Coruptie
EXCLUSIV/UN NOU CAZ DE HARTUIRE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI/LIDER DE SINDICAT HARTUIT DE DIRECTORUL GENERAL ADJUNCT ADRIAN VAIDA

„Este o chestiune de săptămâni”, au declarat pentru site-ul pressone.ro mai multe surse din SRI.
Într-un răspuns oficial primit de PressOne de la Biroul de Presă al Academiei SRI se precizează că, în acest moment, „activitatea Colegiului Naţional de Informații este suspendată”.
Colegiul Național de Informații, instituție de învățământ care face parte din Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV), aflată în subordinea Serviciului Român de Informații (SRI), urmează să fie desființat.
„Este o chestiune de săptămâni”, ne-au declarat mai multe surse din SRI. Într-un răspuns oficial primit de PressOne de la Biroul de Presă al Academiei SRI se precizează că, în acest moment, „activitatea Colegiului Naţional de Informații este suspendată”.
Decizia de suspendare a activității, care va fi urmată de închiderea Colegiului, a fost generată de ancheta internă pe care conducerea ANIMV a declanşat-o după ce, în octombrie 2017, actualul ministru al Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici (46 de ani), declara că are o diplomă de absolvire a Colegiului fără să fi trecut „nici măcar o dată” pe acolo.
Mai mult, în răspunsul primit de PressOne la Biroul de Presă al Academiei SRI se spune că lui Eugen Teodorovici îi va fi retrasă diploma de absolvire a Colegiului, ca urmare a respectivei anchete interne.
Aceste două decizii, desființarea Colegiului și retragerea diplomei ministrului Teodorovici, sunt primele semne concrete de reformă în ANIMV pe care le ia noua conducere a SRI.
De altfel, surse din interiorul Serviciului ne-au declarat că Eugen Teodorovici nu este singurul politician care a obținut o diplomă de absolvire fără să fi trecut vreodată pe la Colegiul SRI.
De unde s-a plecat
Suspendarea activității și viitoarea desființare a Colegiului Naţional de Informaţii (CNI) survin unor scandaluri care au zguduit credibilitatea instituţiei, dar și pe cea a ANIMV, în ansamblu.
Cel mai recent scandal s-a petrecut într-o emisiune a TVR 1 din octombrie 2017, când, provocat de deputatul PMP Robert Turcescu, senatorul PSD Eugen Teodorovici a mărturisit că a obținut o diplomă de la Colegiul Național de Informații fără să treacă pe acolo.
Iată schimbul de replici dintre cei doi:
Turcescu: Mă uimește domnul Orlando Teodorovici. Păi, nu aveți și dumneavoastră o intersecție cu băieții aia din servicii?
Teodorovici: Eu, personal?
Turcescu: Da. N-ați trecut pe la școala lor, pe-acolo?
Teodorovici: Eu am o diplomă de la Academie…
Turcescu: Care Academie?
Teodorovici: Păi, spuneți dumneavoastră, ați fost cel mai perspicace. Vedeți că v-ați dat de gol, cum ați mușcat din capcana…
Turcescu: Ce diplomă?
Teodorovici: Pe trei luni de zile, este un curs postuniversitar.
Turcescu: Dar care Academie?
Teodorovici: O academie, nu ştiu cum îi zice… Academia de… Academia Națională de Informații a SRI.
Turcescu: Așa!
Teodorovici: Am o diplomă de master sau ce este el, curs postuniversitar, unde nu am fost nici măcar o dată.
Turcescu: Păi, și cum ați luat diploma?
Teodorovici: Nu știu, întrebați-i pe cei care mi-au dat diploma.
Turcescu: Păi, de ce v-ați dus să o luați?
Teodorovici: Nu, mi s-a adus, nici măcar n-am luat-o eu. Mi s-a dat, da, pur și simplu.
Turcescu: Dar de ce v-au dat diploma aia?
Teodorovici: Probabil că merit.
Moderator: Dar cine v-a contactat să vă dea o diplomă?
Teodorovici: Nu, diploma a venit la finalul acelor trei luni de zile. La care, recunosc, eu n-am fost.
*
Ulterior, Eugen Teodorovici a precizat că diploma îi fusese adusă la birou.
A doua zi după acea emisiune, ANIMV a anunțat că Teodorovici absolvise Colegiul Național de Informații în 2013, urmând un curs postuniversitar de 45 de zile dedicat civililor.
„Senatul actual al Academiei Naționale de Informații «Mihai Viteazul» s-a autosesizat pentru a verifica condițiile de absolvire în cazul domnului Teodorovici”, se preciza în comunicatul de presă al ANIMV.
Anularea diplomei lui Eugen Teodorovici
Într-un răspuns la o solicitare pe care PressOne a adresat-o Academiei Naţionale de Informaţii după numirea lui Eugen Teodorovici în funcția de ministru al Finanțelor, ni s-a comunicat că o comisie de specialitate a verificat respectarea procedurilor prin care acesta a obținut diploma de absolvire a Colegiului Naţional de Informații.
Respectiva comisie a constatat că Teodorovici a depus cerere și dosar de înscriere, apoi a fost prezent și a susținut colocviul de admitere, a încheiat un contract de studii cu ANIMV și a plătit taxa de școlarizare aferentă programului Colegiului.
Aceeași comisie a descoperit mai multe nereguli referitoare la modul în care Eugen Teodorovici a primit diploma de la Colegiul Naţional de Informaţii.
El nu a susținut evaluările la cele trei discipline obligatorii, nu i-au fost acordate note, nu a dat examenul de certificare a competențelor și nu şi-a ridicat personal diploma de absolvire de la sediul ANIMV.
În urma acestor încălcări ale Legii educației, conducerea ANIMV și cea a Colegiului au decis anularea certificatului de absolvire acordat lui Eugen Orlando Teodorovici.
„Menționăm că persoanele responsabile de încălcarea procedurilor de evaluare și acordare a certificatelor de studii din cadrul ANIMV nu mai au niciun fel de relație contractuală cu Academia Națională de Informații «Mihai Viteazul» sau cu Serviciul Român de Informații”, se arată în răspunsul Biroului de Presă al Academiei SRI.
Aceeași comisie derulează un proces prin care verifică procedurile de obținere a diplomelor de către toți absolvenții Colegiului, de la înființare până în prezent.
„Menționăm că, pe parcursul verificărilor, activitatea Colegiului Naţional de Informații este suspendată”, mai precizează Biroul de Presă al Academiei SRI.
PressOne a încercat să obțină și poziția ministrului Eugen Teodorovici, dar acesta nu a răspuns nici la telefon, nici la SMS înainte de publicarea acestui articol.
Fostul director al SRI George Maior, actualmente ambasador al României la Washington. Foto: Lucian Muntean
Lobbyistul Ciobanu
Primele informații publice care au pus sub semnul întrebării funcţionarea Colegiului Naţional de Informaţii au apărut la începutul lunii septembrie 2017, după reținerea lui Sergiu Nicolae Ciobanu într-un dosar DNA care vizează fraudarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Ciobanu este fin al lui George Maior şi i-a fost consilier personal în toată perioada în care acesta a condus SRI.
Într-o stenogramă aflată în dosarul de la DNA, Ciobanu descrie Colegiul Naţional de Informaţii ca fiind o poartă de acces în sistemul de securitate, un loc unde politicieni în ascensiune se duceau pentru „lobby”, după spusele sale.
În discuția purtată cu o femeie care avea să-l denunțe la DNA, Ciobanu susținea că prezența la cursuri nu era obligatorie. Diploma, în schimb, ajuta la „relaționarea” cu deputați, senatori şi membri ai Guvernului.
„Să faceți, dom’le, la Academia Națională de Informații… Vreo trei luni. Pentru… pe securitate… în… mă rog, e pe domeniul de securitate, dar ăsta vă ajută foarte mult la relaționarea cu care… În mediul ăsta… Cursurile sunt marți, miercuri, joi de la 9 la 12. Dacă veniți o dată… marțea, lunea ăă… marțea, miercurea sau joia. Nu trebuie să fiți prezentă mereu”.
Fostul consilier al lui Maior explica și cum se poate absolvi Colegiul, cu un material de numai 3-4 pagini:
„Vă ajut eu cu documentația și cu… că trebuie făcut un… un… ăă… material de 3-4 pagini, un colocviu care trebuie prezentat pe zona asta de siguranță națională. Da’ tu… putem s-o legăm de… zona asta medicală. Poa’ să fie o… e pe siguranță națională, ar putea să fie și un studiu privind îmbătrânirea populației la, la, la… riscuri și așa mai departe, știți!?”
Pentru a-și convinge partenera de discuție despre „intrarea” pe care o avea la Academia Națională de Informații, Sergiu Nicolae Ciobanu i-a spus cum influențase numirea unui om de afaceri, care construise un spital pentru SRI, într-un post de profesor la această instituție.
„Chiar vorbeam cu ăsta, cu… nu știu dacă-l știți pe Victor Matei. El e un constructor de spitale. Și pe Victor l-am dus profesor la Academia Națională de Informații. SRI-ul are și el o academie. Și l-am dus profesor acolo. El preda și la Sociologie, «Managementul crizelor», l-am dus acolo, și-a creat o bază, și-a creat o… anumite situații…”
Anul trecut, după o altă solicitare formulată în baza Legii 544/2001, Academia Națională de Informații ne-a răspuns că Victor Matei nu a fost angajatul instituției, dar că a fost colaborator, poziție pe care a deținut-o și la Facultatea de Sociologie a Universității din București.
Totuși, în CV-ul depus la Universitatea din București, Victor Matei susține că în intervalul 2014–2015 a fost lector la ANIMV în cadrul programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă: Ofițer de legătură pentru securitatea infrastructurii critice naționale și europene.
Această informație indică faptul că el a predat chiar la Colegiul Național de Informații.
În perioada 1982-1985, Victor Matei a fost lăcătuș mecanic, iar între 1985 şi 1989 a fost tehnician proiectant. Astăzi, el are două doctorate, unul în Științe militare, obținut la Universitatea Națională de Apărare, și unul în Relații economice internaționale, obținut la Universitatea din Craiova. Din 2016, este doctorand la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport.
Etapa de restructurare
Primele semnale care puneau la îndoială modalitatea de organizare a cursurilor de la Colegiul Național de Informații au apărut în presă în 2015, în contextul dezvăluirilor despre plagierea unor teze de doctorat susținute la ANIMV.
Una dintre criticile aduse Colegiului viza faptul că la cursuri se amestecau ofiţeri de informaţii cu politicieni, magistraţi şi reprezentanți ai societății civile.
O altă critică spunea că, la Academia SRI, implicit şi la Colegiul Național de Informații, fusese posibilă producerea unor derapaje grave. Asta cu toate că educația este inclusă la capitolul „Riscuri și vulnerabilități” al Strategiei Naționale de Apărare, iar SRI, prin ofițerii săi, ar fi trebuit să culeagă date despre problemele sensibile din învăţământ, pe care să le pună la dispoziția decidenților politici.
Fostul director al SRI George Maior recunoştea, într-un interviu acordat PressOne în septembrie 2016, că doctoratele plagiate reprezintă un risc la adresa securității naționale.
Toate aceste lucruri au dus, în 2016, la o primă încercare de reformare a Colegiului SRI, prin numirea în funcția de director a lui Iulian Fota, conferențiar universitar la ANIMV și fost consilier prezidențial pe probleme de securitate al preşedintelui Traian Băsescu.
Potrivit unor surse din SRI, o altă măsură pe care conducerea Serviciului a luat-o în considerare încă din 2016 a fost să limiteze accesul la programele Colegiului doar la angajații SRI.
Totuși, pe pagina de internet a Colegiului, acest lucru a fost anunțat ca aplicabil din 2017:
„Programul Colegiului Național de Informații se va adresa preponderent persoanelor care dețin autorizație de acces la documente clasificate, prin natura activităților profesionale pe care le desfășoară, în domenii relevante pentru securitatea națională”.
Acum, conducerea SRI a ajuns la concluzia că singura modalitate de a reduce pagubele de imagine pe care le decontează de trei ani încoace este să închidă Colegiul.
Aceste decizii, care arată o intenție clară de curățenie în cadrul Academiei SRI, vin după măsura din 2016 de reducere a numărului de doctoranzi la concursurile de admitere din 2016 și 2017.
Iulian Fota (cu părul alb) este directorul Colegiului Naţional de Informaţii din 2016. Foto: George Călin / Inquam Photos
Politicienii, atrași de Colegiul SRI
Colegiul Național de Informații a fost gândit după modelul Colegiului Național de Apărare, care funcţionează în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I” şi pe unde trece o mare parte din elita politică și administrativă a țării.
Scopul declarat al CNI, așa cum reiese de pe pagina sa de internet, era de a oferi cursuri postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă, prin intermediul cărora „SRI participă la creșterea nivelului de expertiză a reprezentanților societății civile, administrației publice și mediului privat și la o mai bună înțelegere a provocărilor de securitate actuale”.
„În majoritatea cazurilor, cursanții au fost beneficiari ai produselor de intelligence – parlamentari, demnitari și funcționari guvernamentali, funcționari publici din administrația centrală și locală, dar și reprezentanți ai unor mari companii sau ai mass-media”, se mai precizează pe pagina CNI.
De la înființare, în 2002, și până în prima parte a lui 2017, pe la Colegiu au trecut 885 de persoane, potrivit unui alt răspuns primit de la Biroul de Presă al ANIMV.
În cei 15 ani de funcţionare, doar 40 de absolvenți ai CNI au provenit dintre cadrele SRI. Ceilalţi absolvenţi au fost persoane din societatea civilă (presă, ONG-uri, Biserică, sindicate sau din mediul privat), din ministere și agenții guvernamentale, din partide, din Parlament şi din administrația locală, dar și din alte servicii secrete (SIE, SPP, STS sau din serviciile MAI și ale MApN).
În spatele acestor numere stau numele unor personalități ale vieții politice și publice din România.
Mihai Tudose − fost premier, Sorin Grindeanu − fost premier, Sorin Câmpeanu − fost ministru al Educației, Claudiu Manda − deputat și șeful Comisiei de control al activității SRI, Georgian Pop și Cezar Preda − deputați și foști șefi ai Comisiei de control al activității SRI, toţi au absolvit acest Colegiu.
Cristian Bușoi, Ramona Mănescu, Angel Tîlvăr, Marilen Pirtea, Valeriu Zgonea, Gabriel Vlase, Octavian Marius Popa, Ioan Bălan, Alin Popoviciu, Ninel Peia, Ionuț Stroe, Claudia Boghicevici, Daniel Barbu − cu toţii parlamentari sau europarlamentari − sunt și ei absolvenți ai Colegiului Național de Informații.
Și alți funcționari publici de rang înalt, cum este Bogdan Stan, președintele Agenției Naționale de Integritate, și-au trecut în CV-ul public cursurile postuniversitare absolvite la Colegiul SRI.
Coruptie
UE și China formează noi alianțe, în contextul taxelor vamale impuse de Trump

Politicile comerciale imprevizibile ale președintelui american, Donald Trump, creează noi alianțe, astfel că Uniunea Europeană și China se îndreaptă spre un acord în privința vânzărilor de mașini electrice, comentează publicația germană Handelsblatt.
”Războiul tarifelor instigat de președintele SUA, Donald Trump, împinge țările din întreaga lume spre noi alianțe. Aparent, Uniunea Europeană și China, a doua și a treia cele mai mari economii din lume, vor să coopereze mai strâns și să profite de avantajele oferite de piețele deschise”, notează publicația Handelsblatt.
Potrivit unor surse, Bruxellesul și Beijingul au stabilit să negocieze anularea tarifelor punitive impuse de către Uniunea Europeană importurilor de mașini electrice chineze. Acordul dorit de Europa este mult mai amplu, dar sunt așteptate angajamente ferme. Principalii producători chinezi de mașini electrice ar urma să construiască fabrici și baze industriale în Europa.
”Nu vrem doar să fabrice mașini aici, ci și să colaboreze cu furnizori europeni și să faciliteze transferuri tehnologice”, a declarat un diplomat european, sub protecția anonimatului.
UE se expune riscurilor, dar vrea avansarea relațiilor comerciale cu Beijingul
În negocieri, este explorat un nou compromis. În locul tarifelor punitive, ar urma să fie introdus un preț minim, iar producătorii europeni vor fi protejați de competiția incorectă.
”Sună tentant, dar apar riscuri. Criticii avertizează asupra riscurilor unei capitulări a Uniunii Europene în fața Chinei, după experiența din 2013, când au fost fixate tarife minime pentru panourile solare chinezești și când producătorii chinezi au evitat sistemul”, subliniază revista Handelsblatt.
”Companiile chineze nu au aderat niciodată total la sistemul prețului minim de import. Camera chineză de Comerț a emis certificate prin care prețul era peste cel fixat, dar, în realitate, efectul a fost că 99% din industria europeană de panouri solare a fost distrusă”, afirmă Milan Nitzschke, directorul companiei de energii regenerabile SL Naturenergie.
Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, urmează să aibă o întrevedere, la Beijing, cu președintele Chinei, Xi Jinping. Sanchez este unul dintre principalii susținători ai anulării tarifelor vamale impuse mașinilor electrice din China. Germania a avertizat de la început asupra efectelor, în timp ce Franța, Italia și Olanda au susținut impunerea acestora taxe de către UE din cauza subvențiilor acordate de statul chinez.
Statele Unite avertizează UE asupra efectelor apropierii de China
Administrația Donald Trump a avertizat Uniunea Europeană asupra efectelor avansării relațiilor comerciale cu Beijingul și reducerii interacțiunilor cu Statele Unite.
”Uniunea Europeană își face rău singură”, a declarat Scott Bessent, secretarul american al Trezoreriei.
Pedro Sanchez se deplasează în China într-un moment sensibil, marcat de criza taxelor vamale impuse de Administrația SUA și a măsurilor de ripostă.
”Perspectiva optimistă asupra vizitei lui Pedro Sanchez în China este că va stabiliza relațiile Uniunii Europene cu Beijingul și va evita escaladarea tensiunilor din ultimele luni. Dar un acord bilateral, în actuala situație delicată, riscă să afecteze poziția de negociere a Uniunii Europene”, afirmă Agatha Kratz, analist la firma de consultanță Rhodium Group.
”China va trebui să permită mai multe importuri, să oprească discriminarea contra companiilor străine, să accepte să exporte mai puțin spre Europa și să oprească subvențiile. Doar în această situație va putea beneficia Uniunea Europeană de apropierea de China”, subliniază Agatha Kratz.
Foto: Profimedia
Citește și:
UE suspendă riposta la taxele lui Trump, în concordanță cu decizia SUA /Bruxellesul AVERTIZEAZĂ Washingtonul
India dorește semnarea unui acord COMERCIAL cu SUA, pe fondul amânării taxelor vamale, conform unui oficial
Coruptie
Român arestat în Marea Britanie pentru legături cu serviciile rusești. De ce anume este suspectat

Un român a fost arestat în Marea Britanie pentru legături cu serviciile rusești. Acesta este suspectat că a participat la incidentul de anul trecut de lângă Birmingham, când un incendiu a izbucnit la un depozit DHL. Focul pornise de la un incident capcană, mai multe astfel de incidente au avut loc și în Germania, iar un avion DHL s-a prăbușit în Lituania, anul trecut. Britanicii suspectează că în spatele acțiunilor de sabotaj s-ar afla Rusia.
Românul a fost arestat de Poliția Metropolitană din Marea Britanie pe 19 martie, imediat după ce acesta a sosit pe aeroportul din Londra. Reprezentanții Poliției Metropolitane le-a declarant jurnaliștilor că bărbatul a fost arestat sub suspiciunea că a ajutat un serviciu de Informații strain. Reținerea lui are legătură cu incidentul de anul trecut din iulie când un pachet DHL a luat foc la depozitul de lângă Birmingham. Poliția a anunțat atunci că a început o anchetă după suspiciuni privind dispozitive plasate de agenți ai Rusiei în pachet DHL și asta deoarece mai multe astfel de explozii avuseseră loc și în Leipzig, în Germania, în perioada respectivă.
Totul a culminat când un avion DHL s-a prăbușit lângă Vilnius, în Lituania. Avionul DHL pornise de la Leipzig și urma să aterizeze la Vilnius. S-a prăbușit peste un cartier de case, iar o persoană a murit. După incident, ministrul german de Externe a declarat că nu exclude versiunea sabotajului Rusiei. După seria de incidente, mai mulți cetățeni polonezi au fost arestați și acum un român la Londra. Conform datelor Poliției, acesta a fost eliberat sub cauțiune și urmează să se prezinte în instanță, potrivit Știrile Antena 3.
CITEȘTE ȘI:
Coruptie
„Rămâne un trădător, lupul îmbrăcat în oaie”. George Simion a pierdut procesul cu fostul ministru moldovean care l-a acuzat că s-a întâlnit cu agenți ruși

Fostul ministru al Apărării în Republica Moldova, Anatol Şalaru, anunţă că a câştigat procesul pe care George Simion i l-a intentat, în urmă cu aproape trei ani, după ce a spus că liderul AUR s-a întâlnit la Cernăuți cu spioni ai Rusiei.
George Simion, liderul AUR FOTO: Mediafax
„Vreau să vă anunț că am câștigat procesul pe care mi l-a intentat George Simion în Republica Moldova, în urmă cu aproape trei ani! În urmă cu trei ani, în cadrul unui interviu, am făcut o dezvăluire care i-a șocat pe mulți. Am spus că George Simion a fost declarat «persona non grata» în Republica Moldova, după ce organele competente au strâns probe și au observat că Simion desfășura activități ilegale și care subminau statul moldovean”, a anunțat joi, 10 aprilie 2025, Anatol Şalaru, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, SIS informase autoritățile moldovene că George Simion a avut la Cernăuți întâlniri și cu agenți ai Moscovei.
„Afirmațiile mele au fost confirmate și de adjunctul SBU de la acea vreme, de consilierul lui Zelenski, Podoleac, dar și de către fostul premier, Vlad Filat, care a avut acces nemijlocit la dosarul realizat de autorități. George Simion a negat și m-a acționat în instanță. Azi am câștigat! Pentru mine, George Simion rămâne același trădător: lupul îmbrăcat în haine de oaie, care, sub un fals unionism, a încercat să creeze instabilitate în Republica Moldova. I-a păcălit pe mulți. Chiar și pe mine, la un moment dat. Dar, întotdeauna, adevărul iese la iveală”, a mai spus Anatol Şalaru.
Fostul ministru al Apărării din țara vecină îl mai acuză pe George Simion că „nu dorește binele Moldovei”.
„Acțiunile lui, modul în care le-a desfășurat și, nu în ultimul rând, declarațiile împotriva Maiei Sandu din campania de acum 4 ani, când îndemna moldovenii să voteze împotriva acesteia, mi-au arătat că Simion nu dorește cu adevărat binele Moldovei. Astăzi se încheie un proces intentat chiar de Simion împotriva mea, dar întrebările la care trebuie să răspundă acesta rămân: de ce ați acționat așa împotriva Moldovei, domnule deputat? Cine v-a folosit și în ce scop? Cu cine ați bătut palma?”, a mai scris Anatol Şalaru, pe FB.
-
Breakingacum 2 zile
Doliu în lumea echitației: Sisi, calul campioanei Julia Popescu, a trecut în neființă
-
Breakingacum o zi
Donald Trump Jr. îl susține pe Victor Ponta: România merită să fie în atenția comunității internaționale!
-
Tehnologieacum 3 zile
Plugin-uri WordPress esențiale care vă ajută să accelerați încărcarea paginilor
-
Uncategorizedacum 2 zile
Sfaturi pentru prezentarea proiectelor și serviciilor într-un mod profesionist
-
Politicaacum o zi
România, clientul altora? Victor Ponta trage un semnal de alarmă: „Țara noastră are cel mai mare deficit comercial din istorie!”
-
Comunicateacum o zi
Un antreprenor român lansează Workerpark.com, platforma gândită să reunească cererea și oferta de muncă episodică, la nivel global. Firmele și prestatorii de servicii se pot înscrie gratuit
-
Sportacum o zi
Protejează-te cu stil: alege o cască 7iDP, când ești pe bicicletă
-
Actualitateacum o zi
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”omunicat de presă