
Autoritatea pentru Reformă Feroviară lucrează la o strategie de achiziţii şi închirieri pe termen lung, care presupune un program ”Rabla feroviar” şi constituirea unei companii de...
Ionuț, românul în vârstă de 34 de ani care se află printre victimele tragediei feroviare din Grecia, fusese în Atena ca să dea examen pentru permis,...
Poliția greacă a declarat pentru CNN că l-a arestat miercuri pe directorul unei gări din Larissa, ca parte a unei anchete preliminare. Ministrul transporturilor din țară...
Ziua de 13 ianuarie este recunoscută pentru nenumărate momente istorice, precum Catastrofa de la Ciurea, cel mai grav accident feroviar din istoria României, dar și ziua în...
Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, dar și sindicatele afiliate acesteia, portestează marți, timp de două ore, în fața Ministerului Transporturilor. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de faptul...
Un tren care circula pe ruta Ploieşti Sud-Urziceni a agăţat, sâmbătă seară, 15 mai, cablurile de înaltă tensiune la ieşirea din municipiul Ploieşti către Dâmbu. 15...
Cu toate că CSN Meridian s-a adresat Autorității de Reformă Feroviară (ARF) încă din anul 2018 pentru încheierea contractelor de servicii publice de transport feroviar pentru...
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă, în judeţul Vâlcea, după ce o maşină a fost lovită de un tren în localitatea Orleşti. Potrivit ISU Vâlcea, nu există...