Breakingacum 2 zileGrindeanu anunță că este gata să refacă coaliția de guvernare, alături de PNL: „Bolojan a fost prim-ministrul USR”
-
Actualitateacum 3 zile
Moțiunea de cenzură, între alianță și sabotaj. Analiza consultantului politic George Rîpă despre planul secret al AUR
-
Breakingacum 2 zile6 Mai, calendarul zilei: George Clooney împlinește 65 de ani. Hindenburg, cel mai mare dirijabil construit vreodată, ia foc
-
Breakingacum 2 zileO navă a Franței a fost atacată în Strâmtoarea Ormuz de un proiectil de origine necunoscută: mai mulți marinari răniți. Ce anunță Guvernul de la Paris
-
Actualitateacum 2 zile
Tensiuni în PNL: vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Adrian Cozma, atacă tabăra anti-PSD și cere rămânerea la putere
-
Actualitateacum 3 zileTop criterii de selecție pentru dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale în 2026
-
Actualitateacum 3 zile
Ecografia testiculară la copii: investigația simplă care poate face diferența dintre timpuriu și prea târziu
-
Actualitateacum 2 zile
Ucraina crește intensitatea atacurilor cu drone cu rază medie de acţiune asupra forţelor ruseşti





