Connect with us

Actualitate

Ce rămâne după vizita președintelui francez la București

Publicat

pe

Ce rămâne după vizita președintelui francez la București

 uBvHoF0Noul președinte al Franței și-a petrecut la București mai puțin de nouă ore din timpul său alocat unui mini-turneu european fulger, început cu scopul de a convinge țări precum Cehia, Slovacia, România și Bulgaria să i se alăture în lupta de a schimba sistemul european al muncitorilor detaşaţi.

 

Vizita lui Macron în România, între „la vie en rose” și dezamăgire

Chiar dacă au stat mai mult de o oră în spatele ușilor închise pentru a discuta chestiunea muncitorilor detaşaţi, Macron și Iohannis au ieșit fără o înţelegere privind modificarea directivei europene – spre dezamăgirea președintelui francez care spera ca România să treacă de partea sa -, dar cu speranța că vor ajunge la una până la sfârșitul anului și încrezători în relația franco-română.

„(…) În acest sens, nu pot să vă spun că sunt pentru sau sunt contra. Sunt foarte multe aspecte unele dintre ele foarte tehnice, care trebuie discutate de către specialişti. Nu cred că v-aţi imaginat că domnul preşedinte Macron şi cu mine stăm să redactăm un draft al acestei Directive”, a afirmat Iohannis în conferința de presă comună.

Deși aici nu s-au pus de acord, cei doi președinți au decis măcar aprofundarea parteneriatului strategic între cele două ţări în domenii precum cel politic, economic şi cultural.Obiectivul lui Macron era să obțină sprijinul României pentru modificarea directivei muncitorilor detașați, Klaus Iohannis a evitat să dea un răspuns clar în acest sens.

La rândul său, Emmanuel Macron a declarat că nu se opune intrării României în Schengen, însă a avertizat că spațiul de liberă circulație nu funcționează bine în prezent și a invitat România să participe la discuții pentru reformarea acestuia.
Prima doamnă a Franței nu și-a petrecut toată ziua în companiei soției președintelui Klaus Iohannis, Carmen. Brigitte Macron a trecut pragul unei rotiseii tradițional franțuzească, aflată în apropierea Pieței Amzei.
Program intens și variat

În timp ce prima doamnă se plimba pe străzile micului Paris, Emmanuel Macron a avut o întâlnire tete-a-tete la Vila Lac 1 cu premierul Mihai Tudose, pe care chiar liderul de la Elysee a cerut-o. Scopil acestei discuții au fost legate de aspecte privind cooperarea în sectoarele economic, energetic, cercetare şi cultural, dar și spațiul Schengen, la care România visează să adere „în viitorul apropiat” de câțiva ani și despre care președintele Franței a spus la București în cursul zilei că funcţionează foarte rău.

„Franţa nu s-a ridicat întotdeauna la nivelul aşteptărilor României şi la nivelul eforturilor pe care le-a depus. Mă gândesc în special la Schengen (…) România a îndeplinit condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen din 2011, dar Europa a amânat, ceea ce a dus la frustrări (…) Vreau să ieşim din această ipocrizie (…). Vrem să putem concret, cât mai repede posibil, să integrăm România în Spaţiul Schengen (…) Dar vreau să fiu sincer: Schengen nu este un cadou, pentru că nu funcţionează bine. (…) Schengen funcţionează foarte rău. Acordul de la Dublin nu mai funcţionează bine. Deci vreau ca Europa, pe termen scurt, să aibă o reformă a politicii sale migratorii, de azil, pentru o bună funcţionare şi să poată integra România încă din timpul acestor discuţii şi ca, în acest Schengen pe baze noi, România să devină un partener cu drepturi depline”, a spus Macron într-un discurs la Ambasada Franţei la Bucureşti.

p

Cele două cupluri prezidenţiale au mers, înainte de recepția oficială în cinstea lor, într-o plimbare de 40 de minute la Muzeul Naţional Satului „Dimitrie Gusti”, aflat în Parcul Herăstrău. Acolo au admirat Casa de la Şanţ, tradiţională din zona Bistriţa Năsăud, unde Brigitte Macron şi Carmen Iohannis au primit vase din ceramică de Horezu, Biserica Maramureşană, Casa de la Jurilovca, unde Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis au primit opinci, au văzut tehnica încondeierii ouălor, iar un taraf din Teleorman le-a cântat muzică tradiţională din zona Câmpiei Române.

Sursa foto : Digi24,Ziarul de Vrancea,

Sinteza acestui material a fost oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național

 

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Luptă strânsă între Elena Lasconi și Călin Georgescu, cu două zile înainte de alegeri. Anunțul făcut de conducerea USR

Publicat

pe

Luptă strânsă între Elena Lasconi și Călin Georgescu, cu două zile înainte de alegeri. Anunțul făcut de conducerea USR

Dominic Fritz, prim-vicepreședintele USR a precizat că încă există un grup semnificativ de români care nu s-au hotărât cu cine vor vota duminică la alegerile prezidențiale.

Luptă strânsă între Elena Lasconi şi Călin Georgescu Foto: Arhivă

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat joi că, din
datele pe care le au la dispoziţie cei de la USR, este, în continuare, o luptă strânsă între
cei doi candidaţi, Elena Lasconi şi Călin Georgescu.

De asemenea, Fritz spune că există doarte mulți români care încă nu au luat o decizie privind votul în turul II la
prezidențiale.

Facem un apel la români să se mobilizeze şi ei pentru acest
vot. Din datele pe care le avem la dispoziţie, este o luptă strânsă între cei
doi. Încă există un grup semnificativ de români care nu s-au hotărât cu cine
vor vota duminică şi tocmai de aceea apelul nostru către toţi susţinătorii
Elenei Lasconi, către toţi susţinătorii unei Românii europene, este să
mobilizeze prietenii, rude, familie, colegi să meargă la vot duminică şi să
aleagă singura cale care va ţine România pe o cale europeană şi prosperă şi
sigură
”, a spus Dominic Fritz, potrivit News.ro. 

 „Suntem mobilizaţi, suntem în legătură şi cu celelalte
partide, după cum ştiţi, care, fiecare la rândul lui, mobilizează propriul
electorat
”, a mai spus reprezentantul USR. 

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Băsescu, după desecretizarea documentelor CSAT: „E extrem de grav. Arată că statul nu funcționează”. Cum explică

Publicat

pe

Băsescu, după desecretizarea documentelor CSAT: „E extrem de grav. Arată că statul nu funcționează”. Cum explică

Fostul președinte Traian Băsescu spune că situația prezentată în documentele declasificate din ședința CSAT este una „extrem” de gravă.

Traian Băsescu susține că singura soluție este votul FOTO Facebook Traian Băsescu

Nu se mai poate face nimic, decât după validarea turului II și implicit a alegerilor. De data asta, și poate este o lecție bună, decizia este în mana poporului. Institutiile au ratat. Românii trebuie să știe că de votul lor depinde menținerea în familia pro-Occidentală”, a spus Traian Băsescu într-o intervenție la Digi 24. 

SRI și Parchetul nu mai au un protocol de colaborare

Fostul șef de stat a mai punctat că „instituțiile statului au avut foarte multe informații”.

„Cred că este foarte târziu. Aceste informații nu au fost strânse ieri, alaltăieri. De ce nu au fost transferate Parchetului de multă vreme”, a mai spus fostul președinte, încercând să și explice motivul.

Potrivit fostului șef de stat, motivul este datorat faptului că cele două instituții nu mai au un protocol de colaborare.  „Nu există niciun protocol de colaborare între SRI și Parchet. A fost în mod eroic anulat. (…) Ceva grav s-a întâmplat în funcționarea cooperării din instituțiile statului”, a explicat fostul președinte. 

Lecția „de o duritate formidabilă”

„Prima sesizare a fost făcută în 2020, iar în 2021 TikTok a concluzionat că este o activitate suspectă. Promovare masivă pentru susținerea POT. Iată că SRI a surprins și cele două săptămâni de susținere a POT. Este extrem de grav și arată că statul nu funcționează. Instituțiile nu se corelează între ele în acțiuni care țin de siguranța națională. Este o lecție de o duritate formidabilă, care arată o depreciere a statului. Suntem la 35 de ani de la Revoluție și constatăm că nu putem avea în siguranță un rând de alegeri”, a concluzionat Traian Băsescu. 

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Ianis Hagi a scăpat de statutul de oaie neagră la Glasgow Rangers

Publicat

pe

Ianis Hagi a scăpat de statutul de oaie neagră la Glasgow Rangers

Internaționalul român, 26 de ani, a fost titular aseară, pentru al doilea meci consecutiv, la Rangers și a reușit cel mai bun meci de la revenirea în prima echipă a scoțienilor. 

Ianis Hagi

Hagi a fost decisiv la primele două goluri ale echipei lui. Și, cel mai important, a început să lege meciurile ce titular, adică exact ceea ce i-a cerut Mircea Lucescu pentru a-l convoca pe mai departe.

Internaționalul român a fost decisiv pentru a doilea meci la rând. În etapa trecută, la 1-0 cu St. Johnstone, a centrat la autogolul adversarilor. Ianis Hagi a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren în victoria lui Rangers cu Kilmarnock și a fost lăudat în Scoția.

„Centrarea excelentă”

Scottish Sun a reacționat la golurile la care a contribuit Ianis. Scoțienii au lăudat centrările românului. „James Tavernier ajunge la minge și transformă în gol o centrare superbă a lui Ianis Hagi”, au scris jurnaliștii scoțieni după golul de 1-0. „Danilo marchează primul său gol, după o altă centrare excelentă a lui Hagi”, a scris Scottish Sun după golul de 2-0.

Despre primul assist a scris și jurnalistul Scott Bradley: „Centrare pur și simplu senzațională a lui Ianis Hagi”.

Ianis Hagi a reușit o centrare perfectă spre Tavernier, iar acesta a trimis balonul în plasă. Golul a fost confirmat după analiza VAR. Danilo Pereira a înscris din centrarea lui Ianis Hagi. Al doilea assist pentru Hagi în această seară”, a scris Rangers pe contul oficial de X, despre golurile la care a contribuit Ianis Hagi.

Glasgow Rangers este însă departe de locul 1, ocupat de Celtic, 40 de puncte. Trupa românului are doar 29 de puncte, fiind pe locul 3.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Luptă strânsă între Elena Lasconi și Călin Georgescu, cu două zile înainte de alegeri. Anunțul făcut de conducerea USR Luptă strânsă între Elena Lasconi și Călin Georgescu, cu două zile înainte de alegeri. Anunțul făcut de conducerea USR
Actualitateacum o oră

Luptă strânsă între Elena Lasconi și Călin Georgescu, cu două zile înainte de alegeri. Anunțul făcut de conducerea USR

Dominic Fritz, prim-vicepreședintele USR a precizat că încă există un grup semnificativ de români care nu s-au hotărât cu cine...

România celor neglijați – vocea fiecărui cetăţean contează! România celor neglijați – vocea fiecărui cetăţean contează!
Politicaacum 3 ore

România celor neglijați – vocea fiecărui cetăţean contează!

În România de astăzi, prea mulți oameni simt că vocea lor nu mai contează. Politicienii par să vorbească o limbă...

Nehotărâţii care pot schimba soarta ţării prin votul lor! Nehotărâţii care pot schimba soarta ţării prin votul lor!
Politicaacum 6 ore

Nehotărâţii care pot schimba soarta ţării prin votul lor!

România se află la o răscruce de drumuri, iar deciziile luate în zilele următoare pot schimba traiectoria țării pentru generațiile...

Băsescu, după desecretizarea documentelor CSAT: „E extrem de grav. Arată că statul nu funcționează”. Cum explică Băsescu, după desecretizarea documentelor CSAT: „E extrem de grav. Arată că statul nu funcționează”. Cum explică
Actualitateacum 6 ore

Băsescu, după desecretizarea documentelor CSAT: „E extrem de grav. Arată că statul nu funcționează”. Cum explică

Fostul președinte Traian Băsescu spune că situația prezentată în documentele declasificate din ședința CSAT este una „extrem” de gravă. Traian...

Ianis Hagi a scăpat de statutul de oaie neagră la Glasgow Rangers Ianis Hagi a scăpat de statutul de oaie neagră la Glasgow Rangers
Actualitateacum 11 ore

Ianis Hagi a scăpat de statutul de oaie neagră la Glasgow Rangers

Internaționalul român, 26 de ani, a fost titular aseară, pentru al doilea meci consecutiv, la Rangers și a reușit cel...

Scandal la un târg de Crăciun din Polonia din cauza unor călugărițe pro-ruse Scandal la un târg de Crăciun din Polonia din cauza unor călugărițe pro-ruse
Actualitateacum 16 ore

Scandal la un târg de Crăciun din Polonia din cauza unor călugărițe pro-ruse

În Polonia, în orașul Szczecin, activiștii au fost revoltați de participarea unor călugărițe pro-ruse din Belarus la târgul de Crăciun....

Robert F. Kennedy anunță oficial nu îl susține pe Călin Georgescu: „Nu îl sprijină în niciun fel. Nu s-a pus problema să vină în Romania Robert F. Kennedy anunță oficial nu îl susține pe Călin Georgescu: „Nu îl sprijină în niciun fel. Nu s-a pus problema să vină în Romania
Actualitateacum 21 de ore

Robert F. Kennedy anunță oficial nu îl susține pe Călin Georgescu: „Nu îl sprijină în niciun fel. Nu s-a pus problema să vină în Romania

Blake Fleetwood, reprezentantul lui Robert F. Kennedy Jr., a anunțat că acesta nu îl susține pe Călin Georgescu și că...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2024 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro