
Încă de la începutul pandemiei de coronavirus, Vladimir Putin a prezentat situația din Rusia drept una apropiată de normalitate – oamenii văzându-și exclusiv de problemele cotidiene,...
„Cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre ministrul justiţiei, respectiv Ministerul Justiţiei, ca parte a autorităţii executive, şi autoritatea judecătorească, reprezentată de Consiliul...
„V-am spus că suntem în discuţii individuale cu peste 25 de parlamentari. Sigur că, acum, fiind în situaţia în care Victor Ponta a anunţat că nu...
„În primul rând o să discutăm despre cum putem asigura stabilitatea României şi acest lucru presupune în primul rând să avem un preşedinte al Senatului, să...
Întrebată de jurnalişti la Iaşi, unde se află vineri într-o vizită, dacă va discuta cu Kelemen Hunor despre susţinerea Guvernului în Parlament, premierul Viorica Dăncilă a...
Negocierile au loc cu o zi înainte de şedinţa PSD în care social-democraţii îşi vor alege prezidenţiabilul. PSD va merge la alegerile prezidenţiale cu un candidat...
„Mai mult decât atât am discutat şi dezbătut în cadrul Consiliului Naţional o situaţie care ne preocupă în mod constant şi anume că Comisia specială pentru...
Sursele citate că este mai mult o întâlnire de socializare, după alegerea noii conduceri a partidului, respectiv preşedintele PSD Viorica Dăncilă, preşedintele executiv Eugen Teodorovici şi...