Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Ce s-ar putea întâmpla cu fostul imperiu media al lui Prigojin? Confidentul lui Putin, favorit la preluarea afacerii

Publicat

pe

Ce s-ar putea întâmpla cu fostul imperiu media al lui Prigojin? Confidentul lui Putin, favorit la preluarea afacerii

Este puțin probabil ca regimul Putin să permită căderea completă a unui grup mediatic care l-a servit din plin, mai ales prin intermediul fabricii de troli din Sankt Petersburg, iar unul dintre potențialii favoriți la preluarea afacerii este un confident al liderului de la Kremlin.

Vladimir Putin (stânga) în vizită la una dintre companiile lui Evgheni Prigojin FOTO AFP

Cauzele și consecințele răzmeriței lui Evgheni Prigojin reprezintă încă un subiect cu multe necunoscute. În pofida declarațiilor oficiale cu privire la exilarea șefului Wagner în Belarus, Prigojin călătorește fără restricții în Rusia și are acces la bani, primind înapoi chiar și cele 110 milioane de dolari confiscate de autorități în urma așa-numitului marș al dreptății spre Moscova, pe 24 iunie. Doar dezmembrarea imperiului media al oligarhului rus, cunoscut ca Patriot Media Group, pare concretă, odată cu difuzarea unui anunț privind ieșirea din „sfera informațională” a Rusiei.

„Ne așteptam să se întâmple ceva, dar nu ceva atât de neplăcut”, mărturisește pentru POLITICO un fost responsabil de rețele de socializare al grupului, referindu-se la consecințele răzmeriței lui Prigojin asupra afacerilor sale media.

Și totuși, este puțin probabil ca regimul Putin să permită căderea completă a unui grup mediatic care l-a servit din plin, mai ales prin intermediul fabricii de troli din Sankt Petersburg, iar unul dintre potențialii favoriți la preluarea afacerii este un confident al liderului de la Kremlin, numit de unele voci drept „Numărul 2” din Rusia.

Ascensiune și decădere

În 2013, ziarul independent „Novaia Gazeta” a adus pentru prima dată în atenția opiniei publice existența unei fabrici de troli – Agenția de Cercetare pe Internet –  care cântă în strună Kremlinului și discreditează opoziția din Rusia.

Cu un an mai devreme, Rusia fusese cuprinsă de proteste în masă față de realegerea lui Vladimir Putin, iar Kremlinul observase importanța subjugării internetului, nu doar a presei, subliniază pentru POLITICO Nikolai Petrov, lector invitat la Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate.

Prigojin, care se erijase deja într-o persoană dispusă și capabilă să facă treaba murdară a Kremlinului, a primit postul.

La fel ca mercenarii Wagner, trolii aflați în subordinea lui Prigojin au depășit granițele Rusiei, fiind implicați activ în tentative de modelare a opiniei publice din diverse țări aflate pe radarul Kremlinului. Cel mai notoriu caz este cel al încercării de a influența alegerile prezidențiale desfășurate în noiembrie 2016 în Statele Unite.

În paralel, grupul media al oligarhului rus s-a extins cu o serie de publicații online cu nume inofensive, cum ar fi Agenția Federală de Știri (RIA Fan), Politics Today și Economics Today, notează POLITICO.

„Au avut logouri diferite și au pretins că sunt instituții media diferite”, explică Lev Gherșenzon, fost șef al celui mai mare agregator de știri din Rusia, Yandex News. „Dar, de fapt, era același lucru: o rețea de publicații de propagandă, troli și boți” înființată cu scopul de a crea „iluzia pluralismului”, adaugă el.

Imperiul media ridicat de Prigojin în slujba Kremlinului era bine articulat până la lansarea invaziei ruse în Ucraina, fiind format din zeci de site-uri de știri, numeroase bloguri, platforma de socializare Yarus („Eu sunt rus”) și o panoplie de pagini și conturi false pe diverse rețele de socializare.

