Actualitate
Podscastul lui Ionuț Vulpescu – invitat, prof. Adrian Niculescu
Episodul 33 al sezonului
II al podcastului Avangarda dezvăluie
o ediție fabuloasă despre prima sărbătoare a zilei de 11 iunie în societatea
românească, în urma adoptării unui proiect de lege al deputatului și fostului
ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu. Se împlinesc 175 de ani de la Revoluția
din 1848. Iar de anul acesta, în baza legii initiate la sugestia invitatului,
Adrian Niculescu, ziua de 11 iunie este aniversată și recunoscută ca zi a
Victoriei Revoluției de la 1848. La microfonul Avangardei, cel care explică îndeaproape ce înseamnă acest moment
pentru formarea conștiinței naționale, și de ce este un eveniment care a
modernizat România mai mult decât ne putem închipui, este istoricul Adrian
Niculescu. Cu o bogată activitate publică și culturală susținută, autor a nenumărate
volume, dintre care amintim „Din
Exil, după Exil”, „De la limes-ul lui Fokas la granița lui Eminescu – Studii de
istorie”, „1848 – 1989: De la Primul la Noul ’48”, „Aux
racines de la démocratie roumaine – Pruncul Român, premier journal libre roumain,
chonique de la Révolution valaque de 1848”, Adrian Niculescu e cel mai în măsură să explice
culisele pașoptismului, de altfel, obiectul lui de adorație intelectuală.
Aflăm, totodată, de ce sărbătorim Ziua Tricolorului la o dată greșită și care
sunt provocările sărbătorilor naționale, plecând de la acest context.
Interviul integral poate fi vizionat aici:
Prima
sărbătorire, prin lege, în România, a zilei de 11 iunie
Ionuț
Vulpescu: Bună ziua, la un nou episod al podcastului meu! Azi e o zi specială,
e 11 iunie, și pentru prima oară se sărbătorește prin lege, în România, 11
iunie, Ziua Victoriei Revoluției de la 1848. Am bucuria să îl am invitat pe cel
alături de care am promovat această lege, cel care a avut ideea pe care eu am
reușit, în cele din urmă, cu spiritul colegilor mei, să o impunem. În urmă cu
câteva luni, Președintele României a promulgat această lege, astfel încât
suntem la 11 iunie, și sărbătorim 11 iunie, Ziua Victoriei Revoluției de la
1848. Mă bucur să îl am invitat pe profesorul, istoricul și prietenul meu,
Adrian Niculescu, alături de care am gândit această inițiativă. Adrian, îți
mulțumesc mult pentru că ești invitatul meu la podcast și pentru sprijinul,
ideea pe care ai avut-o, legată de 11 iunie.
Adrian
Niculescu: Cu foarte mare drag,
dragă Ionuț. Îmi dai voie să vorbim așa, pentru că ne cunoaștem de vreo 22 de
ani…
I.V.:
Nu insista, deși ești istoric, să nu fim foarte clari cu trecutul…
A.N.: Acesta e adevărul, ne cunoaștem de 22 de ani, suntem
prieteni, am colaborat la foarte multe lucruri, și printre succesele noastre
cele mai frumoase…
I.V.:
Așa este…
A.N.: Obținerea, după 175 de ani, de fapt, putem spune,
oficializării și ca sărbătoare națională, ziua, cum ai spus foarte bine,
fiindcă eu am fost cu ideea, dar tu ai fost cu realizarea. Și, hai să spunem
ascultătorilor noștri, a durat 12 ani! 12 ani! Ceva care ar fi trebuit să fie
adoptat prin consens național de Parlament în zece minute, se putea, în mod
normal. Așa s-ar fi putut.
I.V.:
Ca să fim corecți, eu am reușit în vreo 2-3 ani ca să duc la capăt această
idee. Tu spui, acești 12 ani, de când ai avut această idee și ai încercat
diverse formule. Uite că am reușit.
A.N.: Ionuț, dă-mi voie
să îți aduc aminte, ai pornit demersurile, la îndemnul meu, imediat ce ai fost
ales deputat, în 2012, am discutat chestiunile acestea, iar în 2017, ai obținut
în aceeași zi, zic de zi, 11 iunie, consensul Senatului, pe vremea aceea erai
senator. Îmi aduc foarte bine aminte. Am memorie de istoric. Ai venit în
Academia Română, unde era o sesiune, sperăm să putem face și acum o sesiune, eu
lucrez la chestiunea aceasta, chiar mâine ar trebui să avem această sesiune, pe
12. Tu ai venit în Academie în timpul sesiunii și ai adus vestea, „Senatul a
adoptat astăzi!” Eram la 170 de ani de la Revoluția din 1848.
Adrian Niculescu, despre prima zi civică, 11 iunie 1848:
„Această lege ar fi trebuit să se adopte în zece minute, prin consens național
și în unanimitate!”
I.V.:
Tu ai fost și în comitetul care s-a ocupat de aniversarea a 150 de ani de la
1848!
A.N.:
Da! Prin voința mult regretatului
Eugen Simion, eu am fost secretar executiv, cred că era statutul meu, sau
secretar general al comitetului de organizare, în 1998, a comemorării,
aniversării, sărbătoririi, pentru că e o sărbătoare, a 150 de ani de la
Revoluție. Profesorul Eugen Simion, pe vremea aceea Președintele Academiei
Române, mi-a dat această sarcină de a fi secretarul executiv al unui comitet
care s-a constituit, care, din păcate, nu a funcționat foarte bine. Mă rog,
asta e o altă poveste. A fost un drum
foarte, foarte anevoios, repet, în mod normal, ar fi trebuit să se adopte în
zece minute, prin consens național și în unanimitate. Asta ar fi fost normal pentru o sărbătorire
de gradul 0, cum este aceasta. Acum, pentru a clarifica și a edifica despre ce
este vorba, am să spun că ziua de 11 iunie este așa cum în sfârșit, scrie negru
pe alb, într-o lege a statului român, care aștepta de 175 de ani, sau de 174,
să spunem, normal era să fie sărbătorită și a fost, în timpul lui Cuza și
înainte, a fost sărbătorită, o să vedem, e prima noastră dată civică. E prima zi civică, până atunci nu exista așa
ceva. Au fost manifestări începând cu 1859, după alegerea lui Cuza, și mai ales
în 1863, când erau 15 ani, era prima aniversare, oarecum rotundă, și a fost o
mare manifestație în București, se calculează cca 40000 de persoane, care au
ieșit în stradă și au cerut votul universal, care este una dintre promisiunile,
sau dacă vrei, unul dintre punctele Proclamației de la Islaz. 11 iunie, este pe
de o parte, Ziua Revoluției de la 1848, dar este și ziua, cum știi foarte bine,
la propunerea ta și a mea, Ziua Democrației Românești, numai că tu ai
inițiativă parlamentară. Eu nu am. Asta e diferența. Ziua Victoriei Revoluției
și a Democrației Românești. De ce? Deoarece este ziua când, mă rog, cu două
zile înainte, de fapt, pe 9 iunie, căci pe 11 a fost semnată de către domnul de
atunci, care era încă Bibescu, proclamația de la Islaz. Or Proclamația de la
Islaz, dincolo de semnificația Revoluției, o să revenim, Proclamația de la
Islaz respiră, până astăzi, în
constituția noastră. Trăiește, Proclamația de la Islaz!
Textul Proclamației, 4 ore de citit cu lupa: „E o idee pe
care a avut-o Heliade Rădulescu”
I.V.:
Arat-o, arat-o la cameră, celor care ne urmăresc!
A.N.: Asta e forma scurtă a Proclamației, să spunem, forma
scurtă…
I.V.:
Din 9 iunie 1848.
A.N.: Tradusă în epocă, la Craiova, tradusă de un domn Faenza,
probabil un evreu sefardid, care a tradus-o și în limba franceză, și în limba
germană. Este în românește cu caractere semichirilice, de tranziție, în
franceză și germană, cu traducere din 16 iunie 1848, deci în zilele
revoluționare. Izbucnise. Iar aici, pe
spate, am adus forma lungă, să spunem așa, a proclamației, forma lungă, care
arată așa. Forma lungă este, putem spune, dacă am vrea să fim răutăcioși, e un
fel de peltea lungă, dar este și plină de nestemate, adică are și lucruri
interesante. E adevărat, forma lasă de dorit. Fiindcă, gândiți-vă, asta era
destinată să fie afișată pe zidurile Bucureștiului. Așa ceva, cu 22 de puncte,
se citește ușor, rapid. Pe așa ceva însă trebuie să stai 4 ore, cu lupa, sau cu
ceva, să citești acolo. Este incredibil, e o idee pe care a avut-o Heliade
Rădulescu.
Dâmbovițeanul Ion Heliade Rădulescu, primul Președinte al
Academiei Române
I.V.:
Asta voiam să spun! Trebuie spus că Proclamația a fost citită de un mare
târgoviștean și dâmbovițean, știi că am onoarea să reprezint județul Dâmbovița
din Parlament. Este primul Președinte al Academiei Române, Ion Heliade
Rădulescu.
A.N.: Da, este dâmbovițeanul Ion Heliade Rădulescu, dar eu am
niște rezerve în legătură cu personajul respectiv. A fost cam mare oportunist.
Nu a fost negat, pentru că a creat o masă critică.
I.V.:
Are un loc în istoria noastră.
A.N.: A creat o masă critică foarte importantă. Era cel mai
important intelectual de pe piața din București. Asta este clar…
I.V.:
Și primul ziar, l-a înființat tot el.
A.N.: Îl înființează bietul Dinicu Golescu, cu banii lui, cu
inițiativa lui Dinicu Golescu, el e doar executantul. Dar după aceea s-a erijat
și aici începe partea negativă a personajului, s-a erijat el în autor. E
adevărat, a cumpărat ziarul Curierul
Românesc, apărut în 1828 prin strădaniile marelui boier Dinicu Golescu, ca
să fie foarte clar. Ăștia, eu am trei oameni pe care îi consider că sunt la
rădăcina rădăcinilor României moderne.
Adrian
Niculescu despre Dinicu Golescu: „Om cu bani și cu inițiativă, cu un cap
occidental!”
I.V.:
Voiam să te întreb, spune-mi personajele tale favorite din epocă și din istoria
României.
A.N.: Tocmai acum spuneam unul care este dinainte de epocă, a
murit în 1830, asta a fost drama lui, marele Dinicu Golescu, un om cu bani, și
cu inițiativă, și cu un cap occidental, deși era îmbrăcat încă în straie
răsăritene, turcești, cu potcap și caftan. Avem statuia lui, trei dintre cei patru copii ai săi au fost
prim-miniștri ai României. Niște oameni absolut deosebiți. De fapt, cei patru
Golești au fost cinci fiindcă mai avea și verișorul primar, cel mai bun prieten
al lui Nicolae Bălcescu, Alexandru G., de la Gheorghe, Iordache, fratele lui
Dinicu Golescu, Golescu zis Negru sau Arăpilă, fiindcă avea ten mai negru…
I.V.:
Are și o carte, Însemnare a călătoriei
mele.
A.N.: E cartea poate cea mai importantă care ne arată gradul
0, de unde a pornit societatea românească în 1826, când a scris-o, 1824-26, a
publicat-o nu la noi, ci la Budapesta, cu caractere chirilice, și este prima
însemnare a unui român, cea dintâi, despre lumea occidentală, și arată și
poporului român, cam cum arată occidentul prin descrierile pe care el le face,
în timp ce ducea copiii la studii, la Lausanne, în limba franceză.
Gheorghe Lazăr, Cable
Man
I.V.:
Deci Dinicu Golescu este o astfel de personalitate.
A.N.: O personalitate solară, dar Heliade Rădulescu, viclean,
copil de curte, ca să spunem așa, răutăcios, i-a cam uzurpat meritele, dar este
marele Dinicu Golescu. De aia, Heliade
este foarte mare, dar Dinică Golescu e o personalitate solară. Al doilea om
fundamental, este omul, repet, e vorba de rădăcina, rădăcina rădăcinii
modernizării românești, este marele Gheorghe Lazăr. Gheorghe Lazăr, omul
care, persecutat în Transilvania de către poliția lui Metternich, după 1815,
dar din păcate și mult mai trist, și de propriul său episcop, ortodox, neunit,
cum se spunea în vremea aceea, grec neunit, care este Vasile Moga, care nu
suporta că traducea în limba română, scria în limba română, promova scriere în
limba română, și asta era foarte prost văzut de către Biserica bizantin
Ortodoxă din Transilvania, fiindcă acestea erau meritele Bisericii
Greco-Catolice, asta făceau numai greco-catolicii. Vorbeau în românește, scriau în românește, aveau cărți în românește,
slujeau în limba română. Și atunci, persecutat de aceste două forțe
redutabile, propriul său episcop și poliția lui Metternich, el fuge în Țara
Românească și e foarte benefică, eu le spun studenților, în fine, către studenții mei folosesc termenul de cable man, omul care
a tras cablul, acum devine desuet și cablul, acum vreo 20 de ani era o chestie
nemaipomenită, omul de la cablu, omul care a tras practic…
Adrian Niculescu: „Studenții mei încep să nu mai știe
foarte bine, că acum sunt metode și mai șmechere decât cablul”
I.V.:
Era un film…
A.N.: Exact! La asta fac referință, dar studenții mei încep să
nu mai știe foarte bine, că acum sunt metode și mai șmechere decât cablul. Dar
să nu uităm ce a fost în 1990 când a venit TV5 în România. A arătat românului
la 2-3 luni după libertatea din decembrie, a arătat Occidentul. Ei bine, cable
man este marele om care se numește Gheorghe Lazăr. Gheorghe Lazăr este omul cu
conștiința națională. Doar atât. Fiindcă el este unul dintre cei doi ortodocși.
Nu mai mult de doi. Erau doi ortodocși. Care erau receptivi la ideile Școlii
Ardelene. La Supplex
Libellus Valachorum. Care e documentul,
actul de naștere al poporului român. El era unul dintre cei doi, celălalt fiind
cel dintâi medic al lumii românești, primul medic român, care doctorul Ioan Molnar Piuariu. O personalitate stratosferică
pentru vremea aceea, vă dați seama, un medic oftalmolog, cu studii la Viena.
Ăștia erau cei doi ortodocși care înțelegeau ideile Școlii Ardelene, restul
erau opaci. Or el, văzând că lucrurile se schimbă după ceea ce eu numesc o deschidere
de ceruri, care a fost între Marea Revoluție din 1879 și Waterloo, deci
perioada revoluției lui Napoleon, în care s-a făcut și Supplex
Libellus Valachorum, e în 1891, dar în contextul Marii Revoluții și în contextul ideilor vehiculate de
Marea Revoluție. Ei bine, după 1815, se închid cerurile. Atunci începe
persecuția lui Metternich, după restaurație, după 1815, după sfârșitul lui
Napoleon, care era groaza Imperiului Habsburgic, se spunea prin Transilvania,
„bună parte nu-i departe”, se spunea în Transilvania asta, ei bine, el trebuie
să vină în Țara Românească. Pentru noi a fost mană cerească. Pentru că el aduce
ideea conștiinței naționale românești pe care o preluase de la Supplex. Și
atunci ce face? Instrumentul cu care el sădește această firavă plantă a
conștiinței naționale este limba română într-o școală. În care școală? În
Școala de la Sf. Sava. O școală vetustă, în care se făcea învățământ în limba
greacă, era o școală înființată din 1694, oarecum ar fi antecesoarea
Universității din București, dar foarte generos trebuie să facem lucrul acesta,
dacă vrem să îl admitem. Era, de aia a și devenit până la urmă un liceu, să fim
serioși. Însă pe vremea aceea era unica școală superioară. Se făcea totul în
limbi străine, în greacă, în special, în greacă, nu altă limbă străină, nu
slavonă, nu franceză. Dar în greacă da, și introduseseră niște învățământ în
franceză încă de la deschiderea cu Kuciuk-Kainargi, când rușii au impus totuși un fel de protectorat
neoficial, și s-a deschis un învățământ în limba franceză, se învăța franceza.
Gheorghe Lazăr vine și deschide o clasă, canibalizează, dacă vreți această
școală, și creează o clasă în limba română. Clasa aceasta, în limba română, va
fi răsadul în care el a sădit conștiința națională românească. Instrumentul a
fost limba română în școală, dar scopul fundamental este conștiința națională.
Omul cu democrația, Mitică Filipescu
I.V.:
Bun. Deci dintre precursori, Dinicu Golescu și Gheorghe Lazăr.
A.N.: Așa, după care, bietul Gheorghe Lazăr, iată un merit al
lui Heliade-Rădulescu, aici îi găsesc un merit. Heliade-Rădulescu a fost elevul
lui. Singurul elev meritoriu al lui, împreună cu Petrache Poenaru. Și după
plecarea lui, expulzat din țară, că era cetățean austriac, după 1822 era
prieten cu Tudor Vladimirescu, i se dă, iertați-mi expresia, un șut în fund, e
trimis de partea cealaltă, după ce făcuse această chestie magnifică de plantare
a acestei plante firave a conștiinței naționale, folosindu-se de instrumentul
limba română în școală, el e expulzat în Austria și va muri absolut necunoscut
la Avrig. O legendă spune că el ar fi fost, de fapt, nu întâmplător la Avrig,
pentru că era fiul ilegitim al lui Von Brukenthal. Ceea ce explică multe
lucruri. În primul rând, cum a ajuns să aibă o diplomă de inginer și de științe
exacte, și de filosofie, la Viena. Este un caz, doctorul Molnar Piuariu era
fiul unui episcop ortodox. În fine, și ajutat de maghiarii care erau în
funcțiune anticatolică, erau apropiați de ortodocși, de tradiția reformei care
a fost apropiată – maghiarii reformați. Și îl ajută pe Molnar Piuariu. Pe
Gheorghe Lazăr l-a ajutat probabil tatăl său, dar, ce vreau să spun e că e
trimis înapoi, expediat, și moare absolut în sărăcie, necunoscut, în orașul lui
de naștere, Avrig, la 50 de ani. E meritul lui Heliade-Rădulescu aici, da,
pentru că a vorbit despre mentorul și maestrul lui. Heliade i-a succedat la
conducerea Colegiului Sava la scurt timp și i-a păstrat memoria lui Gheorghe
Lazăr. Putem spune că din momentul acela, am ieșit de pe drumul provincial, de
pe drumurile forestiere, din Carpați, se vedea, cable man-ul, săracul, trăgea cu greu după el cablurile alea,
metaforic vorbind. Am intrat totuși pe autostrada istoriei României după 1821,
după Revoluție, activitatea și opera lui Heliade-Rădulescu a dus spre 1848.
Este maestrul tuturor celor de la 1848. Dar
nu maestrul lor, învățătorul lor. Nu este maestrul întru idei democratice, din
acest punct de vedere este al treilea om mare, dacă vrei, o să spun imediat
cine, e cel mai puțin cunoscut dintre toți, este Mitică Filipescu. El e omul cu
democrația. Unul e omul cu conștiința națională, altul e omul cu democrația, și
Golescu a fost omul cu marile idei și tot ce a însemnat, și cu bani. Prima
societate literară, în care l-a luat ca om de mână, de acțiune, pe Heliade
Rădulescu, în 1826, cartea de care ai vorbit, școala de la Golești și multe
alte inițiative. Omul cu bani și cu multe idei. Ei bine, Mitică Filipescu e
omul care a văzut idei. În Franța, 1830, are loc acea – dacă nu e Revoluție,
semăna leit cu o Revoluție, cele trei zile glorioase, semăna cu instalarea unui
guvern, Filip, în care se încearcă o conciliere fecundă, constructivă, între
Franța monarhică precedentă – Louis Philippe era văr primar, în fine, cu
familia de Orleans de Bourbon, era Orleans ramura Bourbon, și el face o infuzie
de idei democratice. Este o monarhie de idei de tip democratic, da, cu
Parlament, cu lucruri de genul acesta.
Această idee, mișcare de la 1830, a fost văzută de către Mitică
Filipescu, un tânăr student român. Foarte puțini erau studenți atunci. După ’30
începe fluxul mai mare, până la ’30, nu, iar Parisul era aproape off limits, pentru că fusese orașul
dezmățului, destrăbălării, Marei Revoluții șamd.
I.V.:
Asta vorbind despre precursori.
A.N.: Da, acesta, Mitică Filipescu, e omul care aduce ideea de
Republică, e primul, va fi fondator al baroului din București. E cunoscut în
lumea avocaților, e în barou, are diplomă în drept, și el va forma pe cei care
vor constitui Frăția. Pe Bălcescu, pe Ion Ghica, înțelegeți? Este foarte
interesant acest personaj! A avut un rol important și Ion Câmpineanu, dar Ion
Câmpineanu a rămas mai mult în memorie. Mitică Filipescu, din păcate, nu, și
Mitică Filipescu a sfârșit foarte tragic, l-au băgat la închisoare,
autoritățile regulamentare din 1840, cu așa numitul complot republican, în care
el adusese laolaltă cam tot ce mișca pe piața intelectuală democratică
bucureșteană. Erau foarte puțini. Era mâna dreaptă a lui Tudor Vladimirescu.
Dimitrie Macedonski, bunicul lui Alexandru Macedonski. Dar ia și tineri. Îl ia
pe Bălcescu, care avea 19 ani, îl ia pe Ion Ghica, era nepotul direct… Ion
Ghica și Bălcescu au fost foarte apropiați, prieteni comuni cu acel Arăpilă,
băiatul marelui lingvist, primul mare lingvist român, Gheorghe Golescu, fratele
lui Dinicu Golescu, Iordache, cunoscut ca Iordache Golescu, autorul primei
gramatici românești adevărate, 1828 șamd. O familie colosală acești Golescu,
doi frați, de vârf intelectual, și patru copii, cinci copii, de fapt, că e și
copilul celuilalt, era văr primar, care au schimbat, au participat major la
schimbarea României după 1848. Ei bine, Mitică Filipescu îi va crește pe Ghica
și pe Nicolae Bălcescu, le va transmite ideile acestea democratice, pe care
le-a învățat. El va ajunge la închisoare, complotul e distrus de Alexandru
Dimitrie Ghica, fratele tatălui lui Ion Ghica. Lui Ion Ghica i-a fost rușine că
nepotul lui direct e băgat, și atunci l-a făcut scăpat peste graniță. S-a dus
la Iași. Acolo a făcut un curs de economie politică. Era primul economist
politic din România, Ion Ghica. În schimb, pe Bălcescu l-au înfundat într-o
închisoare în care avea să dezvolte nenorocita aia de tuberculoză osoasă, și au
ieșit, în sfârșit, din închisoare, abia în momentul când a fost dat jos. Voia
să arate acolo că el controla bine situația, voia să arate fermitate, pentru că
rușii nu prea îl iubeau pe Alexandru Dimitrie Ghica, și până la urmă îl dau
jos. Tot rușii îl dau jos. Nu a fost suficient să facă jocul acesta de glezne,
procesul acesta, chipurile exemplar, în care și-a arestat nepotul, pe toți
prietenii lui Mitică Filipescu. Mitică Filipescu a murit de facto în
închisoare, l-au scos să moară acasă, zece zile, fiindcă s-a terminat domnia acestuia
și a fost ales Bibescu, de la 1 ianuarie 1843, când au ieșit din închisoare,
când s-a revocat exilul lui Ghica șamd. Mai era acolo și Eftimie Murgu,
expulzat în Austria, ca străin, era și un francez, Vaillant, care a fost
expulzat tot către Moldova și împreună cu Ghica a făcut mai multe lucruri la
Iași, patriotice, un francez… ei bine… oamenii aceștia, când au ieșit din
închisoare, în 1843, au născut Frăția. Bălcescu, cu Ghica și cu un ofițer de
origine săsească, Christian Tell. Ei sunt
nucleul Frăției. Frăția înseamnă Revoluția de la 1848, pregătirea Revoluției de
la 1848.
Supărarea lui Adrian Niculescu: „Mitică Filipescu ar merita din plin o stradă în București. E părintele
democrației românești.”
I.V.:
A fost un lider, putem spune că a fost un creier al Revoluției? E o
personalitate care ție ți-a fost mai apropiată din tot acest ansamblu de mari
personalități din Frăție?
A.N.: Indiscutabil, Mitică Filipescu e mentorul oamenilor de
aici, împreună cu Ion Câmpineanu, care e mai cunoscut, care era, de altfel,
fratele mamei lui Ion Ghica. Ion Ghica avea ca unchi pe Câmpineanu, și ca unchi
pe domnul care își băgase la închisoare, foarte interesant, da, pe Alexandru
Dimitrie Ghica. Și căruia îi purta numele, că se numea Ghica. Dar maestrul
întru idei democratice a fost și Câmpineanu, dar a fost și amărâtul acesta,
care a murit în ianuarie 1843, Mitică Filipescu. Ar merita. E un strămoș al lui
Alexandru Filipescu. Alexandru Filipescu e cunoscut pentru 1916. Dar și Mitică Filipescu ar merita din plin o stradă în București. E părintele
democrației românești. Putem spune în felul acesta.
Finalul unui secol: 11 iunie 1848-11 iunie 1948. Cântecul de lebădă sau moartea
democrației românești
I.V.:
Hai să spunem două trei idei ale Proclamației care îți par valabile și astăzi.
A.N.: Toate ideile Proclamației sunt valabile și astăzi.
Fiindcă trebuie să înțeleagă cei care ne ascultă. Proclamația de la Islaz e
unul dintre cele două ingrediente ale Constituției de la 1866. Constituția de
la 1866 a funcționat de facto până în 1948, în aprilie, când e înlocuită cu
Constituția comunistă. Prima constituție comunistă, din 1948. Timp de 82 de
ani, minus perioada dictatorială Antonescu și Carol al II-lea, minus 6 ani,
deci 82 de ani, a fost Constituția României. Ea era constituită din cele două
ingrediente, Constituția belgiană și Proclamația de la Islaz, pe care o arăt
încă o dată. Care este opera lui Nicolae Bălcescu. Deci dacă este o persoană…
Bălcescu a fost mult pompat în timpul regimului comunist. Era mult pus în
antagonism cu Brătienii. Era singura personalitate pașoptistă despre care se
vorbea ușor, pentru că toți ceilalți au fondat regimul așa-zis burghez, pe care
comuniștii l-au răsturnat la 11 iunie 1948, simbolic, pentru că în esență, ce
este comunismul, este confiscarea averilor. Or la 11 iunie 1948, și e bine ca
ascultătorii să facă o mare diferență între aceste două zile de 11 iunie, una
care pornește, pe care o sărbătorim astăzi, 11 iunie 1848, care pornește exact
așa, scrie aici: „respect către individ, respect către proprietate”. Sunt
primele cuvinte! În Proclamație. Or acest respect a fost încălcat prin
confiscările din 11 iunie, zise naționalizări, pentru că naționalizarea
înseamnă cu dreaptă despăgubire, asta înseamnă naționalizare, și astăzi avem
naționalizări. În toată lumea occidentală erau naționalizări și atunci, dar e
cu totul altceva confiscarea pe care o face Guvernul Groza în 1948, și cu totul
altceva la 11 iunie, când se spune respect către individ, către individ! –
apăruse securitatea o lună mai târziu, în august, și respect către proprietate.
Așa începe Proclamația de la Islaz. Așa
începe democrația românească. A durat exact 100 de ani. 11 iunie 1848, 11
iunie, dacă vrem, 1948, cântecul de lebădă, de fapt, era moartea democrației de
vreo câteva luni de zile.
I.V.:
Era 11 iunie 1848…
A.N.: Au făcut-o special!
Adrian Niculescu: „Ana Pauker se vedea în continuarea
directă a Anei Ipătescu”
I.V.:
Deci tu zici că a fost special tocmai pentru a duce în uitare acest moment de
la 11 iunie 1848.
A.N.:
Nu, ei doreau, atenție, e mai
subtilă și mai perversă chestiunea. Ei se doreau, cei de la 1948, niște
continuatori direcți ai Revoluției din 1848. E aberant. Dar așa se doreau. Ana Pauker se vedea în continuarea directă
a Anei Ipătescu, dacă e să spunem așa, metaforic. Problema este că ei aveau
nevoie să spună că sunt în continuitate în 1848, și vom vedea imediat cum se
traduce chestia asta, fiindcă în 1948 ei încă se declarau – și au sărbătorit
1848, într-un mod cam suprarealist, în 1948, la 100 de ani de la Revoluție, dar
vă dați seama, e la antipozi, confiscarea de respect către proprietate. Și să
constitui securitatea poporului la 30 august este la antipozii ideii de respect
către individ. Problema este că în perioada comunistă, tu nu ai făcut școala
atunci, sau poate ai început, dar nu ai făcut foarte mult.
I.V.:
Câțiva ani! Am prins…
A.N.: Ei, da, dar ca să faci istoria…
Adrian Niculescu, optimist? „Am aflat că nu ne-au pus pe masa Schengen, ceea ce este o tristețe. Vom
vedea când va fi președinția spaniolă, peste 6 luni. Sper acolo să se facă,
aici nu prea se aștepta nimeni, cu suedezii la Schengen”
I.V.:
Aveam 13 ani la Revoluție.
A.N.: Tocmai, aveai 13 ani. Pe la clasă, mă rog, se spunea
ceva și printr-a patra, la Istorie, îmi aduc aminte, se făcea o etapizare, iar
prima etapă, după 23 august, îmi aduc aminte învățătoarea, profesorii de
istorie, scriau: 23 august 1944, 11 iunie 1948. Etapa aceasta se numea,
țineți-vă bine domnilor, desăvârșirea Revoluției Democrat-Burgheze din România.
Operată de Partidul Comunist. Desăvârșirea Revoluției Democrat-Burgheze din
România! Genial! Încheiată cu confiscarea averilor la antipozii a ce spunem noi
aici, și cu constituirea securității poporului. Deci las să se judece. E cea
mai mare impostură pe care regimul comunist a operat-o, probabil, și a făcut-o
special. De altfel, în zilele alea se sărbătoarea și Adunarea de la Blaj, care
este importantă, dar totuși, cea mai importantă este ziua asta, 11 iunie, și
după terminarea unei slujbe șamd, oficiată de episcopul greco-catolic de acolo,
este arestat Episcopul greco-catolic, adică se întâmplau lucruri din acestea,
absolut supra-realiste, cu ocazia sărbătoririi lui 1848 în 1948. După cum știți, Revoluția de la 1848, și nu
am uitat întrebarea pe care mi-ați pus-o, are două componente. Una e componenta
națională, lupta națională, dar lupta națională nu era chiar o noutate
absolută, pentru că trebuie recunoscut, încă Regulamentele Organice fixau ca
scop suprem unirea. Deci ideea de unire, să spui ce spunea la 1848, în
programul său, Doleanțele Partidei Naționale din Moldova, Kogălniceanu – cheia
de boltă este unirea. Sigur, e foarte bine, dar nu era nimic revoluționar sau
subversiv, pentru că încă legislațiile precedente prevedeau asta, ba mai mult,
au făcut și primul pas. Primul pas e mai puțin cunoscut, e dispariția vămii
interne dintre Țara Românească și Moldova. Acesta e primul pas spre unire, cred
că vă dați seama. Noi am trăit integrarea europeană și știm ce a însemnat întâi
ridicare avizelor, apoi libertatea de mișcare și dispariția granițelor, și acum
avem problema Schengen, care va fi dispariția totală. Am aflat că nu ne-au pus
pe masa Schengen, ceea ce este o tristețe. Vom vedea când va fi președinția
spaniolă, peste 6 luni. Sper acolo să se facă, aici nu prea se aștepta nimeni,
cu suedezii la Schengen. Ei bine, dispariția vămii interne, Țara Românească și
Moldova, are loc la 1 ianuarie 1848. Suntem încă în regim regulamentar.
Revoluțiile încep în martie, aprilie, a fost greu, a fost anevoios drumul, dar
s-a dus la desființarea vămilor. Niște vămi… într-o amintire epistolară, Ion
Ghica-Alecsandri, ăsta spunea: „Noi acum mergem cu trenul, bem o cafea, am
ajuns deja la Ploiești, și mai stăm 6 ore și am ajuns la Iași, dar timpul e cam
la fel”. Se făceau vreo 8 ore București-Iași. „Ți-aduci aminte, frate Ioane Ghica, că noi făceam trei zile, numai la
granița de la Focșani, stăteam numai trei zile la trecere, fiindcă era în
funcție de ce voiau grănicerii și vameșii moldoveni, respectiv ai Țării
Românești, dacă aveau chef să ne controleze sau nu, și trebuia eventual să dăm
ceva mită să nu stăm 3 zile la granița asta de la Focșani?”. Cred că dă măsura
chestiunii. Deci primii pași către unire se fac deja înainte, prin regimul
regulamentar. Trebuie spus, oricât de paradoxal sună, rușii niciodată nu au
dezaprobat ideea de unire, din contră, au promovat-o. Unirea moldo-valahă,
asta încă de la proiectele din secolul XVIII, Ecaterina cea Mare, de la Kuciuk-Kainargi,
de la iubitul său, Contele Potemkin. Ei bine, Grigore Potemkin… Ideea
fundamentală este că asta este o
linie. Ideea națională. Ideea națională nu era atât de revoluționară și de
subversivă, cum v-am spus. Foarte subversivă era în schimb cealaltă componentă
a 48-ului, drepturile și libertățile cetățenești. Drepturile omului. Acolo sunt
noutăți absolute. Și m-ați întrebat ce
îmi place mie cel mai mult. Un
articol din Proclamație care este sublim! Un articol care spune, e articolul 8:
libertatea absolută a tiparului! Atât și nimic mai mult! Mai clar decât așa nu
există! Articolul 8, libertatea absolută a tiparului. E suficient pentru – e o
formulare, un enunț de nedepășit nici astăzi. Nici astăzi nu poți să faci un
enunț mai clar decât libertatea absolută a tiparului.
Despre libertăți în timpuri nedemocratice. Adrian
Niculescu: „A fost o situație cu bunicul meu, care a cântat o dată Deșteaptă-te, române! și a petrecut o
noapte la închisoare”
I.V.:
Cât a contat la 1848 elementul extern și cât, hai să zicem, factorul românesc,
această generație extraordinară a pașoptismului?
A.N.: A fost o sinergie și a fost, evident, ca și la Revoluția
de la 1989, factorul extern a fost foarte important. Dar exact cum spunea și
bietul Bălcescu, aceasta a fost ocazia, și nu cauza Revoluția. A fost ocazia și
nu cauza. Așa putem spune și noi în 1989. Deci ce vreau să subliniez este că
aspectul acesta, Drepturile Omului, libertățile civice, toate chestiunile
acestea din categoria libertăți-drepturi, asta era noutatea absolută, și vom
mai vedea aici câteva chestiuni extraordinare: abrogarea pedepsei cu moartea, abrogarea
pedepsei cu tortura, așezăminte penitenciare lângă om, din care omul să iasă
îmbunătățit și nu înrăit, asta este viața nenorocită a lui Bălcescu, fiindcă
textul e – toată lumea știe – l-a făcut Bălcescu, dar și-au dat consensul toți
cei din Frăția care devenise mai mult, dar nucleul inițial este Bălcescu,
Ghica, Tell. Elevii lui Mitică Filipescu, ca să fie foarte clar. Și cu
influențe și de la Câmpineanu, fără discuție. Ei bine, aici prevederile acestea
democratice, în 1948, s-a vorbit așa, cam in
toto de lucrurile acestea. Dar imediat după aceea nu s-a mai vorbit de
niciuna dintre cele două direcții ale ’48-ului. Fiindcă comunismul în vremea
aceea era așa-zis internaționalist, nu se mai vorbea nimic de valorile
naționale, puteai ajunge la închisoare – a fost o situație cu bunicul meu, care
a cântat o dată Deșteaptă-te, române!
