Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Vladimir Putin va conduce Rusia încă șase ani de zile

Publicat

pe

Vladimir Putin va conduce Rusia încă șase ani de zile

Vladimir Putin a obținut al patrulea mandat de președinte al Federației Ruse după ce a câștigat alegerile prezidențiale cu peste 75% din voturi. Principalul adversar al Putin, Alexei Navalnîi, a fost oprit să candideze, iar observatorii independenți din Rusia au raportat numeroase nereguli în toată țara.

Vladimir Putin a fost reales, duminică, încă din primul tur, în funcția de președinte al Rusiei, după ce a obținut peste 70% din voturile rușilor, a relatat site-ul agenției Tass.

Vladimir Putin a dominat scena politică rusească fiind liderul de necontestat timp de aproape două decenii. De-a lungul perioadelor succesive, în calitate de președinte și prim-ministru, a supravegheat o creștere economică, dar și o expansiune militară readucând Rusia ca o putere majoră pe plan mondial.

Prin măsurile economice luate, anumite standarde de viață  s-au îmbunătățit pentru majoritatea rușilor și a apărut un sentiment reînnoit de stabilitate și mândrie națională. Dar prețul a fost decontat și a fost transpus prin eroziunea sentimentului de lipsă de democrație în Rusiei.

Astfel, Putin va conduce Rusia pentru încă șase ani, după ce a obținut o victorie așteptată la alegerile prezidențiale de duminică. Putin, care a condus țara ca președinte sau prim-ministru din 1999, a obținut peste 76% din voturi au arătat rezultatele oficiale.

Prezenţa la urne a fost de cel puţin 60% din cei 111 milioane de ruşi cu drept de vot.Observatorii străini au raportat peste 2.000 de nereguli în timpul scrutinului.

Adresându-se publicului din Moscova în fața unei mulțimi entuziaste strânse în celebra Piată Roșie, Putin a spus că alegătorii „au recunoscut realizările ultimilor ani”.După ce rezultatele au fost anunțate,în fața reporterilor, actualul șef de la Kremlin a râs de o întrebare despre faptul de a alerga din nou în alți șase ani. „Ceea ce spuneți este un pic amuzant. Credeți că voi rămâne aici până la vârsta de 100 de ani?”

Cifrele victoriei  au fost prezise pe scară largă și par a avea o creștere accentuată a cotei sale din votul înregistrat în 2012, atunci când a câștigat cu 64%. Cel mai apropiat concurent al lui Putin, milionarul comunist Pavel Grudinin,a primit aproximativ 12% din voturile legal exprimate. Cursa a inclus-o de asemenea pe Ksenia Sobchak, o fostă gazdă a unui reality-show-al televiziunii naționale dar și pe veteranul naționalist Vladimir Zhirinovsky care au înregistrat scoruri modeste de 2% și respectiv, 6%.

Echipa de campanie a lui Putin a declarat că a fost o „victorie incredibilă”. „Procentul pe care tocmai l-am văzut vorbește de la sine. Este un mandat pe care Putin îl are nevoie pentru decizii viitoare și are multe de făcut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Interfax al Rusiei.

Nenumărate nereguli semnalate

Pentru a stimula și mai mult prezența la urne la fiecare secție de votare au fost amenajate târguri de produse alimentare și locuri de joacă pentru copii.

În unele zone, multe mese gratuite și reduceri în magazine locale au fost oferite în apropierea secțiilor de votare. Anumite înregistrări video din secțiile de votare de pe teritoriul Federației Ruse au prezentat nereguli în mai multe orașe. Mai mulți observatori internaționali au arătat și au semnalat oficialilor cum anume s-a procedat cu multe voturi îndesate în urne,chiar în timpul alegerilor.

În timpul zilei de votare, grupul independent de monitorizare a alegerilor Golos a raportat sute de nereguli, printre care se numără multiple acțiuni abuzive petrecute în secțiile de votare  sau chiar voturi găsite în  urne înainte de publicarea sondajelor. De altfel, ăn anumite provincii precum Daghestan, observatorii internaționali nu au putut intra în secțiile de votare .

