
Planeta noastră, Pământul, este sărbătorită, în fiecare an, la 22 aprilie, atât în cadrul Zilei Planetei Pământ cât şi al Zilei Internaţionale a Mamei-Pământ. FOTO:...
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a lansat amenințări la adresa Marii Britanii după ce a numit-o „dușmanul etern”. Medvedev – foto: EPA EFE...
Dominic Raab a demisionat, vineri, din funcția de ministru al justiţiei. În aceeași zi, un parlamentat britanic a fost desemnat să îi ia locul, potrivit unui...
16 bănci din zona euro ar putea fi amendate, a informat vineri Banca Centrală Europeană, precizând că acestea trebuie să furnizeze informaţii suplimentare până în iunie...
Toți nutriționiștii ne spun cât de important este dieta și, în mod special, să ne bazăm alimentația pe fructe și legume. Dar despre dieta bazată pe...
Ieri a fost dat publicității unul dintre acele rapoarte care, de regulă, sunt într-atât de importante și implică niște consecințe atât de grave pentru viitorul nostru...
Fiorentina, cu un pas în semifinalele Europa Conference League. Arthur Cabral sărbătorește într-o noapte în care Fiorentina a înflorit în Europa. Foto: Getty Images Fiorentina a...
Sandokan, un cunoscut interlop din Târgu Jiu, s-a predat la Poliția Gorj. El a fost condamnat definitiv de instanța de judecată pentru tentativă de omor. Momentul...
Un parc din orașul Galați a fost vandalizat de persoane necunoscute. Locul de joacă a fost recent modernizat din bani publici. „Distrugerea este infracțiune!”, susține revoltat...
Preşedintele României a transmis, la conferinţa „Smart Diaspora” de la Timişoara, că a acordat Înaltul Patronaj acestei „manifestări ştiinţifice de excelenţă ca o recunoaştere a continuităţii...