și a petrecut o noapte la închisoare. Dacă nu ar fi avut nevoie fabrica la care
lucra de el, în 48, cred că ar fi rămas acolo. Componenta era de nepropus în
timpul regimului comunist, din motivele acestea, am putea spune mai degrabă
antinaționale, decât internaționale, măcar de ar fi fost cu adevărat
internaționaliste. Cealaltă componentă era și mai greu de explicat. Libertăți,
drepturi, libertatea absolută a tiparului în 1948? Abrogarea pedepsei cu
moartea care este reînființată de Lucrețiu Pătrășcanu, în codul său, tocmai în
anul 1948, puteai să vorbești despre așa ceva? Tortura care se practica în
1948, în închisori, prin noul regulament, care e adoptat la sfârșitul anilor
1949, regulamentul închisorilor. Deci este de neimaginat. Tocmai din cauza
asta, timp de cca 20 de ani, tăcerea absolută, Revoluția din ’48, după ce este
considerată desăvârșirea Revoluției Democrat-Burgheze din România nu se mai
numește nimic. Nici de componenta națională, nici de componenta
liberal-democrată, drepturile omului. Începe să se vorbească timid, 20 de ani
mai puțin, în 1968, și mai puternic în 1973, când Ceaușescu organizează la Blaj
– tocmai am fost acum pentru comemorarea a 75 de ani de la desființarea
Bisericii Unite, care e cea care aduce conștiința națională pentru poporul
român, doar atât, și s-a făcut o câmpie la Blaj – eu am fost exact acum 50 de
ani cu tatăl meu, care este lingvist, și care se interesa și se interesează, că
trăiește încă, de chestiunile acestea de limbă română, șamd. Timotei Cipariu…
Eu am fost la Blaj, exact în acel moment. Când Ceaușescu anunțase că vine și
făceau o mare esplanadă, care este și astăzi, Câmpia Libertății, vreau să o revăd acum la 50 de ani, atunci se lucra.
Se făceau niște statui. Ziua de 11 iunie a fost eclipsată oarecum după 1968 de
ziua, chipurile, de Adunarea de la Blaj, care comemora. Din când în când se mai
comemorează și astăzi 3-5 mai. Deci nu 11 iunie 1848, București, care e adevărata
victorie a Revoluției, ci 3-5 mai.
I.V.:
Când semna Bibescu Proclamația.
A.N.: Evident. 3-5 mai și avem guvern revoluționar, avem
practic prefigurarea României viitoare.
De ce sărbătorim la o dată eronată Ziua Tricolorului?
Aberația manualelor de istorie, dezvăluită de Adrian Niculescu: „A trecut în toate cărțile de istorie, că
acolo s-ar fi scandat „Noi vrem să ne unim cu țara!”
Niciodată!
În primul rând
că nu aveai cu ce țară să te unești. Acolo se aflau cu statut de refugiat cei
din Moldova. Revoluționarii: Kogălniceanu, Cuza, Vasile Mălinescu, Negri șamd.
Alecu Russo. Erau acolo. Să se unească cu țara de care fugiseră?”
I.V.:
Noi am vorbit de mai multe ori cumva în
marja Revoluției de la 1848, în siajul evenimentelor care au avut loc, tu spui,
de pildă, că sărbătorim la o dată eronată Tricolorul. Drapelul național este
sărbătorit în mod inexact. De ce spui asta?
A.N.: Da, spun asta, dar dați-mi voie să termin ideea cu 3-5
mai. Dar e o chestiune destul de complicată, complexă. Pe mine mă interesează
să înțeleagă publicul, ziua aceasta pe care Ceaușescu o exalta foarte mult, de
3-5 mai, respectiv 15-17 mai, stil vechi-stil nou, 1848, acolo, eu sunt martor,
aveam nici măcar 13 ani împliniți. Eram cu tatăl meu acolo și am văzut că se
pregătea această Câmpie a libertății, se făceau niște sculpturi, și mai ales am
văzut cu mare dramatism, în sediul Episcopiei greco-catolice, care este mica
Roma a României, era un CAP. Care exact în momentele acelea primea niște cărți
și aduceau niște cărți pentru că voiau să reconstituie, repet, venea Ceaușescu
peste vreo două săptămâni. Asta se întâmpla în primăvara lui mai, 1973. Venea
Ceaușescu acolo și recupera partea națională și CAP-ul ăla, deci eram acolo…
îmi aduc aminte, era o masă, întinsă, cu cărți care erau aduse de te miri unde,
care fuseseră la marea bibliotecă, acolo este Școala Ardeleană și în sensul de
edificiu, și în sensul cultural. În 1754
se înființează școlile de la Blaj. Acolo era o bibliotecă celebră, de asta e
mica Romă a românilor, cum zicea bietul Eminescu. Și acolo au adus, era CAP,
deci totul a fost dispersat după desființarea bisericii unite acum 75 de ani
exact, și acum aduceau niște cărți vechi, deci îmi aduc aminte, tatăl meu le
răsfoia, fiindcă erau puse pe masă, trebuiau să fie în fața noastră, trebuiau
să fie în rafturi. Înțelegeți? E o amintire a mea de la 12 ani și jumătate. Ei
bine, nu o să uit niciodată cum arăta absolut gol, acolo, în locurile acelea
unde fusese biblioteca, și acum încercau să încropească ceva de ochii lui
Ceaușescu. Eh, acolo, la Câmpia libertății, a fost un loc indiscutabil
important, dar acesta a fost un loc exaltat de Ceaușescu. Și nu s-a vorbit
nimic de componenta din nou, Drepturile Omului, chestiunile acestea…
adevăratul primat al Revoluției din 1848 este partea de drepturi și libertăți
cetățenești. Nu se vorbea nimic altceva. Acum putem să mai discutăm niște
aspecte, de exemplu, acolo s-a răspândit o aberație care până acum, a trecut în
toate cărțile de istorie, că acolo s-ar fi scandat „Noi vrem să ne unim cu
țara!”
Niciodată!
În primul rând că nu aveai cu ce țară să te unești. Acolo se aflau
cu statut de refugiat cei din Moldova. Revoluționarii: Kogălniceanu, Cuza,
Vasile Mălinescu, Negri șamd. Alecu Russo. Erau acolo. Să se unească cu țara de
care fugiseră? Era cam
aberant, vă dați seama.
Adrian Niculescu despre textul scrisorii așa-zisei uniri:
„,Există găuri pe scrisoarea aceea, și e
bine să se știe lucrurile acestea, există niște găuri datorate lumânărilor
arse, cerii șamd. „Noi, gaură, vrem să ne unim cu țara, gaură.” Deci sunt două
găuri. Ce era acolo?”
A.N.: În același timp, la București, era Gheorghe Bibescu, cel
care nu semnase încă Constituția, dacă era după 11 iunie poate ar fi fost o
idee. Dar eram în mai. Deci nu aveai cu cine să te unești. Din fericire, un
istoric important, profesorul Ion Bolovan, membru al Academiei Române, a
descoperit rădăcina problemei. E o
scrisoare făcută de un domn către părinții săi. Am fost acolo, și am scandat:
noi, există găuri pe scrisoarea aceea, și e bine să se știe lucrurile acestea,
există niște găuri datorate lumânărilor arse, cerii șamd. „Noi, gaură, vrem să
ne unim cu țara, gaură.” Deci sunt două găuri. Ce era acolo? Noi NU, după toate
probabilitățile, vrem să ne unim cu țara ungurească. Ei nu voiau să se unească
cu țara ungurească. Nu era vorba să ne unim cu țara. Era absurd, la 3-5 mai. În
schimb, asta era la ordinea zilei. Kosuth voia să îi unească forțat cu țara
ungurească. Iată o chestie care ar trebui pusă în discuție.
I.V.:
Spune-mi de ce crezi că sărbătorim Ziua Tricolorului in mod inexact?
A.N.: Ziua Tricolorului a fost tot o idee a mea. Mă întorsesem
de curând din Italia, nu era un an de când mă întorsesem, în 1996. În Italia,
în 1997, au sărbătorit 200 de ani de la propriul lor tricolor. Pe care i-l
dăduse Napoleon, în orașul Reggio Emilia, până astăzi orașul tricolorului. Când
au fost 200 de ani, în 1997, în Italia, s-a instituit o sărbătoare, Ziua
Tricolorului, și m-am gândit și eu un an mai târziu, în 1998, și am făcut un
proiect, profesorul Eugen Simion a văzut
proiectul acesta al meu de sărbătorire, foarte articulat, care a apărut în nr.
1, în primele zile ale lui ianuarie 1998, în Revista 22. I s-a părut interesant, m-a pus secretarul comisiei de
care vă spuneam, de sărbătorirea ’48-ului. Eu am propus ziua de 24 februarie,
și am reușit lucrul acesta. 24 februarie e momentul când tricolorul a fost
pentru prima dată arătat, expus, la Paris, nu la București. Chiar Ion Ghica
povestește, exista un drapel, nu era ceva tradițional, sunt unii care spun că
din cauză că sunt frescele de la Voroneț, icoanele din secolul XII, nicio
legătură. Pe icoane găsim toate culorile astea, inclusiv roșu, galben și
albastru, și la Voroneț găsim albastru de Voroneț, nicio legătură cu așa ceva.
Are legătură doar cu faptul, modest, că turcii, mă rog, după Regulamentele
Organice introduseseră un drapel galben-roșu pentru Țara Românească, și
galben-albastru pentru Moldova. Pur și simplu. Și, spune Ion Ghica, românii
le-au lipit, galbenul era comun, și a ieșit roșu, galben și albastru. Asta e
explicația clară a tricolorului, povestită de un protagonist pentru care am cel
mai mare respect. Ion Ghica. Ei bine, acest drapel a fost arătat în zilele de
Revoluție, pentru că românii au participat, știm bine, că Bălcescu a și spus,
îi scria lui Alecsandri, toată viața o să mă pizmuiești pentru asta, o să mă
invidiezi, pentru că eu am trăit momentele acelea și am smuls din tronul lui
Ludovic Filip, pentru că reformele democrate ale lui Filip de Orleans nu au
fost atât de îndrăznețe, dar au deschis calea democratizării Franței. Și trimite
o bucată din tronul din 1848, din februarie. Steagul a fost arătat din
februarie, și atunci eu am arătat, găsind un text, nu este un merit mare al
meu, într-o carte publicată, e meritul lui Ion Breazu, un istoric literar din
anii ’30, care a descoperit într-un text al lui Jules Michelet, o chestie
foarte clară, a apărut Brătianu, Bratiano, e vorba de Dumitru, nu de Ion, avec
le drapeau roumain, a apărut în piață, la Hotel du Ville, în 24 spre 25, în
februarie, când se sărbătorea victoria revoluției de la 48, în Franța. A venit
cu aceste chestii, steagul e arătat acolo, și atunci, dat fiind că era și
textul acesta, eu am propus guvernului Ciorbea, nu personal, ci prin
intermediul unui ministru. Am o amintire bună despre el, se numea Sorin Bottez,
el m-a introdus, a zis „Gata, facem chestia asta”, și în câteva zile, pe 3
februarie, știu că ne uitam din Palatul Victoria, ningea cu niște fulgi groși,
groși, groși, până în ziua de 24 februarie, sunt strict 19 zile. Am reușit să
facem un timbru, timbrul tricolorului, și ziua aceasta a fost sărbătorită, grad
super zero, Președintele Constantinescu, tot corpul diplomatic. Ce era în capul
meu? În capul meu era, pe de o parte să onorăm Tricolorul, ziua de apariție,
dar mai era ceva, Revoluția Română e ultima
în ordine cronologică, dar este. Suntem în ultimul vagon, dar suntem în
vagon. E deja un mare merit. A fi avut revoluție din 1848, noi suntem singura
țară de tradiție bizantin-ortodoxă care a avut un ’48 și de aia e important să
îl amintim. Nici Bulgaria, nici Rusia, nici Serbia, nu au avut așa ceva, nici
măcar Polonia. Avusese un ’30 glorios, dar ’48 nu au reușit să îl facă, din
cauza rușilor șamd. Ei bine, noi am avut acest moment. Ei bine, încă o dată,
acest simbolic moment era ultimul totuși, 11 iunie, și atunci începeau
sărbătorile și riscau ca Revoluția Română să nu mai fie amintită decât eventual
la nivel românesc. Tocmai pentru că a fost convocat corpul diplomatic, la Arcul
de Triumf, s-a făcut un imens steag al României, cel mai mare. Ironia sorții a
fost că l-a făcut un domn, Anton Niculescu, care era de la UDMR. El a avut ca
ordin, era secretar de stat, să facă acest mare steag. Îl chema și Niculescu,
ca pe mine, nu avem nicio legătură de rudenie. El era de mamă maghiară și era
un important, cred că l-ai cunoscut și tu, un important activist UDMR. El a
făcut cel mai mare steag românesc și a fost pus pe tot Arcul de Triumf. Era și
o zi frumoasă, deci am marcat și am vrut să marcăm un moment românesc, la
începutul seriilor de aniversări, comemorări ale Revoluției din 1848. Să nu
uităm că în februarie a fost Parisul, fusese în ianuarie Palermo, pe 13 martie
Viena, 15 martie Budapesta, 11 martie erau Praga și Berlinul, deci toată
Europa, Veneția a fost pe ziua de 16, când s-a aflat de Viena, pe 13, când au
venit vapoarele și au adus informația că la Viena e guvern democratic și
Metternich, după 32 de ani a fost măturat, Milano, 18. Toate țările europene
aniversează momentul acesta, minus noi.
