
Ministerul Finanțelor Publice își propune modificarea legislației referitoare la RCA, în urma unor recomandări primite din partea oficialilor de la Bruxelles. Dar, în urma unei asemenea...
Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne face verificări la Poliţia Capitalei, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Monica Dajbog. Verificările au fost demarate după ce în...
Corina Atanasiu, președintele Federației Părinților și Aparținătorilor Legali din România, explică pentru cititorii Gândul.ro care sunt avantajele și dezavantajele școlii online, precum și cât de pregătiți...
La zece zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanţei de urgenţă privind despăgubirile acordate fermierilor afectaţi de secetă care, deja, a și plecat la...
Mihai Radu Ionescu, medic specialist neurolog la Clinica Neuroaxis din București, explică pentru cititorii Gândul.ro, cum virusul COVID-19 poate afecta sistemul nervos central, care sunt principalele...
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru consideră că purtarea măștii ar trebui să fie o regulă pe care să o respecte elevii, în special cei ai claselor mici,...
”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică,...
Adrian Păun a fost primul fotbalist de la CFR Cluj depistat cu noul coronavirus, în data de 18 iulie. A stat în izolare, de atunci, dar...
Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, a declarat luni că este dispus să renunțe la putere după un referendum. Declarația liderului de la Minsk este văzută ca o...
Traian Băsescu, fostul președinte al României, actual eurodeputat, președinte PMP și candidat la PMB, Daniel Băluță, primarul sectorului 4 și Jeni Chiriac, psiholog, se numără printre...