Israelul a fost atacat azi-dimineață, de organizația paramilitară palestiniană Hamas cu peste 5.000 de rachete, oficialii din Țara Sfântă declarând stare de război. Săptămâna viitoare, la...
Mii de oameni au venit, duminică, la sărbătoarea oierilor, Țurcana Regina munților, organizată în satul Costești din Hunedoara, aflat la poalele celor Munților Șureanu, un loc...
Mii de persoane au manifestat sâmbătă în mai multe oraşe israeliene împotriva controversatei reforme a sistemului judiciar dorită de guvernul premierului Benjamin Netanyahu, informează AFP. Protest...
Zeci de mii de persoane au fost evacuate luni în sudul Chinei şi Vietnam şi zeci de zboruri au fost anulate din cauza unui ciclon, potrivit...
Rezultatele la examenul național de intrare în învățământul preuniversitar sunt așteptate astăzi. 7000 de dascăli din cei 30.000 care au participat la concurs vor fi angajați pe...
Mii de zboruri au fost anulate sau urmează să fie anulate în această perioadă din cauza numeroaselor greve care au avut deja loc în Italia și...
O expoziție unicat este deschisă la muzeul Museikon din Alba. Pentru prima dată în istorie sunt expuse împreună cele mai vechi tipărituri în limba română. Primele...
În timp ce la Vilnius avea loc summitul NATO, Viktor Orban a cerut Alianței să oprească furnizarea de arme către Ucraină și să înceapă negocierile de...
Media salariilor lunare ale celor din conducerea Curții de Conturi ajunge la circa 27.000 de lei, în cazul președintelui instituției fiind de aproximativ 28.000 de lei....
Zeci de mii de persoane au mărşăluit sâmbătă pe străzile Varşoviei pentru a cere egalitate pentru persoanele LGBTQ, în timp ce comunitatea priveşte la viitoarele alegeri...