Adrian Niculescu: „Data Zilei Tricolorului a fost
hotărâtă stupid și neistoric, Pruteanu nu a avut niciun fundament”
I.V.:
Care e chestiunea cu drapelul, cum s-a ajuns în iunie?
A.N.: Așa, în stil românesc, birocratic, parlamentar. Fiindcă
s-a trecut printr-o comisie, acolo era numai George Pruteanu, care era prieten
cu mine, eu în dimineața aia plecam în Italia la regretatul profesor Papahagi,
directorul Academiei di Romania, care m-a invitat să vorbesc tocmai despre 48.
Mă cheamă, am găsit pe repondeur, după două săptămâni, mă chemase bietul
Pruteanu, a zis: „Domnule, se discută chestia asta, dar este aberant, dar vor
să pună pe ziua de, țineți-vă bine, ziua de 14 ar fi fost corectă și de asta e
ceva important. Sigur, 24 avea valența asta și pentru momentul acela era foarte
important, să marcăm un moment românesc, înainte de asta însă trebuie să onorăm
o istorie. Că s-a întâmplat pe 24 februarie. Prima expoziție publică a
tricolorului. Însă e corect și 14 iunie, fiindcă 14 iunie a fost legiferat
decretul nr. 1 al guvernului provizoriu al revoluției, după ce abdicase și
plecase în exil, pentru că făcuse presiuni asupra lui, Consulatul Rusesc,
Bibescu, care semnase însă Proclamația de la Islaz. Ei bine, data a fost hotărâtă în mod stupid și neistoric, și Pruteanu
nu a avut niciun fundament, aștepta de la mine să îi dau niște argumente pentru
contestarea acestei chestii, actualizat. Așa cum nu se face. Actualizarea
înseamnă 12 zile diferență.
I.V.:
26.
A.N.: 26! Nu se face nicio actualizare. 24 ianuarie nu
sărbătorim pe 8 februarie. Datele importante, Oituz, Mărășești, totul… e un
principiu istoric. Se sărbătorește, se aniversează… intrarea României în
război, ziua de Sf. Maria, 15 august 1916.
România paradoxurilor: Ziua Tricolorului, aniversată, de
fapt, de ziua cedării Basarabiei
I.V.:
Și ce e pe 26 iunie?
A.N.: Eh, aici e problema. Au pus pe 26 iunie, în care iarăși
demonstrează miopie, și acum, vom avea pe 26 iunie Ziua Tricolorului. Sperăm să
fie ultima dată, fiindcă ea trebuie să fie comasată cu sărbătorirea pe care tu
ai obținut-o în Parlament, adică cu ziua asta, de 11 iunie. 11 iunie este,
scuzați-mi trimiterea oarecum frivolă, Nescafe Brasero. 3 în 1. Ziua
Proclamației de la Islaz, Ziua Victoriei Revoluției, 11 iunie, și Ziua
Drapelului Național, 14 iunie. Da? Ei bine, ziua de 26 e o zi la care nimeni nu
s-a gândit. Și aici e viitoarea ta funcție în Parlament, uite, printre altele,
sarcină, datorie, să mutăm ziua asta de 26, aleasă cu picioarele și în
ignoranță maximă a principiilor istorice, ziua de 26 să o mutăm pe 11, fiindcă
dacă e să poarte un nume, dacă e, „Să se numească Eminescu”, spune, la un
moment dat, Marin Sorescu. 11 iunie mai păstrează încă vechea stradă, 11 iunie,
pe care unii o mai confundă și astăzi, e ultima legătură cu cuvântul 11 iunie
care a continuat timp de 170 de ani.
I.V.
E și un moment nefericit istoric.
A.N.: Asta este, e un moment nefericit, la care ar fi trebuit
să se gândească legiuitorul din 1998, e vorba de ultimatumul cu Basarabia.
Cedarea Basarabiei în 1940. Or aici cred că tot pe model italian se poate face
ceva cât se poate de inteligent, de posibil, care rimează cu istoria noastră.
26 e ziua cedării Basarabiei. Mutarea sărbătorii din 26 pe 11 iunie, care să
fie Ziua Tricolorului, a Victoriei Revoluției de la 1848 și a democrației
românești, Proclamația de la Islaz, ar putea să fie un lucru absolut normal, de
ce? Fiindcă 26, și asta te rog și acum, public, în fața ascultătorilor noștri,
să încerci să o acreditezi, să fie declarată ziua amputării teritoriale a
Basarabiei, pierderea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, în 1940, prin
ultimatumul lui Stalin, din ziua de 26, iată.
Provocarea lui Adrian Niculescu: „Să avem o sărbătoare 3
în 1, Nescafe Brasero”
I.V.:
Nu prea avem ce sărbători pe 26, de fapt.
A.N.: Nu sărbătorim, comemorăm o dată nefastă. Or asta se
întâmplă în Italia, nu de mult, iarăși, de curând, din 2005, Italia are o
sărbătoare, o comemorare tristă, amputările teritoriale din Estul Italiei,
Triestul tăiat, regiunea amputată total, Gorizia, oraș tăiat în două până
astăzi, Nova Gorizia, la Iugoslavia, deci amputările teritoriale iau ziua de 10
februarie. Am putea face și noi o zi din asta, și în felul acesta scăpăm
elegant de ziua de 26, nu scăpăm de ea, dar îi dăm adevărata sa valență. Este
tragica zi a pierderii Basarabiei. Tot
poporul român îngenunchease. Am văzut imagini din 1940, sunt imagini colosale,
trei minute s-a stat în genunchi când s-a pierdut Basarabia. E ceva emoționant.
Ei bine, asta ar fi o soluție frumoasă, deci mutarea zilei Tricolorului pe o zi
normală, 14 iunie, pe stilul vechi, cum s-a petrecut, să avem o sărbătoare 3 în
1, Nescafe Brasero, și să avem și ziua aceasta, de 26, comemorarea cedării
Basarabiei.
Adrian Niculescu: „Mă supără tot felul de incultisme”
I.V.:
Am înțeles. Prietenii tăi știu foarte bine că timpul trece repede cu tine, mai
ales când discutăm istorie. Dar nu pot să nu te întreb, pe finalul conversației
noastre, fiindcă l-ai pomenit pe dl. Prof. Alexandru Niculescu, unul dintre
marii lingviști ai noștri, am avut-o invitată pe mama ta, pe doamna profesoară
Florica Dimitrescu, doi mari lingviști ai noștri, cum ai ajuns tu să faci
istorie și nu ți-au transmis pasiunea asta pentru limba română? Cum ai ajuns la
istorie?
A.N.: Sensibilitate pentru limba română știi bine că am. Mă
supără tot felul de agramatisme și incultisme care se practică în limba română.
Dar, mai nou, acum, de exemplu, nu se mai articulează Bruxelles-ul, ci se spune
Bruxelles a dorit să. Berlin a dorit să. E ridicol. În ultimii ani se vorbește
așa, și foarte multe altele, nu intru în amănunt. Tatăl meu mai ales, care are
o viziune mai largă asupra istoriei limbii române, e un istoric al limbii
române, are 95 de ani acum.
I.V.:
Mulți înainte!
A.N.: E foarte pasionat! Mulțumesc, să sperăm. E foarte
interesat de tot ce e fenomenul istoric. Recent a publicat, acum 4 ani, o carte
importantă, bine primită, cu istoria, dacă vreți, creștinismului românesc, dar privită sub
acest unghi, al lingvistului, care nu poate eluda istoria. El mi-a deschis
gustul pentru istorie, și recunosc, și învățătoarea mea, în timp ce eram în
clasa a III-a, clasa a IV-a, când am început să facem istoria, și apoi
profesoara mea, soția regretatului profesor Radu Florescu, doamna Gloria
Ceacalopol, în casă, mai ales cu tata, erau foarte multe discuții. Și astăzi.
Mai ales probleme de istorie ecleziastică, de biserica unită, de reformă –
reformă ne-a dat limba română, în biserică, și biserica greco-catolică a
continuat, a luat-o din mers, și ne-a dat conștiința istorică românească, pe
care Gheorghe Lazăr a adus-o și a plantat-o la București. Iată, un fir roșu,
simplu, așa, și am intrat pe autostrada aceea, de la Heliade Rădulescu înainte,
că tot trebuie să vorbim bine și de Heliade…
România, țara în care la fiecare 13-15 ani s-a făcut o
revizuire constituțională
I.V.:
Vorbești cu un dâmbovițean.
A.N.: Da, autostrada… era puțin cleptoman istoric, și nu
numai, totuși are merite incontestabile. Era cel mai important om de cultură de
pe piața Bucureștiului. Trecerea lui, și aici mă apropii de ce voiam să spun.
El a trecut foarte brusc și la sfârșitul lunii aprilie, în 48, s-a săturat să
fie un om al regimului regulamentar. De altfel și Kiseleff, când a început
Revoluția, i-a spus țarului: „Atenție, ascultă-l, pentru că e importantă
trecerea lui; a sărit pârleazul, în partea Revoluției, atenție, dacă până și
Heliade a trecut la Revoluție”, îi spune Kiseleff țarului, care era dușmanul
principal al Revoluției. Ei bine, el a scris un articol și pentru asta i-au
închis ziarul, Curierul Românesc,
după fix 20 de ani de existență, fiindcă a scris un articol foarte modest,
timid. Nu îmi place represiunea, nu îmi place răzmerița, dar nu îmi place nici
represiunea. Pentru asta Bibescu, care sufla și în iaurt, i-a închis ziarul.
Atunci el s-a radicalizat, s-a dus să bată la ușa din strada Golescu, nu
întâmplător, în care era casa lui Nicolae Golescu, în care se reuneau tinerii
care aveau să facă Revoluția, ăia de la Frăția. Și atunci se duce și bate la
ei: „O, domnule profesor!” Erau foarte bucuroși că a venit domnul profesor la
ei, dar ei știau că domnul profesor e cu regimul, că făcea Monitorul Oficial. A
zis gata, m-am săturat, m-am radicalizat, mă autodetonez, vreau să vin aici, să
fac, bineînțeles, nu avea nimeni idei de detonare, dar vreau să scriu ceva
tare, să îl distrug pe Bibescu. La care cei din comitet au zis: „Da, domnule
profesor, avea 46 de ani, față de niște tipi de 22, 24, 25 de ani, dar știți că
deja prietenul nostru, Nicolae Bălcescu, în asentimentul tuturor a redactat
deja un text, Proclamația de la Islaz.” Viitoarea proclamație care se va citi
la Islaz. Atunci Heliade nu a fost foarte mulțumit de chestia asta. Ce rol o să
am eu? „Păi, domnule profesor, vă găsim noi un rol. Rolul ar fi să comentați
dvs. cu arcul, dvs, cu știința dvs., punctele acestea 22” și iată ce a ieșit,
această lungă, foarte lungă, nepermis de lungă, repet, acesta era un afiș care
trebuia pus pe zidurile Bucureștiului, atenție, el avea și o tipografie, e
foarte interesant. El avea o tipografie, și atunci au zis: „Domnule
profesor, luați ideile de aici și
povestiți-le pe îndelete.” Eh, el a făcut ceva care poate fi numit și o peltea
lungă, dar vă spun că sunt și niște nestemate acolo. De exemplu, ideea, care nu
este în Proclamație, revizuirii constituționale. E un fel de punct 23, imediat
după… din punct de vedere grafic, el s-a cam răzbunat pe Bălcescu, nu poți să
începi așa, aici, și apoi aici. Să se facă ceva frumos, central, chenar, nu…
a pus, ca la grămadă, el nu era mulțumit că Bălcescu făcuse asta, dar a fost o
formă a lui de răzbunare. Dar a băgat o idee interesantă, cum să facă poporul
român ca să nu să se mai afle în nenorocita noastră condiție de acum, să cerem
drepturile cu mâna armată. Revizuire constituțională. La fiecare 15 ani, spune
el. Ionuț, în România, ai trăit-o și tu, la fiecare 13 ani s-a făcut o
revizuire constituțională, pe bună dreptate, în 2003, dar ideea de revizuire o
dată la 15 ani este colosală, fiindcă în general un legiuitor are ideea că dă o
chestie care… rămâne etern! Ei bine, nu, este ideea că se poate revizui la 15
ani și face, în spiritul epocii, scrie aici Heliade Rădulescu.
I.V.:
Deci tatăl tău ți-a insuflat pasiunea aceasta pentru istorie.
A.N.: Da.
I.V.:
Mulțumesc mult pentru participarea la emisiune.
A.N.: Ultima idee.
I.V.:
Ultimul cuvânt o să îl ai tu. Îți mulțumesc pentru prezență, pentru sprijinul
în adoptarea acestei legi importante.
A.N.: Tu ai sprijinit cel mai mult, că tu ai făcut-o, eu am
avut ideea.
Adrian Niculescu către Ionuț Vulpescu: „Iată că acum putem și grație ție avem, în
sfârșit, ziua aceasta după 175 de ani, sărbătorim și noi ca toate celelalte
popoare europene, victoria revoluției de la 1848 dar și democrația românească,
și în curând, cred, și tricolorul, la pachet”
I.V.:
Ultimul cuvânt e al tău. Te rog să adresezi un gând, o urare, un îndemn, celor
care urmăresc podcastul Avangarda, cu
Ionuț Vulpescu, astăzi, de 11 iunie 2023.
A.N.: Să ne bucurăm că noi sărbătorim pentru prima dată,
pentru că, repet, toate țările europene, Austria, Italia, Ungaria, nu mai
vorbim, 15 martie. Noi nu dădeam dreptul ungurilor să sărbătorească 11 iunie al
lor, care e 15 martie, dar noi nu ne sărbătoream și nu ne cinsteam propria
noastră istorie, 15 martie al nostru, care e 11 iunie. Voiam să spun un singur lucru, iată ideile republicane. Domn ales,
căutat în toate straturile țării, societății, domn ales pe 5 ani. Asta e
Republica, acesta e învățământul bietului Mitică Filipescu, primul republican
român. Ideea de republică trebuie luată din Proclamația de la Islaz. De asta
spun, și cine o citește, ar trebui să își dea seama. În România, în 1998
aproape că era necunoscută Proclamația. Președintele Constantinescu s-a plâns
că nu găsea Proclamația pe undeva. Proclamația de la Islaz trebuia să fie ca
Declarația Universală a Drepturilor Omului în Franța, pe care o găsești în
orice clasă de școală, sub formă de carte poștală sau de tatuaj, în toate
formele. La noi era aproape un document clandestin. Păi de ce? Fiindcă în
timpul regimului comunist valorile acestea erau de nepronunțat. Aici se spunea
doar de împroprietărirea țăranilor fără despăgubire, se rezuma, așa, nu se
spunea desființarea pedepsei cu moartea, emanciparea evreilor, care înseamnă
toate minoritățile și orice alt compatriot de alte idei, toate ideile acestea
liberal-democratice cuprinse aici cu vârf și cu îndesat erau eludate pentru că
sub regimul comunist nu se putea vorbi despre lucrurile acestea. Iată că acum
putem și grație ție avem, în sfârșit, ziua aceasta după 175 de ani, sărbătorim
și noi ca toate celelalte popoare europene, victoria revoluției de la 1848 dar
și democrația românească, și în curând, cred, și tricolorul, la pachet, ca să
spun așa, folosind un termen modern cam abuzat.
I.V.:
Mulțumesc mult, Adrian, pentru această lecție de istorie, pe duminica viitoare!
A.N.: Și eu vă mulțumesc foarte mult!
Un balon se apropie de mâneca unei bluze și rămâne acolo, de parcă și-ar fi găsit locul. Îl desprinzi, iar peste câteva secunde se întoarce. Dacă atinge și părul, câteva fire pornesc după el. E o scenă destul de comică până când ai de aranjat o sală întreagă și baloanele se prind de fiecare persoană care trece.
În cele mai multe cazuri, nu trebuie să repari balonul. Oprești frecarea, îl îndepărtezi cu grijă și schimbi puțin condițiile din jur. Mai întâi, însă, uită-te la felul în care se lipește. Atracția ușoară, fără urme și fără disconfort, cere altă soluție decât o suprafață lipicioasă sau o piele care începe să te mănânce.
Ce faci pe loc, fără să strici balonul sau hainele
Când balonul s-a prins de tricou, de rochie ori de braț, prinde-l de nod sau de șnur și ridică-l încet. Dacă este foarte încărcat static, ține materialul întins cu cealaltă mână și depărtează balonul fără să-l târăști peste țesătură. Mișcarea bruscă poate agăța o broderie, iar frecarea suplimentară îl poate face să se lipească din nou.
Lasă-l apoi câteva clipe la distanță de persoană și de hainele pe care tocmai le-a atins. Sună banal, dar mulți fac exact gestul care întreține problema: desprind balonul și îl plimbă imediat peste același pulover. Dacă pregătești un buchet decorativ, așază-l temporar pe un suport sau ține-l de panglică, fără să-l strângi între braț și corp.
Dacă balonul se agață de o suprafață cu paiete, dantelă sau fibre lungi, verifică dacă există un fir prins de nod ori de banda decorativă. În acest caz, nu electricitatea este singura vinovată. Eliberează firul cu mâna, la lumină bună, înainte de a trage de balon. O haină delicată se poate deteriora mai repede decât se poate sparge balonul.
Un truc pe care îl vezi uneori este să umezești tot balonul. Eu l-aș lăsa pentru situații foarte limitate, fiindcă apa poate păta hainele, poate desprinde un decor lipit și poate lăsa urme pe anumite baloane. Dacă ai nevoie de puțină umiditate, lucrează mai degrabă cu mediul sau cu partea ascunsă a unei țesături rezistente, după ce verifici eticheta de îngrijire.
Dacă s-a lipit de piele
Ține balonul de nod și desprinde-l ușor, fără să îl rulezi apăsat pe braț sau pe față. O piele transpirată poate opune puțină rezistență mecanică, chiar dacă electricitatea statică nu este puternică. Dacă ai cremă proaspăt aplicată, loțiune ori resturi de adeziv de la un accesoriu, balonul poate adera și din acest motiv.
După desprindere, privește locul câteva minute. Dacă nu apare nimic, iar senzația dispare, probabil ai avut un contact neplăcut, dar trecător. Când rămâne o substanță lipicioasă pe piele, spală blând zona cu apă călduță și un produs de curățare potrivit pielii tale, apoi usuc-o prin tamponare. Nu freca insistent și nu folosi alcool sau solvenți pentru a scoate o urmă mică.
Cu un copil, încetinește și mai mult gesturile. Poate smulge balonul din reflex, mai ales dacă acesta s-a lipit de obraz sau de păr. Ține-i mâinile departe de față, desprinde balonul și mută jocul în alt loc dacă situația se repetă. Uneori rezolvarea practică este atât de simplă: balonul stă mai bine în decor decât în mâinile copilului.
Dacă s-a lipit de o haină
Pe un tricou de bumbac, de obicei ajunge să separi cele două suprafețe și să lași balonul deoparte. Pe o fustă sintetică subțire sau pe un sacou căptușit, materialul poate continua să se lipească și după ce ai îndepărtat balonul. Netezește țesătura cu palma și las-o să se așeze, în loc să o scuturi energic.
Pentru o haină obișnuită, poți încerca o atingere foarte ușoară cu o cârpă curată, abia umezită, pe dosul materialului. Verifică întâi într-un loc ascuns și nu face asta pe mătase, catifea, piele sau o piesă care cere curățare specială. Ideea este să reduci uscăciunea locală, nicidecum să uzi haina. Dacă ești deja la eveniment, câteva minute de răbdare pot fi o alegere mai bună decât o pată de apă la vedere.
Produsele antistatice pentru textile sunt o opțiune atunci când problema apare des, dar urmează instrucțiunile produsului și ale hainei. Aplică-le pe materialul compatibil, la distanță de față și de copii, și lasă țesătura să se usuce înainte de contactul cu pielea. Un spray pentru haine nu devine automat potrivit pentru baloane sau pentru corp. Mai ales pe o rochie împrumutată, testează întâi pe o zonă ascunsă.
Dacă nu ai nimic la îndemână, schimbă măcar locul în care ții baloanele. Evită să le transporți lipite de pulover sau sub braț, pentru că tocmai acolo se freacă mult. Folosește șnururile, o cutie încăpătoare ori un suport. E mai puțină improvizație decât pare și salvează destulă bătaie de cap.
Dacă au ajuns și în păr
Părul se ridică spre balon din același motiv pentru care se lipește materialul, numai că firele subțiri reacționează mai vizibil. Ține balonul departe de cap și desprinde firele unul câte unul, fără să răsucești șnurul prin ele. Nu încerca să rezolvi totul frecând părul cu balonul, chiar dacă gestul pare amuzant. Așa se încarcă și mai tare.
Dacă ai o coafură pregătită pentru fotografii, roagă pe altcineva să mute baloanele în locul tău. Agrafele și produsele de styling complică desprinderea firelor prinse în nod sau în panglică. Pentru un copil, contează mai mult să nu îl doară decât să recuperezi balonul perfect. Câteva secunde de calm schimbă complet scena.
De ce se întâmplă asta, de fapt?
Imaginează-ți două suprafețe care se ating și se despart de multe ori: balonul și puloverul, balonul și părul, uneori balonul și o perdea. În timpul acestui contact, sarcinile electrice se pot redistribui. Balonul ajunge să atragă fire de păr, scame sau o porțiune de țesătură, deși nimeni nu a pus lipici pe el. American Chemical Society folosește tocmai experimentul cu balonul frecat de haine pentru a arăta cum apare această atracție.
Nu trebuie să simți o scânteie ca să existe electricitate statică. Uneori vezi doar materialul urmând balonul ori auzi un foșnet fin când le desparți. Nici faptul că balonul este nou nu îl ferește: dacă a fost frecat de o pungă, de un covor sau de alte baloane, poate fi deja încărcat. Transportul într-un sac prea strâmt e suficient să-l pună în mișcare minute întregi.
Aerul uscat face fenomenul mai supărător. Un profesor de fizică de la Northeastern University explică faptul că umiditatea ajută sarcinile să se redistribuie, pe când aerul uscat le lasă să se acumuleze. De aceea, într-o sală încălzită iarna, baloanele pot face mai multe năzbâtii decât într-o încăpere cu un aer mai puțin uscat. Nu e o regulă fără excepții: contează și hainele, și felul în care manevrezi decorul.
Țesăturile sintetice merită observate separat. O rochie din poliester, căptușeala unei geci ori un fular din fibre sintetice se pot încărca prin frecare, mai ales când sunt foarte uscate. Bumbacul se comportă adesea mai liniștit, dar nu oferă vreo garanție absolută. Dacă două persoane ating același balon și numai uneia i se lipește de mânecă, uită-te și la materialul hainelor înainte să dai vina pe balon.
Umflarea cu heliu nu anulează atracția statică. Heliul schimbă felul în care plutește balonul, nu felul în care exteriorul lui se freacă de o haină. Un balon cu aer poate sta lipit de un pulover, iar unul cu heliu se poate prinde de păr când îl cobori pentru o fotografie. Încurcăturile apar la suprafață, nu în gazul dinăuntru.
Electricitate statică sau o suprafață cu adevărat lipicioasă?
Distincția te scutește de încercări inutile. Dacă balonul atrage firele fără să lase urme și se desprinde ușor, cauza probabilă este încărcarea statică. Dacă simți un strat cleios, observi pete pe mâini ori balonul se agață numai acolo unde are o bandă aplicată, verifică suprafața. Umiditatea din aer nu va îndepărta un adeziv.
Unele decoruri folosesc puncte de lipire, bandă dublu adezivă sau alte accesorii prinse de balon. Când acestea ating un material textil, pot lăsa reziduuri sau pot smulge fire. Ține partea cu adeziv spre suportul pentru care a fost gândită, nu spre haine sau piele. Dacă ai moștenit un decor montat de altcineva, cercetează întâi locul de contact, fiindcă adezivul poate fi greu de văzut pe un balon transparent.
Și mediul schimbă senzația la atingere. Pe o mână cu loțiune neabsorbită, pe pielea umedă după dans sau pe o bluză atinsă de băuturi dulci, latexul poate părea lipicios fără să fie încărcat static. Spală sau schimbă ce poți curăța în siguranță și pune deoparte balonul care lasă urme. Nu încerca să îi salvezi aspectul cu parfum, spirt, ulei ori produse de curățare pentru casă.
Un balon vechi, păstrat în condiții nepotrivite, poate avea o suprafață schimbată. Uneori se simte neobișnuit de lipicios, își pierde elasticitatea sau miroase altfel decât restul pachetului. Nu există un test rapid, făcut în mijlocul petrecerii, care să îți spună exact de ce. Eu aș renunța la el, mai ales dacă ar ajunge în mâinile copiilor sau lângă mâncare.
Există și varianta în care problema pornește de la piele. O roșeață care apare după contact nu dovedește singură o alergie la latex; poate fi iritație de la frecare sau de la alt produs folosit în decor. Totuși, dacă apar mâncărime, pete umflate ori alte simptome, oprește contactul și urmărește ce se întâmplă. În secțiunea despre sensibilitate găsești semnele pentru care merită să ceri ajutor medical.
Cum reduci lipirea pe durata petrecerii
Dacă mai ai câteva ore până vin invitații, începe cu încăperea. Într-o sală foarte uscată, un umidificator folosit corect poate reduce electricitatea statică. Agenția americană pentru protecția mediului menționează acest efect, dar avertizează și că excesul de umiditate favorizează alte probleme. Nu încerca să transformi camera într-o seră doar pentru a ține baloanele la distanță de un pulover.
Dacă folosești un umidificator, urmărește umiditatea cu un higrometru și îngrijește aparatul după instrucțiuni. Recomandarea aceleiași agenții este să nu depășești 50% umiditate relativă în interior. Nu orienta aburul spre baloane, instalații electrice, fotografii sau textile delicate. Pentru o petrecere de două ore într-un spațiu închiriat, poate fi mai realist să schimbi locul decorului decât să reglezi toată încăperea.
Hainele contează și înainte să pleci de acasă. Dacă știi că o anumită rochie se electrizează când o scoți din uscător, probeaz-o cu decorul înainte de eveniment. Las-o să se usuce conform etichetei și evită uscarea excesivă în aparat, dacă materialul permite altă metodă. Un strat de bumbac pe dedesubt poate ajuta în unele combinații, dar uneori schimbă felul în care cade haina; merită verificat în oglindă, nu presupus.
Pe piele, hidratarea obișnuită poate reduce senzația de uscăciune, însă crema proaspătă poate face balonul să adere fizic pentru o vreme. Aplic-o din timp și las-o să se absoarbă. Nu unge baloanele ca să nu se mai lipească. Un produs destinat pielii nu este neapărat potrivit pentru materialul balonului și poate păta decorul sau hainele.
În timpul evenimentului, cea mai simplă schimbare este distanța. Ridică buchetele de baloane din locurile pe unde oamenii se strecoară cu pahare în mână. Lasă suficient spațiu în jurul mesei, al intrării și al colțului pentru fotografii. Când baloanele ating mereu sacouri, eșarfe și păr, problema revine chiar dacă ai reușit să le desprinzi de câteva ori.
Ce schimbi când pregătești decorul de la început
Umflă baloanele într-un spațiu curat și lucrează cu mâinile uscate. Dacă le așezi pe covor, le împingi unele peste altele și le freci cu o cârpă ca să capete luciu, le dai mai multe ocazii să se încarce. Nu e nevoie de un ritual complicat. Evită numai mișcările care produc frecare multă și fără rost.
Pentru transport, folosește un recipient încăpător ori o pungă potrivită dimensiunii lor, astfel încât baloanele să nu fie presate de haine și tapițerie. Ține șnururile organizate; nodurile încâlcite ajung adesea să fie desfăcute chiar lângă fața cuiva. Dacă baloanele trebuie montate unul câte unul, pregătește suporturile înainte. Cu mâinile libere lucrezi mai liniștit și le atingi mai puțin de haine.
La cumpărare, verifică materialul și accesoriile, nu numai culoarea din fotografie. Poți porni de la o selecție precum https://www.departy.ro, apoi să citești descrierea fiecărui produs și ambalajul înainte de a-l folosi. Contează dacă balonul este din latex ori din folie, dacă decorul include puncte adezive și cine va intra în contact cu el. O alegere făcută pentru un panou înalt poate fi nepotrivită ca jucărie ținută lângă obraz.
Un balon din folie poate fi o alegere când vrei să eviți latexul, dar nu îl trata ca pe un obiect imun la orice fel de electricitate statică. Poate totuși să atingă hainele, iar marginile, șnururile și accesoriile pot agăța materiale fragile. Dacă îl folosești pentru cineva cu alergie cunoscută, verifică întregul aranjament, inclusiv celelalte baloane și materialele din jur. Important este ce ajunge efectiv lângă persoană.
Uneori văd recomandarea de a freca baloanele pentru a le lipi de tavan fără bandă. Metoda funcționează tocmai fiindcă le încarcă electric. Dacă după aceea le cobori între oameni, nu te mira că se prind de haine. Păstrează efectul acolo unde îți trebuie sau alege un suport care să le țină la loc fără frecare.
Când lipirea este însoțită de mâncărime sau erupție
Atracția statică nu este, prin ea însăși, o alergie. Dacă balonul se desprinde și pielea rămâne liniștită, ai de rezolvat în primul rând contactul dintre materiale. Dacă însă pielea se înroșește, apar pete ridicate, mâncărime ori umflături, lasă balonul jos și evită un nou contact. Nu continua jocul ca să vezi dacă reacția se repetă.
Multe baloane elastice sunt fabricate din latex natural. Academia Americană de Alergie, Astm și Imunologie arată că latexul poate provoca reacții pe piele și, la persoanele sensibilizate, simptome respiratorii. Unele reacții apar repede, în timp ce iritațiile provocate de anumite substanțe folosite la fabricarea cauciucului pot apărea mai târziu. Din aspectul unei singure pete nu poți stabili sigur cauza.
Dacă bănuiești o reacție de contact, îndepărtează balonul și clătește delicat zona. NHS recomandă îndepărtarea substanței iritante sau alergene și curățarea pielii, iar simptomele persistente ori repetate merită evaluate de un medic. Păstrează ambalajul sau fă o fotografie a produsului, dacă îl ai. Detaliul poate ajuta la o discuție ulterioară cu medicul, fără să fie nevoie să atingi din nou balonul pentru a-i arăta ce s-a întâmplat.
Respirația dificilă, senzația de gât care se strânge, umflarea buzelor sau a limbii, amețeala puternică ori o reacție care se extinde repede cer ajutor medical imediat. În România, sună la 112. Dacă persoana are un plan de urgență și un autoinjector cu adrenalină prescris, urmează planul primit de la medic în timp ce aștepți ajutorul. Nu încerca să rezolvi o posibilă reacție severă doar mutând baloanele în alt colț al camerei.
Pentru cineva cu alergie la latex deja confirmată, cel mai practic este să eviți baloanele din latex în încăperea în care va sta. Great Ormond Street Hospital folosește baloanele din folie ca alternativă pentru copiii cu această alergie. Totuși, verifică și celelalte obiecte din decor; un singur balon din folie nu ajută dacă buchetul este înconjurat de latex. Iar dacă nu știi ce material conține un produs, întreabă furnizorul înainte de eveniment.
Nu transforma fiecare atingere supărătoare într-un diagnostic. Căldura, transpirația, frecarea și un adeziv pot irita pielea, iar cauzele diferă de la om la om. În același timp, nici nu ignora un tipar: aceeași persoană face erupție ori de câte ori atinge baloane elastice. Aici conversația cu un alergolog este mai utilă decât o serie de încercări acasă.
Când sunt copii în jur, gândește și după ce se sparge balonul
Un balon care se lipește de hainele unui copil poate deveni repede o jucărie agitată: e tras, mușcat ori strâns până pocnește. Strânge imediat bucățile și ține baloanele neumflate în afara accesului celor mici. Comisia americană pentru siguranța produselor de consum avertizează că baloanele neumflate și fragmentele celor sparte pot provoca sufocare, inclusiv la copiii sub opt ani. Aici merită să întrerupi decorarea și să cureți podeaua pe loc.
E tentant să îi dai copilului balonul care se încăpățânează să se lipească de tricou, numai ca să te poți întoarce la ce făceai. Eu aș verifica mai întâi vârsta, felul balonului și cât de atent poate fi supravegheat. Pentru copiii foarte mici, decorul așezat departe de mâini e adesea alegerea mai liniștită. Și un adult poate ridica imediat resturile dacă se sparge vreun balon.
Dacă problema revine la fiecare eveniment
Privește tiparul înainte să cumperi un arsenal de soluții. Se întâmplă numai iarna, într-o încăpere încălzită? Numai cu un anumit pulover sau numai după ce scoți hainele din uscător? Dacă da, lucrează la uscăciunea aerului, la frecarea din timpul pregătirii și la felul în care depozitezi baloanele.
Dacă un singur pachet lasă urme pe degete, iar celelalte nu, scoate-l din decor. Dacă lipirea apare doar acolo unde ai montat puncte adezive, schimbă metoda de prindere. Dacă există mâncărime, erupție sau simptome care reapar după contact, oprește experimentul și cere sfat medical. Aceeași soluție nu poate rezolva, la fel de bine, un material încărcat static, un reziduu de adeziv și o reacție a pielii.
La următoarea petrecere, fă o probă cu câteva baloane înainte să montezi tot aranjamentul. Atinge-le de o bucată din materialul care va fi lângă ele, fără să le freci intenționat, și vezi dacă apar probleme. Dacă decorul urmează să stea lângă persoane cu sensibilitate cunoscută, discută din timp despre materialele potrivite. Testul cu o haină îți spune ceva despre lipire, nu îți poate confirma că un balon este sigur pentru cineva cu alergie.
Până la urmă, răspunsul începe cu un gest mic: desprinzi balonul încet și te uiți la ce a rămas în urmă. Dacă n-a rămas nimic, reduci frecarea și îi găsești un loc mai bun. Dacă rămâne o urmă pe material sau o reacție pe piele, schimbi balonul și iei situația în serios. Restul petrecerii poate merge înainte, cu baloanele sus și hainele lăsate în pace.
Actualitate
Businessul se dezvoltă regional. Comunicarea ar trebui să îl urmeze. CityPress.ro conectează companiile din Estul României cu presa locală
De la Constanța și Tulcea la Galați, Brăila, Bacău, Iași și Suceava, companiile din Estul României pot transforma presa locală într-un canal strategic de comunicare. CityPress.ro centralizează accesul la publicații locale și permite construirea unor campanii în funcție de orașele, județele și regiunile importante pentru fiecare business.
Pentru o companie care face business regional, relevanța nu se construiește doar la nivel național.
Se construiește în piețele în care compania vinde, investește, angajează, dezvoltă proiecte și caută noi parteneri.
O companie din Constanța poate avea interese comerciale în Tulcea, Brăila și Galați. Un business din Iași poate urmări dezvoltarea în Bacău, Suceava sau în alte județe ale Moldovei. Un dezvoltator, un operator logistic, o companie din agricultură sau un furnizor de servicii B2B poate avea nevoie să comunice simultan în mai multe centre economice.
În toate aceste situații apare aceeași întrebare:
Cum ajunge mesajul companiei în presa din piețele care contează pentru business?
CityPress.ro propune un răspuns simplu: un singur punct de acces la presa locală din România.
Presa locală, privită ca instrument de geo-marketing
CityPress.ro funcționează ca un media buyer specializat în presa locală și oferă companiilor acces la o rețea de peste 1.000 de publicații locale din România, dintre care peste 100 sunt prezentate de platformă ca publicații exclusive.
Diferența importantă pentru un business este posibilitatea de a construi campanii în funcție de geografie.
Compania poate selecta localitățile și zonele în care dorește să fie prezentă, iar campaniile pot fi construite pe localități, județe, regiuni sau grupuri de localități.
Pentru un business din Estul României, acest model schimbă perspectiva asupra presei locale.
Nu mai vorbim doar despre „a publica un articol”, ci despre posibilitatea de a utiliza publicațiile locale pentru a susține obiective comerciale și de comunicare în piețe geografice bine definite.
De la Constanța la Iași: comunicarea poate urma harta businessului
Să luăm exemplul unei companii cu sediul în Constanța care deservește clienți din Dobrogea și sud-estul țării.
Compania poate construi o campanie concentrată inițial pe Constanța, apoi poate extinde comunicarea către Tulcea, Brăila și Galați pe măsură ce își dezvoltă activitatea comercială.
Același principiu se aplică unei companii din Iași care dorește să își consolideze prezența în Moldova. Comunicarea poate porni din Iași și poate fi extinsă către Bacău, Suceava și alte piețe relevante.
În rețeaua prezentată public de City Press se regăsește, de exemplu, Ziarul de Iași, publicație pe care platforma o evidențiază în zona Moldovei.
Dincolo de publicațiile promovate individual, City Press oferă acces la o rețea mult mai extinsă de publicații și localități, astfel încât selecția canalelor să poată fi realizată în funcție de obiectivul concret al campaniei.
Nu fiecare companie are nevoie să comunice peste tot. Are nevoie să comunice acolo unde face business.
Ce poate comunica o companie B2B în presa regională?
Presa locală nu trebuie privită exclusiv ca un canal pentru promovarea produselor către consumatorul final.
Pentru mediul B2B, subiectele relevante sunt diferite.
O companie poate comunica deschiderea unei noi unități de producție, o investiție, extinderea într-un alt județ, lansarea unei divizii, dezvoltarea unui proiect imobiliar, intrarea pe o piață nouă, crearea de locuri de muncă, un parteneriat important sau rezultatele unui proiect regional.
În același mod, managementul și specialiștii companiei pot utiliza conținutul editorial pentru a comunica expertiză și perspective relevante pentru industria în care activează.
Astfel, publicarea regională poate contribui la construirea unei prezențe constante în ecosistemul economic în care compania își desfășoară activitatea.
Un instrument pentru companii, dar și pentru agențiile care gestionează mai multe piețe
Fragmentarea este una dintre dificultățile comunicării regionale.
O campanie care presupune apariții în Constanța, Galați, Iași, Bacău și Suceava poate însemna identificarea publicațiilor relevante și administrarea separată a relației cu fiecare dintre acestea. CityPress.ro centralizează procesul.
Platforma permite alegerea publicațiilor și gestionarea publicărilor dintr-un singur loc, inclusiv pentru agențiile de marketing și PR care coordonează campanii regionale pentru mai mulți clienți.
City Press poate recomanda publicații și combinații media în funcție de localitate, industrie, obiectiv, buget și audiență, iar pentru anumite publicații partenere platforma oferă inclusiv publicare instant.
De ce contează componenta regională pentru un brand național?
Logica funcționează și în sens invers.
O companie națională care vrea să comunice în Estul României nu trebuie să trateze întreaga regiune ca pe o singură audiență.
Constanța, Galați, Iași sau Suceava reprezintă piețe și comunități diferite.
Prin presa locală, o campanie națională poate primi o componentă regională, iar mesajele companiei pot fi distribuite în publicațiile din zonele în care există un interes comercial concret.
Un retailer poate comunica deschiderea unor noi locații. Un dezvoltator poate susține lansarea unui proiect. Un operator din energie sau infrastructură poate comunica investițiile realizate într-un județ. O companie de logistică poate face cunoscută extinderea operațiunilor într-un nou hub regional.
Campania rămâne națională. Distribuția mesajului devine locală.
Estul României are businessuri care merită o voce mai puternică
Dobrogea și Moldova reunesc centre economice importante și companii active în logistică, transport, agricultură, industrie, energie, construcții, real estate, HoReCa, servicii profesionale, retail, sănătate și tehnologie.
Multe dintre aceste companii au depășit de mult granițele orașului în care au fost fondate.
Comunicarea lor poate urma aceeași evoluție.
De la un oraș la mai multe județe. De la o prezență locală la una regională. Și, atunci când strategia companiei o cere, de la regional la național.
CityPress.ro își propune să ofere infrastructura prin care această comunicare devine mai ușor de administrat.
Peste 1.000 de publicații locale. Sute de localități. Un singur punct de acces.
CityPress.ro – presa locală, transformată într-un canal de comunicare pentru business.
Comunică acolo unde faci business.
Website: https://citypress.ro
E-mail: contact@citypress.ro
Telefon/Watsapp: 0729967754
Când vorbești despre îngrijire personală, probabil te gândești mai întâi la lucrurile care au intrat deja firesc în rutina de zi cu zi: produse pentru piele, mișcare, alimentație, somn, o baie relaxantă sau câteva ore în care îți faci timp pentru tine.
În ultimii ani, însă, ideea de stare de bine a devenit mai cuprinzătoare. Nu mai este vorba doar despre felul în care arăți, ci și despre cum te simți în propriul corp, despre confort, relaxare și despre lucrurile care îți fac plăcere.
În acest context, wellnessul intim nu trebuie privit ca un subiect separat sau incomod. Poate face parte, pur și simplu, din felul în care alegi să ai grijă de tine.
Pe Sensualia, această zonă poate fi explorată fără grabă, pornind de la propriile preferințe și de la ceea ce te face să te simți confortabil.
Îngrijirea personală nu se oprește la ceea ce se vede
Este ușor să investești timp în lucrurile vizibile: o cremă bună, o tunsoare care îți place, haine în care te simți bine sau o rutină de sport.
Dar relația pe care o ai cu propriul corp înseamnă mai mult decât atât.
Contează și să știi ce te relaxează, ce îți place, ce te face să te simți confortabil și unde sunt limitele tale. Nu trebuie să existe o explicație complicată pentru toate aceste lucruri și nici nu este nevoie să le compari cu ale altcuiva.
Unele femei sunt foarte deschise când vine vorba despre astfel de subiecte. Altele preferă să le păstreze pentru ele. Ambele variante sunt firești.
Important este să poți face alegeri pentru tine fără să simți că trebuie să urmezi o anumită tendință sau să te încadrezi într-un model.
Relaxarea poate fi cea mai simplă formă de wellness intim
Nu toate produsele din această zonă trebuie asociate imediat cu sexualitatea.
Masajul este probabil unul dintre cele mai bune exemple. Poate face parte dintr-o seară în doi, dar la fel de bine poate fi un simplu moment de relaxare după o zi obositoare.
Dacă sunteți împreună, un masaj poate fi un mod plăcut de a vă opri pentru câteva minute din ritmul zilnic. Nu aveți nevoie de tehnici speciale și nici de un plan pentru ceea ce urmează. Este suficient să vă simțiți bine și să nu vă grăbiți.
În astfel de momente, diferitele uleiuri de masaj pot completa experiența. Le poți alege în funcție de textură, aromă și modul de utilizare, după ce verifici indicațiile produsului.
Nu produsul este cel care transformă momentul. El este doar un detaliu care poate face experiența mai plăcută. Restul ține de timp, confort și de faptul că îți permiți să te relaxezi.
Să îți cunoști preferințele nu ar trebui să fie un subiect incomod
Există încă multe rețineri atunci când discuția ajunge la produsele intime pentru femei. Uneori din lipsă de informații, alteori pentru că mult timp această zonă a fost tratată fie în glumă, fie într-un registru exagerat de sexualizat.
În realitate, curiozitatea față de propriul corp este ceva cât se poate de firesc.
Nu trebuie să fii într-o relație și nici să urmărești un anumit rezultat pentru a vrea să afli ce îți place. La fel cum îți descoperi preferințele în materie de parfumuri, cosmetice sau haine, poți afla în timp și ce te face să te simți bine în zona intimă.
Dacă vrei să explorezi această latură, gama de jucării intime pentru ea îți permite să vezi ce tipuri de produse există și să alegi doar ceea ce îți stârnește interesul.
Nu este nevoie să începi cu ceva complicat. Poți citi descrierile, poți compara opțiunile și poți decide în liniște ce ți se potrivește.
Cumpărăturile online au făcut alegerea mai simplă
Unul dintre lucrurile care au schimbat mult această piață este faptul că astăzi poți descoperi produsele intime online, în ritmul tău.
Nu trebuie să iei o decizie pe loc și nici să porți o conversație cu cineva dacă nu îți dorești acest lucru. Poți citi informațiile disponibile, poți compara mai multe variante și poți reveni asupra unei alegeri înainte de a comanda.
Pentru produsele pe care nu le cunoști, merită să verifici întotdeauna câteva lucruri simple: materialele, dimensiunile, modul de utilizare, întreținerea și recomandările producătorului.
Prețul sau popularitatea unui produs nu îți spun automat dacă acesta este potrivit pentru tine.
Mai util este să te întrebi ce cauți, ce ți se pare confortabil și cât de simplu vrei să fie produsul pe care îl alegi.
În cuplu, alegerile rămân la fel de personale
Produsele intime pot face parte și din viața de cuplu, dar faptul că sunteți împreună nu înseamnă că trebuie să aveți aceleași preferințe.
Dacă vreți să încercați ceva nou, cel mai simplu este să vorbiți despre asta.
Puteți spune ce vă atrage, ce ați vrea să încercați și ce nu vă interesează. Nu este nevoie ca unul dintre voi să îl convingă pe celălalt.
Uneori veți fi curioși în legătură cu același lucru. Alteori, nu. Tocmai această libertate de a spune ce vă place și ce nu vă place face discuția mai simplă.
Produsele pot aduce varietate, dar nu trebuie să devină o obligație și nici o măsură a calității relației voastre.
Wellnessul intim înseamnă, înainte de toate, alegere
Poate că cea mai importantă schimbare este faptul că despre această zonă putem vorbi astăzi mai normal.
Nu trebuie să îi dăm o importanță exagerată, dar nici să o tratăm ca pe ceva ce trebuie ascuns.
Pentru tine, wellnessul intim poate însemna relaxare. Poate însemna curiozitate. Poate fi ceva ce explorezi singură sau împreună cu partenerul. Și poate exista perioade în care pur și simplu nu te interesează.
Nu există o variantă corectă.
La fel ca în orice altă zonă a îngrijirii personale, contează să ai acces la informații, să îți cunoști preferințele și să alegi ceea ce are sens pentru tine.
Fără presiune, fără reguli inventate și fără ideea că trebuie să demonstrezi ceva. Doar în ritmul tău.
Ce fac dacă baloanele se lipesc de piele sau haine?
Un balon se apropie de mâneca unei bluze și rămâne acolo, de parcă și-ar fi găsit locul. Îl desprinzi, iar...
Când un apartament mai mic poate fi o alegere mai bună decât unul foarte spațios
Dacă ai deschis recent un portal de anunțuri, știi deja cât de repede te poate prinde mirajul metrului pătrat. Vezi...
Businessul se dezvoltă regional. Comunicarea ar trebui să îl urmeze. CityPress.ro conectează companiile din Estul României cu presa locală
De la Constanța și Tulcea la Galați, Brăila, Bacău, Iași și Suceava, companiile din Estul României pot transforma presa locală...
Nicușor Dan, de la tribuna ONU: România își consolidează rolul în securitatea Europei
Președintele României, Nicușor Dan, a susținut miercuri, la New York, discursul național al României în cadrul celei de-a 81-a sesiuni...
Alianța îl întâmpină pe președintele Nicușor Dan la New York, înaintea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite
Alianta a avut onoarea de a-l întâmpina la New York pe președintele României, Nicușor Dan, alături de membri ai echipei...
De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală
Când vorbești despre îngrijire personală, probabil te gândești mai întâi la lucrurile care au intrat deja firesc în rutina de...
Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial?
Prima ofertă pentru fotovoltaice pe care o citești pare, de obicei, foarte simplă. Cinci kilowați, un invertor, câteva panouri negre,...
-
Fashionacum 3 zileCum îți afli corect mărimea la inel, acasă, fără să greșești
-
Economieacum 2 zileCAZUL VIDRA: PESTE 50 DE MILIOANE DE EURO INVESTIȚI, 300 DE LOCURI DE MUNCĂ ȘI DEȘEURI TRATATE
-
Uncategorizedacum 2 zilePeste 60 de expozanti la Romanian Security Fair 2026
-
Lifeacum 3 zileCe transmite fiecare culoare: ghid scurt de simbolistică florală
-
Uncategorizedacum 3 zileArta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum
-
Uncategorizedacum 2 zileHONOR înregistrează cea mai rapidă creștere dintre brandurile Android pe piața tabletelor din EMEA
-
Economieacum 3 zileDetașarea în Uniunea Europeană: noile condiții și impactul pentru firmele românești
-
Socialacum 3 zileUnde ne îngropăm animalele de companie? România are puține locuri pentru ultimul rămas-bun