Raed Arafat atrage atenţia asupra unui nou tip de ţigaretă electronică ajunsă în România, a cărui producători susţin că se încadrează în categoria celor cu risc...
Actuala lege a pensiilor are prevederi clare legate de pensionarea anticipată şi pensionarea ancitipată parţial, prevăzând, în funcţie de sex, şi ce stagiu de cotizare trebuie...
Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că dacă şeful statului va relua aceleaşi motive pentru a invoca refuzul celor doi miniştri,...
Biletele de avion au preţuri cu până la 60% mai mici în ianuarie faţă de media întregului an, pentru toate destinaţiile, conform unei analize realizată de...
Deficitul contului curent al balanţei de plăţi a fost, în perioada ianuarie-noiembrie 2019 de peste 8,7 miliarde de euro, faţă de sub 5,5 miliarde de euro,...
1. Pensiile şi salariile oamenilor obişnuiţi au fost îngheţate / indemnizaţiile demnitarilor cresc 2. Cele mai mari preţuri la energie din Europa / cea mai mare...
Bloomberg arată că două state, China şi India, ar putea depăşi Statele Unite în 2030 şi ar putea deveni cele mai mari economii ale lumii, citând...
Potrivit noii legi a pensiilor, cei care au pensii minime vor primi o indemnizaţie socială. Momentan, pensiile vor rămâne la acelaşi nivel. Totuşi, din septembrie, pensia...
Firma de consultanţă afirmă că valoarea poate fi mai mare, pentru că multe firme nu au declarat în mod public valoarea transferului de active, scrie mediafax.ro....
Fostul preşedinte Ion Iliescu a făcut o analiză în contextul preşedinţiei rotative a Consiliului UE şi a alegerilor europarlamentare, în care a avertizat că este vremea...