Primarul din Otopeni și-a comandat cu puțin înainte de a ajunge la DNA o statuie cu sfântul al cărui nume îl poartă ● Cât îi trebuie...
Patru din cinci decese legate de sarcină în Statele Unite ar putea fi prevenite, potrivit unui raport publicat în această săptămână de autoritățile sanitare din această...
Drapelul ucrainean a fost arborat la granița dintre regiunile Donețk și Harkov, după cum a anunțat marți într-o postare pe Telegram Pavlo Kirilenko, șeful administrației militare...
Adjunctul secretarului de stat Wendy Sherman a declarat marți că trupele rusești „par să fie în corzi” în Ucraina și că acțiunile Kremlinului, inclusiv susținerea a...
Operatorii din turism recomandă ruşilor care intenţionează să plece în vacanță să aibă rezerve suficiente în numerar, mai ales după ce unele bănci turcești au început...
Răbdarea lui Vladislav se epuizează. Au trecut șase luni de când tânărul de 29 de ani a fost internat într-un spital din orașul Liov din vestul...
Guvernul discută miercuri un proiect de lege care prevede înființarea de consorții administrative, care pot fi formate din două sau mai multe comune sau orașe care...
FRF a anunțat marți că reprezentativa României va fi în urna a doua sau a treia la tragerea la sorţi pentru preliminariile Campionatului European de fotbal...
Ucraina își va continua contraofensiva în pofida planurilor Rusiei de a organiza „pseudo-referendumuri” pe teritoriile ucrainene ocupate, spune ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba, citat de...
Rusul Nikita Mazepin, care a fost concediat în martie 2022 de Haas după ce țara sa de origine a invadat Ucraina, susține că nu va reveni...