„Retragerea trupelor ar fi cel mai rău lucru în acest moment. Eventual, vrem să putem permite Irakului să se administreze singur. Dar acum nu este momentul...
După decizia Parlamentului irakian de a solicita trupelor străine să părăsească Irakul, cu referire expresă la cele americane (decizie votată duminică, într-o sesiune extraordinară, la cererea...
„Această rezoluţie este similară cu rezoluţia introdusă de senatorul Tim Kaine în Senat”, a declarat Pelosi într-un comunicat „Rezoluţia reafirmă responsabilităţile de supraveghere stabilite de mult...
Vizitatorii site-ului Federal Depository Library Program au fost întâmpinaţi, sâmbătă, de mesajul respectiv, care ar aparţine Republicii Islamice a Iranului, scrie The Independent. „Martiriul a fost...
O recompensă de „doar” 80 milioane de dolari a fost pusă pe capul lui Trump, după eliminarea generalului Qasem Soleimani, scrie mirror.co.uk. În timpul funeraliilor televizate...
Iranienii au dat un semnal serios în acest sens arborând pentru prima dată în istorie steagul roşu deasupra unei moschei considerată loc sacru. Arborarea steagului roşu...
Femeia care a prezis cu exactitate asasinarea lui JFK a declarat că lumea se va sfârşi în 2020. Jeane Dixon a devenit celebră după ce a...
Scopul declarat al măsurii luate de congresmeni este acela de a contracara influenţa rusă în Europa, însă liderii politicieni europeni au îndemnat SUA să nu se...
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron şi omologul său american, Donald Trump, au avut marţi, la Londra, o discuţie în contradictoriu privind lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic...
„Preşedintele a recurs la acţiuni care să îi ofere beneficii pentru realegerea în funcţie, pentru afectarea perspectivelor electorale ale unui rival politic şi pentru influenţarea scrutinului...