Actualitate
CCR a decis că a doua lege a justiției este parțial neconstituțională

Law Judge Court Clause Right Hammer Justice
Curtea Constituțională a României a hotărât că modificările aduse legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor conţin dispoziţii neconstituţionale şi a cerut redefinirea erorii judiciare şi a relei credinţe, dar şi a gravei neglijenţe.
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că Legea privind modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor conţine dispoziţii neconstituţionale şi cere redefinirea erorii judiciare şi a relei credinţe, dar şi a gravei neglijenţe. Preşedintele CCR Valer Dorneanu a precizat că în ceea ce priveşte prevederile referitoare la atribuţiile preşedintelui României în numirea şefilor parchetelor au fost admise obiecţii care privesc „mai buna definire a împărţirii atribuţiilor între CSM şi preşedintele României”.
Totodată Curtea a stabilit că sunt neconstituţionale modificări referitoare la răspunderea magistraţilor.
„După o şedinţă maratonică, mai exact care a durat cam cât două maratoane, am reuşit să ne pronunţăm cu privire la Legea cu privire la Statutul magistraţilor. Cu privire la această contestaţie, o să primiţi comunicatul de presă detaliat (…). Am admis o serie de critici care vizează critici intrinseci referitoare la mai multe texte din cuprinsul legii (…). Unele dintre aceste critici, care vizau mai ales răspunderea magistratului, au fost admise şi am cerut redefinirea erorii judiciare, a relei-credinţe şi a gravei neglijenţe”, a declarat Dorneanu.
În ceea ce priveşte prevederile referitoare la atribuţiile preşedintelui Klaus Iohannis în numirea şefilor parchetelor, Valer Dorneanu a precizat că au fost admise obiecţii care privesc „mai buna definire a împărţirii atribuţiilor între CSM şi preşedintele României”.
Şeful CCR a mai spus că „majoritatea” deciziilor de admitere au fost luate cu unanimitate de voturi, în timp ce deciziile de respingere a unor obiecţii au avut majoritatea voturilor.
În ceea ce priveşte sesizările asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, decizia a fost amânată de CCR pentru 13 februarie.
Curtea Constituţională arată, într-un comunicat de presă că a respins, ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată, două obiecţii de neconstituţionalitate formulate de instanţa supremă şi de 56 de deputaţi PNL la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. De asemenea, CCR a admis o obiecţie de neconstituţionalitate.
Sursa foto Observator,Starea Presei
Sinteza Redacției platformei media Criteriul Național
Actualitate
Cât a ajuns să câștige un livrator din India în România. „Deci încă o dovadă că se fac bani”

Un clip cu informații despre câștigul unui livrator indian care lucrează în România a devenit viral pe TikTok.
Livrator în România FOTO: Shutterstock
Un livrator indian care lucrează în România a postat pe TikTok imagini cu aplicația sa de pe telefon, în care își face publică valoarea câștigului său lunar din această activitate.
În dreptul sumei de 9431,69 lei scrie „Total net fees”, adică valoarea netă a comisioanelor.
Cei care au comentat postarea spun că ei câștigă mult mai puțin.
”Bravo. Eu Iau 4.000 de lei la fabrică”;
”541 de curse . Cred că a dormit pe stradă”;
”Ideea este că nouă, ca români, ne este rușine să facem ce fac ei și uite ca asa ne înlocuiesc ușor ușor în multe domenii. Deci încă o dovadă că se fac bani și din livrări dar na, ei nu mai țin cont sau frică că vor fi catalogați diferit în societate dar în alte țări mergem ca livratori…”, sunt doar câteva comentarii la postare.
Cei peste 9.000 de lei presupuși a fi câștigați de livratorul indian în țara noastră reprezintă o sumă mult mai mare decât salariul mediu net din statisticile oficiale.
În luna mai anul 2025, acest indicator a avut valoarea de 5.508 de lei, conform datelor Institutului Național de Statistică.
Actualitate
Bărbat reținut pentru trafic de droguri, la intrarea în țară. A încercat să ascundă peste un kilogram de cocaină în mașină

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost prins în flagrant de către polițiștii de frontieră de la Nădlac, la intrarea în țară, în timp ce deținea o cantitate de peste un kilogram de cocaină.
Ascundea droguri în autoturism Foto: Poliția Română
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Oradea au dispus, marți, reținerea unui bărbat care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic
internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc.
Acesta a fost prins luni seara, de polițiștii de frontieră, cu o cantitate de peste un kilogram de cocaină, destinată comercializării, care era ascunsă într-un locaș special amenajat în interiorul autoturismului cu care se
deplasa, potrivit Poliției Române.
Miercuri, 16 iulie, a
fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor
cu propunerea de arestarea preventivă a
inculpatului, pentru o perioadă de 30 de
zile.
Imaginea 1/3:
Droguri ascunse în mașină Foto: Poliția Română
Activitățile
judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de
Combatere a Criminalității Organizate Oradea. Acțiunea a
beneficiat de sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratului
General al Poliției de Frontieră și al unui echipaj canin din cadrul Direcției
Regionale Vamale Timișoara.
Actualitate
Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.
Locuitorii din Râșnov vor fi protejați de urși prin garduri electrice FOTO: Newsbv.ro
Autoritățile din Râșnov au început instalarea unui gard electric în zonele unde pădurea se află în imediata apropiere a locuințelor, pentru a preveni incidentele cauzate de urșii care coboară în căutare de hrană. Primii 800 de metri de gard au fost deja montați, iar proiectul va continua cu alți 5.200 de metri în perioada următoare.
Măsura vine ca urmare a numărului tot mai mare de apeluri la 112 prin care cetățenii anunțau prezența urșilor în apropierea gospodăriilor.
Garduri electrice în spatele caselor, cu sprijinul Ocolului Silvic
„În urma apelurilor tot mai dese la 112, vizând prezența urșilor în zona orașului Râșnov, autoritățile au decis să instaleze garduri electrice în zona din spatele caselor râșnovenilor, care au pădurea în imediata vecinătate. Astfel, primăria Râșnov a instalat până acum primii 800 de metri de gard electric pentru protecția locuitorilor de urșii care coboară la containere. Urmează în perioada imediat următoare să instalăm încă 5.200 de metri de astfel de garduri electrice. Barierele electrice se instalează cu ajutorul celor de la Ocolul Silvic Râșnov”, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei Râșnov, Răzvan Iancu, potrivit RadioBrașovfm.ro.
Gardurile electrice sunt montate în special în zonele din spatele caselor aflate în vecinătatea directă a pădurii, acolo unde animalele sălbatice pătrund cel mai des în oraș. Autoritățile speră că această soluție va reduce considerabil incidentele cu urși și va oferi un plus de siguranță locuitorilor.
Tot mai multe incidente cu urși
În ultima perioadă, numărul incidentelor provocate de urși a crescut alarmant, atât în zonele urbane, cât și pe traseele turistice din munți. Recent, un motociclist italian a fost ucis de o ursoaică pe Transfăgărășan, după ce s-a apropiat prea mult pentru a-i face o fotografie. Deși autoritățile lansează frecvent apeluri la prudență, mulți turiști continuă să se comporte iresponsabil în fața pericolului, hrănind animalele sau încercând să le filmeze de aproape.
-
Actualitateacum 3 zile
Un fotbalist trecut pe la Inter Milano și pe la AC Milan spune că antrenează după „modelul Lucescu”. L-a ales pe român dintre 34 de tehnicieni
-
Actualitateacum 3 zile
Cât ne costă ignoranța față de artă? „Și totuși la Sibiu se întâmplă asta. Este o situație halucinantă”
-
Actualitateacum 2 zile
Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat
-
Actualitateacum 19 ore
Războiul tarifelor lui Trump. Ce țări ar putea să înlocuiască SUA pe piața europeană
-
Actualitateacum 2 zile
Secretul verii: hidratează mai bine ca apa și face pielea să strălucească. Superfructul exotic „aur pentru piele”
-
Actualitateacum o zi
Tanczos Barna: „Presiunea pe calendarul pe care l-am implementat a venit de la Bruxelles. Am fost foarte aproape să pierdem fonduri europene”
-
Actualitateacum 2 zile
„Serios”? Reacția Melaniei după ce Trump i-a spus că a avut o „discuție minunată” cu Putin
-
Actualitateacum 2 zile
100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini