La începutul anilor ’60 scriitorul Georgi Vladimov a publicat „Credinciosul Ruslan”, un roman despre ciobănesc german dresat să păzească deținuți într-un lagăr pe vremea terorii staliniste. După moartea lui Stalin deținuții au fost eliberați, gardienii au plecat, iar Ruslan și ceilalți câini de pază au ajuns vagabonzi, scrie Alexei Bayer, economist și membru al Fundației Andrei Saharov din SUA, într-un editorial publicat de Jerusalem Post.

Mâncau din gunoaie și visau la zilele bune de odinioară când erau hrăniți, dormeau la căldură și se distrau ținând deținuții la respect, scrie Alexei Bayer, economist din New York și membru al Fundației în The Jerusalem Post.

Într-o zi, în satul izolat de lângă lagărul lui Ruslan sosește un grup de muncitori în construcții. Câinii îi înconjoară și încearcă să-i mâne ca pe oi, pentru a forma un șir, așa cum erau obișnuiți să facă cu deținuții. Doar că muncitorii nu se supun, pun mâna pe bețe și pietre, iar Ruslan e ucis.

Povestea este o alegorie pentru „dezghețul” lui Hrușciov, când societatea s-a deschis și libertăți limitate au fost permise, dar când staliniștii îndărătnici cereau revenirea la represiune. Romanul are final fericit, întrucât muncitorii refuză să se întoarcă în lagăr și ripostează față de câini.

Dar imaginați-vă că ar fi câștigat câinii, ce altceva ar mai fi făcut după ce ar fi mânat oamenii în barăci? Ce fel de plan ar fi ticluit și cum l-ar fi executat?

Sub Putin Rusia a ajuns la cheremul câinilor, scrie Alexei Bayer.

Credinciosul Ruslan poate fi văzut și ca o alegorie a Rusiei actuale, din moment ce sub Putin legea o fac câinii.

Serviciile de securitate erau câinii de pază ai comunismului. Faimoasa „Ceka”, Comisia Extraordinară pentru Întreaga Rusie, a fost fondată la numai șase săptămâni de la preluarea puterii de către bolșevicii lui Lenin. Cu toate astea, nu era nimic atât de extraordinar în privința „organelor”, după cum era numită poliția politică. În marea confuză a acronimelor mereu schimbătoare – GPU, NKVD, MVD și KGB – aparatul de securitate a existat în permanență alături de Partidul Comunist.

A fost o formidabilă mașinărie a terorii și represiunii pe care Stalin a fost capabil s-o transforme într-o armă personală. A folosit-o pentru a-și elimina inamicii și a impune teroarea asupra restului țării. O mulțime de comuniști loiali, inclusiv camarazi ai lui Lenin, au fost arestați și împușcați. Serviciile de securitate i-au suprimat pe cei bogați și educați în anii ’20, au condus Marile Epurări ale anilor ’30 și au efectuat campania contra „cosmopoliților dezrădăcinați” evrei de la finalul anilor ’40 și începutul anilor ’50.

Mai mult, pentru a se asigura de loialitatea celor mai apropiați colaboratori, Stalin le lua frecvent rudele ostatice.

Soția președintelui sovietic Mihail Kalinin a fost trimisă în lagăre, iar nevasta evreică a ministrul de externe Viaceslav Molotov a fost arestată pentru înaltă trădare în 1949, la începutul campaniei antisemite a lui Stalin. Soția secretarului privat al lui Stalin, Alexander Poskrebișev, și mama celor două fiice ale lui, a fost arestată și executată.

După moartea lui, succesorii lui Stalin au decis că e mai sigur să amplaseze aparatul de securitate sub controlul partidului. Șeful NKVD-ului lui Stalin, Lavrenti Beria, a fost împușcat, serviciul a fost rebotezat KGB, iar la conducerea lui au fost instalați politruci. Funcțiile KGB-ului au fost reduse la arestarea disidenților, spionarea cetățenilor în propriile locuințe și operațiuni clandestine peste hotare. El se supunea credincios ordinelor partidului, care, temător față de teroarea din trecut, îl ținea într-o lesă foarte scurtă.

Acesta era KGB-ul care la începutul anilor ’70 l-a angajat pe tânărul Vladimir Putin.

Apoi URSS a căzut. Sfârșitul comunismului a fost marcat de răsturnarea de către o gloată a statuii lui Felix Dzerjinskii, fondatorul Ceka, în fața sediului KGB din Piața Lubianka.

Partidul a dispărut, ideologia comunistă a fost proclamată falimentară, cenzura a fost abolită și deținuții politici au fost eliberați. Mii de agenți KGB s-au trezit fără stăpân și fără slujbă – exact ca Ruslan și ceilalți câini de pază din romanul lui Vladimov. Unii au devenit lachei de oligarhi, alții s-au alăturat uneia dintre numeroasele bande criminale. Cei rămași erau demoralizați: zi de zi, presa acum incitată continua să expună crimele odioase ale poliției politice din epoca sovietică.

Orgia cleptocrației

Dar apoi s-a produs un miracol: președintele Boris Elțîn l-a numit pe unul dintre ei succesorul său. Nu cel mai bun sau cel mai inteligent, ci un cât se poate de mediocru locotenent colonel detașat în anii ’80 la Dresda, în Germania de Est: un birou mărunt unde treaba lui era să descoasă prostituate care se culcaseră cu vizitatori din Germania de Vest. Dar Putin, un soldat loial al KGB-ului, a declarat fără ezitare că nu există foști membri ai KGB-ului.

E ca și cum Ruslan și haita lui ar fi reușit să-i subjuge pe muncitori. Agenții KGB nu mai erau acum unealta partidului, mânuită de șefii acestuia, erau stăpânii universului. Aveau întreaga țară numai pentru ei – să facă cu ea ce vor.

Au început prin a fura – tot așa cum câinii vagabonzi și-ar fi umplut mai întâi burțile.

Ultimele două decenii au fost o veritabilă orgie a cleptocrației. Membrii cercului intim al lui Putin, foști ofițeri KGB, au apărut dintr-odată pe lista Forbes a miliardarilor, cu averi imense și proprietăți secrete în străinătate. Despre Putin însuși se crede că e cel mai bogat om în viață, având o avere de sute de miliarde de dolari.

Toate bune și frumoase, dar nu îndeajuns. Nu pentru asta fuseseră ei dresați. Cei mai apropiați amici ai lui Putin, printre care Nikolai Patrușev, Igor Secin, Serghei Cemizov, sunt foști ofițeri KGB de rang înalt. În mod natural, instinctul lor e acela de a conferi societății ruse forma familiară a unui șir încolonat de deținuți într-un lagăr pentru muncă silnică.

Libera exprimare a fost înăbușită și în cele din urmă suprimată, disidența a fost zdrobită, politicienii și jurnaliștii din opoziție au fost fie întemnițați, fie asasinați, alegerile s-au preschimbat într-o farsă predictibilă, parlamentul a fost transformat într-o adunătură de ciudați, iar instanțele și-au pierdut independența și au început să dea sentințe grele pentru cei care îndrăznesc să gândească diferit.

Ceea ce aduce mult cu era lui Brejnev, însă Putin își dorea mai mult de atât: nu numai să reînvie URSS în Rusia, ci și să recupereze teritoriile imperiului sovietic, începând cu Ucraina. Firește, aceasta a fost o eroare majoră și o catastrofă care cel mai probabil îi va îngropa regimul.

Însă eroarea fatală ar fi putut fi prezisă. Deși conduce Rusia de aproape un sfert de veac, Putin nu a învățat nimic și nu s-a transformat în om de stat. Rămâne același câine de pază – precum cel din „Credinciosul Ruslan”- care a fost instruit să fie de Iuri Andropov, șeful de partid și totodată șeful KGB-ului când Putin a intrat în serviciu. El și cei asemenea lui sunt capabili să configureze Rusia într-o coloană de prizonieri și s-o păzească, dar nu sunt competenți să facă mai nimic altceva, conchide Alexei Bayer, economist și membru al Fundației Andrei Saharov din SUA, într-un editorial publicat de Jerusalem Post.