Babasha, manelistul huiduit pe scena concertului susținut de Coldplay, a cântat, sâmbătă, la festivalul Beach Please! de la Costinești. El a făcut senzație, publicul i-a fredonat...
Preşedintele rus Vladimir Putin se va putea deplasa în Elveţia pentru a participa la ipotetice negocieri fără a fi arestat, în pofida mandatului emis de Curtea Penală...
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale....
Una dintre prioritățile majore pentru noi, europarlamentarii PNL, încă de la începutul atacului Rusiei asupra Ucrainei, a fost aceea de a cere Comisiei Europene să adopte...
FCSB a mai făcut un pas către titlu în Superliga, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-0 (2-0), duminică, pe Arena Naţională...
Judecătoria Târgu Mureş a respins ca neîntemeiată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş de arestare preventivă a elevului de 15 ani care...
Poliţiştii au deschis un dosar penal care vizează comiterea mai multor infracţiuni, între care şi cea de tulburare de posesie, când un bărbat din Suceava a...
Un bărbat în vârstă de 33 ani, din Olt, a fost reținut în urma intervenției autorităților. Acesta ar fi întreținut relații sexuale cu o copilă de...
Incident șocant în Drobeta Turnu Severin, unde o femeie în vârstă de 54 de ani a fost ucisă cu bestialitate de propriul ei fiu, în vârstă...
În timp ce în România numărul deceselor este mai mare decât numărul de nașteri, în diaspora românii plecați pentru o viață mai bună aleg să rămână...