Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, a declarat că numărul total de prizonieri din enclavă este de 136 de persoane. IDF în Gaza. Foto:...
O mamă şi fiica ei au fost ucise de un soldat israelian în complexul ce găzduieşte singura biserică catolică din oraşul Gaza, a transmis Patriarhia Latină...
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat miercuri o rezoluție prin care solicită „pauze și coridoare umanitare urgente și extinse în toată Fâșia Gaza”, aceasta...
Potrivit agenției, deficitul bugetar în octombrie a crescut de peste șapte ori față de un an mai devreme. Coloană israeliană de tancuri. Foto: Profimedia Acțiunile militare...
De la începutul războiului de o lună dintre Israel și Hamas, o mare parte a lumii, inclusiv mulți din Ucraina, și-a îndreptat privirea spre Orientul Mijlociu....
Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a informat printr-o postare pe X (fostă Twitter) că forțele aeriene ale Iordaniei au lansat la miezul nopţii un ajutor...
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a denunţat vineri, la Astana, în cadrul unui summit al statelor turcice, că în Fâşia Gaza se comite în prezent o...
Brigăzile Ezzedin Al-Qassam, aripa militară a mişcării palestiniene Hamas a declarat vineri că operațiunea din Gaza va fi un blestem pentru Israel, avertizând că soldaţii săi...
Agenția ONU pentru Refugiați Palestinieni (UNRWA) a cerut evacuarea mai multor școli pe care le administrează în care palestinienii s-au refugiat în Gaza, considerând că acestea...
Șaisprezece jurnaliști palestinieni au fost uciși în războiul din Fâșia Gaza de începutul războiului dintre Israel și Hamas, declanșat după atacul mișcării Hamas pe teritoriul israelian,...