
Astfel, potrivit precizărilor sale, specialiştii DG SANTE, parte a Executivului de la Bruxelles, ne recomandă ferm să facem mai mult cu bani mai puţini în ceea...
În cursul nopţii de 22 spre decembrie un microbuz cu nouă persoane (inclusiv şoferul) s-a a fost implicat într-un accident pe DN 15D în localitatea Poienari....
Legenda fotbalului, în vârstă de 59 de ani, a făcut declaraţiile neobişnuite într-un interviu acordat canalului argentinian de sport TyC Sports, citat de THE SUN. Maradona...
„Eu am fost peste tot şi am văzut că nu mai avem sportivi, dar nu mai avem tehnicieni, iar asta e cea mai mare problemă. M-am...
Victor Costache a vizitat vineri şi sâmbâtă mai multe unităţi medicale din Iaşi, aflate atât în subordinea Ministerului Sănătăţii, cât şi în subordinea autorităţilor locale. Potrivit...
Rod Stewart, în vârstă de 74 de ani şi 11 luni, a doborât recordul stabilit anterior de artistul american Paul Simon, pe când era cu trei...
Peter Turnley a povestit cum a ajuns să surprindă imaginea premiată ulterior de World Press Photo, dar şi seria de conicidenţe incredibile care l-au adus la...
Un cuplu de tineri din Constanţa a avut o surpriză neplăcută atunci când a făcut baie pentru prima dată puiului de bichon pe care tocmai ce...
„Este cred că una dintre cele mai mari greşeli pe care actualul Guvern ar putea să o facă. Sunt oameni care nu au agendă publică, au...
Potrivit WTA, Bianca Andreescu câştigat trofeul „Lou Marsh”, fiind votată în unanimitate. Printre nominalizaţii la premiul de cel mai bun sportiv canadian al anului 2019 s-au...