În februarie, Evgheni Prigojin și-a recunoscut în cele din urmă rolul în cadrul fermei de troli din Sankt Petersburg. „Nu am fost  doar finanțatorul Agenției de Cercetare pe Internet. A fost ideea mea, am creat-o, am condus-o mult timp”, a declarat el.

Dar, la puțin mai puțin de șase luni de la această mărturisire, Prigojin a făcut un pas care l-a scos din schemă. Aflând despre răzmerița șefului lor, mulți dintre angajații Patriot Media Group au devenit dezorientați și cuprinși de spaimă, recunoaște fostul responsabil de rețele de socializare intervievat de POLITICO.

Grupul a intrat imediat în vizorul autorităților, fiind vizat de percheziții și trezindu-se cu site-urile blocate. Apoi Prigojin le-a transmis directorilor să închidă operațiunile, ștergând inclusiv logoul de la Centrul Wagner din Sankt Petersburg.

POLITICO a solicitat un comentariu din partea Cyber Front Z, o cunoscută fermă de troli dedicată răspândirii mesajelor pro-război ale Kremlinului, dar nu a primit niciun răspuns. „Oamenii încă digeră șocul”, a spus, sub rezerva anonimatului, o persoană apropiată grupului.

Un personaj mai influent decât Prigojin

O consecință a desființării oficiale a activelor media ale lui Prigojin este înmulțirea mărturisilor despre trecutul lor obscur.

Fostul director, Evgheni Zubarev, a recunoscut că și-a început activitatea la Patriot în 2009 avându-l ca țintă pe opozantul Aleksei Navalnîi, care, în opinia sa, „încerca serios să distrugă” Rusia.

„Munca pentru guvern” a continuat în 2011, când era important „să semănăm în mod strategic îndoieli cu privire la jurnaliştii de opoziţie care zguduiau barca”. Tot atunci s-au alăturat grupului „primii comentatori internaționali”, a spus Zubarev.

Având în vedere treburile murdare efectuate în slujba Kremlinului, este puțin probabil ca imperiul media al lui Prigojin să dispară cu totul.

Propagandista Margarita Simonian, care deține oficial postul de redactor-șef al RT, a făcut deja apel la angajarea „jurnaliștilor” rămași șomeri în urma răzmeriței Wagner. „Trebuie să-i susținem. Nu au nimic de-a face cu asta”, a scris șefa RT.

Unele publicații caută deja metode de reluare a activității. De exemplu, Nevskie Novosti, un site de știri axat pe Sankt Petersburg, și-a declarat intenția de a lansa o campanie online de strângere de fonduri.

Înlăturarea lui Prigojin oferă Kremlinului „oportunitatea de a eficientiza ferma de troli și de a o adapta nevoilor curente”, este de părere Nikolai Petrov.

În opinia sa, unele platforme vor fi închise, iar altele vor fi preluate ca atare sau rebranduite. „Prigojin a fost doar proprietarul nominal și administratorul acestor active”, afirmă el.

Potrivit portalului The Bell, inclus pe lista agenților străini întocmită de regimul Putin, o parte din fostul grup media al lui Prigojin ar putea fi preluată de National Media Group (NMG), deținut de oligarhul Iuri Kovalciuk, cunoscut ca bancherul personal al liderului de la Kremlin și cel mai important confident al său din perioada de izolare cauzată de pandemia de COVID-19.

„Nu mă mir să apară alte ferme de troli în locul celei care se închide”, comentează opozantul rus Boris Vișnevski.

Comentarii Facebook

Actualitate

Un intrus care s-a aventurat pe insula lui Epstein susține că a fost legat la ochi, mâini și picioare și aruncat într-o temniță

Publicat

pe

Un YouTuber care s-a aventurat recent pe o insulă privată care a aparținut cândva lui Jeffrey Epstein susține că a fost legat cu mâinile și picioarele și aruncat într-o temniță, cu ochii legați.

Benjamin Owen FOTO: X

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Benjamin Owen, în vârstă de 44 de ani, din Memphis, a călătorit pe 25 aprilie în insula Little St James din Caraibe, cunoscută pentru reputația sa proastă, împreună cu prietenul său Ryan Dalton și o a treia persoană neidentificată.

Însă, atunci când cei trei au fost zăriți de un grup, Owen a declarat că a fost legat de mâini și picioare, legat la ochi și aruncat într-o cameră pe care a numit-o „temniță”, potrivit Daily Mail.

Câteva ore mai târziu, a spus el, a sosit poliția din Insulele Virgine și l-a arestat.

„Nu cred că era menit să părăsesc insula aceea în viață”, a declarat Owen pentru CBS News.

Poliția susține acum că cei care lucrează pe insulă pentru noul proprietar, Stephen Deckoff, încercau să-și facă dreptate, pe fondul unui val de influenceri care se înghesuiau pe celebra insulă din Caraibe.

În proces intentat de holdingul insulei împotriva lui Owen și a asociaților săi se arată că aceștia sunt „căutători de faimă pe internet” și „teoreticieni ai conspirației” care au acționat cu „indiferență nesăbuită și imprudentă”.

De asemenea, se susține că grupul face parte dintr-o „subcultură în creștere rapidă a așa-numiților «exploratori urbani», influencerii de pe rețelele sociale, YouTub-eri și persoane în căutare de publicitate pe internet care… profită financiar de notorietatea insulei și de asocierea acesteia cu Jeffrey Epstein”.

Se susține, de asemenea, că Owen și Dalton „se delectează cu teoriile lor conspiraționiste nebunești și le folosesc pentru a-și justifica comportamentul criminal”.

Este unul dintre cele trei procese civile de acest gen prin care se solicită despăgubiri împotriva presupușilor intruși de către o societate cu răspundere limitată (LLC) legată de Deckoff, miliardarul fondator al Black Diamond Capital Management.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Owen a postat videoclipuri online în care își împărtășește teoria că Epstein este încă în viață – o opinie pe care Dalton a spus că o împărtășește.

„Nu am văzut nicio dovadă că ar fi încă în viață acolo, dar asta face parte din căutarea adevărului”, a explicat el pentru WREG.

Owen a mai spus că „încerca să facă niște cercetări pentru a readuce povestea aceea în lumina reflectoarelor și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la organizația noastră non-profit We Fight Monsters, care combate traficul de persoane și exploatarea”.

Într-o declarație pentru CBS News, un purtător de cuvânt al proprietății insulare a lui Deckoff, pe care acesta intenționează să o transforme într-o „stațiune de lux de ultimă generație, de cinci stele, de clasă mondială, cu 25 de camere”, a declarat: „A existat o creștere alarmantă a numărului de persoane care intră ilegal pe proprietăți private de pe insula Little St James. Accesarea proprietății dincolo de plajă, inclusiv prin intrarea sau manipularea oricăreia dintre structurile insulei – așa cum au făcut acești intruși – este o încălcare clară a legii și va fi tratată ca atare fără excepție.”

Epstein a cumpărat inițial Little Saint James în 1998, apoi a achiziționat o insulă vecină, Great Saint James, în 2016.

Martorii au declarat că nu au observat niciodată vreo infracțiune pe insulă, dar după arestarea lui Epstein în 2019 pentru acuzații federale de trafic sexual și moartea sa în închisoare o lună mai târziu, Insulele Virgine au intentat un proces civil împotriva moștenitorilor săi, acuzându-l că a transportat fete minore pe insulă pentru a le abuza sexual.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Cazul a fost soluționat în 2022, o sumă de 105 milioane de dolari fiind plătită Insulelor Virgine.

În același an, moștenitorii lui Epstein au scos insula la vânzare, iar un an mai târziu, miliardarul Stephen Deckoff a cumpărat cele două insule pentru 60 de milioane de dolari.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

23 mai: Ziua în care au fost uciși Bonnie și Clyde, celebrul cuplu de gangsteri americani

Publicat

pe

În ziua de 23 mai 1934, celebrul cuplu de gangsteri americani Bonnie Parker și Clyde Barrow a fost împușcat de poliție. Tot pe 23 mai, în 1871, s-a născut Garabet Ibrăileanu, critic și teoretician literar român.

Bonnie și Clyde/FOTO: Wikipedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

1430: Ioana D’Arc este capturată de către burgunzi

Supranumită Fecioara din Orleans, Ioana d’Arc este considerată cea mai importantă figură din Evul Mediu francez.

Ioana d’Arc/FOTO: Wikipedia

A afirmat de nenumărate ori că auzea voci de origine divină (considerate astăzi simptome ale schizofreniei), voci care-i porunceau să mobilizeze armata în lupta pentru eliberarea Franței de sub dominația engleză. A condus armata franceză într-o victorie memorabilă la Orléans, care a respins o încercare engleză de a cuceri Franța în timpul Războiului de o sută de ani, scrie Britanica.  

La 14 mai 1430, Ioana d’Arc se afla la Compiègne, unde s-a întâlnit cu arhiepiscopul Renaud de Chartres și cu Louis I de Bourbon. Împreună au mers la Soissons, însă locuitorii le-au refuzat intrarea. În timp ce ceilalți au decis să se retragă, Ioana s-a întors la Compiègne.

Pe 23 mai 1430, ea a respins de două ori atacurile burgunzilor, dar a fost în cele din urmă capturată după sosirea întăririlor engleze. A fost dusă la Margny, iar după capturare, Renaud de Chartres a acuzat-o că a ignorat sfaturile primite. Regele Carol al VII-lea nu a încercat să o salveze.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Pe 30 mai 1431, Ioana d’Arc a fost arsă pe rug în piața Vieux-Marché din Rouen, murind în timp ce striga numele lui Iisus Hristos.

1871: S-a născut criticul și teoreticianul literar Garabet Ibrăileanu

Garabet Ibrăileanu s-a născut la 23 mai 1871, la Târgu Frumos, judeţul Iaşi. Acesta rămâne în istorie pentru activitatea sa de critic şi istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier.

Garabet Ibrăileanu/FOTO: Muzeul Național al Literaturii Române

În 1891, se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, fiind în paralel şi bursier al Şcolii Normale Superioare, secţia de istorie-filosofie, pe care o termină în 1895, scrie Rador.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

A fost căsătorit, din 5 iulie 1901, cu Elena Carp şi a avut o fiică, Maria, născută în anul 1902.

În anul 1904, Ibrăileanu s-a îmbolnăvit, a devenit neurastenic, având o insomnie permanentă. Din cauza bolii, Ibrăileanu lucra noaptea, se culca în zorii zilei  şi dormea  până la ora trei după-amiaza, păzit de soţie, care avea grijă să nu fie deranjat.

În martie 1906, a fondat la Iaşi, împreună cu Constantin Stere şi Paul Bujor, revista „Viaţa românească”, de care va fi legat toată viaţa.

A rămas la conducerea revistei şi a cenaclului acesteia până în 1933 şi a susţinut, prin publicarea lor în revistă, mai mulţi scriitori, între care M. Sadoveanu, T. Arghezi, Al. Philippide, G. Topârceanu. În anul 1912, devine doctor în litere, cu teza „Opera literară a d-lui Vlahuţă”.

Garabet Ibrăileanu a murit în noaptea de 10/11 martie 1936, la Bucureşti.

1929: Este lansată animația „Karnival Kid” în care Mickey Mouse rostește primele sale cuvinte

„Karnival Kid” („Copilul carnavalului”) este un scurtmetraj animat american din 1929 și al nouălea film din seria Mickey Mouse.

A fost regizat de Walt Disney și animat de Ub Iwerks, cu muzica realizată de Carl W. Stalling.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Prima replică rostită de Mickey este celebra „Hot dogs! Hot dogs!”, vocea fiind asigurată de Carl W. Stalling, și nu de Walt Disney. Expresia avea să inspire ulterior celebra replică asociată personajului, „Hot dog!”.

Scurtmetrajul a fost lansat pe 31 iulie 1929 de Celebrity Productions. După ce The Walt Disney Company și-a schimbat distribuitorul, filmul a fost relansat de Columbia Pictures. De la 1 ianuarie 2025, filmul a intrat în domeniul public.

1934: Faimosul cuplul de gangsteri americani Bonnie și Clyde au fost împușcați de polițiști

Bonnie Elizabeth Parker și Clyde „Champion” Barrow au fost doi infractori americani care au călătorit prin partea centrală a SUA alături de banda lor în timpul Marii Crize Economice, comițând între 1932 și 1934 o serie de infracțiuni precum jafuri bancare, răpiri și crime.

Bonnie și Clyde/FOTO: FBI


Avertismentul antropologului care a contactat un trib izolat din India: de ce izolarea nu îi mai garantează supraviețuirea

Bonnie s-a născut pe 1 octombrie 1910, iar Clyde pe 24 martie 1909.

FBI transmite că cei doi s-au cunoscut în Texas, în ianuarie 1930. Bonnie avea 19 ani și era căsătorită cu un criminal aflat în închisoare, iar Clyde avea 21 de ani și era necăsătorit.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

La scurt timp, Clyde a fost arestat pentru furt și trimis la închisoare. A evadat cu ajutorul unui pistol introdus ilegal de Bonnie, dar a fost prins din nou și reîncarcerat.

Eliberat condiționat în februarie 1932, Clyde s-a întors la Bonnie și a reluat viața infracțională.

În anii următori li s-au alăturat tânărul infractor Raymond Hamilton, fratele lui Clyde, Buck Barrow și soția sa, Blanche Barrow.

Banda a devenit cunoscută în întreaga țară pentru jafurile îndrăznețe și confruntările armate cu poliția. În iulie 1933, Buck Barrow a fost rănit mortal într-un schimb de focuri cu poliția în Iowa, iar Blanche a fost capturată.

Bonnie și Clyde au continuat însă activitatea criminală, reușind de mai multe ori să scape de autorități.

La 13 aprilie 1934, un agent FBI obținut informații potrivit cărora cuplul se ascundea într-o zonă izolată din apropierea localității Sailes, în Louisiana. Autoritățile au aflat că cei doi petrecuseră noaptea de 21 mai 1934 la Black Lake, Louisiana, și urmau să revină în zonă două zile mai târziu.

Mașina în care se aflau Bonnie și Clyde/FOTO: Caters News

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Înainte de răsăritul zilei de 23 mai 1934, polițiști din Louisiana și Texas s-au ascuns de-a lungul unei șosele din apropiere de Sailes. 

Polițiștii au tras aproape 200 de gloanțe, care le-au fost fatale lui Bonnie și Clyde. Clyde a murit în urma primul val, dar Bonnie care se afla în maşina a fost auziţă ţipând în timp ce gloanţele se repezeau asupra ei.

Presa a condamnat felul de a acţiona al poliţiei, mai ales că tâlharii nu erau înarmaţi şi despre Bonnie nu se ştie cu exactitate dacă ar fi săvârşit vreo crimă. De atunci, poliţia este obligată să someze orice persoană înainte de a trage.

1971: Este inaugurat Hotelul Intercontinental din București

Hotelul Intercontinental a fost inaugurat în luna mai a anului 1975. De-a lungul timpului, aici au înnoptat personalități ale lumii și tot aici s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar”.

FOTO: Inquam photos/David Muntean

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Terenul unde se află astăzi impunătorul hotel aparținea Mănăstirii Cernica. În secolul al XIX-lea, acesta a trecut în proprietatea familiei Hagi-Moscu.

Clădirea Hotelului Intercontinental a fost construită între 1968-1971, în cooperare cu firma „Intercontinental Hotel Corporation“, având o înălţime de 88 de metri şi 23 de etaje, după planurile unui colectiv de arhitecţi: Dinu Hariton, şef de proiect, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu şi Romeo Ştefan Belea. Costurile de construcție s-au ridicat la şase milioane de dolari. 

Inaugurat la 23 mai 1971, hotelul a avut drept prim oaspete un cetățean american. În 2021 a devenit Grand Hotel Bucharest, în urma încheierii contractului de management cu Intercontinental Hotels Group. În prezent, hotelul are 257 de camere și 3 restaurante.


„Călăreții Apocalipsei”, cea mai de temut bandă de războinici din Europa. Se credea că-și vânduseră sufletul diavolului

1992: Magistratul italian anti-mafie, Giovanni Falcone, a fost ucis de clanul Corleonesi cu o bombă

Născut pe 18 mai 1939, în Palermo, Italia, Giovanni Falcone a fost un magistrat italian care și-a dedicat viața luptei împotriva crimei organizate.

Giovanni Falcone/FOTO: Wikipedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

ONU scrie că Falcone a dezvoltat o metodă inovatoare de investigație bazată pe principiul „urmărește banii”, aplicată în anchetele financiare care vizau bănci și instituții financiare din Italia și din străinătate.

Falcone a fost unul din principalii organizatori ai Procesului Maxi dintre anii 1986-1987, în urma căruia, din 474 de mafioți acuzați inițial, au fost condamnați 360 pentru crime grave, inclusiv 119 în absență.

Acest proces a reprezentat o lovitură majoră pentru Cosa Nostra, una dintre cele mai periculoase grupări criminale din istoria recentă. Ca reacție, liderul mafiot Salvatore Riina a ordonat asasinarea politicianului Salvatore Lima și a judecătorului Giovanni Falcone. Lima a fost ucis pe 12 martie 1992.

Asasinarea lui Falcone a fost organizată de mafiotul Giovanni Brusca, care a detonat de la distanță 400 de kilograme de explozibil amplasate sub autostrada A29, lângă localitatea Capaci, la 23 mai 1992. În atentat au murit Falcone, soția sa, Francesca Morvillo, și trei polițiști din escortă.

La doar 57 de zile după atentat, colegul său Paolo Borsellino a fost și el ucis într-un atac cu bombă. După cele două asasinate, autoritățile italiene au lansat o amplă ofensivă împotriva Mafiei.

Salvatore Riina a fost arestat în 1993 și condamnat pe viață, iar Giovanni Brusca a recunoscut că a detonat explozibilul. Zeci de mafioți au primit condamnări pe viață pentru implicarea în uciderea lui Falcone.

Anul trecut, în iunie, Brusca a fost eliberat, după 25 de ani de închisoare și patru ani de eliberare condiționată.

Pedeapsa i-a fost redusă deoarece a cooperat cu sistemul judiciar, graţie unei legi promovate chiar de Falcone. Prin urmare, „după ce a executat şi cei patru ani de eliberare condiţionată, este acum un om liber”.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Alexandru Rogobete critică blocajul politic: „Avem nevoie de un Guvern funcțional. Orgoliile mari au mize mici”

Publicat

pe

Deputatul PSD Alexandru Rogobete a făcut vineri, 22 mai, un apel către clasa politică, solicitând renunțarea la orgolii și găsirea unei soluții pentru formarea unui guvern stabil.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Fostul ministru al Sănătății avertizează, într-o postare pe Facebook, că blocajul politic pune în pericol proiecte majore pentru România.

„Cred mult în oameni. În capacitatea noastră de a găsi resurse și de a repara ce pare ireconciliabil, stricat sau iremediabil. De aceea, aici şi acum am decis să transmit un mesaj prin care cer ceea ce pare imposibil de dat: o nouă investiție de încredere în România noastră, a tuturor, pro-occidentală, onestă şi demnă şi performantă”, a scris Rogobete.

Social-democratul subliniază că România are nevoie urgentă de un executiv funcțional:

„Avem nevoie de o țară cu un Guvern funcțional, cu putere de decizie şi curaj”.

Deputatul critică lipsa de responsabilitate a unor actori politici, în contextul în care proiecte de miliarde de euro depind de stabilitatea guvernamentală.

„Refuz să cred că, în momentul critic în care proiecte de miliarde pentru români atârnă de un fir de ață, nu avem maturitatea și responsabilitatea de a renunța la mituri și salvatori mesianici în favoarea unei construcții stabile și funcționale. Am intuiția care îmi spune că, indiferent de emoția de moment, la final, pierdem toți. Deja am început să pierdem. Un singur exemplu: proiecte și parteneriate strategice puse la grea încercare de orgoliile care alimentează lupta politică. Greșit! Dacă mandatele mele publice la ministerul Sănătății m-au învățat ceva este că numai atunci când livrezi ce ai promis poți să generezi încredere. Restul e publicitate sau marketing, cum vreți să-i spuneți. Atunci când ești într-o funcție de responsabilitate publică, orgoliul și confortul tău ajung pe ultimul loc, nu pe primul”, se mai arată în postare.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici”  

Rogobete face un apel direct către toți politicienii care susțin direcția pro-occidentală a României.

„Am încredere în oameni şi îmi permit să fac un apel public către fiecare politician, om politic, decident, în parte care crede în construcţia României pro-occidentale. Înţeleg că este greu, înţeleg că tranşeele par atât de adânc săpate încât nu poţi ieşi din ele, dar orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici”, a transmis social-democratul.

Fostul ministru avertizează cu pribire la alegerea între responsabilitate și calcule politice.


„Dacă politicienii vor găsi împreună drumul corect şi responsabil acum, românii ne vor aprecia. Dacă alegem calcule meschine, orgolii nesfârşite sau iluzii îndepărtate vom plăti, cu toţii”
.

Amintim că România este într-o criză politică după ce PSD a votat alături de AUR moțiunea de cenzură care a dus la demiterea Guvernului Bolojan. Partidele parlamentare nu au reușit până acum să contureze o nouă majoritate. PSD insistă pentru refacerea fostei coaliții, însă fără Ilie Bolojan ca premier, în timp ce PNL, USR și UDMR cer social-democraților să vină cu o propunere de prim-ministru.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 5 ore

Un intrus care s-a aventurat pe insula lui Epstein susține că a fost legat la ochi, mâini și picioare și aruncat într-o temniță

Un YouTuber care s-a aventurat recent pe o insulă privată care a aparținut cândva lui Jeffrey Epstein susține că a...

Actualitateacum 11 ore

23 mai: Ziua în care au fost uciși Bonnie și Clyde, celebrul cuplu de gangsteri americani

În ziua de 23 mai 1934, celebrul cuplu de gangsteri americani Bonnie Parker și Clyde Barrow a fost împușcat de...

Actualitateacum 17 ore

Alexandru Rogobete critică blocajul politic: „Avem nevoie de un Guvern funcțional. Orgoliile mari au mize mici”

Deputatul PSD Alexandru Rogobete a făcut vineri, 22 mai, un apel către clasa politică, solicitând renunțarea la orgolii și găsirea...

Asigurare de Calatorie pentru Egipt si Africa de Nord – Riscuri Specifice de Cunoscut Asigurare de Calatorie pentru Egipt si Africa de Nord – Riscuri Specifice de Cunoscut
Actualitateacum 19 ore

Asigurare de Calatorie pentru Egipt si Africa de Nord – Riscuri Specifice de Cunoscut

Cand calatoresti in Egipt si in Africa de Nord, vei avea nevoie de o asigurare care acopera urgentele medicale, ingrijirea...

Actualitateacum 24 de ore

Desemnarea viitorului premier trebuie să ţină cont de problemele urgente ale României

Sper că aşa îşi pun problema desemnării viitorului premier preşedintele Nicușor Dan şi consilierii săi. Ce trebuie să rezolve viitorul...

Actualitateacum o zi

Iranul își reconstruiește baza industrial-militară mai repede decât se anticipa. Producția de drone a fost deja reluată, arată rapoartele SUA

Teheranul a reluat deja o parte din producția de drone pe parcursul armistițiului de șase săptămâni început la începutul lunii...

Actualitateacum 2 zile

AUR a dat în judecată Guvernul pentru a modifica legea finanțării partidelor. Soluția Curții de Apel București

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a încercat să obțină în instanță anularea unor articole din normele de aplicare ale Legii...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro