Actualitate
Podscastul lui Ionuț Vulpescu – invitat, prof. Adrian Niculescu
Episodul 33 al sezonului
II al podcastului Avangarda dezvăluie
o ediție fabuloasă despre prima sărbătoare a zilei de 11 iunie în societatea
românească, în urma adoptării unui proiect de lege al deputatului și fostului
ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu. Se împlinesc 175 de ani de la Revoluția
din 1848. Iar de anul acesta, în baza legii initiate la sugestia invitatului,
Adrian Niculescu, ziua de 11 iunie este aniversată și recunoscută ca zi a
Victoriei Revoluției de la 1848. La microfonul Avangardei, cel care explică îndeaproape ce înseamnă acest moment
pentru formarea conștiinței naționale, și de ce este un eveniment care a
modernizat România mai mult decât ne putem închipui, este istoricul Adrian
Niculescu. Cu o bogată activitate publică și culturală susținută, autor a nenumărate
volume, dintre care amintim „Din
Exil, după Exil”, „De la limes-ul lui Fokas la granița lui Eminescu – Studii de
istorie”, „1848 – 1989: De la Primul la Noul ’48”, „Aux
racines de la démocratie roumaine – Pruncul Român, premier journal libre roumain,
chonique de la Révolution valaque de 1848”, Adrian Niculescu e cel mai în măsură să explice
culisele pașoptismului, de altfel, obiectul lui de adorație intelectuală.
Aflăm, totodată, de ce sărbătorim Ziua Tricolorului la o dată greșită și care
sunt provocările sărbătorilor naționale, plecând de la acest context.
Interviul integral poate fi vizionat aici:
Prima
sărbătorire, prin lege, în România, a zilei de 11 iunie
Ionuț
Vulpescu: Bună ziua, la un nou episod al podcastului meu! Azi e o zi specială,
e 11 iunie, și pentru prima oară se sărbătorește prin lege, în România, 11
iunie, Ziua Victoriei Revoluției de la 1848. Am bucuria să îl am invitat pe cel
alături de care am promovat această lege, cel care a avut ideea pe care eu am
reușit, în cele din urmă, cu spiritul colegilor mei, să o impunem. În urmă cu
câteva luni, Președintele României a promulgat această lege, astfel încât
suntem la 11 iunie, și sărbătorim 11 iunie, Ziua Victoriei Revoluției de la
1848. Mă bucur să îl am invitat pe profesorul, istoricul și prietenul meu,
Adrian Niculescu, alături de care am gândit această inițiativă. Adrian, îți
mulțumesc mult pentru că ești invitatul meu la podcast și pentru sprijinul,
ideea pe care ai avut-o, legată de 11 iunie.
Adrian
Niculescu: Cu foarte mare drag,
dragă Ionuț. Îmi dai voie să vorbim așa, pentru că ne cunoaștem de vreo 22 de
ani…
I.V.:
Nu insista, deși ești istoric, să nu fim foarte clari cu trecutul…
A.N.: Acesta e adevărul, ne cunoaștem de 22 de ani, suntem
prieteni, am colaborat la foarte multe lucruri, și printre succesele noastre
cele mai frumoase…
I.V.:
Așa este…
A.N.: Obținerea, după 175 de ani, de fapt, putem spune,
oficializării și ca sărbătoare națională, ziua, cum ai spus foarte bine,
fiindcă eu am fost cu ideea, dar tu ai fost cu realizarea. Și, hai să spunem
ascultătorilor noștri, a durat 12 ani! 12 ani! Ceva care ar fi trebuit să fie
adoptat prin consens național de Parlament în zece minute, se putea, în mod
normal. Așa s-ar fi putut.
I.V.:
Ca să fim corecți, eu am reușit în vreo 2-3 ani ca să duc la capăt această
idee. Tu spui, acești 12 ani, de când ai avut această idee și ai încercat
diverse formule. Uite că am reușit.
A.N.: Ionuț, dă-mi voie
să îți aduc aminte, ai pornit demersurile, la îndemnul meu, imediat ce ai fost
ales deputat, în 2012, am discutat chestiunile acestea, iar în 2017, ai obținut
în aceeași zi, zic de zi, 11 iunie, consensul Senatului, pe vremea aceea erai
senator. Îmi aduc foarte bine aminte. Am memorie de istoric. Ai venit în
Academia Română, unde era o sesiune, sperăm să putem face și acum o sesiune, eu
lucrez la chestiunea aceasta, chiar mâine ar trebui să avem această sesiune, pe
12. Tu ai venit în Academie în timpul sesiunii și ai adus vestea, „Senatul a
adoptat astăzi!” Eram la 170 de ani de la Revoluția din 1848.
Adrian Niculescu, despre prima zi civică, 11 iunie 1848:
„Această lege ar fi trebuit să se adopte în zece minute, prin consens național
și în unanimitate!”
I.V.:
Tu ai fost și în comitetul care s-a ocupat de aniversarea a 150 de ani de la
1848!
A.N.:
Da! Prin voința mult regretatului
Eugen Simion, eu am fost secretar executiv, cred că era statutul meu, sau
secretar general al comitetului de organizare, în 1998, a comemorării,
aniversării, sărbătoririi, pentru că e o sărbătoare, a 150 de ani de la
Revoluție. Profesorul Eugen Simion, pe vremea aceea Președintele Academiei
Române, mi-a dat această sarcină de a fi secretarul executiv al unui comitet
care s-a constituit, care, din păcate, nu a funcționat foarte bine. Mă rog,
asta e o altă poveste. A fost un drum
foarte, foarte anevoios, repet, în mod normal, ar fi trebuit să se adopte în
zece minute, prin consens național și în unanimitate. Asta ar fi fost normal pentru o sărbătorire
de gradul 0, cum este aceasta. Acum, pentru a clarifica și a edifica despre ce
este vorba, am să spun că ziua de 11 iunie este așa cum în sfârșit, scrie negru
pe alb, într-o lege a statului român, care aștepta de 175 de ani, sau de 174,
să spunem, normal era să fie sărbătorită și a fost, în timpul lui Cuza și
înainte, a fost sărbătorită, o să vedem, e prima noastră dată civică. E prima zi civică, până atunci nu exista așa
ceva. Au fost manifestări începând cu 1859, după alegerea lui Cuza, și mai ales
în 1863, când erau 15 ani, era prima aniversare, oarecum rotundă, și a fost o
mare manifestație în București, se calculează cca 40000 de persoane, care au
ieșit în stradă și au cerut votul universal, care este una dintre promisiunile,
sau dacă vrei, unul dintre punctele Proclamației de la Islaz. 11 iunie, este pe
de o parte, Ziua Revoluției de la 1848, dar este și ziua, cum știi foarte bine,
la propunerea ta și a mea, Ziua Democrației Românești, numai că tu ai
inițiativă parlamentară. Eu nu am. Asta e diferența. Ziua Victoriei Revoluției
și a Democrației Românești. De ce? Deoarece este ziua când, mă rog, cu două
zile înainte, de fapt, pe 9 iunie, căci pe 11 a fost semnată de către domnul de
atunci, care era încă Bibescu, proclamația de la Islaz. Or Proclamația de la
Islaz, dincolo de semnificația Revoluției, o să revenim, Proclamația de la
Islaz respiră, până astăzi, în
constituția noastră. Trăiește, Proclamația de la Islaz!
Textul Proclamației, 4 ore de citit cu lupa: „E o idee pe
care a avut-o Heliade Rădulescu”
I.V.:
Arat-o, arat-o la cameră, celor care ne urmăresc!
A.N.: Asta e forma scurtă a Proclamației, să spunem, forma
scurtă…
I.V.:
Din 9 iunie 1848.
A.N.: Tradusă în epocă, la Craiova, tradusă de un domn Faenza,
probabil un evreu sefardid, care a tradus-o și în limba franceză, și în limba
germană. Este în românește cu caractere semichirilice, de tranziție, în
franceză și germană, cu traducere din 16 iunie 1848, deci în zilele
revoluționare. Izbucnise. Iar aici, pe
spate, am adus forma lungă, să spunem așa, a proclamației, forma lungă, care
arată așa. Forma lungă este, putem spune, dacă am vrea să fim răutăcioși, e un
fel de peltea lungă, dar este și plină de nestemate, adică are și lucruri
interesante. E adevărat, forma lasă de dorit. Fiindcă, gândiți-vă, asta era
destinată să fie afișată pe zidurile Bucureștiului. Așa ceva, cu 22 de puncte,
se citește ușor, rapid. Pe așa ceva însă trebuie să stai 4 ore, cu lupa, sau cu
ceva, să citești acolo. Este incredibil, e o idee pe care a avut-o Heliade
Rădulescu.
Dâmbovițeanul Ion Heliade Rădulescu, primul Președinte al
Academiei Române
I.V.:
Asta voiam să spun! Trebuie spus că Proclamația a fost citită de un mare
târgoviștean și dâmbovițean, știi că am onoarea să reprezint județul Dâmbovița
din Parlament. Este primul Președinte al Academiei Române, Ion Heliade
Rădulescu.
A.N.: Da, este dâmbovițeanul Ion Heliade Rădulescu, dar eu am
niște rezerve în legătură cu personajul respectiv. A fost cam mare oportunist.
Nu a fost negat, pentru că a creat o masă critică.
I.V.:
Are un loc în istoria noastră.
A.N.: A creat o masă critică foarte importantă. Era cel mai
important intelectual de pe piața din București. Asta este clar…
I.V.:
Și primul ziar, l-a înființat tot el.
A.N.: Îl înființează bietul Dinicu Golescu, cu banii lui, cu
inițiativa lui Dinicu Golescu, el e doar executantul. Dar după aceea s-a erijat
și aici începe partea negativă a personajului, s-a erijat el în autor. E
adevărat, a cumpărat ziarul Curierul
Românesc, apărut în 1828 prin strădaniile marelui boier Dinicu Golescu, ca
să fie foarte clar. Ăștia, eu am trei oameni pe care îi consider că sunt la
rădăcina rădăcinilor României moderne.
Adrian
Niculescu despre Dinicu Golescu: „Om cu bani și cu inițiativă, cu un cap
occidental!”
I.V.:
Voiam să te întreb, spune-mi personajele tale favorite din epocă și din istoria
României.
A.N.: Tocmai acum spuneam unul care este dinainte de epocă, a
murit în 1830, asta a fost drama lui, marele Dinicu Golescu, un om cu bani, și
cu inițiativă, și cu un cap occidental, deși era îmbrăcat încă în straie
răsăritene, turcești, cu potcap și caftan. Avem statuia lui, trei dintre cei patru copii ai săi au fost
prim-miniștri ai României. Niște oameni absolut deosebiți. De fapt, cei patru
Golești au fost cinci fiindcă mai avea și verișorul primar, cel mai bun prieten
al lui Nicolae Bălcescu, Alexandru G., de la Gheorghe, Iordache, fratele lui
Dinicu Golescu, Golescu zis Negru sau Arăpilă, fiindcă avea ten mai negru…
I.V.:
Are și o carte, Însemnare a călătoriei
mele.
A.N.: E cartea poate cea mai importantă care ne arată gradul
0, de unde a pornit societatea românească în 1826, când a scris-o, 1824-26, a
publicat-o nu la noi, ci la Budapesta, cu caractere chirilice, și este prima
însemnare a unui român, cea dintâi, despre lumea occidentală, și arată și
poporului român, cam cum arată occidentul prin descrierile pe care el le face,
în timp ce ducea copiii la studii, la Lausanne, în limba franceză.
Gheorghe Lazăr, Cable
Man
I.V.:
Deci Dinicu Golescu este o astfel de personalitate.
A.N.: O personalitate solară, dar Heliade Rădulescu, viclean,
copil de curte, ca să spunem așa, răutăcios, i-a cam uzurpat meritele, dar este
marele Dinicu Golescu. De aia, Heliade
este foarte mare, dar Dinică Golescu e o personalitate solară. Al doilea om
fundamental, este omul, repet, e vorba de rădăcina, rădăcina rădăcinii
modernizării românești, este marele Gheorghe Lazăr. Gheorghe Lazăr, omul
care, persecutat în Transilvania de către poliția lui Metternich, după 1815,
dar din păcate și mult mai trist, și de propriul său episcop, ortodox, neunit,
cum se spunea în vremea aceea, grec neunit, care este Vasile Moga, care nu
suporta că traducea în limba română, scria în limba română, promova scriere în
limba română, și asta era foarte prost văzut de către Biserica bizantin
Ortodoxă din Transilvania, fiindcă acestea erau meritele Bisericii
Greco-Catolice, asta făceau numai greco-catolicii. Vorbeau în românește, scriau în românește, aveau cărți în românește,
slujeau în limba română. Și atunci, persecutat de aceste două forțe
redutabile, propriul său episcop și poliția lui Metternich, el fuge în Țara
Românească și e foarte benefică, eu le spun studenților, în fine, către studenții mei folosesc termenul de cable man, omul care
a tras cablul, acum devine desuet și cablul, acum vreo 20 de ani era o chestie
nemaipomenită, omul de la cablu, omul care a tras practic…
Adrian Niculescu: „Studenții mei încep să nu mai știe
foarte bine, că acum sunt metode și mai șmechere decât cablul”
I.V.:
Era un film…
A.N.: Exact! La asta fac referință, dar studenții mei încep să
nu mai știe foarte bine, că acum sunt metode și mai șmechere decât cablul. Dar
să nu uităm ce a fost în 1990 când a venit TV5 în România. A arătat românului
la 2-3 luni după libertatea din decembrie, a arătat Occidentul. Ei bine, cable
man este marele om care se numește Gheorghe Lazăr. Gheorghe Lazăr este omul cu
conștiința națională. Doar atât. Fiindcă el este unul dintre cei doi ortodocși.
Nu mai mult de doi. Erau doi ortodocși. Care erau receptivi la ideile Școlii
Ardelene. La Supplex
Libellus Valachorum. Care e documentul,
actul de naștere al poporului român. El era unul dintre cei doi, celălalt fiind
cel dintâi medic al lumii românești, primul medic român, care doctorul Ioan Molnar Piuariu. O personalitate stratosferică
pentru vremea aceea, vă dați seama, un medic oftalmolog, cu studii la Viena.
Ăștia erau cei doi ortodocși care înțelegeau ideile Școlii Ardelene, restul
erau opaci. Or el, văzând că lucrurile se schimbă după ceea ce eu numesc o deschidere
de ceruri, care a fost între Marea Revoluție din 1879 și Waterloo, deci
perioada revoluției lui Napoleon, în care s-a făcut și Supplex
Libellus Valachorum, e în 1891, dar în contextul Marii Revoluții și în contextul ideilor vehiculate de
Marea Revoluție. Ei bine, după 1815, se închid cerurile. Atunci începe
persecuția lui Metternich, după restaurație, după 1815, după sfârșitul lui
Napoleon, care era groaza Imperiului Habsburgic, se spunea prin Transilvania,
„bună parte nu-i departe”, se spunea în Transilvania asta, ei bine, el trebuie
să vină în Țara Românească. Pentru noi a fost mană cerească. Pentru că el aduce
ideea conștiinței naționale românești pe care o preluase de la Supplex. Și
atunci ce face? Instrumentul cu care el sădește această firavă plantă a
conștiinței naționale este limba română într-o școală. În care școală? În
Școala de la Sf. Sava. O școală vetustă, în care se făcea învățământ în limba
greacă, era o școală înființată din 1694, oarecum ar fi antecesoarea
Universității din București, dar foarte generos trebuie să facem lucrul acesta,
dacă vrem să îl admitem. Era, de aia a și devenit până la urmă un liceu, să fim
serioși. Însă pe vremea aceea era unica școală superioară. Se făcea totul în
limbi străine, în greacă, în special, în greacă, nu altă limbă străină, nu
slavonă, nu franceză. Dar în greacă da, și introduseseră niște învățământ în
franceză încă de la deschiderea cu Kuciuk-Kainargi, când rușii au impus totuși un fel de protectorat
neoficial, și s-a deschis un învățământ în limba franceză, se învăța franceza.
Gheorghe Lazăr vine și deschide o clasă, canibalizează, dacă vreți această
școală, și creează o clasă în limba română. Clasa aceasta, în limba română, va
fi răsadul în care el a sădit conștiința națională românească. Instrumentul a
fost limba română în școală, dar scopul fundamental este conștiința națională.
Omul cu democrația, Mitică Filipescu
I.V.:
Bun. Deci dintre precursori, Dinicu Golescu și Gheorghe Lazăr.
A.N.: Așa, după care, bietul Gheorghe Lazăr, iată un merit al
lui Heliade-Rădulescu, aici îi găsesc un merit. Heliade-Rădulescu a fost elevul
lui. Singurul elev meritoriu al lui, împreună cu Petrache Poenaru. Și după
plecarea lui, expulzat din țară, că era cetățean austriac, după 1822 era
prieten cu Tudor Vladimirescu, i se dă, iertați-mi expresia, un șut în fund, e
trimis de partea cealaltă, după ce făcuse această chestie magnifică de plantare
a acestei plante firave a conștiinței naționale, folosindu-se de instrumentul
limba română în școală, el e expulzat în Austria și va muri absolut necunoscut
la Avrig. O legendă spune că el ar fi fost, de fapt, nu întâmplător la Avrig,
pentru că era fiul ilegitim al lui Von Brukenthal. Ceea ce explică multe
lucruri. În primul rând, cum a ajuns să aibă o diplomă de inginer și de științe
exacte, și de filosofie, la Viena. Este un caz, doctorul Molnar Piuariu era
fiul unui episcop ortodox. În fine, și ajutat de maghiarii care erau în
funcțiune anticatolică, erau apropiați de ortodocși, de tradiția reformei care
a fost apropiată – maghiarii reformați. Și îl ajută pe Molnar Piuariu. Pe
Gheorghe Lazăr l-a ajutat probabil tatăl său, dar, ce vreau să spun e că e
trimis înapoi, expediat, și moare absolut în sărăcie, necunoscut, în orașul lui
de naștere, Avrig, la 50 de ani. E meritul lui Heliade-Rădulescu aici, da,
pentru că a vorbit despre mentorul și maestrul lui. Heliade i-a succedat la
conducerea Colegiului Sava la scurt timp și i-a păstrat memoria lui Gheorghe
Lazăr. Putem spune că din momentul acela, am ieșit de pe drumul provincial, de
pe drumurile forestiere, din Carpați, se vedea, cable man-ul, săracul, trăgea cu greu după el cablurile alea,
metaforic vorbind. Am intrat totuși pe autostrada istoriei României după 1821,
după Revoluție, activitatea și opera lui Heliade-Rădulescu a dus spre 1848.
Este maestrul tuturor celor de la 1848. Dar
nu maestrul lor, învățătorul lor. Nu este maestrul întru idei democratice, din
acest punct de vedere este al treilea om mare, dacă vrei, o să spun imediat
cine, e cel mai puțin cunoscut dintre toți, este Mitică Filipescu. El e omul cu
democrația. Unul e omul cu conștiința națională, altul e omul cu democrația, și
Golescu a fost omul cu marile idei și tot ce a însemnat, și cu bani. Prima
societate literară, în care l-a luat ca om de mână, de acțiune, pe Heliade
Rădulescu, în 1826, cartea de care ai vorbit, școala de la Golești și multe
alte inițiative. Omul cu bani și cu multe idei. Ei bine, Mitică Filipescu e
omul care a văzut idei. În Franța, 1830, are loc acea – dacă nu e Revoluție,
semăna leit cu o Revoluție, cele trei zile glorioase, semăna cu instalarea unui
guvern, Filip, în care se încearcă o conciliere fecundă, constructivă, între
Franța monarhică precedentă – Louis Philippe era văr primar, în fine, cu
familia de Orleans de Bourbon, era Orleans ramura Bourbon, și el face o infuzie
de idei democratice. Este o monarhie de idei de tip democratic, da, cu
Parlament, cu lucruri de genul acesta.
Această idee, mișcare de la 1830, a fost văzută de către Mitică
Filipescu, un tânăr student român. Foarte puțini erau studenți atunci. După ’30
începe fluxul mai mare, până la ’30, nu, iar Parisul era aproape off limits, pentru că fusese orașul
dezmățului, destrăbălării, Marei Revoluții șamd.
I.V.:
Asta vorbind despre precursori.
A.N.: Da, acesta, Mitică Filipescu, e omul care aduce ideea de
Republică, e primul, va fi fondator al baroului din București. E cunoscut în
lumea avocaților, e în barou, are diplomă în drept, și el va forma pe cei care
vor constitui Frăția. Pe Bălcescu, pe Ion Ghica, înțelegeți? Este foarte
interesant acest personaj! A avut un rol important și Ion Câmpineanu, dar Ion
Câmpineanu a rămas mai mult în memorie. Mitică Filipescu, din păcate, nu, și
Mitică Filipescu a sfârșit foarte tragic, l-au băgat la închisoare,
autoritățile regulamentare din 1840, cu așa numitul complot republican, în care
el adusese laolaltă cam tot ce mișca pe piața intelectuală democratică
bucureșteană. Erau foarte puțini. Era mâna dreaptă a lui Tudor Vladimirescu.
Dimitrie Macedonski, bunicul lui Alexandru Macedonski. Dar ia și tineri. Îl ia
pe Bălcescu, care avea 19 ani, îl ia pe Ion Ghica, era nepotul direct… Ion
Ghica și Bălcescu au fost foarte apropiați, prieteni comuni cu acel Arăpilă,
băiatul marelui lingvist, primul mare lingvist român, Gheorghe Golescu, fratele
lui Dinicu Golescu, Iordache, cunoscut ca Iordache Golescu, autorul primei
gramatici românești adevărate, 1828 șamd. O familie colosală acești Golescu,
doi frați, de vârf intelectual, și patru copii, cinci copii, de fapt, că e și
copilul celuilalt, era văr primar, care au schimbat, au participat major la
schimbarea României după 1848. Ei bine, Mitică Filipescu îi va crește pe Ghica
și pe Nicolae Bălcescu, le va transmite ideile acestea democratice, pe care
le-a învățat. El va ajunge la închisoare, complotul e distrus de Alexandru
Dimitrie Ghica, fratele tatălui lui Ion Ghica. Lui Ion Ghica i-a fost rușine că
nepotul lui direct e băgat, și atunci l-a făcut scăpat peste graniță. S-a dus
la Iași. Acolo a făcut un curs de economie politică. Era primul economist
politic din România, Ion Ghica. În schimb, pe Bălcescu l-au înfundat într-o
închisoare în care avea să dezvolte nenorocita aia de tuberculoză osoasă, și au
ieșit, în sfârșit, din închisoare, abia în momentul când a fost dat jos. Voia
să arate acolo că el controla bine situația, voia să arate fermitate, pentru că
rușii nu prea îl iubeau pe Alexandru Dimitrie Ghica, și până la urmă îl dau
jos. Tot rușii îl dau jos. Nu a fost suficient să facă jocul acesta de glezne,
procesul acesta, chipurile exemplar, în care și-a arestat nepotul, pe toți
prietenii lui Mitică Filipescu. Mitică Filipescu a murit de facto în
închisoare, l-au scos să moară acasă, zece zile, fiindcă s-a terminat domnia acestuia
și a fost ales Bibescu, de la 1 ianuarie 1843, când au ieșit din închisoare,
când s-a revocat exilul lui Ghica șamd. Mai era acolo și Eftimie Murgu,
expulzat în Austria, ca străin, era și un francez, Vaillant, care a fost
expulzat tot către Moldova și împreună cu Ghica a făcut mai multe lucruri la
Iași, patriotice, un francez… ei bine… oamenii aceștia, când au ieșit din
închisoare, în 1843, au născut Frăția. Bălcescu, cu Ghica și cu un ofițer de
origine săsească, Christian Tell. Ei sunt
nucleul Frăției. Frăția înseamnă Revoluția de la 1848, pregătirea Revoluției de
la 1848.
Supărarea lui Adrian Niculescu: „Mitică Filipescu ar merita din plin o stradă în București. E părintele
democrației românești.”
I.V.:
A fost un lider, putem spune că a fost un creier al Revoluției? E o
personalitate care ție ți-a fost mai apropiată din tot acest ansamblu de mari
personalități din Frăție?
A.N.: Indiscutabil, Mitică Filipescu e mentorul oamenilor de
aici, împreună cu Ion Câmpineanu, care e mai cunoscut, care era, de altfel,
fratele mamei lui Ion Ghica. Ion Ghica avea ca unchi pe Câmpineanu, și ca unchi
pe domnul care își băgase la închisoare, foarte interesant, da, pe Alexandru
Dimitrie Ghica. Și căruia îi purta numele, că se numea Ghica. Dar maestrul
întru idei democratice a fost și Câmpineanu, dar a fost și amărâtul acesta,
care a murit în ianuarie 1843, Mitică Filipescu. Ar merita. E un strămoș al lui
Alexandru Filipescu. Alexandru Filipescu e cunoscut pentru 1916. Dar și Mitică Filipescu ar merita din plin o stradă în București. E părintele
democrației românești. Putem spune în felul acesta.
Finalul unui secol: 11 iunie 1848-11 iunie 1948. Cântecul de lebădă sau moartea
democrației românești
I.V.:
Hai să spunem două trei idei ale Proclamației care îți par valabile și astăzi.
A.N.: Toate ideile Proclamației sunt valabile și astăzi.
Fiindcă trebuie să înțeleagă cei care ne ascultă. Proclamația de la Islaz e
unul dintre cele două ingrediente ale Constituției de la 1866. Constituția de
la 1866 a funcționat de facto până în 1948, în aprilie, când e înlocuită cu
Constituția comunistă. Prima constituție comunistă, din 1948. Timp de 82 de
ani, minus perioada dictatorială Antonescu și Carol al II-lea, minus 6 ani,
deci 82 de ani, a fost Constituția României. Ea era constituită din cele două
ingrediente, Constituția belgiană și Proclamația de la Islaz, pe care o arăt
încă o dată. Care este opera lui Nicolae Bălcescu. Deci dacă este o persoană…
Bălcescu a fost mult pompat în timpul regimului comunist. Era mult pus în
antagonism cu Brătienii. Era singura personalitate pașoptistă despre care se
vorbea ușor, pentru că toți ceilalți au fondat regimul așa-zis burghez, pe care
comuniștii l-au răsturnat la 11 iunie 1948, simbolic, pentru că în esență, ce
este comunismul, este confiscarea averilor. Or la 11 iunie 1948, și e bine ca
ascultătorii să facă o mare diferență între aceste două zile de 11 iunie, una
care pornește, pe care o sărbătorim astăzi, 11 iunie 1848, care pornește exact
așa, scrie aici: „respect către individ, respect către proprietate”. Sunt
primele cuvinte! În Proclamație. Or acest respect a fost încălcat prin
confiscările din 11 iunie, zise naționalizări, pentru că naționalizarea
înseamnă cu dreaptă despăgubire, asta înseamnă naționalizare, și astăzi avem
naționalizări. În toată lumea occidentală erau naționalizări și atunci, dar e
cu totul altceva confiscarea pe care o face Guvernul Groza în 1948, și cu totul
altceva la 11 iunie, când se spune respect către individ, către individ! –
apăruse securitatea o lună mai târziu, în august, și respect către proprietate.
Așa începe Proclamația de la Islaz. Așa
începe democrația românească. A durat exact 100 de ani. 11 iunie 1848, 11
iunie, dacă vrem, 1948, cântecul de lebădă, de fapt, era moartea democrației de
vreo câteva luni de zile.
I.V.:
Era 11 iunie 1848…
A.N.: Au făcut-o special!
Adrian Niculescu: „Ana Pauker se vedea în continuarea
directă a Anei Ipătescu”
I.V.:
Deci tu zici că a fost special tocmai pentru a duce în uitare acest moment de
la 11 iunie 1848.
A.N.:
Nu, ei doreau, atenție, e mai
subtilă și mai perversă chestiunea. Ei se doreau, cei de la 1948, niște
continuatori direcți ai Revoluției din 1848. E aberant. Dar așa se doreau. Ana Pauker se vedea în continuarea directă
a Anei Ipătescu, dacă e să spunem așa, metaforic. Problema este că ei aveau
nevoie să spună că sunt în continuitate în 1848, și vom vedea imediat cum se
traduce chestia asta, fiindcă în 1948 ei încă se declarau – și au sărbătorit
1848, într-un mod cam suprarealist, în 1948, la 100 de ani de la Revoluție, dar
vă dați seama, e la antipozi, confiscarea de respect către proprietate. Și să
constitui securitatea poporului la 30 august este la antipozii ideii de respect
către individ. Problema este că în perioada comunistă, tu nu ai făcut școala
atunci, sau poate ai început, dar nu ai făcut foarte mult.
I.V.:
Câțiva ani! Am prins…
A.N.: Ei, da, dar ca să faci istoria…
Adrian Niculescu, optimist? „Am aflat că nu ne-au pus pe masa Schengen, ceea ce este o tristețe. Vom
vedea când va fi președinția spaniolă, peste 6 luni. Sper acolo să se facă,
aici nu prea se aștepta nimeni, cu suedezii la Schengen”
I.V.:
Aveam 13 ani la Revoluție.
A.N.: Tocmai, aveai 13 ani. Pe la clasă, mă rog, se spunea
ceva și printr-a patra, la Istorie, îmi aduc aminte, se făcea o etapizare, iar
prima etapă, după 23 august, îmi aduc aminte învățătoarea, profesorii de
istorie, scriau: 23 august 1944, 11 iunie 1948. Etapa aceasta se numea,
țineți-vă bine domnilor, desăvârșirea Revoluției Democrat-Burgheze din România.
Operată de Partidul Comunist. Desăvârșirea Revoluției Democrat-Burgheze din
România! Genial! Încheiată cu confiscarea averilor la antipozii a ce spunem noi
aici, și cu constituirea securității poporului. Deci las să se judece. E cea
mai mare impostură pe care regimul comunist a operat-o, probabil, și a făcut-o
special. De altfel, în zilele alea se sărbătoarea și Adunarea de la Blaj, care
este importantă, dar totuși, cea mai importantă este ziua asta, 11 iunie, și
după terminarea unei slujbe șamd, oficiată de episcopul greco-catolic de acolo,
este arestat Episcopul greco-catolic, adică se întâmplau lucruri din acestea,
absolut supra-realiste, cu ocazia sărbătoririi lui 1848 în 1948. După cum știți, Revoluția de la 1848, și nu
am uitat întrebarea pe care mi-ați pus-o, are două componente. Una e componenta
națională, lupta națională, dar lupta națională nu era chiar o noutate
absolută, pentru că trebuie recunoscut, încă Regulamentele Organice fixau ca
scop suprem unirea. Deci ideea de unire, să spui ce spunea la 1848, în
programul său, Doleanțele Partidei Naționale din Moldova, Kogălniceanu – cheia
de boltă este unirea. Sigur, e foarte bine, dar nu era nimic revoluționar sau
subversiv, pentru că încă legislațiile precedente prevedeau asta, ba mai mult,
au făcut și primul pas. Primul pas e mai puțin cunoscut, e dispariția vămii
interne dintre Țara Românească și Moldova. Acesta e primul pas spre unire, cred
că vă dați seama. Noi am trăit integrarea europeană și știm ce a însemnat întâi
ridicare avizelor, apoi libertatea de mișcare și dispariția granițelor, și acum
avem problema Schengen, care va fi dispariția totală. Am aflat că nu ne-au pus
pe masa Schengen, ceea ce este o tristețe. Vom vedea când va fi președinția
spaniolă, peste 6 luni. Sper acolo să se facă, aici nu prea se aștepta nimeni,
cu suedezii la Schengen. Ei bine, dispariția vămii interne, Țara Românească și
Moldova, are loc la 1 ianuarie 1848. Suntem încă în regim regulamentar.
Revoluțiile încep în martie, aprilie, a fost greu, a fost anevoios drumul, dar
s-a dus la desființarea vămilor. Niște vămi… într-o amintire epistolară, Ion
Ghica-Alecsandri, ăsta spunea: „Noi acum mergem cu trenul, bem o cafea, am
ajuns deja la Ploiești, și mai stăm 6 ore și am ajuns la Iași, dar timpul e cam
la fel”. Se făceau vreo 8 ore București-Iași. „Ți-aduci aminte, frate Ioane Ghica, că noi făceam trei zile, numai la
granița de la Focșani, stăteam numai trei zile la trecere, fiindcă era în
funcție de ce voiau grănicerii și vameșii moldoveni, respectiv ai Țării
Românești, dacă aveau chef să ne controleze sau nu, și trebuia eventual să dăm
ceva mită să nu stăm 3 zile la granița asta de la Focșani?”. Cred că dă măsura
chestiunii. Deci primii pași către unire se fac deja înainte, prin regimul
regulamentar. Trebuie spus, oricât de paradoxal sună, rușii niciodată nu au
dezaprobat ideea de unire, din contră, au promovat-o. Unirea moldo-valahă,
asta încă de la proiectele din secolul XVIII, Ecaterina cea Mare, de la Kuciuk-Kainargi,
de la iubitul său, Contele Potemkin. Ei bine, Grigore Potemkin… Ideea
fundamentală este că asta este o
linie. Ideea națională. Ideea națională nu era atât de revoluționară și de
subversivă, cum v-am spus. Foarte subversivă era în schimb cealaltă componentă
a 48-ului, drepturile și libertățile cetățenești. Drepturile omului. Acolo sunt
noutăți absolute. Și m-ați întrebat ce
îmi place mie cel mai mult. Un
articol din Proclamație care este sublim! Un articol care spune, e articolul 8:
libertatea absolută a tiparului! Atât și nimic mai mult! Mai clar decât așa nu
există! Articolul 8, libertatea absolută a tiparului. E suficient pentru – e o
formulare, un enunț de nedepășit nici astăzi. Nici astăzi nu poți să faci un
enunț mai clar decât libertatea absolută a tiparului.
Despre libertăți în timpuri nedemocratice. Adrian
Niculescu: „A fost o situație cu bunicul meu, care a cântat o dată Deșteaptă-te, române! și a petrecut o
noapte la închisoare”
I.V.:
Cât a contat la 1848 elementul extern și cât, hai să zicem, factorul românesc,
această generație extraordinară a pașoptismului?
A.N.: A fost o sinergie și a fost, evident, ca și la Revoluția
de la 1989, factorul extern a fost foarte important. Dar exact cum spunea și
bietul Bălcescu, aceasta a fost ocazia, și nu cauza Revoluția. A fost ocazia și
nu cauza. Așa putem spune și noi în 1989. Deci ce vreau să subliniez este că
aspectul acesta, Drepturile Omului, libertățile civice, toate chestiunile
acestea din categoria libertăți-drepturi, asta era noutatea absolută, și vom
mai vedea aici câteva chestiuni extraordinare: abrogarea pedepsei cu moartea, abrogarea
pedepsei cu tortura, așezăminte penitenciare lângă om, din care omul să iasă
îmbunătățit și nu înrăit, asta este viața nenorocită a lui Bălcescu, fiindcă
textul e – toată lumea știe – l-a făcut Bălcescu, dar și-au dat consensul toți
cei din Frăția care devenise mai mult, dar nucleul inițial este Bălcescu,
Ghica, Tell. Elevii lui Mitică Filipescu, ca să fie foarte clar. Și cu
influențe și de la Câmpineanu, fără discuție. Ei bine, aici prevederile acestea
democratice, în 1948, s-a vorbit așa, cam in
toto de lucrurile acestea. Dar imediat după aceea nu s-a mai vorbit de
niciuna dintre cele două direcții ale ’48-ului. Fiindcă comunismul în vremea
aceea era așa-zis internaționalist, nu se mai vorbea nimic de valorile
naționale, puteai ajunge la închisoare – a fost o situație cu bunicul meu, care
a cântat o dată Deșteaptă-te, române!
și a petrecut o noapte la închisoare. Dacă nu ar fi avut nevoie fabrica la care
lucra de el, în 48, cred că ar fi rămas acolo. Componenta era de nepropus în
timpul regimului comunist, din motivele acestea, am putea spune mai degrabă
antinaționale, decât internaționale, măcar de ar fi fost cu adevărat
internaționaliste. Cealaltă componentă era și mai greu de explicat. Libertăți,
drepturi, libertatea absolută a tiparului în 1948? Abrogarea pedepsei cu
moartea care este reînființată de Lucrețiu Pătrășcanu, în codul său, tocmai în
anul 1948, puteai să vorbești despre așa ceva? Tortura care se practica în
1948, în închisori, prin noul regulament, care e adoptat la sfârșitul anilor
1949, regulamentul închisorilor. Deci este de neimaginat. Tocmai din cauza
asta, timp de cca 20 de ani, tăcerea absolută, Revoluția din ’48, după ce este
considerată desăvârșirea Revoluției Democrat-Burgheze din România nu se mai
numește nimic. Nici de componenta națională, nici de componenta
liberal-democrată, drepturile omului. Începe să se vorbească timid, 20 de ani
mai puțin, în 1968, și mai puternic în 1973, când Ceaușescu organizează la Blaj
– tocmai am fost acum pentru comemorarea a 75 de ani de la desființarea
Bisericii Unite, care e cea care aduce conștiința națională pentru poporul
român, doar atât, și s-a făcut o câmpie la Blaj – eu am fost exact acum 50 de
ani cu tatăl meu, care este lingvist, și care se interesa și se interesează, că
trăiește încă, de chestiunile acestea de limbă română, șamd. Timotei Cipariu…
Eu am fost la Blaj, exact în acel moment. Când Ceaușescu anunțase că vine și
făceau o mare esplanadă, care este și astăzi, Câmpia Libertății, vreau să o revăd acum la 50 de ani, atunci se lucra.
Se făceau niște statui. Ziua de 11 iunie a fost eclipsată oarecum după 1968 de
ziua, chipurile, de Adunarea de la Blaj, care comemora. Din când în când se mai
comemorează și astăzi 3-5 mai. Deci nu 11 iunie 1848, București, care e adevărata
victorie a Revoluției, ci 3-5 mai.
I.V.:
Când semna Bibescu Proclamația.
A.N.: Evident. 3-5 mai și avem guvern revoluționar, avem
practic prefigurarea României viitoare.
De ce sărbătorim la o dată eronată Ziua Tricolorului?
Aberația manualelor de istorie, dezvăluită de Adrian Niculescu: „A trecut în toate cărțile de istorie, că
acolo s-ar fi scandat „Noi vrem să ne unim cu țara!”
Niciodată!
În primul rând
că nu aveai cu ce țară să te unești. Acolo se aflau cu statut de refugiat cei
din Moldova. Revoluționarii: Kogălniceanu, Cuza, Vasile Mălinescu, Negri șamd.
Alecu Russo. Erau acolo. Să se unească cu țara de care fugiseră?”
I.V.:
Noi am vorbit de mai multe ori cumva în
marja Revoluției de la 1848, în siajul evenimentelor care au avut loc, tu spui,
de pildă, că sărbătorim la o dată eronată Tricolorul. Drapelul național este
sărbătorit în mod inexact. De ce spui asta?
A.N.: Da, spun asta, dar dați-mi voie să termin ideea cu 3-5
mai. Dar e o chestiune destul de complicată, complexă. Pe mine mă interesează
să înțeleagă publicul, ziua aceasta pe care Ceaușescu o exalta foarte mult, de
3-5 mai, respectiv 15-17 mai, stil vechi-stil nou, 1848, acolo, eu sunt martor,
aveam nici măcar 13 ani împliniți. Eram cu tatăl meu acolo și am văzut că se
pregătea această Câmpie a libertății, se făceau niște sculpturi, și mai ales am
văzut cu mare dramatism, în sediul Episcopiei greco-catolice, care este mica
Roma a României, era un CAP. Care exact în momentele acelea primea niște cărți
și aduceau niște cărți pentru că voiau să reconstituie, repet, venea Ceaușescu
peste vreo două săptămâni. Asta se întâmpla în primăvara lui mai, 1973. Venea
Ceaușescu acolo și recupera partea națională și CAP-ul ăla, deci eram acolo…
îmi aduc aminte, era o masă, întinsă, cu cărți care erau aduse de te miri unde,
care fuseseră la marea bibliotecă, acolo este Școala Ardeleană și în sensul de
edificiu, și în sensul cultural. În 1754
se înființează școlile de la Blaj. Acolo era o bibliotecă celebră, de asta e
mica Romă a românilor, cum zicea bietul Eminescu. Și acolo au adus, era CAP,
deci totul a fost dispersat după desființarea bisericii unite acum 75 de ani
exact, și acum aduceau niște cărți vechi, deci îmi aduc aminte, tatăl meu le
răsfoia, fiindcă erau puse pe masă, trebuiau să fie în fața noastră, trebuiau
să fie în rafturi. Înțelegeți? E o amintire a mea de la 12 ani și jumătate. Ei
bine, nu o să uit niciodată cum arăta absolut gol, acolo, în locurile acelea
unde fusese biblioteca, și acum încercau să încropească ceva de ochii lui
Ceaușescu. Eh, acolo, la Câmpia libertății, a fost un loc indiscutabil
important, dar acesta a fost un loc exaltat de Ceaușescu. Și nu s-a vorbit
nimic de componenta din nou, Drepturile Omului, chestiunile acestea…
adevăratul primat al Revoluției din 1848 este partea de drepturi și libertăți
cetățenești. Nu se vorbea nimic altceva. Acum putem să mai discutăm niște
aspecte, de exemplu, acolo s-a răspândit o aberație care până acum, a trecut în
toate cărțile de istorie, că acolo s-ar fi scandat „Noi vrem să ne unim cu
țara!”
Niciodată!
În primul rând că nu aveai cu ce țară să te unești. Acolo se aflau
cu statut de refugiat cei din Moldova. Revoluționarii: Kogălniceanu, Cuza,
Vasile Mălinescu, Negri șamd. Alecu Russo. Erau acolo. Să se unească cu țara de
care fugiseră? Era cam
aberant, vă dați seama.
Adrian Niculescu despre textul scrisorii așa-zisei uniri:
„,Există găuri pe scrisoarea aceea, și e
bine să se știe lucrurile acestea, există niște găuri datorate lumânărilor
arse, cerii șamd. „Noi, gaură, vrem să ne unim cu țara, gaură.” Deci sunt două
găuri. Ce era acolo?”
A.N.: În același timp, la București, era Gheorghe Bibescu, cel
care nu semnase încă Constituția, dacă era după 11 iunie poate ar fi fost o
idee. Dar eram în mai. Deci nu aveai cu cine să te unești. Din fericire, un
istoric important, profesorul Ion Bolovan, membru al Academiei Române, a
descoperit rădăcina problemei. E o
scrisoare făcută de un domn către părinții săi. Am fost acolo, și am scandat:
noi, există găuri pe scrisoarea aceea, și e bine să se știe lucrurile acestea,
există niște găuri datorate lumânărilor arse, cerii șamd. „Noi, gaură, vrem să
ne unim cu țara, gaură.” Deci sunt două găuri. Ce era acolo? Noi NU, după toate
probabilitățile, vrem să ne unim cu țara ungurească. Ei nu voiau să se unească
cu țara ungurească. Nu era vorba să ne unim cu țara. Era absurd, la 3-5 mai. În
schimb, asta era la ordinea zilei. Kosuth voia să îi unească forțat cu țara
ungurească. Iată o chestie care ar trebui pusă în discuție.
I.V.:
Spune-mi de ce crezi că sărbătorim Ziua Tricolorului in mod inexact?
A.N.: Ziua Tricolorului a fost tot o idee a mea. Mă întorsesem
de curând din Italia, nu era un an de când mă întorsesem, în 1996. În Italia,
în 1997, au sărbătorit 200 de ani de la propriul lor tricolor. Pe care i-l
dăduse Napoleon, în orașul Reggio Emilia, până astăzi orașul tricolorului. Când
au fost 200 de ani, în 1997, în Italia, s-a instituit o sărbătoare, Ziua
Tricolorului, și m-am gândit și eu un an mai târziu, în 1998, și am făcut un
proiect, profesorul Eugen Simion a văzut
proiectul acesta al meu de sărbătorire, foarte articulat, care a apărut în nr.
1, în primele zile ale lui ianuarie 1998, în Revista 22. I s-a părut interesant, m-a pus secretarul comisiei de
care vă spuneam, de sărbătorirea ’48-ului. Eu am propus ziua de 24 februarie,
și am reușit lucrul acesta. 24 februarie e momentul când tricolorul a fost
pentru prima dată arătat, expus, la Paris, nu la București. Chiar Ion Ghica
povestește, exista un drapel, nu era ceva tradițional, sunt unii care spun că
din cauză că sunt frescele de la Voroneț, icoanele din secolul XII, nicio
legătură. Pe icoane găsim toate culorile astea, inclusiv roșu, galben și
albastru, și la Voroneț găsim albastru de Voroneț, nicio legătură cu așa ceva.
Are legătură doar cu faptul, modest, că turcii, mă rog, după Regulamentele
Organice introduseseră un drapel galben-roșu pentru Țara Românească, și
galben-albastru pentru Moldova. Pur și simplu. Și, spune Ion Ghica, românii
le-au lipit, galbenul era comun, și a ieșit roșu, galben și albastru. Asta e
explicația clară a tricolorului, povestită de un protagonist pentru care am cel
mai mare respect. Ion Ghica. Ei bine, acest drapel a fost arătat în zilele de
Revoluție, pentru că românii au participat, știm bine, că Bălcescu a și spus,
îi scria lui Alecsandri, toată viața o să mă pizmuiești pentru asta, o să mă
invidiezi, pentru că eu am trăit momentele acelea și am smuls din tronul lui
Ludovic Filip, pentru că reformele democrate ale lui Filip de Orleans nu au
fost atât de îndrăznețe, dar au deschis calea democratizării Franței. Și trimite
o bucată din tronul din 1848, din februarie. Steagul a fost arătat din
februarie, și atunci eu am arătat, găsind un text, nu este un merit mare al
meu, într-o carte publicată, e meritul lui Ion Breazu, un istoric literar din
anii ’30, care a descoperit într-un text al lui Jules Michelet, o chestie
foarte clară, a apărut Brătianu, Bratiano, e vorba de Dumitru, nu de Ion, avec
le drapeau roumain, a apărut în piață, la Hotel du Ville, în 24 spre 25, în
februarie, când se sărbătorea victoria revoluției de la 48, în Franța. A venit
cu aceste chestii, steagul e arătat acolo, și atunci, dat fiind că era și
textul acesta, eu am propus guvernului Ciorbea, nu personal, ci prin
intermediul unui ministru. Am o amintire bună despre el, se numea Sorin Bottez,
el m-a introdus, a zis „Gata, facem chestia asta”, și în câteva zile, pe 3
februarie, știu că ne uitam din Palatul Victoria, ningea cu niște fulgi groși,
groși, groși, până în ziua de 24 februarie, sunt strict 19 zile. Am reușit să
facem un timbru, timbrul tricolorului, și ziua aceasta a fost sărbătorită, grad
super zero, Președintele Constantinescu, tot corpul diplomatic. Ce era în capul
meu? În capul meu era, pe de o parte să onorăm Tricolorul, ziua de apariție,
dar mai era ceva, Revoluția Română e ultima
în ordine cronologică, dar este. Suntem în ultimul vagon, dar suntem în
vagon. E deja un mare merit. A fi avut revoluție din 1848, noi suntem singura
țară de tradiție bizantin-ortodoxă care a avut un ’48 și de aia e important să
îl amintim. Nici Bulgaria, nici Rusia, nici Serbia, nu au avut așa ceva, nici
măcar Polonia. Avusese un ’30 glorios, dar ’48 nu au reușit să îl facă, din
cauza rușilor șamd. Ei bine, noi am avut acest moment. Ei bine, încă o dată,
acest simbolic moment era ultimul totuși, 11 iunie, și atunci începeau
sărbătorile și riscau ca Revoluția Română să nu mai fie amintită decât eventual
la nivel românesc. Tocmai pentru că a fost convocat corpul diplomatic, la Arcul
de Triumf, s-a făcut un imens steag al României, cel mai mare. Ironia sorții a
fost că l-a făcut un domn, Anton Niculescu, care era de la UDMR. El a avut ca
ordin, era secretar de stat, să facă acest mare steag. Îl chema și Niculescu,
ca pe mine, nu avem nicio legătură de rudenie. El era de mamă maghiară și era
un important, cred că l-ai cunoscut și tu, un important activist UDMR. El a
făcut cel mai mare steag românesc și a fost pus pe tot Arcul de Triumf. Era și
o zi frumoasă, deci am marcat și am vrut să marcăm un moment românesc, la
începutul seriilor de aniversări, comemorări ale Revoluției din 1848. Să nu
uităm că în februarie a fost Parisul, fusese în ianuarie Palermo, pe 13 martie
Viena, 15 martie Budapesta, 11 martie erau Praga și Berlinul, deci toată
Europa, Veneția a fost pe ziua de 16, când s-a aflat de Viena, pe 13, când au
venit vapoarele și au adus informația că la Viena e guvern democratic și
Metternich, după 32 de ani a fost măturat, Milano, 18. Toate țările europene
aniversează momentul acesta, minus noi.
Adrian Niculescu: „Data Zilei Tricolorului a fost
hotărâtă stupid și neistoric, Pruteanu nu a avut niciun fundament”
I.V.:
Care e chestiunea cu drapelul, cum s-a ajuns în iunie?
A.N.: Așa, în stil românesc, birocratic, parlamentar. Fiindcă
s-a trecut printr-o comisie, acolo era numai George Pruteanu, care era prieten
cu mine, eu în dimineața aia plecam în Italia la regretatul profesor Papahagi,
directorul Academiei di Romania, care m-a invitat să vorbesc tocmai despre 48.
Mă cheamă, am găsit pe repondeur, după două săptămâni, mă chemase bietul
Pruteanu, a zis: „Domnule, se discută chestia asta, dar este aberant, dar vor
să pună pe ziua de, țineți-vă bine, ziua de 14 ar fi fost corectă și de asta e
ceva important. Sigur, 24 avea valența asta și pentru momentul acela era foarte
important, să marcăm un moment românesc, înainte de asta însă trebuie să onorăm
o istorie. Că s-a întâmplat pe 24 februarie. Prima expoziție publică a
tricolorului. Însă e corect și 14 iunie, fiindcă 14 iunie a fost legiferat
decretul nr. 1 al guvernului provizoriu al revoluției, după ce abdicase și
plecase în exil, pentru că făcuse presiuni asupra lui, Consulatul Rusesc,
Bibescu, care semnase însă Proclamația de la Islaz. Ei bine, data a fost hotărâtă în mod stupid și neistoric, și Pruteanu
nu a avut niciun fundament, aștepta de la mine să îi dau niște argumente pentru
contestarea acestei chestii, actualizat. Așa cum nu se face. Actualizarea
înseamnă 12 zile diferență.
I.V.:
26.
A.N.: 26! Nu se face nicio actualizare. 24 ianuarie nu
sărbătorim pe 8 februarie. Datele importante, Oituz, Mărășești, totul… e un
principiu istoric. Se sărbătorește, se aniversează… intrarea României în
război, ziua de Sf. Maria, 15 august 1916.
România paradoxurilor: Ziua Tricolorului, aniversată, de
fapt, de ziua cedării Basarabiei
I.V.:
Și ce e pe 26 iunie?
A.N.: Eh, aici e problema. Au pus pe 26 iunie, în care iarăși
demonstrează miopie, și acum, vom avea pe 26 iunie Ziua Tricolorului. Sperăm să
fie ultima dată, fiindcă ea trebuie să fie comasată cu sărbătorirea pe care tu
ai obținut-o în Parlament, adică cu ziua asta, de 11 iunie. 11 iunie este,
scuzați-mi trimiterea oarecum frivolă, Nescafe Brasero. 3 în 1. Ziua
Proclamației de la Islaz, Ziua Victoriei Revoluției, 11 iunie, și Ziua
Drapelului Național, 14 iunie. Da? Ei bine, ziua de 26 e o zi la care nimeni nu
s-a gândit. Și aici e viitoarea ta funcție în Parlament, uite, printre altele,
sarcină, datorie, să mutăm ziua asta de 26, aleasă cu picioarele și în
ignoranță maximă a principiilor istorice, ziua de 26 să o mutăm pe 11, fiindcă
dacă e să poarte un nume, dacă e, „Să se numească Eminescu”, spune, la un
moment dat, Marin Sorescu. 11 iunie mai păstrează încă vechea stradă, 11 iunie,
pe care unii o mai confundă și astăzi, e ultima legătură cu cuvântul 11 iunie
care a continuat timp de 170 de ani.
I.V.
E și un moment nefericit istoric.
A.N.: Asta este, e un moment nefericit, la care ar fi trebuit
să se gândească legiuitorul din 1998, e vorba de ultimatumul cu Basarabia.
Cedarea Basarabiei în 1940. Or aici cred că tot pe model italian se poate face
ceva cât se poate de inteligent, de posibil, care rimează cu istoria noastră.
26 e ziua cedării Basarabiei. Mutarea sărbătorii din 26 pe 11 iunie, care să
fie Ziua Tricolorului, a Victoriei Revoluției de la 1848 și a democrației
românești, Proclamația de la Islaz, ar putea să fie un lucru absolut normal, de
ce? Fiindcă 26, și asta te rog și acum, public, în fața ascultătorilor noștri,
să încerci să o acreditezi, să fie declarată ziua amputării teritoriale a
Basarabiei, pierderea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, în 1940, prin
ultimatumul lui Stalin, din ziua de 26, iată.
Provocarea lui Adrian Niculescu: „Să avem o sărbătoare 3
în 1, Nescafe Brasero”
I.V.:
Nu prea avem ce sărbători pe 26, de fapt.
A.N.: Nu sărbătorim, comemorăm o dată nefastă. Or asta se
întâmplă în Italia, nu de mult, iarăși, de curând, din 2005, Italia are o
sărbătoare, o comemorare tristă, amputările teritoriale din Estul Italiei,
Triestul tăiat, regiunea amputată total, Gorizia, oraș tăiat în două până
astăzi, Nova Gorizia, la Iugoslavia, deci amputările teritoriale iau ziua de 10
februarie. Am putea face și noi o zi din asta, și în felul acesta scăpăm
elegant de ziua de 26, nu scăpăm de ea, dar îi dăm adevărata sa valență. Este
tragica zi a pierderii Basarabiei. Tot
poporul român îngenunchease. Am văzut imagini din 1940, sunt imagini colosale,
trei minute s-a stat în genunchi când s-a pierdut Basarabia. E ceva emoționant.
Ei bine, asta ar fi o soluție frumoasă, deci mutarea zilei Tricolorului pe o zi
normală, 14 iunie, pe stilul vechi, cum s-a petrecut, să avem o sărbătoare 3 în
1, Nescafe Brasero, și să avem și ziua aceasta, de 26, comemorarea cedării
Basarabiei.
Adrian Niculescu: „Mă supără tot felul de incultisme”
I.V.:
Am înțeles. Prietenii tăi știu foarte bine că timpul trece repede cu tine, mai
ales când discutăm istorie. Dar nu pot să nu te întreb, pe finalul conversației
noastre, fiindcă l-ai pomenit pe dl. Prof. Alexandru Niculescu, unul dintre
marii lingviști ai noștri, am avut-o invitată pe mama ta, pe doamna profesoară
Florica Dimitrescu, doi mari lingviști ai noștri, cum ai ajuns tu să faci
istorie și nu ți-au transmis pasiunea asta pentru limba română? Cum ai ajuns la
istorie?
A.N.: Sensibilitate pentru limba română știi bine că am. Mă
supără tot felul de agramatisme și incultisme care se practică în limba română.
Dar, mai nou, acum, de exemplu, nu se mai articulează Bruxelles-ul, ci se spune
Bruxelles a dorit să. Berlin a dorit să. E ridicol. În ultimii ani se vorbește
așa, și foarte multe altele, nu intru în amănunt. Tatăl meu mai ales, care are
o viziune mai largă asupra istoriei limbii române, e un istoric al limbii
române, are 95 de ani acum.
I.V.:
Mulți înainte!
A.N.: E foarte pasionat! Mulțumesc, să sperăm. E foarte
interesat de tot ce e fenomenul istoric. Recent a publicat, acum 4 ani, o carte
importantă, bine primită, cu istoria, dacă vreți, creștinismului românesc, dar privită sub
acest unghi, al lingvistului, care nu poate eluda istoria. El mi-a deschis
gustul pentru istorie, și recunosc, și învățătoarea mea, în timp ce eram în
clasa a III-a, clasa a IV-a, când am început să facem istoria, și apoi
profesoara mea, soția regretatului profesor Radu Florescu, doamna Gloria
Ceacalopol, în casă, mai ales cu tata, erau foarte multe discuții. Și astăzi.
Mai ales probleme de istorie ecleziastică, de biserica unită, de reformă –
reformă ne-a dat limba română, în biserică, și biserica greco-catolică a
continuat, a luat-o din mers, și ne-a dat conștiința istorică românească, pe
care Gheorghe Lazăr a adus-o și a plantat-o la București. Iată, un fir roșu,
simplu, așa, și am intrat pe autostrada aceea, de la Heliade Rădulescu înainte,
că tot trebuie să vorbim bine și de Heliade…
România, țara în care la fiecare 13-15 ani s-a făcut o
revizuire constituțională
I.V.:
Vorbești cu un dâmbovițean.
A.N.: Da, autostrada… era puțin cleptoman istoric, și nu
numai, totuși are merite incontestabile. Era cel mai important om de cultură de
pe piața Bucureștiului. Trecerea lui, și aici mă apropii de ce voiam să spun.
El a trecut foarte brusc și la sfârșitul lunii aprilie, în 48, s-a săturat să
fie un om al regimului regulamentar. De altfel și Kiseleff, când a început
Revoluția, i-a spus țarului: „Atenție, ascultă-l, pentru că e importantă
trecerea lui; a sărit pârleazul, în partea Revoluției, atenție, dacă până și
Heliade a trecut la Revoluție”, îi spune Kiseleff țarului, care era dușmanul
principal al Revoluției. Ei bine, el a scris un articol și pentru asta i-au
închis ziarul, Curierul Românesc,
după fix 20 de ani de existență, fiindcă a scris un articol foarte modest,
timid. Nu îmi place represiunea, nu îmi place răzmerița, dar nu îmi place nici
represiunea. Pentru asta Bibescu, care sufla și în iaurt, i-a închis ziarul.
Atunci el s-a radicalizat, s-a dus să bată la ușa din strada Golescu, nu
întâmplător, în care era casa lui Nicolae Golescu, în care se reuneau tinerii
care aveau să facă Revoluția, ăia de la Frăția. Și atunci se duce și bate la
ei: „O, domnule profesor!” Erau foarte bucuroși că a venit domnul profesor la
ei, dar ei știau că domnul profesor e cu regimul, că făcea Monitorul Oficial. A
zis gata, m-am săturat, m-am radicalizat, mă autodetonez, vreau să vin aici, să
fac, bineînțeles, nu avea nimeni idei de detonare, dar vreau să scriu ceva
tare, să îl distrug pe Bibescu. La care cei din comitet au zis: „Da, domnule
profesor, avea 46 de ani, față de niște tipi de 22, 24, 25 de ani, dar știți că
deja prietenul nostru, Nicolae Bălcescu, în asentimentul tuturor a redactat
deja un text, Proclamația de la Islaz.” Viitoarea proclamație care se va citi
la Islaz. Atunci Heliade nu a fost foarte mulțumit de chestia asta. Ce rol o să
am eu? „Păi, domnule profesor, vă găsim noi un rol. Rolul ar fi să comentați
dvs. cu arcul, dvs, cu știința dvs., punctele acestea 22” și iată ce a ieșit,
această lungă, foarte lungă, nepermis de lungă, repet, acesta era un afiș care
trebuia pus pe zidurile Bucureștiului, atenție, el avea și o tipografie, e
foarte interesant. El avea o tipografie, și atunci au zis: „Domnule
profesor, luați ideile de aici și
povestiți-le pe îndelete.” Eh, el a făcut ceva care poate fi numit și o peltea
lungă, dar vă spun că sunt și niște nestemate acolo. De exemplu, ideea, care nu
este în Proclamație, revizuirii constituționale. E un fel de punct 23, imediat
după… din punct de vedere grafic, el s-a cam răzbunat pe Bălcescu, nu poți să
începi așa, aici, și apoi aici. Să se facă ceva frumos, central, chenar, nu…
a pus, ca la grămadă, el nu era mulțumit că Bălcescu făcuse asta, dar a fost o
formă a lui de răzbunare. Dar a băgat o idee interesantă, cum să facă poporul
român ca să nu să se mai afle în nenorocita noastră condiție de acum, să cerem
drepturile cu mâna armată. Revizuire constituțională. La fiecare 15 ani, spune
el. Ionuț, în România, ai trăit-o și tu, la fiecare 13 ani s-a făcut o
revizuire constituțională, pe bună dreptate, în 2003, dar ideea de revizuire o
dată la 15 ani este colosală, fiindcă în general un legiuitor are ideea că dă o
chestie care… rămâne etern! Ei bine, nu, este ideea că se poate revizui la 15
ani și face, în spiritul epocii, scrie aici Heliade Rădulescu.
I.V.:
Deci tatăl tău ți-a insuflat pasiunea aceasta pentru istorie.
A.N.: Da.
I.V.:
Mulțumesc mult pentru participarea la emisiune.
A.N.: Ultima idee.
I.V.:
Ultimul cuvânt o să îl ai tu. Îți mulțumesc pentru prezență, pentru sprijinul
în adoptarea acestei legi importante.
A.N.: Tu ai sprijinit cel mai mult, că tu ai făcut-o, eu am
avut ideea.
Adrian Niculescu către Ionuț Vulpescu: „Iată că acum putem și grație ție avem, în
sfârșit, ziua aceasta după 175 de ani, sărbătorim și noi ca toate celelalte
popoare europene, victoria revoluției de la 1848 dar și democrația românească,
și în curând, cred, și tricolorul, la pachet”
I.V.:
Ultimul cuvânt e al tău. Te rog să adresezi un gând, o urare, un îndemn, celor
care urmăresc podcastul Avangarda, cu
Ionuț Vulpescu, astăzi, de 11 iunie 2023.
A.N.: Să ne bucurăm că noi sărbătorim pentru prima dată,
pentru că, repet, toate țările europene, Austria, Italia, Ungaria, nu mai
vorbim, 15 martie. Noi nu dădeam dreptul ungurilor să sărbătorească 11 iunie al
lor, care e 15 martie, dar noi nu ne sărbătoream și nu ne cinsteam propria
noastră istorie, 15 martie al nostru, care e 11 iunie. Voiam să spun un singur lucru, iată ideile republicane. Domn ales,
căutat în toate straturile țării, societății, domn ales pe 5 ani. Asta e
Republica, acesta e învățământul bietului Mitică Filipescu, primul republican
român. Ideea de republică trebuie luată din Proclamația de la Islaz. De asta
spun, și cine o citește, ar trebui să își dea seama. În România, în 1998
aproape că era necunoscută Proclamația. Președintele Constantinescu s-a plâns
că nu găsea Proclamația pe undeva. Proclamația de la Islaz trebuia să fie ca
Declarația Universală a Drepturilor Omului în Franța, pe care o găsești în
orice clasă de școală, sub formă de carte poștală sau de tatuaj, în toate
formele. La noi era aproape un document clandestin. Păi de ce? Fiindcă în
timpul regimului comunist valorile acestea erau de nepronunțat. Aici se spunea
doar de împroprietărirea țăranilor fără despăgubire, se rezuma, așa, nu se
spunea desființarea pedepsei cu moartea, emanciparea evreilor, care înseamnă
toate minoritățile și orice alt compatriot de alte idei, toate ideile acestea
liberal-democratice cuprinse aici cu vârf și cu îndesat erau eludate pentru că
sub regimul comunist nu se putea vorbi despre lucrurile acestea. Iată că acum
putem și grație ție avem, în sfârșit, ziua aceasta după 175 de ani, sărbătorim
și noi ca toate celelalte popoare europene, victoria revoluției de la 1848 dar
și democrația românească, și în curând, cred, și tricolorul, la pachet, ca să
spun așa, folosind un termen modern cam abuzat.
I.V.:
Mulțumesc mult, Adrian, pentru această lecție de istorie, pe duminica viitoare!
A.N.: Și eu vă mulțumesc foarte mult!
Actualitate
Traficul din AI crește rapid în România: ce arată datele reale din 799 de site-uri, într-un dashboard public trafic.dwf.ro lansat de DWF
București, 6 august 2026 – Agenția DWF lansează trafic.dwf.ro, un dashboard public și gratuit, actualizat lunar, care oferă o imagine asupra evoluției traficului online din România. Platforma agregă anonim date din 799 de proprietăți Google Analytics 4, însumând 156,8 milioane de sesiuni și 824.000 de tranzacții pe lună. Datele sunt updatate în fiecare lună, oferind o perspectivă permanent actualizată asupra pieței digitale din România.
Proiectul este primul rezultat al Centrului de Excelență în SEO & GEO al DWF și a fost coordonat de Radu Mărcușu, Search Director DWF, împreună cu echipele de Data Analytics, SEO și Paid Media, susținut de DAVID AI, sistemul agentic care conectează agențiile din grup.
AI crește cel mai rapid, dar reprezintă încă o pondere mică din trafic
Traficul provenit din asistenții AI a crescut cu 47,6% față de anul trecut și de 360 de ori în ultimii doi ani. Este singurul canal de trafic aflat pe creștere în datele analizate.
În prezent, AI reprezintă însă doar 1,43% din traficul de search și aproximativ 0,37% din traficul total. AI nu înlocuiește încă canalele tradiționale, dar este canalul cu cea mai clară dinamică de creștere.
De avut în vedere: Dashboardul evidențiază și existența fenomenului de „Dark AI Traffic”. Estimările indică faptul că aproximativ 70% din traficul AI rămâne invizibil, atribuit canalelor Direct sau Organic sursa: studiul Loamly.ai, feb 2026.
„Cea mai periculoasă cifră nu e cifra mică din rapoarte, e traficul AI pe care nu-l vezi deloc: două treimi sosește mascat ca Direct sau Organic.” Radu Mărcușu, Search Director DWF
AI este mic ca volum, dar mare ca valoare comercială
În e-commerce, vizitatorul venit din AI cumpără de cca 1,5× mai des decât cel din Google organic (rata de conversie de 2,7% vs 1,82%) și are coș cu 28% mai mare (370 vs 289 lei).
Veniturile generate de traficul AI au ajuns la 1,3 milioane de lei în ultimele 30 de zile pe magazinele online din cohortă, în creștere cu 331% față de anul trecut, demonstrând o intenție de cumpărare mai ridicată.
Concentrarea traficului este foarte mare: 97,1% din traficul AI identificabil provine din ChatGPT, urmat de Claude (1,5%), Gemini (0,9%), Copilot (0,4%) și Perplexity (0,2%). La venituri, concentrarea e și mai mare: 97,8% din revenue-ul atribuit AI trece tot prin ChatGPT.
Combinația dintre creșterea rapidă, valoarea comercială ridicată și concentrarea pe o singură platformă, ChatGPT, face ca investiția în vizibilitatea AI să fie eficientă în acest moment. Canalul este încă mic, dar direcția este clară.
În SEO se pierde trafic, dar se păstrează aproape integral veniturile
Una dintre cele mai relevante diferențe dintre trafic și business apare în SEO.
În ultimele 12 luni, sesiunile organice ale magazinelor online au scăzut cu 16,4%, însă veniturile din organic au scăzut cu doar 0,7%. În plus, veniturile organice sunt încă cu 35,7% peste nivelul de acum doi ani.
Datele indică faptul că scade zona de trafic informațional, în timp ce vizitele cu intenție de cumpărare au rămas mult mai stabile.
Astfel, o evaluare a SEO exclusiv prin numărul de sesiuni poate crea impresia unei deteriorări, care însă nu se reflectă și în business.
Paid crește ca business, dar și ca investiție
Traficul paid a scăzut cu doar 1,7% în ultimul an. Bugetele paid au crescut cu 56,7%, iar veniturile cu 74,2%. În aceeași perioadă, CPC-ul mediu a crescut cu 19,5%, până la 0,77 lei.
Pe întreaga cohortă, traficul paid a scăzut cu doar 1,7% în ultimul an, cea mai mică scădere dintre canalele clasice. Pe magazinele online analizate (proprietățile cu Google Ads conectat în GA4) însă, paid-ul a crescut: cu 22,4% mai multe sesiuni și cu 19,5% mai multe venituri decât acum un an.
În ultimii doi ani, pe proprietățile cu Google Ads conectat, bugetele au crescut cu 56,7%, iar veniturile din paid cu 74,2%. CPC-ul mediu a crescut cu 19,5%, până la 0,77 lei.
Datele arată că Paid continuă să producă valoare și să susțină creșterea, dar într-un context în care și investițiile, și costul per click sunt mai mari. În e-commerce, piața plătește mai mult și pentru că se cumpără mai mult, nu doar pentru că s-a scumpit click-ul.
Piața nu pierde business, ci trafic pe canalele tradiționale
În ultimele 12 luni, traficul total analizat a scăzut cu 10,7%, iar traficul din search cu 20,0%. În același timp, magazinele online din cohortă au înregistrat 12,2% mai multe sesiuni și 9.8% mai multe venituri.
Datele indică o redistribuire a traficului: scade în special volumul informațional, în timp ce traficul cu intenție comercială și veniturile rezistă mai bine. „Mai mult trafic” devine astfel un obiectiv mai greu de atins și mai puțin relevant pentru business.
„Toată piața vorbește despre AI. Noi am deschis conturile de Analytics și am publicat cifrele. Iar ce vedem schimbă întrebarea de la care pornim: nu mai este «cum aducem mai mult trafic», ci «cum rămânem vizibili indiferent unde începe căutarea». Nu mai concurezi doar pentru prima poziție în Google.” Radu Mărcușu, Search Director DWF
De reținut pentru marketeri:
- SEO: de evaluat prin valoarea comercială pe care o generează, nu doar prin trafic. Scăderea sesiunilor organice nu înseamnă scăderea performanței, atât timp cât veniturile se mențin.
- Paid: continuă să fie un motor de business, cu mențiunea ca aceasta creștere a veniturilor vine într-un context în care și bugetele, și costul per click au crescut.
- AI: de adăugat în mix de acum. Este încă mic, dar este singurul canal în creștere și are deja o valoare comercială ridicată.
Despre DWF
DWF este o agenție de digital marketing construită în jurul performanței, tehnologiei și datelor. Agenția reunește specialiști din SEO, Paid Media, Social Media, Content și AI pentru a dezvolta strategii integrate și a transforma obiectivele de business în rezultate măsurabile.
trafic.dwf.roeste disponibil gratuit și este actualizat lunar.
Actualitate
„PFA-ul se închide singur dacă nu facturezi” și alte 6 mituri în care încă se crede în 2026
✔ Un PFA fără activitate nu se închide singur și nu dispare: rămâne activ, cu obligații declarative, până îl suspenzi sau îl radiezi
✔ La venit zero sau pierdere, CASS nu se datorează; la venit mic, dar pozitiv, sub 24.300 lei, se aplică însă minimul de 2.430 lei
✔ Majorarea salariului minim din 1 iulie 2026 nu a crescut plafoanele fiscale: ele rămân calculate la valoarea din 1 ianuarie
✔ TVA-ul la depășirea plafonului se aplică din chiar tranzacția care îl sparge, nu de la data înregistrării
Despre PFA circulă mai multe „reguli” auzite de la un prieten decât reguli citite dintr-o sursă oficială. Unele mituri doar sperie degeaba. Altele costă bani reali, pentru că deciziile luate pe baza lor se lovesc, mai devreme sau mai târziu, de un calcul ANAF care nu ține cont de folclor.
Am strâns șapte dintre cele mai persistente, cu realitatea de partea cealaltă, pe regulile valabile în 2026.
Ce vei afla din acest articol:
- Ce se întâmplă de fapt cu un PFA care nu facturează
- Care mituri despre taxe și contribuții pică la un calcul simplu
- Cum verifici o „regulă” auzită, înainte să iei decizii după ea
Miturile despre viața PFA-ului
Mit 1: „PFA-ul se închide singur dacă nu facturezi.” Realitatea: inactivitatea simplă nu închide nimic. PFA-ul rămâne înregistrat la ONRC, cu obligațiile lui declarative, până când tu îl suspenzi sau îl radiezi. Există o singură excepție, care face demontarea și mai clară: dacă îl suspenzi și uiți de el, la expirarea termenului maxim de 3 ani ONRC îl radiază din oficiu. Deci nu nefacturarea închide PFA-ul, ci suspendarea uitată. Pauza corectă se cere la ONRC, pe maximum 3 ani (un minim legal de durată nu există), și se anunță apoi și la ANAF, prin formularul 070, ca suspendarea să existe și fiscal, nu doar în registru.
Mit 2: „Dacă n-am venituri, tot plătesc contribuții degeaba.” Realitatea: la venit zero sau la pierdere fiscală, CASS nu se datorează (rămâne opțională, pentru cine vrea asigurarea), iar CAS e oricum legat de un prag de venit, nu de simpla existență a PFA-ului. Atenție însă la zona imediat vecină, unde mitul invers e la fel de păgubos: la venit net mic, dar pozitiv, sub 24.300 lei, CASS-ul se datorează la minimul bazei de 6 salarii minime, adică 2.430 lei, dacă nu ești și salariat sau în altă categorie exceptată. Zero înseamnă zero; puțin nu înseamnă proporțional de puțin. Costul unui PFA cu adevărat inactiv rămâne cel administrativ: declarații și evidență.
Mit 3: „Ca angajat, n-am voie să am și PFA.” Realitatea: cumulul e perfect legal, fără acordul obligatoriu al angajatorului. Singura frână reală stă în contractul tău de muncă, la clauzele de neconcurență și conflict de interese, nu în vreo lege care interzice combinația.
Miturile despre taxe, apărute chiar în 2026
Mit 4: „Salariul minim a crescut în iulie, deci au crescut și plafoanele.” Realitatea: majorarea la 4.325 lei din 1 iulie 2026 nu modifică plafoanele contribuțiilor. La calculul CAS și CASS se folosește salariul minim în vigoare la 1 ianuarie, adică 4.050 lei, deci pragul de CAS rămâne 48.600 lei, nu 12 × 4.325. E cel mai proaspăt mit al anului și cel mai ușor de crezut.
Mit 5: „Dacă depășesc plafonul de TVA, plătesc TVA abia după ce mă înregistrez.” Realitatea: regula s-a înăsprit din septembrie 2025. Regimul de taxare se aplică de la data depășirii, începând cu chiar tranzacția care duce cifra de afaceri peste 395.000 lei, iar înregistrarea se solicită cel târziu în ziua depășirii. Amânarea nu amână taxa: ANAF o stabilește din oficiu, cu penalități.
Mit 6: „Radiez PFA-ul și scap de datorii.” Realitatea: radierea închide forma juridică, nu obligațiile. Datoriile către ANAF nu dispar, iar titularul răspunde cu patrimoniul personal. Ordinea sănătoasă e inversă: întâi cureți obligațiile, apoi radiezi.
Mit 7: „Sunt pe firmă, pot să-mi trec orice pe cheltuieli.” Realitatea: cheltuielile personale, cu vacanțele în frunte, sunt explicit nedeductibile, la fel și amenzile. Regula de aur are două condiții: cheltuiala să servească activitatea și să fie documentată. Restul e material de control fiscal.
De unde vin miturile și cum le verifici
Aproape toate au aceeași rădăcină: o regulă veche, o regulă din alt context (SRL, angajați) sau o simplificare care a circulat mai repede decât corecția ei. Testul practic e mereu același: ceri sursa și anul. „Mi-a zis cineva anul trecut” pică testul din start, pentru că regulile fiscale se schimbă des, iar 2025–2026 au adus exact schimbările care au generat miturile 4 și 5.
A doua variantă e să ai pe cineva plătit să știe. SOLO este platforma digitală de contabilitate completă pentru PFA și PFI din România, cu 18.000+ PFA-uri în gestiune, construită pentru freelanceri și liber-profesioniști cu activitate de servicii. Concret, prin SOLO poți:
- Să întrebi, pe limba ta, dacă o „regulă” auzită ți se aplică sau nu, cu consultanță inclusă în abonament
- Să fii anunțat de modificările legislative care chiar te privesc, în loc să le afli din discuții
- Să lași declarațiile să plece la termen, calculate pe reguli la zi, nu pe folclor
- Să vezi în dashboard cât ai de plată, ca cifra să vină din evidență, nu din presupuneri
Abonamentul e 139 lei/lună (preț valabil în 2026), cu totul inclus, iar declarațiile vin cu un angajament pe care puține servicii îl formalizează: dacă platforma greșește o declarație din vina ei, SOLO plătește amenda, angajament scris în termenii serviciului.
Checklist: pe ce stau deciziile PFA-ului tău?
- Poți numi sursa oficială pentru ultimele trei „reguli” pe care le-ai aplicat?
- Știi anul din care e informația pe care te bazezi la contribuții?
- Ai verificat regula plafoanelor după majorarea salariului minim din iulie?
- Știi exact ce se întâmplă cu PFA-ul tău dacă iei o pauză de câteva luni?
- Ai un canal de întrebat înainte de decizie, nu doar de reparat după?
Dacă vrei ca deciziile PFA-ului tău să stea pe reguli verificate, nu pe mituri, îți poți înființa PFA-ul cu SOLO aici, iar dacă îl ai deja, te poți porta aici. Consultanța e inclusă în abonament, în ambele cazuri.
Întrebări frecvente despre miturile PFA
Ce pățesc dacă PFA-ul meu nu facturează nimic un an întreg?
Nimic automat: PFA-ul rămâne activ, iar tu rămâi cu obligațiile declarative, chiar și pe zero. Dacă pauza e planificată, suspendarea se înscrie la ONRC (pe maximum 3 ani), apoi se anunță separat la ANAF prin formularul 070 — mențiunea de la Registrul Comerțului nu ajunge singură în evidența fiscală. Iar pentru anul în care ai avut activitate înainte de suspendare, Declarația Unică tot se depune.
Chiar nu plătesc nimic la stat dacă PFA-ul are venit zero?
La venit zero sau pierdere fiscală, CASS nu se datorează, iar CAS nu se declanșează, fiind legat de pragul de venit. Capcana e venitul mic, dar pozitiv: sub 24.300 lei net, CASS-ul se datorează la minimul de 2.430 lei, dacă nu ești și salariat. Și, în orice scenariu, declarațiile tot se depun, deci „zero taxe” nu înseamnă „zero administrație”.
De unde știu dacă o regulă fiscală auzită mai e valabilă în 2026?
Caută anul și actul normativ din spatele ei sau întreab-o pe o sursă care răspunde în scris și la zi. Regulile despre TVA la depășirea plafonului și despre plafoanele contribuțiilor s-au schimbat recent, exact în zonele unde circulă cele mai multe versiuni învechite.
Actualitate
Valea Sâmbetei, poarta feerică spre Făgărașul secret. Trecutul tulburător al locului ascuns în inima munților
Valea Sâmbetei, una dintre cele mai spectaculoase porți de intrare în Munții Făgăraș, a păstrat amintirea evenimentelor tulburătoare din vremea în care era un loc de refugiu al partizanilor anticomuniști, dar și despre spionii parașutați în munți și chilia lui Arsenie Boca.
Valea Sâmbetei a fost în trecut un loc de refugiu pentru partizanii anticomuniști. Foto: Daniel Guță
Munții Făgăraș, dominați de cele mai înalte vârfuri ale Carpaților Românești, Vârful Moldoveanu având 2.544 metri, au devenit una dintre marile destinații turistice ale țării. Sunt explorați pentru peisajele spectaculoase, natura sălbatică, puțin alterată de intervențiile umane, și așezările pitorești de la poalele versanților nordici. Aici, în ținutul traversat de Valea Oltului vizitatorii găsesc
Cetatea medievală a Făgărașului, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, orașul Victoria, Palatul Brukenthal din Avrig, satele săsești din zona Sibiului, parcurile de distracții, păstrăvăriile, cabanele și zonele de agrement și, cea mai spectaculoasă șosea montană din România: Transfăgărășanul.
Ascunzătorile partizanilor din Făgăraș
În primii ani ai instaurării regimului comunist, începută în 1945 și consolidată după 1947, mii de români s-au ascuns în munți, fie pentru a se opune noii puteri, fie pentru a scăpa de arestări și de condamnări grele. Grupurile de partizani și fugarii s-au răspândit în Carpați, din Banat și Apuseni până în Bucovina și Carpații Orientali, dar și în Dobrogea, alegând locuri greu accesibile. În Munții Făgăraș au acționat unele dintre cele mai cunoscute grupări ale rezistenței armate anticomuniste din România, care au reușit să se ascundă aici ani în șir.
În Munții Făgăraș au acționat unele dintre cele mai cunoscute grupări ale rezistenței armate anticomuniste din România, ai căror membri au reușit să se ascundă aici ani în șir. Ion Gavrilă Ogoranu (1923–2006), liderul grupului de partizani care a acționat pe versantul nordic al Munților Făgăraș, arăta în volumul „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” că lupta anticomunistă s-a extins în aproape toate regiunile muntoase ale țării.
El explica faptul că grupările mici, formate din tineri, studenți, elevi și ofițeri, au adoptat tactica de gherilă, prin care câțiva oameni hotărâți puteau ține în alertă forțe mult mai numeroase, fără a fi ușor învinși.
„Rezistența noastră, de aproape opt ani, poate fi explicată în parte: eram un grup de tineri care ne cunoșteam de mici, crescuserăm într-o sfântă frăție. Infiltrarea dușmanului între noi era exclusă. Aveam la îndemână cel mai compact masiv muntos al țării, Munții Făgărașului, lung de 100 de kilometri și lat de 60 de kilometri, care ne-a apărat. Ne împărțeam în grupe mici, mobile; nu aveam un punct fix de rezistență, puteam să fim peste tot și nicăieri”, relata Ogoranu.
Fostul lider al partizanilor din Făgăraș amintea că aceștia primeau hrană, informații și sprijin de la localnicii satelor de la poalele munților, lucru care îngreuna operațiunile militare organizate pentru capturarea lor.
„Ca o simplă curiozitate – deși, în afară de trei, au murit toți luptătorii –, în munți n-a murit niciunul dintre noi. Răniți am fost, dar morți, niciunul”, scria acesta.
Valea Sâmbetei și chilia lui Arsenie Boca
Unul dintre locurile-cheie ale rezistenței anticomuniste de la începutul anilor ’50 a fost Valea Sâmbetei, devenită cu timpul una dintre cele mai populare zone de drumeție din Munții Făgăraș.
Traseul turistic de pe Valea Sâmbetei începe în apropierea Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, cunoscută pentru arhitectura sa și ca locul în care, în anii ’40, a slujit duhovnicul Arsenie Boca (1910–1989). Drumul forestier urcă aproximativ șapte-opt kilometri prin pădure, însoțind cursul învolburat al râului Sâmbăta spre izvoarele sale.
