Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunțat programul zilei de luni, 4 iulie, una în care Simona Halep va juca în optimile Grand Slamului londonez.
Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin susține că reluare negocierilor pentru a pune capăt războiului ar trebui să se facă abia după ce Kievul „va...
Pe rețelele de socializare au fost postate fotografii făcute din elicopterele rusești care au efectuat evacuarea forțelor de ocupație de pe Insula Șerpilor din Marea Neagră,...
Un om de știință rus care a fost arestat săptămâna trecută în Siberia sub suspiciunea de trădare de stat și care a fost transportat la Moscova,...
Administrația Națională de meteorologie a transmis noi avertizări privind valul de căldură, în mare parte a țării urmând să fie valabile, până marți, un cod galben...
Simona Halep va juca împotriva Paulei Badosa în optimi la Wimbledon 2022. Iberica, a patra favorită a competiției de la All England Club, și-a amintit de...
Cel puțin trei persoane au fost ucise și zeci de clădiri rezidențiale au fost avariate în orașul rus Belgorod, în apropiere de granița cu Ucraina, a...
În lipsă de altceva mai bun de făcut, Cicero l-a numit pe Herodot „părinte al istoriei”. Lui trebuie să îi dea Herodot o bere, că de...
Cristiano Ronaldo vrea să părăsescă echipa Manchester United dacă va primi o ofertă mai bună de la o echipă europeană puternică, informează presa internațională.
Simona Halep a ajuns fără prea mari emoții în a doua săptămână a turneului de Grand Slam de la Wimbledon, iar după meciul cu Magdalena Frech...