
Succesul fraților Tate, acuzați de autorități de crimă organizată și proxenetism, crește de la o zi la alta în rândul copiilor din toată lumea. De exemplu,...
Aproape un copil din trei s-a confruntat cu tulburări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport psiho-emoțional în centrele Salvați Copiii România în...
Președintele României a afirmat, referitor la posibilitatea supraimpozitării veniturilor bugetarilor, că se așteaptă de la Coaliție să vină cu „o soluție integratoare”, precizând că „dacă vor...
În Vinerea Mare se ţine post negru, iar seara se cântă Prohodul Domnului. Apoi se înconjoară biserica de trei ori şi se trece pe sub Sfântul...
Beijingul a comunicat miercuri că președinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, împinge insula către „mări furtunoase”, relatează Reuters, conform Agerpres. Președinta taiwaneză a spus că vrea pace. FOTO...
Marţea din Săptămâna Patimilor, numită şi Marţea Seacă, este ziua dedicată predicii de pe Muntele Măslinilor. Este și ultima zi în care oamenii mai pot munci...
România a avut în ultimul an o creștere economică de aproape 5%, iar pe hârtie lucrurile arată cum nu se poate mai bine. De o cu...
Pe lângă titlurile olimpice aduse țării, Ivan Patzaichin a avut și o idee care se bucură de un succes tot mai mare. Punctele gastronomice locale s-au...
Preşedintele PSD susține că la Camera Deputaților vor continua dezbaterile pe tema formei finale a proiectului pensiilor speciale, care vor ține cont de recomandările Comisiei Europene....
Media de vârstă a profesorilor aflați în sistemul de educație e tot mai avansată: 69% au între 40 și 61 de ani. Dintr-un total de 195.000...