Medicul pediatru Mihai Craiu și purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale Române (BNR), Dan Suciu, se află printre invitații Emmei Zeicescu la ediția GÂNDUL LIVE de...
Poșta Română este vizată de Ordonanța Militară nr. 10, anunțată, luni seara, de ministrul de Interne, Marcel Vela. Astfel, potrivit Ordonanței Militare nr. 10, anunțate de...
Un şofer a lovit cu vehiculul, aparent intenţionat, doi motociclişti ai Poliţiei, într-un incident produs luni după-amiază la periferia Parisului. Incidentul a avut loc în zona...
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, care și-a preluat din nou luni atribuțiile după ce s-a vindecat de COVID-19, a declarat că din punctul său de vedere...
Cercetători de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie (HKUST) din Hong Kong au anunţat că au reușit să obțină o soluție antivirală care ar putea oferi...
Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă în care a anunțat că persoanele peste 65 de ani vor avea mai mult timp pentru a...
Un incendiu izbucnit într-un club de noapte din Taipei, capitala Taiwanului, a ucis cinci persoane. Procurorii care anchetează cazul au descoperit că sistemele de prevenire, alarmă...
Medicii prost plătiți din Rusia au demisionat în masă, temându-se de viața lor după ce li s-a spus să trateze pacienții cu coronavirus fără echipamente de...
Medicul Adrian Marinescu de la Institutul „Matei Balș” din Capitală nu crede în soluția radicală propusă de președintele american Donald Trump, pentru cei bolnavi de coronavirus...
La fel ca asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la Sarajevo în 1914, moartea lui Kim Jong-un ar putea fi scânteia care să aprindă o conflagrație devastatoare care...