
Proiectul de OUG pentru diminuarea cheltuielilor bugetare aruncă în aer clasa politică. Cea mai importantă prevedere, interzicerea cumulului pensie-salariu, este şi cea mai radicală, afectând majoritatea...
Turiștii care trec prin județul Arad au ocazia să viziteze Casa Ceaiului. Aceasta se găsește la intrarea pe Domeniul Regal Săvârșin și a fost construită în...
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a lansat amenințări la adresa Marii Britanii după ce a numit-o „dușmanul etern”. Medvedev – foto: EPA EFE...
Dominic Raab a demisionat, vineri, din funcția de ministru al justiţiei. În aceeași zi, un parlamentat britanic a fost desemnat să îi ia locul, potrivit unui...
Două autospeciale de poliție, marca BMW, au intrat în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean din Galați. Costul unei astfel de mașini este de 32.000 de euro,...
Spotlight – Bucharest International Light Festival începe vineri cu spectacole de video mapping, proiecţii de lumină şi instalaţii multimedia din Franţa, Austria, Ungaria şi România. Spotlight...
Compania Națională de Aeroporturi București, unde acționar majoritar e Ministerul Transporturilor, e acuzată că în disputa în ceea ce privește conducerea ROMPREST, CNAB având 10% din...
În ediția cu numărul 12 din noul sezon Chefi la Cuțite a participat un sous chef în vârstă de 35 de ani care i-a impresionat pe...
Washingtonul a cerut miercuri Turciei și Ungariei să ratifice rapid cererea de aderare la NATO a Suediei, blocată de luni de zile din cauza unei serii...
NFT-urile îl arată pe Trump îmbrăcat ca un supererou, cântând la o chitară electrică și ținând în mână Clopotul Libertății. Donald Trump a revenit pe Instagram...