Connect with us

Actualitate

O analiză a părții vizibile din cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos 2023

Publicat

pe

O analiză a părții vizibile din cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos 2023

Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, care este în plină desfășurare în această săptămână constituie cea de-a 53-a ediție a reuniunii sale anuale. Având o participare record a liderilor politici și reprezentanților mediului de afaceri, se abordează teme precum încetinirea economică globală sau provocările de mediu, dar și războiul din Ucraina, într-un context de crize multiple și mutații geopolitice, așa cum au consemnat agențiile Reuters și EFE, citate de Agerpres.

Ce este Forumul Economic Mondial

Forumul Economic Mondial a fost fondat în 1971 de către Klaus Schwab, un economist, în încercarea de a promova cooperarea globală în probleme politice, sociale și economice, potrivit Euronews.

Scopul organizației internaționale, al cărei sediu se află în prezent în apropiere de Geneva, a fost acela de a reuni sectorul public și cel privat pentru a găsi soluții la aceste probleme globale.

Prima reuniune a Forumului a avut loc în urmă cu cinci decenii la Davos, iar numele stațiunii a devenit chiar prescurtarea obișnuită a evenimentului.

Cine participă la Davos?

În mod obișnuit, sunt prezenți lideri mondiali – de obicei președintele în exercițiu al SUA, conducerea UE și a ONU și așa mai departe – dar și lideri de afaceri și antreprenori, gânditori și academicieni proeminenți, șefi de ONG-uri și din sectorul caritabil, inovatori, mass-media, societatea civilă, activiști și alții.

Deși este adesea criticat ca fiind un loc de discuții pentru cei unu la sută din privilegiații acestei lumi, Davos este locul unde oamenii vin să încerce să facă multă publicitate și chiar propagandă anumitor idei și direcții venite să influențeze omenirea din cadrul restrâns al unei elite necunoscute dar puternice  pentru a susține diverse cauze sau mișcări.

Lista oficială de invitați este adesea foarte exclusivistă, fiind alcătuită din aproximativ 2.000-3.000 de participanți și vorbitori, dar reuniunea în sine atrage alte mii de persoane la evenimentele sale marginale.

Este, de asemenea, locul în care companiile, țările și regiunile își instalează standurile pentru a-și vinde conceptele și serviciile sau pentru a atrage investiții.

Lista completă de la Davos 2023

Conform surselor citate, celebra și costisitoarea stațiune elvețiană de ski găzduiește una dintre cele mai substanțiale participări a reprezentanților mediului de afaceri consemnată până în prezent la acest forum, în total circa o mie cinci sute, dintre care aproximativ șase sute de directori executivi, conform datelor oficiale furnizate.

Forumul Economic Mondial – WEF este considerat principalul think-tank din lume cât și promotorul noțiunii de „Mare Resetare” a lumii, care implică trecerea omenirii la stadiul de a fi sclavii unei elite oculte prin intermediul dictaturii biometrice, a identitații digitale coordonate de către internetului obiectelor și domeniul inteligenței artificiale.
De-a lungul anilor, acest organism planetar al elitelor s-a asociat cu unele dintre cele mai influente persoane ale mediului de afaceri, alături de bancheri centrali, șefi guvernamentali și organizații internaționale, cu scopul declarat și precis de a facilita viziunea lor de sus în jos asupra tiraniei tehnocratice, sau ceea ce ei denumesc a fi „capitalismul părților interesate”.
World Economic Forum urmărește să realizeze în mod deliberat un plan de întoarcere înapoi a ceea ce definește noțiuni precum progresul uman, inovația și înflorirea personală, sub pretextul salvării planetei de o așa-zisă și iminentă urgență climatică.
Lista participanților cuprinde nume sonore  ale unora dintre cele mai influente și diabolice forțe din lumea corporatistă, guvernamentală și „non-profit”. De exemplu, din partea Statelor Unite, aceasta include persoane precum directorul FBI, Chris Wray, directorii executivi ai multinaționalelor și companiilor private cu excedent al profitului precum Amazon, BlackRock și Pfizer,dar și oficiali de top de la Fundația Gates și din rețeaua Soros, precum și editorul cotidianului The New York Times, informează LifeSiteNews.
Publicația conservatoare canadiană a preluat de la site-ul de media alternativă Dossier și a oferit fintegral în format PDF LISTA TUTUROR PARTICIPANȚILOR – pe care o puteți consulta AICI.
Din România apare pe lista Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, Adina Vălean în calitatea sa de comisar european, iar Maia Sandu ca președintă a Rpublicii Moldova.
Ce se discută oficial și cine reprezintă Davos 2023
Publicația independentă The Dossier a obținut în exclusivitate o listă parțială, atât a evenimentelor, cât și a „speakerilor” confirmați pentru Davos 2023.
Programul pentru Davos 2023 include evenimente cu teme precum:
1.„De ce avem nevoie de pașapoarte cu baterii” (portofelul digital)
2.„Îndrumând atacul prin noua normalitate a Pământului” (cu Al Gore)
3.„Un salariu de subzistență pentru toți”
4.„Facilitarea unei tranziții echitabile”
5.„Dincolo de curcubeu: Promovarea drepturilor LGBTQ+”
6.„Promovarea echității rasiale și etnice” (moderat de CNN)
7.„Decarbonizarea lanțurilor de aprovizionare” (moderat de televiziunea de stat chineză)
8.„Găsirea echilibrului corect pentru cripto”
9.„Combaterea prejudiciilor în era digitală”
Printre vorbitorii de la Davos 2023 se numără: directorul OMS, Tedros Adhanom Gebreyesus,președintele și directorul executiv, BlackRock Inc.Laurence D. Fink,
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, Shou Zi Chew, director executiv, TikTok, Shamina Singh, președinte, Centrul Mastercard pentru creștere favorabilă incluziunii, Mastercard. De asemenea vor dezbate aceste teme și fostul vicepreședinte al SUA Al Gore, Hilde Schwab, soția creatorului acestui forum- Klaus Schwab, Tian Wei, gazda rețelei globale de televiziune din Republica Populară China, Elena Cherney, redactor-șef de știri la The Wall Street Journal, Ina Fried, corespondent principal de tehnologie Axios, Brad Smith, președinte și vicepreședinte, Microsoft Corp, Hadley Gamble, prezentatorul celor de la CNBC, Mark Rutte, prim-ministrul în exercițiu al Țărilor de Jos, Stacy-Marie Ishmael, redactorul-șefa al Crypto și Bloomberg News, Larry Madowo, corespondentul CNN, Jeremy Allaire, directorul executiv al Circle, Brad Garlinghouse, CEO al Ripple etc
Tema centrală dată publicității și evidențiată de Klaus Schwab 
Evenimentul din acest an a fost intitulat „Istoria într-un moment de cotitură”.
De altfel, umanitatea trebuie să-și reîmprospătează informațiile și să-și reamintească cum anume armata elvețiană a primit ordin să îl protejeze pe Schwab și elitele globaliste cu un număr record de 5.000 de soldați.
Interesant rămâne și un alt aspect în care mișcări precum Great Reset (Marea Resetare), Build Back Better și Agenda 2030 au fost puse la comun de părțile interesate ale World Economic Forum în cadrul unor conferințe anterioare celor din prezent de la Davos.
 Discursul lui Schwab s-a axat pe avertismentul lansat celor care au minimalizat mesajele-cheie ale evenimentului – precum cel referitor la Marea Resetare – „că vor fi tratați cu dispreț.”
În discursul său ante-eveniment Davos 2023, Klaus Schwab a subliniat următoarele
„Acest război este într-adevăr un punct de cotitură în istorie și va «remodela» peisajul nostru politic și economic în următorii ani.”
Cooperarea într-o lume fragmentată” va fi tema reuniunii anuale din 2023 de la Davos, care va avea loc în perioada 16-20 ianuarie 2023. Vor participa peste 2.500 de lideri din zona guvernamentală, a afacerilor și din societatea civilă.(…)Având loc într-un moment crucial pentru omenire, Reuniunea anuală 2023 va aduna la un loc peste 2.500 de lideri din plan guvernamental, de afaceri și din societatea civilă. Pandemia de Covid-19 și războiul din Ucraina au declanșat mari schimbări. Promisiunea unui «deceniu de acțiune» s-ar putea transforma într-un deceniu de incertitudine și fragilitate dacă riscurile sistemice nu sunt abordate.”
În loc… de concluzie
În obscuritatea ușilor închise, departe de microfoanele și flash-urile aparatelor mass-mediei, este greu și totodată dificil de pronosticat ce turnură vor lua discuțiile și de asemenea ce decizii vor fi consfințite de către aceste vârfuri ale elitei globaliste.
 Chiar dacă poate părea exagerat, Forumul Economic Mondial poate fi considerată ca una dintre cele mai temute organizații politice, cu aspirații dictatoriale ce urmează trend-ul fanatic al ultimelor evenimente cu rol restrictiv pe care le-am experimentat în ultimii ani.
De altfel, organizată în cele mai fine detalii, Forumul Economic Mondial are capacitatea de a se prezenta și deopotrivă de a se deghiza în entitate neutră, cu obiective politice specifice care presupun centralizarea puterii în mâinile unor elite globale alese cu grijă, ca unic mijloc de a salva Pământul de o pretinsă urgență climatică.
Conferința anuală de la Davos ar trebui să urmărească bunul mers al lucrurilor în actuala conjunctură și stare nefavorabilă a omenirii, numai că această entitate supra-statală acționează ca un schimb de idei și de narațiuni ultra-exclusiv, în persoană, pentru această clasă conducătoare aleasă cu grijă.
Se explică de ce anume, pentru a depăși cu succes crizele actuale venite în cascadă și mai ales pentru a determina schimbări tangibile, pozitive pentru sistem, pe termen lung, Forumul Economic Mondial este departe de a stabiliza declinul prin cea de-a 53-a Reuniune Anuală din actuala lună ianuarie 2023.
Să ne aducem mereu aminte că Forumul Economic Mondial este condus de liderul și președintele Klaus Schwab-simbolul unei elite atotstăpânitoare ce în mod cu totul mincinos reafirmă valoarea și necesitatea dialogului și a cooperării domeniului public-privat. Totodată, Klaus Schwab pledează pentru o „tranziție ecologică” prin intermediul agendei sale, denumită în mod înșelător „capitalism al părților interesate”, care echivalează cu o tiranie technocratică.
Sursa foto :https //google.com
Acest material a fost realizat de către Daniel Mihai redactor-șef al platformei media independente Criteriul National și jurnalist al Ziarului Nationalul.ro 

Pentru a susține jurnalismul independent, aveți linkul de donații mai jos:

 DONEAZĂ PENTRU JURNALISMUL INDEPENDENT

 
Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”

Publicat

pe

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”

Duminică, 19 aprilie, Bulgaria organizează noi alegeri parlamentare, a opta rundă electorală din ultimii 5 ani. Jurnalistul bulgar Vladimir Mitev explică pentru „Adevărul” ce forțe politice au șanse să intre în Parlament, modul în care s-a desfășurat campania electorală și mai ales ce promite fostul președinte Rumen Radev, marele favorit pentru a prelua funcția de premier. 

Rumen Radev. FOTO: Inquam Photos

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

După mai mulți ani marcați de instabilitate politică cronică și guverne efemere, bulgarii sunt chemați duminică din nou la urne pentru a-și alege Parlamentul și implicit un nou Guvern.

Cu principala șansă în aceste alegeri pleacă președintele demisionar al țării, Rumen Radev, aflat în fruntea unei alianțe de trei partide, numită „Bulgaria Progresistă”. Potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Analiză și Marketing, formațiunea lui Radev se află pe primul loc, cu 32,1% din intențiile de vot în rândul alegătorilor deciși. Acest rezultat s-ar traduce în aproximativ 90 de mandate în viitoarea Adunare Națională, scrie publicația bulgară Novinite.

Pe locul al doilea se situează partidul GERB, cu 19,4%, deci circa 55 de mandate, urmat de alianța „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democratică” (PP-DB), cotată la 12% și aproximativ 34 de deputați. În continuare, Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS) ar obține 11,2% și circa 31 de mandate, în timp ce partidul Renașterea este estimat la 7% și 20 de deputați. Partidul Socialist Bulgar (BSP) ar depăși la limită pragul electoral, cu 4,2% și aproximativ 10 mandate. Mai multe formațiuni rămân sub pragul de intrare în parlament, inclusiv „Moralitate, Unitate, Onoare” (MECH), „Siyanie”, „Măreție” și „Bulgaria Albastră”.

Jurnalistul Vladimir Mitev explică în detaliu această distribuție a forțelor politice.

„Cred că, în mod cert, vor intra în Parlament cinci formațiuni politice. În primul rând, coaliția Bulgaria Progresistă, asociată cu președintele Rumen Radev, care este creditată cu peste 30% din voturi. Apoi, GERB-SDS, formațiunea condusă de Boiko Borisov, afiliată Partidului Popular European, cu un scor estimat între 18 și 20%. Pe locul următor ar fi alianța Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată, o formațiune reformistă, anticorupție, cu aproximativ 11–12%. Mai este și DPS – partidul susținut în mod tradițional de minoritatea turcă, dar care este perceput și ca un partid oligarhic, avându-l ca figură centrală pe Delian Peevski. Al cincilea partid este, cel mai probabil, Renaștere, o formațiune suveranistă. Nu este foarte clar dacă Partidul Socialist Bulgar va trece pragul electoral. Unele sondaje îl dau peste 4%, altele sub. În general, ceea ce se observă este că Rumen Radev reușește să absoarbă o parte din electoratul populist sau suveranist, care anterior era distribuit între mai multe partide”, a explicat Mitev.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Economie pro-business, luptă anticorupție și „pragmatism energetic”

Popularitatea mișcării politice grupate în jurul lui Radev se bazează pe o strategie inteligentă și pe mesaje bine calibrate. În loc să lanseze atacuri frontale și zgomotoase, fostul președinte preferă o abordare subtilă, axată pe soluții și reforme economice. Programul politic propus vizează în mod direct destructurarea rețelelor oligarhice. Aceasta este o temă extrem de populară în rândul populației bulgare, o societate obosită de scandaluri de corupție.

Cu toate acestea, pe plan extern, poziția noii coaliții ridică unele semne de întrebare în cancelariile occidentale și la Bruxelles. Anumite mesaje despre resursele energetice rusești sugerează o politică externă cu accente proprii, mai nuanțate.


Aderarea Bulgariei la zona euro nu a dus la dublarea prețurilor, iar inflația este la un minim istoric

„De altfel, Bulgaria Progresistă este, în acest moment, o coaliție de partide existente, deoarece Radev nu a avut timpul necesar să-și înregistreze un partid propriu. Este de așteptat ca pe viitor să facă acest pas. Programul lui Radev este centrat pe lupta împotriva oligarhiei, deși fără a numi explicit ținte. Totuși, se poate deduce că Delian Peevski este una dintre figurile vizate. În același timp, programul este pro-business și nu propune creșteri de taxe, ci mai degrabă un model în care statul sprijină mediul de afaceri, inclusiv în zona IT și financiară. În politica externă, discursul este mai nuanțat. Există semnale de „pragmatism energetic”, care pot fi interpretate ca o deschidere mai mare față de resursele energetice din Rusia, în contrast cu linia europeană de reducere a dependenței”, subliniază Vladimir Mitev

O campanie electorală atipică

Campania electorală nu a fost lipsită de incidente. Poliţiştii au confiscat peste un milion de euro şi au reţinut zeci de persoane. Oamenii legii vorbesc despre rețele organizate, care plătesc alegătorii cu aproximativ 50 de euro pentru un vot la comandă. Premierul interimar avertizează că în circulaţie ar fi şi cantităţi uriaşe de bancnote false, folosite în acelaşi scop. Într-o altă operațiune, Ministerul de Interne a descoperit aproape 15.000 de euro și o listă de nume. Au fost verificate persoane din mediul infracțional, dar şi lideri cunoscuţi ca având influență asupra procesului electoral, precum și proprietari de firme, cu scopul de a preveni votul corporativ.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Campania, în ansamblu, este una relativ lipsită de confruntări directe. Fiecare partid pare să vorbească mai degrabă cu propriul electorat, decât să încerce să convingă alegătorii altora. În ceea ce privește cumpărarea voturilor, autoritățile par să fi intensificat controalele. Ministerul de Interne a desfășurat operațiuni în mai multe orașe – Ruse, Veliko Târnovo, Sliven, Lom, Kiustendil – și s-a anunțat confiscarea unor sume importante de bani, în jur de un milion de euro, suspectate că ar fi destinate cumpărării de voturi. Există un accent mai mare pe anumite comunități vulnerabile, inclusiv minorități, unde influența DPS a fost tradițional puternică. În același timp, autoritățile au respins acuzațiile de acțiuni selective, afirmând că toate partidele sunt vizate în mod egal”, a explicat jurnalistul bulgar.

Rumen Radev ar putea prelua funcția de premier

În acest moment, ținând cont de proiecțiile făcute pe baza sondajelor de opinie, „Bulgaria Progresistă” ar putea fi polul în jurul căruia ar urma să se formeze o nouă majoritate politică. 

„În privința scenariilor post-electorale, există foarte multă incertitudine. Unele sondaje sugerează că formațiunea asociată cu Radev ar putea obține peste 100 de mandate, aproape de majoritatea necesară pentru a guverna singură, dar aceste estimări variază. Cel mai probabil, dacă se va forma un guvern, acesta va presupune o alianță între prima forță politică și unul dintre partidele pro-europene din clasament. Există însă și scenarii în care nu se ajunge la o înțelegere și se ajunge la alegeri anticipate. De asemenea, există ipoteza că Partidul Socialist Bulgar ar putea sprijini un guvern condus de Radev, dacă va intra în Parlament”, a afirmat Vladimir Mitev.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Alegerile parlamentare de duminică au o miză colosală pentru viitorul statului bulgar, dar și pentru echilibrul european. O Bulgaria stabilă, predictibilă și puternică din punct de vedere economic este absolut esențială pentru întreaga regiune a Balcanilor și a Mării Negre. 

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi

Publicat

pe

Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi

Doar șapte zile de meditație îți pot crește semnificativ șansele de a-ți aminti să faci un lucru la momentul potrivit, fără niciun reminder, arată un studiu recent.

Sursă foto: Pixabay

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

De altfel, ideea că atenția îți modelează memoria este un principiu de bază în tradițiile vechi, confirmat acum și de neuroștiință. De exemplu, în tradițiile orientale există o regulă simplă: „unde este atenția, acolo este și energia”. Practicanții sunt antrenați să își observe respirația și să reducă „zgomotul mental”, tocmai pentru că distragerea constantă era văzută ca o slăbiciune a minții.

Instrucțiunile pentru antrenarea atenției apar în unele dintre cele mai vechi texte budiste. În Ānāpānassati Sutta (unul dintre cele mai vechi texte budiste, atribuit tradiției budiste timpurii) și Satipaṭṭhāna Sutta, tehnica este descrisă destul de simplu. Practicantul se așază, își ține corpul drept și își concentrează atenția asupra respirației, observând conștient fiecare inspirație și expirație, potrivit materialelor puse la dispoziție de proiectul independent SuttaCentral, o inițiativă non-profit coordonată de călugărul Bhante Sujato din Australia, care traduce manuscrise străvechi din pali, chineză sau tibetană.

Textele descriu această practică drept un exercițiu de cultivare a atenției, al observării corpului, senzațiilor, minții și proceselor mentale. În Satipaṭṭhāna Sutta apare chiar și o formulare remarcabilă: cine dezvoltă această practică „în acest fel” timp de șapte zile poate ajunge la transformări profunde ale minții. Desigur, limbajul este unul spiritual, nu psihologic, însă ideea de bază rămâne recognoscibilă: atenția susținută schimbă felul în care funcționează mintea.

Ce arată știința despre ceasul tău intern

Faptul că această tehnică funcționează a fost demonstrat recent și în laborator. Într-un studiu publicat în jurnalul Consciousness and Cognition, o echipă de cercetători a vrut să vadă dacă meditația ne poate salva de povara alarmelor nesfârșite de pe telefon, relevă un material publicat de curând în Psy Post.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În psihologie, capacitatea de a-ți aminti să faci ceva la o oră exactă se numește memorie prospectivă bazată pe timp. Este un efort mental epuizant. Spre deosebire de momentul în care îți sună alarma (un stimul extern), aici trebuie să te bazezi exclusiv pe ceasul tău intern, în timp ce jonglezi cu alte activități zilnice.

Pentru a testa acest lucru, cercetătorii au împărțit 95 de studenți în două grupuri. Primul grup a practicat meditația zilnic, timp de o săptămână, concentrându-se exclusiv pe respirație. Dacă mintea le fugea, erau instruiți să o aducă blând înapoi în prezent. Celălalt grup și-a petrecut timpul citind.

Rezultate vizibile când ești deconectat de la ecrane

La finalul săptămânii, toți au fost supuși unui test pe calculator care le-a solicitat la maximum atenția. În timp ce rezolvau o sarcină vizuală rapidă, trebuiau să își amintească să apese o tastă exact la interval de un minut.

Când participanții au avut voie să se uite la ceas de câte ori au vrut, ambele grupuri s-au descurcat la fel de bine (cu o rată de succes de 75%). Însă lucrurile s-au schimbat dramatic atunci când li s-a permis să vadă cât timp a trecut o singură dată pe minut.

Aici s-a văzut efectul meditației. Fără acces constant la ecran, grupul care a meditat a reușit să apese tasta la momentul potrivit în 52% din încercări, în timp ce grupul de control abia a atins 28%.


Milioane de oameni cer sfaturi medicale inteligenței artificiale. Cum poate fi de folos ChatGPT

Autorii studiului, Mingyuan Wang și Yunfei Guo, citați de Psy Post, susțin că, fără un ceas la îndemână, concentrarea pe momentul prezent i-a ajutat să evalueze câte secunde s-au scurs.

Mai mult, cercetătorii au observat că exercițiile de mindfulness nu le-a consumat energia pentru sarcina principală, ci, dimpotrivă, le-a extins resursele mentale disponibile.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Așadar, data viitoare când simți că îți scapă lucrurile de sub control și uiți detalii esențiale, soluția s-ar putea să nu fie o nouă aplicație de productivitate. Poate că tot ce trebuie să faci este să te oprești, să îți asculți respirația și să îți aduci mintea înapoi în prezent.

Nu doar că nu uiți, dar îți eliberezi mintea

Dacă te întrebi cum de un simplu exercițiu de respirație poate avea un impact atât de mare, răspunsul vine din zeci de alte cercetări clinice. Potrivit unei ample revizuiri a studiilor din psihologie, s-a demonstrat deja că mindfulness-ul antrenează memoria de lucru, atenția susținută și scade rata erorilor cognitive.

Atunci când îți obișnuiești mintea să nu mai fugă după o mie de gânduri în același timp (acel zgomot mental epuizant), eliberezi, practic, „spațiu”. Astfel, creierul tău capătă resursele necesare nu doar să își amintească când trebuie să faci un anumit lucru, ci și cum să o facă fără stres.

Așadar, data viitoare când simți că îți scapă lucrurile de sub control și uiți detalii esențiale, soluția s-ar putea să nu fie o nouă aplicație de productivitate sau o altă agendă. Poate că tot ce trebuie să faci este să te oprești, să îți asculți respirația și să îți aduci mintea înapoi în prezent.

Cum să meditezi: Instrucțiunile originale, vechi de mii de ani

Dacă tot vorbim despre meditație ca formă de antrenament al memoriei și atenției, cum se face, mai exact, corect?

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Dincolo de zecile de aplicații și metode promovate astăzi, instrucțiunile originale din Satipaṭṭhānasutta (unul dintre cele mai vechi texte budiste privind meditația, tradus de arhiva independentă SuttaCentral) sunt extrem de simple. Aici, atenția pe respirație este prezentată ca baza întregii practici.

Iată cum arată tehnica de bază, redată clar din textele vechi:

1. Așază-te într-un loc liniștit

Găsește un loc în care să nu fii întrerupt. Stai cu spatele drept și adu-ți atenția exclusiv în momentul prezent.

2. Nu controla, doar observă

Regula de aur este să nu privești respirația ca pe un obiect de concentrare forțată, ci pur și simplu să fii conștient de ea. Nu încerca să respiri într-un anume fel. Dacă inspiră adânc, fii conștient că inspiri astfel. Dacă respiri scurt și superficial, fii conștient de asta.


Paradoxul despărțirii de sărbători: de ce idealizăm relația tocmai când ne simțim mai singuri și cum ne putem proteja

3. Ancorează-ți corpul

Pe măsură ce mintea ți se liniștește, respirația ta va deveni tot mai subtilă. Următorul pas este să fii conștient/ă de corpul tău ca un întreg pe durata fiecărei respirații, lăsând tensiunea fizică să dispară.

4. Renunță la analiză și etichetare

În meditație, nu ai nimic de rezolvat. Nu trebuie să judeci nici senzațiile fizice, nici gândurile. Așa cum observi aerul, învață să observi dacă în mintea ta este agitație, dorință sau plictiseală, și apoi lasă-le să treacă. „Liniștirea proceselor mentale” apare fix atunci când încetezi să te mai agăți de fiecare gând.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit aceluiași text străvechi, nu ai nevoie de zeci de ani pe care să-i petreci pe vreun munte ca să vezi rezultate. Efectele clare de eliberare a minții (și deci, de recăpătare a clarității mentale) apar chiar și după 7 zile de practică zilnică riguroasă. Ceea ce este exact perioada de timp după care cercetătorii chinezi de astăzi au observat îmbunătățiri pe testele de laborator.

Nu te costă nimic, nu ai nevoie de un echipament special și, cel mai probabil, este cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru a-ți îmbunătăți memoria astăzi.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore

Publicat

pe

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore

Ja Rule, The
Martinez Brothers, Eve, Clean Bandit și Haddaway, printre noii headlineri
anunțați

Pe 16 aprilie, NIBIRU a dus
comunicarea de entertainment într-o zonă nouă, printr-un live-maraton de 5 ore,
realizat în parteneriat cu eMAG, în care au fost anunțate 90 de nume noi din
lineup, alături de festivaluri și concepte care completează calendarul verii
2026 și
marchează cea mai amplă extindere de lineup de până acum.

Moderat de Selly, inițiatorul
proiectului NIBIRU și unul dintre cei mai influenți creatori de conținut din
România, evenimentul a depășit logica unui simplu anunț și a fost construit ca
un show în sine. Publicul a intrat activ în desfășurare: a intervenit în
direct, a ghicit artiștii, a comentat, a reacționat și a primit premii pe loc,
într-un ritm care a transformat fiecare dezvăluire într-un moment colectiv.

Interesul s-a extins dincolo de live, iar în paralel cu transmisiunea, platforma NIBIRU a înregistrat
un flux constant de utilizatori care au urmărit actualizările și au verificat
lineup-ul în timp real, rămânând conectați la conținutul publicat pe parcursul
evenimentului.

În total, au fost oferite peste
100.000 de premii, cu o valoare cumulată de peste 600.000 de euro, poziționând acest
live printre cele mai ample activări digitale realizate în România, atât prin
volum, cât și prin nivelul de participare generat.

„Nu am
vrut să facem doar un anunț, ci un moment care să arate ce este, de fapt,
NIBIRU. Ce s-a întâmplat pe 16 aprilie nu a fost doar un live, ci începutul
unui fenomen care pornește online, crește prin comunitate și se trăiește pe
toată durata verii.

NIBIRU
este o destinație de distracție construită pentru oameni și împreună cu ei.
Suntem în mijlocul publicului în fiecare zi, ne uităm la reacții, ascultăm și
adaptăm constant tot ceea ce facem”, a declarat Andrei Șelaru (Selly), fondator
NIBIRU.

Noi artiști de top, într-un lineup care se extinde
constant

Anunțul a adus un val consistent
de artiști noi din zone muzicale diferite, conturând mai clar direcția NIBIRU:
un spațiu în care stilurile coexistă și se completează, fără granițe rigide
între publicuri.

Printre numele internaționale
confirmate se regăsesc Ja Rule, Keri Hilson, Eve, Clean Bandit și Haddaway,
artiști care definesc perioade diferite din cultura pop și aduc în același loc
generații cu referințe diferite.

În același timp, scena locală
rămâne prezentă prin artiști relevanți pentru publicul actual: Irina Rimes, The
Motans, Killa Fonic sau Subcarpați, într-o combinație care păstrează conexiunea
cu piața locală și adaugă consistență lineup-ului.

Zona de electronic și club
culture este reprezentată de artiști precum Marco Carola și The Martinez
Brothers, completând dimensiunea internațională și aducând o energie specifică
marilor scene de festival din Europa.

Noi festivaluri și concepte care extind vara NIBIRU

Pe lângă festivalurile deja
anunțate, calendarul NIBIRU se extinde cu formate noi, fiecare construit în
jurul unei experiențe distincte și a unui tip clar de public.

RETROGRADE aduce
în prim-plan cultura anilor 2000 și capitalizează nostalgia unei generații care
își regăsește referințele muzicale într-un context actual. HOT BOYZ SUMMER
dezvoltă zona urbană locală și conectează direct artiștii relevanți pentru
publicul tânăr.

ASTRAL NIGHT
propune o experiență de clubbing centrată pe muzică electronică, într-un format
apropiat de scena internațională, în timp ce ROCK DAYS introduce o
direcție diferită, cu un festival dedicat rock-ului și un acces construit
pentru public larg, cu bilete de la 49 de lei pe zi.

STARDUST
readuce energia disco și vibe-ul anilor ’90–2000, într-un format orientat către
entertainment și recunoaștere imediată, iar GREEK SPIRIT
& BALKAN FIRE
,
alături de BEACH, PLEASE! PARTY, completează
zona de evenimente tematice cu identitate puternică.

În paralel, scenele recurente – NEBULA
X, NIBIRU CENTER STAGE și NIBIRU BEER GARDEN – asigură continuitatea
experienței, cu artiști și show-uri live zilnic, construind un ritm constant pe
toată durata sezonului. Odată cu aceste anunțuri, au fost deschise și vânzările de
bilete pentru toate evenimentele din calendarul NIBIRU 2026, disponibile pe
platforma oficială, www.nibiru.net., cu prețuri care
pornesc de la 49 de lei.

Un nou model de business în entertainment: 2 milioane de
turiști așteptați

Sezonul 2026 include 46 de zile
de evenimente și peste 200 de artiști, într-un format care funcționează ca un
ecosistem activ pe întreaga durată a verii. Distribuția experiențelor în timp
permite revenirea publicului și extinde durata de ședere pe litoral, în timp ce
diversitatea festivalurilor atrage segmente diferite de public.

Estimările indică un trafic de
aproximativ 2 milioane de persoane, susținut de amploarea evenimentelor și de
interesul crescut pentru acest tip de experiență, ceea ce consolidează
poziționarea zonei Costinești – Tuzla în circuitul european de entertainment.

Accesibilitate: experiențe pentru public larg, de la 49
de lei

Modelul NIBIRU se bazează pe accesibilitate
și diversitate. O parte importantă din experiență va putea fi trăită gratuit în
zona de promenadă, unde publicul va avea acces la concerte și activări,
inclusiv pe scena principală.

Pentru evenimentele cu acces pe
bază de bilet, prețurile pornesc de la 49 de lei, iar formatele sunt gândite
astfel încât să acopere o gamă largă de preferințe și bugete.

Această combinație susține
prezența unui public variat și creează un echilibru între accesibilitate și
complexitatea experienței oferite.

Un live care a
devenit experiență și un nou fenomen de engagement digital

Live-ul din 16 aprilie a fost construit ca un format participativ, în
care publicul nu doar a urmărit anunțurile, ci a făcut parte din desfășurare.
Pe parcursul celor 5 ore, utilizatorii au intrat în direct, au interacționat cu
gazdele, au anticipat artiștii și au fost implicați constant în dinamica
show-ului, fiecare moment generând reacție și participare în timp real.

Rezultatul a fost un format care a depășit zona de comunicare și a
funcționat ca entertainment în sine, construit pe ritm, interacțiune și energie
colectivă, confirmând o direcție începută anterior: dezvoltarea unui fenomen
care pornește online și se extinde în experiența reală.

Strategia se bazează pe interactivitate și implicarea directă a
comunității în fiecare etapă. Dacă până recent publicul consuma conținut,
astăzi contribuie activ la desfășurarea și amplificarea lui.

Această direcție continuă inițiativa virală asociată cu „cosmonauții”,
lansată de Selly, care a generat distribuție organică la scară largă și a
poziționat NIBIRU ca un proiect recognoscibil încă dinaintea lansării noilor
concepte de festivaluri. Prin integrarea conținutului, comunității și
experienței live, NIBIRU conturează un model în care vizibilitatea se
construiește împreună cu publicul, iar engagementul devine parte din produs.

„Energia
din live a arătat exact asta: oameni conectați, implicați, care nu doar
privesc, ci participă. Asta înseamnă NIBIRU.

Vara
2026 este o poveste care se construiește zi de zi. Fiecare festival, fiecare
noapte, fiecare experiență adaugă un capitol nou. NIBIRU, Planeta Roz, devine
locul în care toate aceste lucruri se întâlnesc și ridică standardul pentru
entertainment pe litoral. Acesta este doar începutul”, a completat Selly.

Lineup complet artiști NIBIRU 2026

GALAXIA: Ozuna, Nicky
Jam, HUGEL, INNA, Clean Bandit, Anuel AA (pending), DJ Asto, DJ Faby

RETROGRADE: Timbaland, Fat Joe, Busta Rhymes, Ja Rule, Keri Hilson, Eve, Byron

HOT BOYZ SUMMER: Alex Velea, Petre Ștefan, Madatoricelli

ASTRAL NIGHT: Dirty Nano, DJ Deny, Ozlmek, Pado & Belu

ROCK DAYS: Jurjak, Phoenix, Direcția 5, Iris, Subcarpați, Robin and The Backstabbers,
The Mono Jacks, Vama, Vița de Vie, HVNDS, Zdob și Zdub, Bosquito, Killa Fonic,
Irina Rimes, The Motans, Lupii lui Calancea, Byron

STARDUST: Nana, Haddaway,
The Mad Stuntman, Corona, ATC, Garcia, Eric Martin (Technotronic)

GREEK SPIRIT & BALKAN FIRE: Ionuț Galani, Elli Kokkinou, Gipsy Kings, Iwanna Strigga

BEACH, PLEASE! PARTY: Vescan, Noua Unspe, Killa Fonic, Rava, Erika Isac, Albert NBN, Bobby
Shmurda, DJ Tay James, DJ Spade, Iorga

NEBULA X: Mahony, Marco
Carola, The Martinez Brothers

NIBIRU CENTER STAGE: Adi Istrate, Alex Velea, Alina Eremia, Antonia, Andrei Bănuță, Carla’s
Dreams, Delia, Emaa, Florian Rus, Holy Molly, INNA, Irina Rimes, Mario,
Minelli, Puya, Rareș, Smiley, The Motans, Theo Rose, Lazy Ed, Liviu Teodorescu,
Andrei Ursu, Iraida, AMI, Alessandra, Misha Miller, Lidia Buble

NIBIRU BEER GARDEN: Pepe, Adrian Minune, Alex Botea, Babasha, Andrei Bănuță, BDLP, Bere
Gratis, Costel Biju, Cristina Pucean, Denis Rămniceanu, Iuly Neamțu, Jador,
Jean de la Craiova, Luis Gabriel, Tzancă Uraganu, Vunk, Vali Vijelie, Emeric
Imre, Georgiana Lobonț, Holograf, Johny Romano, Jackson One, Om la Lună, Pindu,
Kavalla, Speak Floyd, Ioana Pia

Despre
NIBIRU

NIBIRU este
un proiect de entertainment dezvoltat pe litoralul românesc, în zona Costinești
– Tuzla, conceput ca un ecosistem integrat care reunește festivaluri, concerte
și experiențe tematice într-un calendar extins de vară. Sezonul 2026 include 46
de zile de evenimente și peste 200 de artiști români și internaționali,
distribuiți pe multiple scene și formate.

Prin
combinația dintre lineup global, diversitate de concepte și implicare directă a
publicului, proiectul atrage interes internațional și se poziționează într-un
circuit mai larg al destinațiilor de entertainment de vară. Accesul pornește de
la 49 de lei, iar o parte din experiență rămâne deschisă publicului larg,
susținând creșterea fluxurilor turistice și extinderea notorietății.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei” Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”
Actualitateacum 6 ore

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”

Duminică, 19 aprilie, Bulgaria organizează noi alegeri parlamentare, a opta rundă electorală din ultimii 5 ani. Jurnalistul bulgar Vladimir Mitev...

Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi
Actualitateacum 12 ore

Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi

Doar șapte zile de meditație îți pot crește semnificativ șansele de a-ți aminti să faci un lucru la momentul potrivit,...

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore
Actualitateacum 18 ore

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore

Ja Rule, The Martinez Brothers, Eve, Clean Bandit și Haddaway, printre noii headlineri anunțați Pe 16 aprilie, NIBIRU a dus...

Traduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat Traduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat
Actualitateacum o zi

Traduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat

Căutați o soluție rapidă pentru a traduce un document din engleză în română? Fie că pregătiți un dosar de studii,...

Cele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu Cele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu
Actualitateacum o zi

Cele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu

Rândul lui Adrian Mutu (47 de ani) pe banca tehnică a echipei naționale de fotbal a României pare să nu...

Donald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni” Donald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni”
Actualitateacum o zi

Donald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni”

Preşedintele SUA Donald Trump a minimalizat durata războiului în curs cu Iranul, la un eveniment de campanie desfăşurat joi, comparând...

Iluzia iubirii la un „swipe” distanță. Cum a crescut apariția aplicațiilor de dating rata divorțurilor Iluzia iubirii la un „swipe” distanță. Cum a crescut apariția aplicațiilor de dating rata divorțurilor
Actualitateacum 2 zile

Iluzia iubirii la un „swipe” distanță. Cum a crescut apariția aplicațiilor de dating rata divorțurilor

Folosirea aplicațiilor de dating a devenit, în Statele Unite, ceva obișnuit. Aproximativ 30% dintre adulții americani au apelat cel puțin...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro