Connect with us

Breaking

Confiscarea extinsa discutata de Guvern

Publicat

pe

Confiscarea extinsa discutata de Guvern

 

Cabinetul Tudose discută, în ședința de vineri, proiectul de lege care transpune în legislația românească directiva europeană privind confiscarea extinsă. Directiva ar fi trebuit transpusă până în octombrie 2016. Printre altele, proiectul de lege presupune modificarea Codului penal și Codului de procedură penală și, dacă va fi aprobat de Parlament, va permite să fie confiscate și alte bunuri despre care instanța are convingerea că provin din activități infracționale.

170804_GUVERN_SEDINTA_02_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Proiectul de lege discutat de Guvern modifică patru legi: Codul penal, Codul de procedură penală, Legea privind organizarea judiciară și Legea privind executarea pedepselor.

Confiscarea extinsă presupune ca instanță să poată decide confiscarea altor bunuri decât cele folosite pentru săvârșirea faptei sau cele dobândite în urma infracțiunii (prevăzute de art. 112 din Codul penal). Condiții pentru confiscarea extinsă: pedeapsa prevăzută de lege să fie de minimum 4 ani închisoare, iar instanța să-și formeze convingerea că bunurile respective provin din activități infracționale.

„Convingerea instanței se poate baza inclusiv pe disproporția dintre veniturile licite și averea persoanei”, se arată în proiectul de lege.

„Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanței. Confiscarea extinsă poate fi dispusă și asupra bunurilor transferate către terți, dacă aceștia știau sau ar fi trebuit să știe că scopul transferului a fost evitarea confiscării”, se scrie în proiect.

De confiscarea extinsă ar urma să se ocupe tot Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

După ce va fi aprobat de Guvern, proiectul pleacă spre Parlament. Dezbaterile în cele două Camere ar putea dura luni bune, mai ales dacă majoritatea parlamentară formată din PSD și ALDE nu susțin proiectul.

Din cauza netranspunerii în termen (până în octombrie 2016) a directivei europene privind confiscarea extinsă, UE a declanșat împotriva României procedură de infrigement.

Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului, privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 27 din 29 aprilie 2014.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Cum pot fi penalizați locatarii de la bloc, acum, în 2025. Plata obligatorie pe care NU trebuie să o ignore

Publicat

pe

Cum pot fi penalizați locatarii de la bloc, acum, în 2025. Plata obligatorie pe care NU trebuie să o ignore

Există situații în care locatarii de la bloc pot ajunge penalizați, acum, în 2025. Chiar dacă nu participă la Adunarea Generală a blocului, locatarii trebuie să respecte obligațiile rezultate din hotărârile luate de comitet. Altfel, există probabilitatea să fie generate anumite penalități de întârziere.

Lipsa de la Adunarea Generală a Asociației de Proprietari nu exonerează proprietarul de îndeplinirea obligațiilor stabilite prin hotărârile adoptate. Indiferent de participare, fiecare proprietar este obligat să contribuie la constituirea fondurilor comune și la achitarea lucrărilor aprobate. Nerespectarea acestor obligații atrage aplicarea penalităților prevăzute de lege. Plata nu poate fi refuzată sub nicio formă.

Adunarea Generală a Asociației de Proprietari stabilește bugetul

Așa cum arată legea în vigoare, costurile pentru întreținerea părților comune ale blocului se vor recupera proporțional de la fiecare proprietar în parte. În condițiile în care această plată nu este efectuată, atunci pot fi acumulate restanțe, ceea ce ar conduce la penalități.

„Neparticiparea la adunarea generală nu îl scutește pe proprietar, membru sau nu, de obligațiile izvorâte din hotărârile luate la nivelul adunării generale. Dacă nu participă nu înseamnă că proprietarul nu are obligația de a participa cu bani la lucrările hotărâte, la constituirea fondurilor și/sau la plata salariilor votate în adunarea generală.

Hotărârile adunărilor generale sunt obligatorii și în raport cu proprietarii care nu au participat. Neplata unor sume regăsite în lista de plată duce la aplicarea de penalități de întârziere. Doar instanța de judecată poate anula sau suspenda o adunare generală”, precizează specialiștii, conform BZI.

Cum pot fi penalizați locatarii de la bloc

De reținut faptul că repartizarea cheltuielilor care nu corespund consumului real pot fi contestate de către proprietari, mai ales dacă există situații când asociațiile de proprietari adoptă hotărâri ilegale. Însă, pentru această contestare este nevoie de o expertiză contabilă extrajudiciară.

Totodată, proprietarii trebuie să contribuie și la fondul de reparații, care este stabilit de către Asociația de Proprietari, în fiecare an. Asociația poate să ceară bani pentru reparații la plafon, subsol, lift, lucrări de termoizolare sau zugrăvirea casei scării. Pe listă se adaugă și alte avarii sau probleme care pot apărea în decursul anului.

În acest sens, proprietarii trebuie să achite fondul de rulment și fondul de reparații, fiind vorba despre o plată obligatorie. De asemenea, nu trebuie să ignore celelalte contribuții lunare aferente spațiului comun. De reținut faptul că există situații în care proprietarii riscă să își piardă locuințele, dacă nu plătesc întreținerea și strâng multe penalități. Legea arată că, după o perioadă de grație de 90 de zile, penalitățile pot apărea, iar neachitarea lor poate să atragă măsuri severe (executare silită, popriri).

Autorul recomandă:

Ai deschis din greșeală un plic sosit pe numele vecinului tău? Ce riști conform Codului Penal

Stai la bloc? Greșeala care te poate lăsa fără apă și căldură. Când poate interveni asociația de proprietari

Un internaut care stă cu chirie de 16 ani l-a întrebat pe un avocat dacă are „DREPT” la casă. Răspunsul avocatului a strâns reacții

Sursă foto: Shutterstock – rol ilustrativ

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Ai deschis din greșeală un plic sosit pe numele vecinului tău? Ce riști conform Codului Penal

Publicat

pe

Ai deschis din greșeală un plic sosit pe numele vecinului tău? Ce riști conform Codului Penal

S-a întâmplat vreodată să deschizi, din greșeală sau curiozitate, un plic sosit pe numele vecinului tău? Află că acest gest este ilegal, potrivit Codului Penal, acesta constituind o infracțiune de violare a secretului corespondenței.

Persoanele care deschid plicurile sosite pe numele vecinilor trebuie să cunoască faptul că acest gest este considerat total ilegal, constituind infracțiunea de violare a secretului corespondenței. Totuși, nu toată lumea știe că există și pedepse stipulate prin Codul Penal care pot fi aplicate, în condițiile în care scrisorile respective, care au alt destinatar, sunt deschise. Acestea diferă în funcție de gravitatea situației.

Ce se întâmplă dacă deschizi un plic sosit pe numele vecinului?

Deși angajații Poștei Române lucrează la foc automat, având, printre altele, obligația de a sorta și livra scrisorile și coletele la adresa corectă, pot exista situații în care se produc mici confuzii și erori. De exemplu, o scrisoare care ar trebui să ajungă la destinatarul de drept poate să se rătăcească în altă cutie poștală sau la o altă adresă.

Astfel de erori, însă, pot genera, la rândul lor, alte probleme. În condițiile în care plicul rătăcit este deschis accidental, dar situația este sesizată îndată, atunci există o probabilitate mare să nu se impună sancțiuni. Totuși, în condițiile în care un plic este deschis din curiozitate, cu intenție, atunci trebuie să știți că există sancțiuni în acest sens, care sunt stipulate în Codul Penal.

„Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reținerea, fără drept, a unei corespondențe adresate altuia, precum și divulgarea fără drept a conținutului unei asemenea corespondențe” constituie infracțiune, conform Codului Penal.

Dacă un plic adresat vecinului a fost deschis de o altă persoană, ar fi indicat ca pe acesta să se noteze fie „livrat la adresa greșită”, fie „returnare la expeditor”, apoi să îl trimită prin Poșta Română. Codul Penal arată că persoanele pot fi sancționate cu amendă penală, dar și cu închisoarea de la 3 luni până la 1 an.

Ce se întâmplă în cazul plicurilor trimise de ANAF

Totodată, plicurile care vin de la Poliție sau ANAF nu trebuie niciodată ignorate. În cazul plicurilor trimise de ANAF, chiar dacă persoana vizată nu le ridică, instituția poate considera că a fost informată și poate demara procedurile legale de executare, arată BZI.

Autorul recomandă:

Un internaut care stă cu chirie de 16 ani l-a întrebat pe un avocat dacă are „DREPT” la casă. Răspunsul avocatului a strâns reacții

TOP 10 – Aparatele din apartament care consumă cel mai mult curent. Cât plătești lunar pentru fiecare electrocasnic

Stai la bloc? Greșeala care te poate lăsa fără apă și căldură. Când poate interveni asociația de proprietari

Dispozitivul pe care trebuie să-l aibă orice apartament nou. În caz contrar, dezvoltatorii imobiliari riscă o AMENDĂ de până la 50.000 de lei

MOTIVUL pentru care unele scrisori nu ajung niciodată la destinaţie, într-o comună din România. Primar: „Din păcate, noi nu avem ce să facem”

Ai o cameră de supraveghere montată deasupra ușii apartamentului? Ce arată legea

Sursă foto: Shutterstock – rol ilustrativ

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Ce înseamnă noul ciclon și ce temperaturi aduce. România va fi traversată de frig, vânt puternic, ploi abundente și ninsori la munte

Publicat

pe

Ce înseamnă noul ciclon și ce temperaturi aduce. România va fi traversată de frig, vânt puternic, ploi abundente și ninsori la munte

Noul ciclon format în Marea Adriatică a ajuns și în România, încă din weekendul trecut. Țara noastră va fi traversată de frig, vânt puternic, ploi abundente și ninsori la munte. De altfel, sunt anunțate temperaturi scăzute în termometre, iar vremea se va menține rece în următoarea perioadă.

Veștile venite din partea specialiștilor în meteorologie nu sunt tocmai cele mai favorabile. Încă din weekendul trecut, un alt ciclon a ajuns deasupra României, iar meteorologii au emis, deja, o informare valabilă în perioada 5 octombrie, ora 21:00 – 9 octombrie, ora 10:00.

„Din noaptea de duminică spre luni (5/6 octombrie) aria ploilor se va extinde treptat dinspre sud-vest, în întreaga țară. Cantitățile de apă vor fi însemnate și se vor acumula 25…50 l/mp, iar în Muntenia, Dobrogea și Moldova, 70…100 l/mp, în special de luni seară (6 octombrie) și până miercuri dimineața (8 octombrie).

În Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, temporar vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare, iar marți (7 octombrie) va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă.

Temporar, vântul va avea intensificări în sud, în est, la munte și pe arii restrânse în rest, cu viteze, în general, de 45…55 km/h, iar în cea mai mare parte a Munteniei, în Dobrogea, în centrul și sudul Moldovei, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură, de peste 60…70 km/h.

Vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării, în general cu temperaturi maxime cuprinse între 12 și 18 grade și minime între 3 și 12 grade”, transmite ANM.

Noul ciclon format în Marea Adriatică a ajuns deasupra României

Fenomenele vizate sunt următoarele: ploi importante cantitativ, ninsori temporar viscolite la altitudini de peste 1700 m, intensificări ale vântului, vreme rece. Informarea meteorologică mai arată că vremea se va menține rece în cea mai mare parte a țării, iar temperaturile maxime se vor situa între 12 și 18 grade Celsius. De altfel, cele minime vor fi între 3 și 12 grade Celsius.

Noul ciclon format în Marea Adriatică aduce valori termice scăzute, cel puțin până la jumătatea acestei săptămâni.

„Vom avea și temperaturi în continuare sub normalul perioadei până la jumătatea săptămânii viitoare, maxime în general între 12 și 19 grade și minime între 3 și 12 grade în marea lor majoritate. Deci iată din nou, un episod cu precipitații mai intense și cu vânt, mai ales în partea de sud-est a țării”, a precizat Mihai Timu, meteorolog de serviciu ANM, potrivit Stirileprotv.ro.

În zilele de marți și miercuri, 7 și 8 octombrie 2025, sunt așteptate ploi puternice, îndeosebi în partea de sud a României. Ploi abundente vor fi și în București, conform hărții ANM. Cantitățile de apa pot depăși local 90 de litri pe metru pătrat, iar rafalele de vânt vor ajunge la 60-70 km /h.

Prognoza specială pentru zona Municipiului București

Intervalul 06.10.2025, ora 10:00 – 07.10.2025, ora 10:00. Vremea va fi în general închisă și se va răci. Temporar va ploua, moderat cantitativ în timpul nopții (10…15 l/mp). Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă, mai scăzută decât în intervalul anterior, va fi de 15…17 grade, iar cea minimă de 8…10 grade.

Intervalul 07.10.2025, ora 10:00 – 08.10.2025, ora 10:00. Vremea va fi închisă și deosebit de rece. Va ploua, mai important cantitativ seara și noaptea. Temporar, vântul va avea intensificări și va amplifica senzația de frig. Temperatura maximă, mai scăzută decât în ziua precedentă, va fi de 12…14 grade, iar cea minimă de 8…10 grade.

Intervalul 08.10.2025, ora 10:00 – 09.10.2025, ora 10:00. Vremea va fi închisă și rece. Temporar va mai ploua, în special pe parcursul zilei, când și vântul va avea unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 8…10 grade.

Recomandările ISU

Inspectoratul pentru Situații de Urgență, dar și administrațiile locale sunt pregătite pentru situații grave. Vă reamintim că, recent, mai multe artere din București au fost inundate, iar peste 200 de arbori au fost smulși de vântul puternic. Vezi aici detalii.

„Le recomandăm cetățenilor să evite deplasările și activitățile care nu sunt necesare la exterior, de asemenea le recomandăm să evite zonele cu copaci, stâlpi și panouri publicitare, care pot fi desprinse sub influenta vântului, le recomandăm să închidă ferestrele. De asemenea, dacă sunt precipitații le recomandăm să curețe rigolele care să permită scurgerea corectă a apei”, a transmis Ștefan Eduard, sublocotenent ISU.

Autorul recomandă:

Europa, lovită de FURTUNI. Zboruri anulate, pene de curent și copaci căzuți din cauza ciclonului mediteranean

Stațiunea vizitată de foarte mulți români care a fost distrusă de inundații. Două persoane au murit

Sursă foto: colaj Shutterstock

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

România, între tăcere și oportunitate ratată – analiza unui moment diplomatic controversat. Claudiu Târziu: ”O nouă dovadă de incompetență diplomatică!” România, între tăcere și oportunitate ratată – analiza unui moment diplomatic controversat. Claudiu Târziu: ”O nouă dovadă de incompetență diplomatică!”
Politicaacum 2 zile

România, între tăcere și oportunitate ratată – analiza unui moment diplomatic controversat. Claudiu Târziu: ”O nouă dovadă de incompetență diplomatică!”

Declarațiile recente ale președintelui Acțiunea Conservatoare, Claudiu Târziu, au reaprins dezbaterea despre direcția și independența politicii externe românești. Totul a...

România, un pilon de stabilitate la granițele Europei. După intrarea în Schengen, eforturile MAI consolidează securitatea Uniunii România, un pilon de stabilitate la granițele Europei. După intrarea în Schengen, eforturile MAI consolidează securitatea Uniunii
Politicaacum 2 zile

România, un pilon de stabilitate la granițele Europei. După intrarea în Schengen, eforturile MAI consolidează securitatea Uniunii

Intrarea României în spațiul Schengen a deschis nu doar granițele aeriene și maritime, ci și o nouă etapă de maturitate...

Cum ajută Hidrogeofor localitățile din jurul Capitalei să aibă apă curată și constantă Cum ajută Hidrogeofor localitățile din jurul Capitalei să aibă apă curată și constantă
Actualitateacum 2 zile

Cum ajută Hidrogeofor localitățile din jurul Capitalei să aibă apă curată și constantă

Apa curată devine o prioritate în Ilfov De la Cernica la Snagov, de la Pantelimon la Bragadiru, tot mai mulți...

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial” Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”
Politicaacum 3 zile

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Novakid.ro aduce în atenția școlilor un program menit să facă predarea limbii engleze o experiență autentică și interactivă Novakid.ro aduce în atenția școlilor un program menit să facă predarea limbii engleze o experiență autentică și interactivă
Actualitateacum 7 zile

Novakid.ro aduce în atenția școlilor un program menit să facă predarea limbii engleze o experiență autentică și interactivă

Limba engleză a devenit mai mult decât un instrument de comunicare, iar deprinderea ei de la vârste fragede facilitează accesul...

Cum să alegi fungicidele potrivite pentru grădina ta: 5 sfaturi de la specialiști Cum să alegi fungicidele potrivite pentru grădina ta: 5 sfaturi de la specialiști
Actualitateacum 2 săptămâni

Cum să alegi fungicidele potrivite pentru grădina ta: 5 sfaturi de la specialiști

Grădina ta este un mic colț de natură, iar sănătatea plantelor este esențială pentru a te bucura de roadele muncii...

Alexandru Nazare anunță un nou pas pentru Autostrada Sibiu-Pitești: finanțare de 500 milioane de euro de la BEI Alexandru Nazare anunță un nou pas pentru Autostrada Sibiu-Pitești: finanțare de 500 milioane de euro de la BEI
Politicaacum 2 săptămâni

Alexandru Nazare anunță un nou pas pentru Autostrada Sibiu-Pitești: finanțare de 500 milioane de euro de la BEI

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat astăzi un nou contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro