În primele cinci luni ale anului au fost vândute peste un milion de abonamente STB, mai mult cu 213.782 față de aceeași perioadă a anului trecut,...
Administratorul unei societăți comerciale din Alba a scăpat de o pedeapsa cu închisoarea pentru evaziune fiscală ca urmare a intervenției prescripției penale. Un „ajutor” important a...
Oamenii de știință spun că rămășițele virusurilor „antice”, care au petrecut milioane de ani ascunzându-se în ADN-ul uman, ajută organismul să lupte împotriva cancerului. Virusuri –...
În 2022, aproape o jumătate de milion de turiști au ajuns la Dino Parc Râșnov, deși Cetatea Râșnov, lângă care este situat parcul, este închisă pentru...
O agenție de turism a anunțat că este în curs de a finaliza plata despăgubirilor pentru cei peste 10.000 de clienți care au avut zboruri Blue...
Potrivit agenției, compania britanică a acționat „cu încălcarea termenilor cererii sale de autorizare și cu încălcarea legii federale”. Avion Virgin Atlantic. Foto: Shutterstock Departamentul de Transport...
Doi bărbați din Bacău au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție după ce s-a descoperit că în decursul a trei ani au încasat o sumă...
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat că părinții ar trebui să se informeze din surse sigure care sunt beneficiile vaccinării copiilor și deopotrivă riscurile...
Recompensa celor 7 zile ale maratonului de fapte bune, organizat pentru prima dată în Săptămâna Mare, este pe măsură. Peste jumătate de milion de euro donați...
Guvernual Norvegiei oferă peste un milion de euro unei echipe de cercetători români care caută să observe cum vor fi afectate algele marine de creșterea temperaturii...