
„PNL mimează că vrea să depună o moţiune de cenzură. În realitate, PNL nu vrea să o depună. Lui Iohannis îi convine să existe un guvern...
„Îmi iubesc soţia şi îmi place să mă culc cu ea, când am ocazia, dar eu sunt pasionat de sado-masochism (BDSM) şi escorte, care sunt mult...
Surse judiciare au precizat că, după prima cercetare la faţa locului, anchetatorii au identificat în casa lui Gheorghe Dincă trei pete de sânge. În urma analizelor,...
Potrivit Poliţiei Constanţa, apelul la 112 a venit din partea unei femei de 34 de ani, care a sesizat că pe o stradă din oraş sunt...
Jean-Claude Juncker a avut o conversaţie prin telefon cu Boris Johnson, a comunicat Comisia Europeană. „Preşedintele Juncker a reiterat voinţa de a colabora constructiv cu premierul...
„Călin Popescu Tăriceanu, nu ştiu dacă putem vorbi de interes, putem bănui având în vedere absenţa unui motiv serios, întemeiat, că ori a fost şantajat ori...
Preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, s-a declarat dispus, luni seară, să aibă o întrevedere cu omologul său din Statele Unite, Donald Trump, pe tema programului atomic iranian.
Prinţul Andrew al Marii Britanii a declarat, sâmbătă, că nu a fost martor la nicio infracţiune sexuală în momentele petrecute împreună cu Jeffrey Epstein şi nici...
„După apelul la 112, în care o minoră anunţa că a fost sechestrată într-un apartament din Drumul Taberei, conform detaliilor publicate, am localizat aproape imediat perimetrul...
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei, tânăra a sunat la 112 în jurul orei 18:00 şi a reclamat că este ţinută cu forţa într-un apartament. Fata a indicat...