O altă problemă semnalată de grupul independent de monitorizare a scrutinului a fost aceea în care s-a putut proba cum anume anumiți oameni au fost forțați să efectueze ”turism electoral” cu ajutorul mijloacelor de transport  precum autobuze .

Tot ca nereguli pot fi incluse și enumerate și forțarea anumitor web-cam-uri din secțiile de votare care au fost obstrucționate de baloane și de alte obstacole, pentru a nu se sesiza eventualele fraude.

Un exemplu concret a fost acela produs într-un oraș din provincia Daghestan,acolo unde un oficial de alegeri a declarat că a fost împiedicat să-și facă datoria de către o mulțime de oameni care au blocat urna de vot. Dar șefa Comisiei Electorale Centrale, Ella Pamfilova, chestionată imediat de către mass-media locală a declarat că ”nu au existat încălcări grave.”Am analizat și monitorizat tot ce am putut, tot ce a sosit. Mulțumesc bunăvoinței, este destul de puțin până în prezent”, a declarat domnia sa într-o ședință a comisiei în timp ce a amintit despre toate aceste nereguli și încălcări ale normelor de vot. De asemenea, doamna Pamfilova a mai declarat că” oricine care se va dovedi că ar fi implicat în aceste încălcări va fi prins.”

Votul de duminică a fost, de asemenea, primul în peninsula Crimeea, deoarece Rusia a preluat regiunea ce a aparținut Ucrainei. De altfel, victoria lui Vladimir Putin a coincis cu aniversarea anexării. Anexarea este în continuare contestată de către anumite voci și partide din Kiev , în contextul în care s-au  amplificat tensiunile dintre Rusia și Occident. Rușii care trăiesc în Ucraina nu au putut participa la votul de duminică, deoarece accesul la misiunile diplomatice ruse a fost blocat de către guvernul de la Kiev.

Declarații ale învinșilor și ale contestatarilor

Corul vocilor contestatarilor și ale învinșilor a fost unul timid. Totuși, această  victorie fără emoții a survenit și în contextul în care principalul lider al opozitiei Alexei Navalnîi nu a fost lăsat să participe în alegeri. El a încercat până în ultimul moment să își convingă susținătorii să boicoteze scrutinul.

Liderul principal al opoziției- Alexei Navalnîi- a fost exclus din cursă.De altfel, principalul contracandidat Alexei Navalnîi a fost exclus din alegeri din cauza unei condamnări cu presupuse acuze legate de o deturnare de fonduri și de informații. Acestea sunt foarte subiective și, din ceea ce se declară în spațiul public, ar fi fost produse chiar de către aparatul de stat de la Kremlin.

În prima sa reacție la știri, domnul Navalnîi a indicat că nu a reușit să-și contracareze frustrarea. „Acum este sezonul Postului Mare, mi-am luat dreptul ca  niciodată să nu mă supăr și să nu mai ridic vocea. Ei bine… voi încerca din nou data viitoare”, a adăugat domnia sa.

Un alt contestatar fervent al regimului Putin, ex-campionul mondial de șah Garry Kasparov a publicat pe Twiiter o declarație ce sintetizează perfect această opțiune populară de reînscăunare a vechiului șef al Federației Ruse.” Fiecare lider mondial, care îl felicită pe Putin pentru „alegerea sa”, este un complice în războiul său global asupra democrației. Ei subminează statutul lor de lideri liberi aleși.”

Un sfert de secol va fi asigurat ceea ce-l face pe Vladimir Putin cel mai longeviv lider rus după I.V Stalin. În scrutinul de ieri rușii au avut la dispoziție 96 de mii de secții de votare în Rusia și alte 400 în străinănate

Sursa foto : Publika.md

Sinteza acestei știri a fost oferită de către Prof. Dr. Daniel Mihai, redactor șef al platformei media Criteriul Național

 

 

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic

Publicat

pe

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic

Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și a demarat o analiză internă după apariția în presă a imaginilor de la petrecerea la care au luat parte angajații Camerei de Conturi Bihor, organizată în timpul programului, la o cabană silvică din Băile Felix, de ziua directorului adjunct al instituției. Scandalul a stârnit reacții în mediul public, în contextul în care auditorii Curții de Conturi au atribuții de verificare a modului în care sunt gestionate fondurile și resursele publice.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la o întâlnire la care au participat miercuri, 21 octombrie a.c., reprezentanți ai Camerei de Conturi Bihor, Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și analizează această situație” a transmis joi, 22 octombrie, Curtea de Conturi.

Instituția a precizat că verificările sunt efectuate în baza prevederilor Codului Etic al Curții de Conturi și ale Statutului auditorului public extern.

Reacția Curții de Conturi vine după ce în presă au fost publicate imagini controversate de la eveniment.

Unitatea care a găzduit cheful era verificată periodic de auditorii Camerei de Conturi Bihor

Potrivit publicației eBihoreanul la întâlnire au fost prezenți aproape toți angajații Camerei de Conturi Bihor, cu excepția a două persoane aflate în concediu. Cheful a avut loc la cabana Ocolului Silvic Oradea din Băile Felix, aflată în administrarea Direcției Silvice Bihor, instituție care este verificată periodic de auditorii Camerei de Conturi.

Jurnaliștii publicației bihorene i-au surprins pe participanți jucând remi și cărți, în timp ce pe mese se aflau alimente, sticle și pahare cu vin.

Angajații, surprinși cu vinul și cărțile de joc pe masă Foto: Bihoreanul.ro

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Petrecerea, organizată de ziua directorului

Evenimentul a fost organizat cu ocazia împlinirii vârstei de 64 de ani de către directorul adjunct Nicușor Burtă. După apariția reporterilor, mai mulți participanți au părăsit încăperea, lăsând în urmă telefoane mobile, haine și jocurile de masă.

Întrebat despre natura întâlnirii, Călin Ladăr Cadariu, directorul Camerei de Conturi Bihor, a declarat că activitatea a îmbinat aniversarea unui coleg cu o sesiune de formare profesională.

„Sărbătorim ziua unui coleg, e ziua lui și am… Facem și o pregătire profesională…”, a afirmat acesta, citat de eBihoreanul.

Potrivit directorului, sesiunea de pregătire fusese anunțată încă de luni pe grupul intern de comunicare și urma să fie consemnată ca activitate de formare profesională, cu o durată de patru ore, în cadrul celor 40 de ore de pregătire obligatorii anual pentru fiecare angajat.

Cadariu a susținut că în cadrul întâlnirii au fost discutate și aspecte profesionale.

În ceea ce privește costurile evenimentului, auditoarea Liliana Durgheu, care ar fi închiriat cabana, a declarat că suma de 3.000 de lei a fost achitată prin contribuția egală a celor 22 de participanți.

Directorul Direcției Silvice Bihor, Teodor Suciu, a precizat că spațiul nu a fost închiriat instituției, ci unei persoane fizice. Reprezentanții Camerei de Conturi susțin că toate cheltuielile au fost suportate din fonduri proprii.

Referitor la băuturile alcoolice observate la fața locului, directorul instituției a afirmat că nimeni nu consuma alcool și că paharele cu vin aveau doar un caracter simbolic.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-22T16:46:06.838Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-locale/oradea/scandal-de-etica-la-curtea-de-conturi-inspectorii-2565859.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-locale”,”oradea”,”scandal-de-etica-la-curtea-de-conturi-inspectorii-2565859.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-locale/oradea/scandal-de-etica-la-curtea-de-conturi-inspectorii-2565859.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente

Publicat

pe

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente

24 de
autocamioane și 12 remorci noi înseamnă mai mult decât o flotă modernizată.
Pentru Poșta Română, investiția consolidează capacitatea de transport,
eficientizează legăturile dintre centrele logistice și creează premisele unor
servicii de curierat mai bine adaptate nevoilor clienților.

Foto: Poșta Română

Atunci
când un colet pornește spre destinație, în spatele livrării se află o întreagă
rețea de operațiuni. Transportul dintre centrele logistice, capacitatea de
preluare a volumelor și organizarea rutelor influențează eficiența procesului.
FLOTA ZOR susține dezvoltarea serviciilor de curierat prin investiții în
infrastructură și transport.

Pentru mai
multe detalii despre investiția în FLOTA ZOR, urmăriți interviul cu Valentin
Ștefan, directorul general al Poștei Române, disponibil pe următorul link:
https://youtu.be/mvek2DSC8dI?is=ejRQEL3VShBrWytn.

Foto: Poșta Română

Mai mult spațiu,
mai multă flexibilitate

Integrarea
celor 24 de autocamioane și 12 remorci adaugă aproximativ 1.670 de metri cubi
și 420 de tone la capacitatea de transport. Fiecare ansamblu poate prelua până
la 32 de europaleți, permițând transportarea unor volume mai mari într-o
singură cursă.

Această
capacitate suplimentară oferă mai multă flexibilitate în planificarea
transporturilor și în gestionarea variațiilor de volum între centrele
logistice. Pentru clienți, investiția contribuie la o rețea mai bine pregătită
să preia și să transporte coletele eficient, inclusiv atunci când cererea
crește.

Tehnologie pentru
operațiuni mai sigure

Sistemele
moderne de asistență și siguranță sprijină activitatea șoferilor, iar garanția
de cinci ani, fără limită de kilometri, susține exploatarea pe termen lung.
Noile vehicule completează investițiile în 80 de autoutilitare introduse în
programul de modernizare a flotei.

La nivel
național, Poșta Română operează peste 1.000 de vehicule, deservind toate cele
41 de județe și municipiul București. Consolidarea transportului de mare
capacitate întărește legăturile dintre regiuni și susține organizarea
fluxurilor de colete.

Foto: Poșta Română

Un pas către un
hub logistic regional

FLOTA ZOR
face parte din transformarea Poștei Române, orientată spre servicii moderne și
o infrastructură adaptată cerințelor pieței. O capacitate de transport extinsă
creează premisele unei planificări mai eficiente, ale unei gestionări mai bune
a volumelor și ale unor servicii mai predictibile.

Prin
această investiție, Poșta Română își consolidează rețeaua națională și își
susține ambiția de a deveni un hub logistic relevant în Europa de Est. Mai
multă capacitate, operațiuni facilitate și conexiuni mai puternice între
regiuni: beneficii concrete care duc FLOTA ZOR mai departe, pentru clienții din
România.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-22T10:28:37.220Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/economie/flota-zor-investitii-care-duc-mai-departe-2565759.html”,”pathArray”:[„”,”economie”,”flota-zor-investitii-care-duc-mai-departe-2565759.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/economie/flota-zor-investitii-care-duc-mai-departe-2565759.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”

Publicat

pe

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”

Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon, tabletă sau computer, rubrica „Jocurile zilei”, care reunește provocări menite să le testeze atenția, memoria, cultura generală și spiritul de observație. Platforma oferă zilnic jocuri interactive, potrivite pentru o pauză de relaxare sau pentru cei care vor să-și pună mintea la încercare.

Utilizatorii pot alege provocările în funcție de preferințe și de nivelul de dificultate. Foto: captură ecran

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Printre jocurile disponibile se numără sudoku, integrame tematice, rebusuri, quiz-uri de cultură generală și „Caută minele”. Utilizatorii pot alege provocările în funcție de preferințe și de nivelul de dificultate.

Integrama zilei de joi, 22 octombrie

Una dintre provocările publicate joi, 22 octombrie, este o nouă integramă interactivă, cu tema „Joc de iunie”. Careul cuprinde 77 de definiții, care le pun la încercare vocabularul, logica și atenția la detalii.

Formatul păstrează structura clasică a integramei, cu săgeți care indică direcția de completare și definiții scurte. Printre indiciile propuse se numără

„Bluze sărbătorite în iunie”,

„Pastă de prune”,

„A mânca… iepurește”,

„Femeia de alături”.

Careul combină definiții ușoare cu unele care necesită mai multă atenție, fiind potrivit atât pentru începători, cât și pentru avansați.

Rezolvă AICI integrama zilei!

Quiz-ul zilei: 27 de întrebări despre „Înapoi în mulțime”

Cititorii care preferă să-și testeze cunoștințele generale pot încerca și quiz-ul zilei, intitulat „Înapoi în mulțime”. Acesta conține 27 de întrebări și le oferă participanților ocazia de a-și verifica nivelul de informare și rapiditatea în găsirea răspunsurilor.

Rubrica include și alte jocuri, precum rebusul, sudoku, disponibil în variante de dificultate ușoară, medie și dificilă, și „Caută minele”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Jocuri interactive, disponibile pe orice dispozitiv

Jocurile din rubrica „Adevărul” pot fi accesate de pe telefon, tabletă sau laptop, direct din browser. Interfața interactivă le permite utilizatorilor să completeze răspunsurile și să se bucure de provocări în funcție de timpul disponibil.

Prin diversitatea jocurilor, rubrica oferă o alternativă pentru momentele de pauză, fie că este vorba despre rezolvarea unei integrame, completarea unui sudoku sau parcurgerea unui quiz de cultură generală.

Accesează rubrica „Jocurile zilei” și alege provocarea care ți se potrivește!

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-22T04:06:07.411Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stil-de-viata/magazin/jocurile-zilei-de-la-adevarul-integrama-de-joi-2565645.html”,”pathArray”:[„”,”stil-de-viata”,”magazin”,”jocurile-zilei-de-la-adevarul-integrama-de-joi-2565645.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/jocurile-zilei-de-la-adevarul-integrama-de-joi-2565645.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic
Actualitateacum 6 ore

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic

Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și a demarat o analiză internă după apariția în presă a...

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente
Actualitateacum 12 ore

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente

24 de autocamioane și 12 remorci noi înseamnă mai mult decât o flotă modernizată. Pentru Poșta Română, investiția consolidează capacitatea...

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie” Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”
Actualitateacum 18 ore

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”

Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon, tabletă sau computer, rubrica „Jocurile zilei”, care reunește provocări menite să le testeze...

Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape” Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”
Actualitateacum o zi

Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 21 octombrie, că încheierea războiului din Ucraina este aproape, susținând că negocierile se...

Vești pentru pensionarii militari: indexarea ar putea fi mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare Vești pentru pensionarii militari: indexarea ar putea fi mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare
Actualitateacum o zi

Vești pentru pensionarii militari: indexarea ar putea fi mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că nu va exista un nou proiect de creștere a vârstei de pensionare în...

Motociclist proiectat în două mașini, pe Mihai Bravu. Bucăți din motocicletă au lovit un tramvai. Traficul e blocat Motociclist proiectat în două mașini, pe Mihai Bravu. Bucăți din motocicletă au lovit un tramvai. Traficul e blocat
Actualitateacum 2 zile

Motociclist proiectat în două mașini, pe Mihai Bravu. Bucăți din motocicletă au lovit un tramvai. Traficul e blocat

Un motociclist a fost rănit și transportat la spital, miercuri dimineață, după ce a fost implicat într-un accident rutier pe...

Tesla scumpește încărcarea mașinilor electrice în SUA. Cum încearcă Elon Musk să transforme energia într-o sursă de profit Tesla scumpește încărcarea mașinilor electrice în SUA. Cum încearcă Elon Musk să transforme energia într-o sursă de profit
Actualitateacum 2 zile

Tesla scumpește încărcarea mașinilor electrice în SUA. Cum încearcă Elon Musk să transforme energia într-o sursă de profit

Tesla își extinde rețeaua de stații de încărcare rapidă din Statele Unite și majorează tarifele pentru energia electrică livrată șoferilor....

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro