
Universitatea Craiova a demarat în noul sezon cu o victorie împotriva lui Dinamo cu scorul 2-0. Ambele goluri au venit abia în repriza a 2-a. Foto:...
Simona Bucura Oprescuu, propusă pentru preluarea conducerii de la Ministerul Muncii, a subliniat într-o postare pe Facebook că este hotărâtă să muncească eficient pentru realizarea reformelor...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, exclude o retragere a sprijinului politic pentru ministrul Raluca Turcan, motivând că nu există implicații de natură legală, morală...
OMV Petrom și Complexul Energetic (CE) Oltenia vor construi patru parcuri fotovoltaice cu o capacitate cumulată de ~450 MW , au anunțat luni cele două companii....
Televiziunea de stat rusă a prezentat duminică, 16 iunie, o înregistrare în care preşedintele rus Vladimir Putin îi ironizează pe politicienii europeni, pe care îi descrie...
Un profesor de matematică de la Colegiul „Gheorghe Șincai” din București organizează o tabără de antreprenoriat la munte, iar elevii de liceu care provin din familii...
Elon Musk spune că fluxul de numerar al Twitter este încă negativ, deoarece veniturile din reclame scad cu 50%, potrivit Reuters. Elon Musk se plânge că...
Ne apropiem cu pași repezi de luna august, iar pe lângă planurile pe care noi le avem pentru ultima parte a verii, vin surprizele pregătite de...
Selecţionata României va juca pentru medaliile de bronz la Campionatul European de handbal feminin Under 19 – W19 EHF EURO 2023, de la Piteşti şi Mioveni,...
O expoziție unicat este deschisă la muzeul Museikon din Alba. Pentru prima dată în istorie sunt expuse împreună cele mai vechi tipărituri în limba română. Primele...