Rafael Nadal s-a calificat în optimi la Wimbledon, după ce a cedat doar șapte gameuri în meciul cu Lorenzo Sonego și a înregistrat victoria cu numărul...
Roland Stănescu, fost fotbalist la Petrolul Ploieşti și FC Argeș, s-a sinucis sâmbătă, la vârsta de 32 de ani, aruncându-se de la etajul 4 al unui...
Prizonieri de război ucraineni au povestit în detaliu experiențele de tortură și abuz trăite în timp ce se aflau în mâinile forțelor ruse, iar familiile lor...
Un migrant a fost ucis şi alţi cel puţin şase, printre care o adolescentă, au fost răniţi sâmbătă în Serbia în apropiere de frontiera cu Ungaria,...
Văzută de toți specialiștii drept mare favorită la câștigarea turneului de la Wimbledon, Iga Swiatek a fost eliminată în turul al treilea de Alize Cornet. Franțuzoaica...
Coco Gauff (favorită 11 și finalistă la Roland Garros 2022) a fost eliminată în turul al treilea al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, după...
Andy Goram, legendarul portar al clubului Glasgow Rangers, a murit duminică la vârsta de 58 de ani, informează gruparea scoțiană.
Curse de agrement cu vaporaşele vor avea loc, la fiecare sfârşit de săptămână, pe Canalul Bega. Traseul porneşte de la Timişoara, de lângă Catedrala Mitropolitană, şi...
Ministerul Afacerilor de Externe de la București anunță că, începând cu 1 iulie, în Bulgaria au intrat în vigoare noi prevederi privind taxele de drum pentru...
Unul dintre marii români ai secolului 20, pe care, admirându-i scrisul, l-am iubit, se cheamă Petru Creția. Spre finele preafrumosului său volum Epos și Logos. 25...