În partea superioară a văii, călătorii ajung sub creasta Munților Făgăraș, în zona unde se află cabana Valea Sâmbetei și un schit. De aici, poteca urcă prin căldarea glaciară până în creasta principală. Drumeții pot continua spre vest, către Gălășescu, Viștea Mare și Moldoveanu, sau spre est, în direcția vârfurilor Dara și Hârtopul Darei și a Curmăturii Zârnei.
O altă potecă abruptă urcă spre chilia lui Arsenie Boca, o amenajare săpată în stâncă în perioada în care acesta slujea la Mănăstirea Brâncoveanu. Mărturiile unor localnici și cunoscuți ai duhovnicului arătau că acesta a început lucrarea cu ajutorul mai multor oameni, însă nu există dovezi că ar fi locuit aici.
„În 1946 începuse lucrarea la chilia din munte și am lucrat acolo o săptămână, dormind pe jos, pe cetină de brad. Dintr-un perete de stâncă curgea un mic pârâiaș de apă. Nu l-am întrebat pe Părintele, dar am înțeles că, pentru rugăciunea lui, Dumnezeu a lăsat acest pârâiaș pentru trebuințele noastre. Autoritățile au interzis apoi lucrarea”, relata preotul Nicolae Streza, unul dintre cei care susțineau că au participat la amenajarea locului.
Locul cunoscut drept chilia părintelui Arsenie Boca a devenit tot mai popular în ultimii ani, fiind vizitat de mulți români care ajung la Mănăstirea Brâncoveanu.
Fereastra Sâmbetei, trecătoarea vitală din Făgăraș
În anii ’50, Valea Sâmbetei era atent supravegheată de trupele Securității, care încercau să îi captureze pe partizanii ascunși în Munții Făgăraș. Unul dintre reperele importante ale zonei era Fereastra Mare a Sâmbetei, o șa montană aflată la aproximativ 2.188 de metri altitudine, care permite trecerea dintre versantul nordic al masivului și văile care coboară spre sudul Carpaților.
„De la Sâmbăta spre apus îs munții cei mai înalți și cei mai prăpăstioși din tot masivul Făgăraș. Că erau mai accidentați nu era un lucru rău pentru noi, erau însă două inconveniente mari care ne-au făcut să nu-i preferăm de la început. Mai întâi, creasta se putea traversa doar prin câteva puncte obligatorii, trecerea nefăcându-se decât cu lanterna. Dacă aceste puncte erau ocupate de Securitate, la creastă nu mai aveai scăpare. Or, de la Fereastra Sâmbetei spre răsărit se putea trece creasta aproape peste tot. Reușeai asta noaptea, fără frică de a cădea în prăpastie”, scria Ion Gavrilă Ogoranu.
Documentele legate de operațiunile desfășurate împotriva grupului Gavrilă arătau că militarii și milițienii supravegheau Valea Sâmbetei, cabanele și trecerile din creastă.
„Se propune: milițieni îmbrăcați în uniforme de turist, bine echipați, să nu fie cunoscuți nici de ciobani, nici de cabanieri, să facă naveta în special pe versantul «Ferestre», unde deseori legitimează și jefuiesc turiști. Această navetă să se facă zilnic, până la atingerea scopului”, se arăta într-o notă informativă din 26 august 1950.
Povestea arestării celui mai căutat partizan din România. Cum s-a ascuns Ion Gavrilă Ogoranu timp de 28 de ani de Securitate FOTO VIDEO
Potrivit documentului păstrat în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, actele de identitate purtate de milițieni nu trebuiau să fie reale, pentru ca aceștia să nu fie demascați atunci când se legitimau și se înscriau în registrele cabanelor.
Deasupra Văii Sâmbetei, în apropierea traseului care urcă spre Fereastra Mare, un monument amintește de grupurile de rezistență anticomunistă care au acționat în Munții Făgăraș și de localnicii care le-au sprijinit. Un alt monument dedicat luptătorilor anticomuniști se află în fața Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.
Episodul tulburător cu parașutiștii capturați în Munții Făgăraș
Munții Făgăraș au fost locul mai multor confruntări între forțele de represiune și grupările de partizani anticomuniști. Un episod memorabil s-a petrecut în toamna anului 1951, când cinci români pregătiți în Occident au fost parașutați pe versantul nordic al masivului, cu misiunea de a lua legătura cu rezistența din țară.
1/18
Valea Sambetei din Fagaras Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (8) jpg
Grupul era condus de Constantin Săplăcan și îi mai cuprindea pe Wilhelm Spindler, Gheorghe Bârsan, Mathias Bohm și Ilie Puiu. Cei cinci au fost lansați în noaptea de 18 spre 19 octombrie 1951, însă operațiunea a fost rapid compromisă.
Ion Gavrilă Ogoranu amintea că veștile despre soarta grupului parașutat la Sărata erau puține și nesigure. Oamenii rezistenței aflaseră că unul dintre tineri s-ar fi sinucis în momentul arestării, iar satul de la poalele Munților Făgăraș fusese încercuit de trupele Securității.
„Se știa că în tren s-a sinucis un tânăr, în momentul arestării, că satul Sărata a fost înconjurat de Securitate cu mitraliere și controlat casă cu casă, că au fost arestați mulți oameni, că un om în vârstă, Gheorghe Serafim, a fost ridicat cu întreaga familie”, relata Ogoranu în „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”.
El amintea că în zonă circulau numeroase zvonuri, unele lansate chiar de Securitate, pentru compromiterea morală a celor prezentați de propaganda regimului drept „spioni și trădători”.
Presa vremii îi prezenta drept „spioni, teroriști și diversioniști americani”. În decembrie 1951, ziarul Scînteia relata că aceștia fuseseră trimiși în Munții Făgăraș dintr-un avion american decolat din Grecia.
„Spionii diversioniști fuseseră parașutați pe teritoriul RPR de către serviciul de spionaj al Statelor Unite ale Americii, de pe un avion american decolat din Grecia. Parașutarea lor a avut loc la 18 octombrie, noaptea, în regiunea Munților Făgăraș”, informa publicația.
Potrivit relatării oficiale, Constantin Săplăcan, Wilhelm Spindler, Mathias Bohm și Ilie Puiu au fost capturați de Securitate, iar Gheorghe Bârsan s-ar fi sinucis înghițind o capsulă cu cianură. Autoritățile susțineau că asupra grupului au fost găsite pistoale, arme automate, grenade, aparate de emisie-recepție, hărți militare, acte false, bani și capsule cu otravă.
Cei patru prizonieri au fost acuzați că fuseseră instruiți în Italia și Germania Occidentală pentru a culege informații despre armată, aerodromuri, uzine militare, poduri feroviare și obiective petroliere. Tribunalul Militar București i-a condamnat la moarte pentru trădare și spionaj. Cererile lor de grațiere au fost respinse, iar cei patru au fost executați prin împușcare la sfârșitul anului 1951.
Zona strategică de la poalele Făgărașului
De la începutul anilor ’50, numeroase așezări de la poalele Munților Făgăraș au trecut prin transformări ample. Regiunea din centrul României a fost militarizată și industrializată, în timp ce rezistența anticomunistă din munți a fost slăbită treptat prin operațiunile Securității.
Victoria, fostul oraș muncitoresc din umbra Făgărașului, așteaptă autostrada: „A ajuns atât de liniștit, că îți auzi pașii”
Orașul Făgăraș a devenit unul dintre centrele strategice ale noii industrii de apărare. În apropierea sa au funcționat importante uzine de explozibili și substanțe chimice, iar armata a înființat aici un centru pentru pregătirea în domeniul războiului chimic. Unele rapoarte secrete din anii ’50 , ale Agenției Centrale de Informații (CIA) din SUA susțineau că în zonă s-ar fi aflat și depozite subterane de uraniu și instalații cu destinație atomică.
În aceeași perioadă s-a dezvoltat orașul Victoria, ridicat aproape de la zero în jurul platformei chimice ascunse în pădurile de la poalele muntelui. Uzinele Ucea, deschise în 1938 pentru producerea pulberilor explozive, au fost extinse după război, iar în jurul lor au apărut cartiere muncitorești construite după modelul orașelor monoindustriale sovietice. Localitatea a fost declarată oraș în 1949, iar combinatul cunoscut ulterior sub numele Viromet a produs metanol și alte substanțe chimice.
Tot la poalele Făgărașului, mai aproape de Sibiu, la Mârșa, a fost extinsă una dintre marile uzine mecanice ale României comuniste. Întreprinderea a produs basculante și utilaje grele pentru șantierele naționale, dar și tancuri, turele pentru blindate și alte componente militare. În anii ’80, aproape 10.000 de oameni lucrau pe platforma industrială și în sectoarele sale speciale, iar în vecinătate a fost ridicată o colonie muncitorească de aproximativ 4.000 de locuitori.
După 1990, cele trei centre industriale au intrat în declin. Numeroase secții au fost închise sau abandonate, iar orașele și coloniile muncitorești ridicate în jurul lor au pierdut o mare parte din populație. Ruinele uzinelor, clădirile ascunse de pădure și vechile instalații militare au rămas printre locurile mai puțin cunoscute de turiștii care ajung la poalele Făgărașului.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-04T00:31:18.452Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stil-de-viata/calatorii/valea-sambetei-poarta-feerica-spre-fagarasul-2547454.html”,”pathArray”:[„”,”stil-de-viata”,”calatorii”,”valea-sambetei-poarta-feerica-spre-fagarasul-2547454.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stil-de-viata/calatorii/valea-sambetei-poarta-feerica-spre-fagarasul-2547454.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Traficul din AI crește rapid în România: ce arată datele reale din 799 de site-uri, într-un dashboard public trafic.dwf.ro lansat de DWF
București, 6 august 2026 – Agenția DWF lansează trafic.dwf.ro, un dashboard public și gratuit, actualizat lunar, care oferă o imagine...
„PFA-ul se închide singur dacă nu facturezi” și alte 6 mituri în care încă se crede în 2026
✔ Un PFA fără activitate nu se închide singur și nu dispare: rămâne activ, cu obligații declarative, până îl suspenzi...
Valea Sâmbetei, poarta feerică spre Făgărașul secret. Trecutul tulburător al locului ascuns în inima munților
Valea Sâmbetei, una dintre cele mai spectaculoase porți de intrare în Munții Făgăraș, a păstrat amintirea evenimentelor tulburătoare din vremea...
Primăria Iași face pasul înapoi: Nu mai stinge iluminatul public, ci doar îi reduce intensitatea. Măsuri similare în Constanța și Oradea
Primăria Iași a revenit asupra deciziei de a opri complet iluminatul public în intervalul 21.00-23.30 și a anunțat că va...
Lucian Mîndruță neagă că ar fi consiliat-o pe Diana Buzoianu: „De 10 ani nu am avut contract cu niciun politician”
Realizatorul Digi FM, Lucian Mîndruță, respinge informațiile potrivit cărora ar fi consiliat-o sau ar fi făcut training de comunicare pentru...
„Odiseea” pe formatul original al lui Nolan: Singurul cinematograf din Europa unde se vede filmul în versiunea IMAX 70mm
Mii de cinefili călătoresc sute sau chiar mii de kilometri pentru a vedea „Odiseea”, noul film al lui Christopher Nolan,...
KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor
Avionul de vânătoare de generația a cincea, dezvoltat integral de Turcia, a finalizat cu succes testul de rulaj pe pistă...
-
Actualitateacum 3 zile
Traficul din AI crește rapid în România: ce arată datele reale din 799 de site-uri, într-un dashboard public trafic.dwf.ro lansat de DWF
-
Anunturiacum 2 zileGreșeala care transformă o plombă amânată într-un tratament de canal
-
acum o ziANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență
-
Sportacum o ziCe sporturi poți face cu familia fără să fie nimeni lăsat pe margine
-
Sanatateacum o ziCe nu îți spune nimeni despre cum alegi și depozitezi polenul de albine
-
Uncategorizedacum o ziUn singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?
-
Lifeacum o ziCe înseamnă tehnologiile Omni-Heat și Omni-Tech
-
Sanatateacum o ziDinți ficși fără operație – când puntea dentară e alegerea corectă și când nu