Actualitate
13 iulie – 115 de la prima participare a femeilor la Jocurile Olimpice moderne
În data de 13 iulie 1908, femeile au concurat pentru prima dată la Jocurile Olimpice moderne. La aceeași dată, dar în 1930 are loc primul Campionat Mondial de Fotbal, iar în 1990, are loc, la București „Marșul Alb”, la care au participat aproape 200.000 de oameni pentru a cere eliberarea lui Marian Munteanu.
FOOT: Captură Video
1908 – Femeile au concurat pentru prima dată la Jocurile Olimpice moderne
În data de 13 iulie 1908, femeile au concurat pentru prima dată în istorie la Jocurile Olimpice moderne.
Prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne s-a desfăşurat la Atena, Grecia în 1896, acestea fiind primele Jocuri Olimpice de când împăratul roman Teodosiu I le-a interzis în 393. Prima ediţie a Jocurilor Olimpice a fost una exclusiv masculină, participarea femeilor fiind considerată de către fondatorul JO moderne, baronul Pierre de Coubertin, ca fiind „lipsită de pragmatism, neinteresantă, inestetică şi incorectă”.
Cu toată atitudinea ostilă, prezenţa femeilor s-a impus în 1908, acestea primind dreptul de participare mai întâi pentru 3 probe – golf, tenis şi yachting –, apoi şi la înot, din 1912.
În 1928, femeile au concurat pentru prima dată în probe de atletism, însă, sub pretextul că s-au înregistrat numeroase situaţii de leşin la sfârşitul probei de 800 m, această participare a fost interzisă până în 1960. Probele feminine de tir au fost introduse pentru prima dată în rândul probelor olimpice abia în anul 1984, iar probele feminine de haltere şi de polo pe apă, la ediţia din anul 2000.
1930: Primul Campionat Mondial de fotbal a fost organizat la Montevideo, Uruguay
FOTO: Wikipedia
Visul președintelui FIFA, Jules Rimet, s-a împlinit când Uruguay a găzduit ediția inaugurală a Campionatului Mondial de Fotbal, chiar în anul în care serba centenarul.
Doar 4 naționale din Europa s-au aventurat în călătoria peste ocean (Belgia, Franța, România și Iugoslavia), iar finala s-a disputat între echipe din America de Sud, Uruguay învingându-și vecinii din Argentina cum au făcut și în 1928 în finala Olimpică. Gazdele au triumfat cu 4-2 pe noul stadion Estadio Centenario, devenind primii campioni mondiali.
Reprezentativă României a învins în ziua de 14 iulie 1930 selecționată Peru,cu scorul de 3-1. Secretarul Federației Române de Fotbal, Octav Luchide a fost cel care a înscris România la Cupa Jules Rimet, Carol al ÎI-lea s-a ocupat personal de constituirea lotului și de a face posibilă expediția fotbaliștilor români, Rudy Wetzer a fost căpitanul echipei și cel care a ținut un Jurnal de Călătorie, antrenor a fost Costică Rădulescu iar Nicolae Covaci era la prima din cele trei participări ale sale la Cupa Mondială.
Ai noștri au bătut Peru în primul meci cu 3-1 și au pierdut cu Uruguay cu 0-4. Adalbert Deșu a marcat primul gol al României la un Campionat Mondial, iar la întoarcere, Gara de Nord din București era plină de oameni veniți pentru a-i aclamă pe tricolori.
1954 – A murit Frida Kahlo, pictoriță mexicană
Frida Kahlo de Rivera (născută Magdalena Carmen Frieda Kahlo y Calderón; 6 iulie 1907 – 13 iulie 1954) a fost o pictoriță mexicană care s-a făcut cunoscută mai ales prin autoportretele sale pictate într-un stil suprarealist. Frida Kahlo s-a născut și a murit în capitala Mexicului, Mexico City, în casa sa, cunoscută sub numele de Casa Albastră (Casa Azul) A afirmat mereu că s-a născut în 7 iulie 1910, deși certificatul de naștere atestă că s-a născut în 6 iulie 1907.
Prin aceasta e voia ca data sa de naștere să coincidă cu data de începere a Revoluției Mexicane, astfel încât viața ei să fi început odată cu nașterea Mexicului modern. Opera sa este considerată emblematică pentru cultura națională mexicană, îmbinând stilul suprarealist cu tradițiile indigene. Cultura mexicană și tradițiile amerindiene se îmbină armonios în pictura Fridei Kahlo, de multe ori lucrările sale fiind considerate adesea artă naivă, mai apropiate de folk art decât de curentul suprarealist propriu zis.
Mulți au considerat însă că pictura sa se încadrează totuși în curentul suprarealist. În 1938, André Breton, inițiator și teoretician al suprarealismului, aprecia că pictura Fridei Kahlo este „o panglică în jurul unei bombe”. Artista a avut o căsnicie tumultuoasă (azi se spune „deschisă”) cu marele pictor mexican Diego Rivera. A suferit toată viața, având numeroase probleme de sănătate, multe cauzate de un teribil accident auto suferit în tinerețe.
Recuperarea îndelungată după accident, recuperare care nu s-a realizat niciodată complet, a izolat-o oarecum de restul lumii, această izolare, închidere în ea însăși, este reflectată în pictura sa, explicând oarecum de ce majoritatea lucrărilor sale sunt autoportrete. Multe autoportrete sunt un reflex al suferinței fizice cauzate de urmările accidentului suferit. Frida a afirmat în repetate rânduri: „mă pictez pe mine, pentru că mult prea adesea sunt singură și pentru că sunt subiectul pe care îl cunosc cel mai bine”.
1972 – S-a născut Gabriela Firea
Gabriela Firea s-a născut în Bacău, România) este o politiciană și fostă jurnalistă română care, din 25 noiembrie 2021 este ministru al Familiei și Egalității de Șanse în guvernul Nicolae Ciucă. Membră a Partidului Social Democrat, a fost Primar general al Municipiului București între anii 2016-2020.
Este senator în legislaturile 2012-2016 și 2020-2024 din partea aceluiași partid.
În cariera sa a mai ocupat și alte funcții: consilieră pentru relații publice și imagine a premierului Mugur Isărescu (ianuarie 2000), purtătoare de cuvânt și secretar de stat, șefă a Departamentului pentru Comunicare din cadrul Guvernului Mugur Isărescu (februarie-decembrie 2000).
1990 – Peste 200.000 de oameni participă în Bucureşti la „Marşul Alb“ organizat de Liga Studenţilor pentru a cere eliberarea lui Marian Munteanu şi a celorlalte persoane arestate cu o lună în urmă
Pe 13 iulie 1990, la o lună de la Mineriadă, între 200.000 de mii de oameni şi 250.000 – conform unuia dintre organizatori -, au mărşăluit pe bulevardele centrale ale Bucureştiului cerând eliberarea lui Marian Munteanu şi a celorlalţi deţinuţi politici, între care se numărau mulţi studenţi.
Deşi alegerile din 20 mai 1990 au fost considerate în general corecte, imaginea ţării a fost grav afectată de Mineriada din 13-15 iunie, soldată cu mai mulţi morţi, dar şi cu tineri reţinuţi de autorităţile vremii.
Printre cei care au ajuns în spatele gratiilor după evenimentele din iunie a fost şi Marian Munteanu, preşedintele Ligii Studenţilor şi unul dintre liderii fenomenului Piaţa Universităţii. În timpul evenimentelor din iunie, Munteanu a fost bătut de mineri şi a ajuns la spital mai mult mort decât viu. După patru zile de spitalizare, Munteanu a fost arestat şi mutat la închisoarea Jilava.
La o lună de la debutul evenimentelor violente din Piaţa Universităţii, în data de 13 iulie, Liga Stundeţilor a organizat ceea ce a rămas cunoscut în istoria recentă a ţării drept „Marşul cămăşilor albe”, eveniment care a scos în stradă peste 100.000 de bucureşteni. Marşuri similare au fost organizate şi în alte oraşe din ţară. Oamenii au cerut eliberarea din arest a lui Marian Munteanu și a celorlalți deținuți politici, printre care se numărau mulți studenți.
2019 – Jucătoarea de tenis Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Mare Şlem din palmares, după unul dintre cele mai bune meciuri din carieră, în urma unei victorii în doar 55 de minute în faţa fostului lider mondial.
Simona Halep (27 ani), numărul şapte mondial, a pierdut un singur set în drumul către al doilea titlu de Grand Slam, în faţa Mihaelei Buzărnescu, în turul al doilea, primul său titlu de Mare Şlem fiind câştigat în 2018, la Roland Garros.
Actualitate
Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri
După investiții importante în casele de marcat automate, menite să reducă cheltuielile cu personalul și să accelereze procesul de plată, unele lanțuri de supermarketuri își regândesc strategia și revin la casele cu casieri. Economisirile anticipate sunt diminuate de furturi, erori de scanare și costuri suplimentare de supraveghere și întreținere. Un studiu recent arată că pierderile de inventar pot crește semnificativ odată cu introducerea sistemelor self-checkout. Când ajunge automatizarea să coste mai mult decât se anticipa și ce lecții pot învăța retailerii din România?
Casele de marcat automate, între reducerea cheltuielilor și creșterea pierderilor pentru retaileri Foto: Pixabay
Pierderile cresc, iar unii comercianți renunță la casele automate
Un studiu publicat în iunie 2026 de Universitatea din Leicester, din Marea Britanie, în colaborare cu organizația ECR Retail Loss, arată că pierderile de inventar au crescut, în medie, cu 22% în primul an după introducerea caselor de marcat automate. Cercetarea, coordonată de profesorul Matt Hopkins, a analizat date de la 39 de retaileri, cu o cifră de afaceri anuală cumulată de aproximativ un trilion de euro.
Raportul arată și că magazinele care utilizează sisteme self-checkout înregistrează, în medie, pierderi de inventar cu 33% mai mari decât unitățile comparabile fără această tehnologie. Cele două rezultate măsoară lucruri diferite: primul urmărește evoluția pierderilor după introducerea caselor automate, iar al doilea compară magazine care folosesc sisteme de plată diferite.
Pierderile nu sunt provocate exclusiv de furturi. Printre cauze se numără și produsele care nu sunt scanate, erorile de identificare a articolelor și dificultățile întâmpinate la utilizarea echipamentelor. Potrivit cercetării, între 1% și 4,8% dintre tranzacțiile efectuate la casele automate includ produse care nu au fost scanate.
Un alt semnal vine din Statele Unite, unde utilizarea caselor de marcat automate a scăzut în rândul micilor comercianți chestionați de compania americană Toast. Potrivit unui sondaj publicat în septembrie 2026, 36% dintre cei 340 de responsabili de decizie intervievați au declarat că folosesc sisteme self-checkout, față de 43% în anul precedent. Cercetarea a vizat magazine alimentare, de proximitate și de băuturi din SUA, care operează cel mult 16 unități. Rezultatele indică o scădere a utilizării tehnologiei în eșantionul analizat.
Această evoluție nu înseamnă, însă, că micii comercianți renunță la digitalizare. Același sondaj arată că 75% dintre respondenți intenționează să majoreze investițiile în tehnologie în următoarele 12 luni, față de 64% în anul precedent. Printre soluțiile vizate se numără etichetele electronice de preț și automatizarea procesării facturilor.
Unul dintre cele mai cunoscute exemple este Dollar General, lanț american de magazine cu prețuri reduse, care și-a schimbat strategia în 2024 pentru a combate pierderile de marfă. Compania a anunțat în documentele sale financiare că a eliminat sau a restricționat utilizarea caselor self-checkout în aproximativ 12.000 de magazine, transformând o parte dintre terminale în case asistate de angajați. Decizia a fost motivată de pierderile de inventar, inclusiv cele provocate de furturi, dar și de dorința de a îmbunătăți experiența clienților.
Un an mai târziu, în primul trimestru din 2025, Dollar General a raportat o creștere a marjei brute la 31%, cu 0,78 puncte procentuale față de perioada similară a anului precedent. Reducerea pierderilor de inventar s-a numărat printre factorii care au contribuit la îmbunătățirea rezultatului, alături de modificările adaosurilor comerciale. Prin urmare, creșterea marjei nu poate fi atribuită exclusiv schimbării sistemului de plată.
Când economia de personal nu se transformă în profit
Andrei Tarnovski, specialist în strategie de marketing, explică pentru „Adevărul” că evaluarea unei investiții în automatizare trebuie să depășească simplul calcul al salariilor economisite.
„Există o diferență fundamentală între reducerea costului unei operațiuni și îmbunătățirea profitabilității întregului business”, spune el.
Casele automate presupun cheltuieli cu echipamentele, mentenanța și supravegherea, în timp ce angajații continuă să intervină pentru rezolvarea erorilor.
„Automatizarea nu elimină neapărat munca, ci o redistribuie. O parte este transferată consumatorului, care devine propriul casier. Alta rămâne în sarcina angajaților, care trebuie să supravegheze simultan mai multe terminale și să rezolve excepțiile”, precizează specialistul.
Ce au subestimat managerii
Deciziile de automatizare pot fi influențate și de modul în care conducerea companiilor evaluează riscurile. Andrei Tarnovski menționează optimismul excesiv, imitarea concurenților și tendința managerilor de a căuta dovezi care le confirmă propriile decizii.
„Automatizarea este un instrument, nu un obiectiv de business în sine”, atrage el atenția.
Un alt risc pentru retaileri este să continue investițiile în casele de marcat automate doar pentru că au cheltuit deja sume importante, chiar dacă rezultatele nu justifică aceste costuri. În economie, acest comportament este cunoscut drept sunk cost fallacy (eroarea costurilor irecuperabile).
Câți bani aruncăm la gunoi odată cu mâncarea. Obiceiurile care ne umflă factura fără să ne dăm seama
„Managerul bun nu este cel care nu greșește niciodată, ci cel care recunoaște suficient de repede când realitatea îi contrazice ipotezele și are disciplina să schimbe direcția”, crede acesta.
De ce clienții pot prefera casierii
O cercetare realizată de Universitatea Drexel din Philadelphia, Statele Unite, și publicată în ianuarie 2024 în revista științifică Journal of Business Research, arată că utilizarea caselor de marcat tradiționale poate contribui la fidelizarea clienților. În urma a cinci studii, cercetătorii au constatat că persoanele care plătesc produsele unui casier manifestă o disponibilitate mai mare de a reveni în același magazin decât cele care folosesc sistemele self-checkout. Diferența este mai pronunțată în cazul cumpărăturilor care depășesc 15 produse și se reduce atunci când clienții achiziționează puține articole.
Explicația ține de efortul transferat consumatorului. La casele automate, clientul trebuie să scaneze produsele, să le împacheteze și să finalizeze singur plata, în timp ce la casele tradiționale beneficiază de asistența unui angajat. Cercetătorii au constatat că efortul economisit și percepția că beneficiază de serviciile la care se așteaptă din partea magazinului influențează fidelitatea consumatorilor, un factor important pentru capacitatea retailerilor de a păstra clienții și de a genera vânzări repetate.
La rândul său, Claudia Badea, owner al Cărți, Dulciuri și Flori, cu 21 de ani de experiență în funcții manageriale, de la director de hipermarket la membru în boardul unei mari rețele de hipermarketuri din România, consideră că schimbarea reflectă și o nevoie a consumatorilor.
„Într-o lume din ce în ce mai digitalizată, în care petrecem atât de mult timp în fața ecranelor și interacționăm tot mai mult prin intermediul rețelelor sociale, paradoxal, ne dorim tot mai mult să ne întoarcem la interacțiunea reală. Căutăm empatie, conexiune, familiaritate și sentimentul de apartenență la o comunitate. Iar retailul nu face excepție”, declară ea pentru „Adevărul”.
Preferințele cumpărătorilor diferă însă în funcție de numărul produselor achiziționate și de timpul disponibil. Pentru cumpărăturile rapide, autonomia poate conta mai mult decât interacțiunea cu un angajat.
„Compania percepe self-checkout-ul ca pe un serviciu mai eficient, dar clientul îl poate percepe ca pe o sarcină suplimentară pe care trebuie să o îndeplinească singur, fără să primească ceva în schimb”, explică Andrei Tarnovski, specialist în strategie de marketing.
Target a limitat casele automate la zece produse. Ce rezultate a obținut
În martie 2024, retailerul american Target a modificat sistemul de plată în majoritatea celor aproape 2.000 de magazine din Statele Unite, limitând utilizarea caselor self-checkout la cumpărături de maximum zece produse. În paralel, compania a suplimentat numărul caselor deservite de angajați, pentru clienții cu coșuri mai mari sau care preferă asistența unui casier.
Câți bani de buzunar ar trebui să primească un copil. Ce faci dacă îi cheltuiește pe toți din prima zi
Potrivit datelor publicate de Target în mai 2025, timpul total de procesare a tranzacțiilor s-a redus cu aproape 8%, luând în calcul atât casele automate, cât și pe cele tradiționale. Totodată, indicatorul de satisfacție a clienților privind timpul de așteptare la plată a crescut cu cinci puncte, iar cel referitor la interacțiunea cu angajații, cu trei puncte. Compania a raportat și o creștere a ponderii clienților care aleg casele cu personal. Aceste rezultate sunt raportate de retailer și nu permit stabilirea contribuției individuale a fiecărei măsuri.
Pentru Andrei Tarnovski, cazul Target ilustrează importanța adaptării investițiilor în automatizare la comportamentul consumatorilor. „Nu trebuie să oferi aceeași experiență tuturor clienților doar pentru că ai capacitatea tehnologică de a o face”, adaugă el.
Vor reveni mai mulți casieri și în supermarketurile din România?
Claudia Badea consideră că unele companii au implementat sistemele automate înainte ca tehnologia să fie suficient de bine testată. Altele au investit în soluții mai performante, reducând o parte dintre vulnerabilități. „Cred că soluția nu este să alegem între tehnologie și om, ci să găsim echilibrul dintre ele. Automatizarea poate aduce eficiență, rapiditate și confort, dar nu poate înlocui în totalitate valoarea unei interacțiuni umane autentice”, consideră aceasta.
Totuși, Andrei Tarnovski avertizează că experiența retailerilor străini nu poate fi extrapolată automat la piața românească. Fără date despre costurile de operare, pierderi, economii și satisfacția clienților, profitabilitatea investițiilor locale nu poate fi evaluată corect.
„Din perspectiva managementului, aș paria pe un model mixt, dar adaptat fiecărui magazin, nu pe o formulă standard aplicată întregii rețele”, susține acesta.
În acest model, casele automate ar putea deservi cumpărăturile rapide, iar cele tradiționale ar rămâne disponibile pentru coșurile mari și clienții care au nevoie de asistență.
„Întrebarea mai corectă nu este câți casieri putem înlocui cu tehnologie, ci unde tehnologia creează mai multă valoare decât alternativa umană”, conchide specialistul.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-22T23:01:14.050Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-interne/societate/casele-de-marcat-automate-mai-costisitoare-decat-2565535.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”societate”,”casele-de-marcat-automate-mai-costisitoare-decat-2565535.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/casele-de-marcat-automate-mai-costisitoare-decat-2565535.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic
Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și a demarat o analiză internă după apariția în presă a imaginilor de la petrecerea la care au luat parte angajații Camerei de Conturi Bihor, organizată în timpul programului, la o cabană silvică din Băile Felix, de ziua directorului adjunct al instituției. Scandalul a stârnit reacții în mediul public, în contextul în care auditorii Curții de Conturi au atribuții de verificare a modului în care sunt gestionate fondurile și resursele publice.
„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la o întâlnire la care au participat miercuri, 21 octombrie a.c., reprezentanți ai Camerei de Conturi Bihor, Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și analizează această situație” a transmis joi, 22 octombrie, Curtea de Conturi.
Instituția a precizat că verificările sunt efectuate în baza prevederilor Codului Etic al Curții de Conturi și ale Statutului auditorului public extern.
Reacția Curții de Conturi vine după ce în presă au fost publicate imagini controversate de la eveniment.
Unitatea care a găzduit cheful era verificată periodic de auditorii Camerei de Conturi Bihor
Potrivit publicației eBihoreanul la întâlnire au fost prezenți aproape toți angajații Camerei de Conturi Bihor, cu excepția a două persoane aflate în concediu. Cheful a avut loc la cabana Ocolului Silvic Oradea din Băile Felix, aflată în administrarea Direcției Silvice Bihor, instituție care este verificată periodic de auditorii Camerei de Conturi.
Jurnaliștii publicației bihorene i-au surprins pe participanți jucând remi și cărți, în timp ce pe mese se aflau alimente, sticle și pahare cu vin.
Angajații, surprinși cu vinul și cărțile de joc pe masă Foto: Bihoreanul.ro
Petrecerea, organizată de ziua directorului
Evenimentul a fost organizat cu ocazia împlinirii vârstei de 64 de ani de către directorul adjunct Nicușor Burtă. După apariția reporterilor, mai mulți participanți au părăsit încăperea, lăsând în urmă telefoane mobile, haine și jocurile de masă.
Întrebat despre natura întâlnirii, Călin Ladăr Cadariu, directorul Camerei de Conturi Bihor, a declarat că activitatea a îmbinat aniversarea unui coleg cu o sesiune de formare profesională.
„Sărbătorim ziua unui coleg, e ziua lui și am… Facem și o pregătire profesională…”, a afirmat acesta, citat de eBihoreanul.
Potrivit directorului, sesiunea de pregătire fusese anunțată încă de luni pe grupul intern de comunicare și urma să fie consemnată ca activitate de formare profesională, cu o durată de patru ore, în cadrul celor 40 de ore de pregătire obligatorii anual pentru fiecare angajat.
Cadariu a susținut că în cadrul întâlnirii au fost discutate și aspecte profesionale.
În ceea ce privește costurile evenimentului, auditoarea Liliana Durgheu, care ar fi închiriat cabana, a declarat că suma de 3.000 de lei a fost achitată prin contribuția egală a celor 22 de participanți.
Directorul Direcției Silvice Bihor, Teodor Suciu, a precizat că spațiul nu a fost închiriat instituției, ci unei persoane fizice. Reprezentanții Camerei de Conturi susțin că toate cheltuielile au fost suportate din fonduri proprii.
Referitor la băuturile alcoolice observate la fața locului, directorul instituției a afirmat că nimeni nu consuma alcool și că paharele cu vin aveau doar un caracter simbolic.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-22T16:46:06.838Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-locale/oradea/scandal-de-etica-la-curtea-de-conturi-inspectorii-2565859.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-locale”,”oradea”,”scandal-de-etica-la-curtea-de-conturi-inspectorii-2565859.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-locale/oradea/scandal-de-etica-la-curtea-de-conturi-inspectorii-2565859.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente
24 de
autocamioane și 12 remorci noi înseamnă mai mult decât o flotă modernizată.
Pentru Poșta Română, investiția consolidează capacitatea de transport,
eficientizează legăturile dintre centrele logistice și creează premisele unor
servicii de curierat mai bine adaptate nevoilor clienților.
Foto: Poșta Română
Atunci
când un colet pornește spre destinație, în spatele livrării se află o întreagă
rețea de operațiuni. Transportul dintre centrele logistice, capacitatea de
preluare a volumelor și organizarea rutelor influențează eficiența procesului.
FLOTA ZOR susține dezvoltarea serviciilor de curierat prin investiții în
infrastructură și transport.
Pentru mai
multe detalii despre investiția în FLOTA ZOR, urmăriți interviul cu Valentin
Ștefan, directorul general al Poștei Române, disponibil pe următorul link:
https://youtu.be/mvek2DSC8dI?is=ejRQEL3VShBrWytn.
Foto: Poșta Română
Mai mult spațiu,
mai multă flexibilitate
Integrarea
celor 24 de autocamioane și 12 remorci adaugă aproximativ 1.670 de metri cubi
și 420 de tone la capacitatea de transport. Fiecare ansamblu poate prelua până
la 32 de europaleți, permițând transportarea unor volume mai mari într-o
singură cursă.
Această
capacitate suplimentară oferă mai multă flexibilitate în planificarea
transporturilor și în gestionarea variațiilor de volum între centrele
logistice. Pentru clienți, investiția contribuie la o rețea mai bine pregătită
să preia și să transporte coletele eficient, inclusiv atunci când cererea
crește.
Tehnologie pentru
operațiuni mai sigure
Sistemele
moderne de asistență și siguranță sprijină activitatea șoferilor, iar garanția
de cinci ani, fără limită de kilometri, susține exploatarea pe termen lung.
Noile vehicule completează investițiile în 80 de autoutilitare introduse în
programul de modernizare a flotei.
La nivel
național, Poșta Română operează peste 1.000 de vehicule, deservind toate cele
41 de județe și municipiul București. Consolidarea transportului de mare
capacitate întărește legăturile dintre regiuni și susține organizarea
fluxurilor de colete.
Foto: Poșta Română
Un pas către un
hub logistic regional
FLOTA ZOR
face parte din transformarea Poștei Române, orientată spre servicii moderne și
o infrastructură adaptată cerințelor pieței. O capacitate de transport extinsă
creează premisele unei planificări mai eficiente, ale unei gestionări mai bune
a volumelor și ale unor servicii mai predictibile.
Prin
această investiție, Poșta Română își consolidează rețeaua națională și își
susține ambiția de a deveni un hub logistic relevant în Europa de Est. Mai
multă capacitate, operațiuni facilitate și conexiuni mai puternice între
regiuni: beneficii concrete care duc FLOTA ZOR mai departe, pentru clienții din
România.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-22T10:28:37.220Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/economie/flota-zor-investitii-care-duc-mai-departe-2565759.html”,”pathArray”:[„”,”economie”,”flota-zor-investitii-care-duc-mai-departe-2565759.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/economie/flota-zor-investitii-care-duc-mai-departe-2565759.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
-
Stirea zileiacum 3 zileSwitchfoot vine în România! Tu ți-ai luat biletul? 🤘
-
Uncategorizedacum 3 zileCu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB
-
Breakingacum 3 zileÎncă un cap de porc, descoperit la firma asociată cu Marius Lulea, după incidentul de la domiciliu. Ce acuză cofondatorul AUR
-
Actualitateacum 3 zile„Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat
-
Uncategorizedacum 3 zileAircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi
-
Anunturiacum 3 zilePariază mai ușor ponturi de la experți cu Bet Slip-ul de la biletu-zilei.com
-
Socialacum 2 zile„Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilitate. Soluții.” – Dialog instituțional la Palatul Parlamentului pentru protejarea copiilor și construirea unui mediu educațional sigur
-
Actualitateacum 3 zileGigi Becali, verdict despre noul premier Luca Niculescu: „Om prost nu poate fi”





