Connect with us

Actualitate

EXCLUSIV Tun imobiliar cu terenuri gratuite de la stat: Judeţul Sibiu | Nationalul.ro

Publicat

pe

EXCLUSIV Tun imobiliar cu terenuri gratuite de la stat: Judeţul Sibiu | Nationalul.ro

Revista Capital şi-a propus să prezinte săptămânal situaţia detaliată a judeţelor cu cei mai mulţi beneficiari ai legii 15/2003. Astăzi reflectorul este pe judeţul Sibiu. Analiza naţională o puteţi consulta AICI.

CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Călăraşi

CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Timiş

CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Vaslui

CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Arad

CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Bihor

CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Iaşi

CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Ialomiţa

CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Brăila

CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Dâmboviţa

CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Buzău

CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Vrancea

CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Tulcea

1.250 de tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, care locuiesc în judeţul Sibiu, au beneficiat de teren gratuit de la stat pentru construirea unei locuinţe. Acest număr plasează Sibiul pe locul zece în topul judeţelor cu cei mai mulţi beneficiari ai legii. Totuşi, Prefectura judeţului Sibiu a reuşit să colecteze informaţiile solicitate de revista Capital de la doar 28 de primării din judeţ.

Cele peste 46,5 hectare de teren oferite gratuit sunt printre cele mai mari suprafeţe împărţite tinerilor dintre toate judeţele ţării. Ca în majoritatea localităţilor din ţară, şi în cazul judeţului Sibiu, cele mai multe loturi au fost împărţite în mediul rural. Tinerii de la oraş s-au ales cu 530 de loturi , în timp ce locuitorii din sate şi comune au primit 678 de terenuri, conform datelor transmise revistei Capital de Prefectura judeţului Sibiu.

 

Este bine de ştiut că beneficiarii nu sunt cazuri sociale, iar terenurile primite sunt scutite de plata impozitului. Multe primării condiţionează acordarea terenurilor de dovada unui depozit bancar de minim 5.000 de euro, bani necesari începerii construcţiei.

Dacă folosinţa gratuită a terenului nu era suficientă, după construcţia locuinţei, beneficiarii au posibilitatea să cumpere terenul la un preţ stabilit de un evaluator autorizat. În Sibiu au fost cumpărate doar 13 dintre terenurile primite iniţial cu titlul de folosinţă gratuită şi toate în municipiul Sibiu. Tinerii care au devenit proprietarii terenurilor primite gratuit au plătit pentru acestea peste 1,1 mil. lei, adică un preţ de circa 240 lei/mp sau echivalentul a circa 50 euro/mp. Acesta este cel mai mare preţ obţinut de primării la nivel naţional. Preţul mediu, rezultat din cele 24 de judeţe în care s-au vândut terenuri, este de circa 7 euro/mp. Intrigant este că sunt judeţe, precum Iaşi sau Buzău, în care s-au vândut zeci de terenuri cu preţuri de sub un euro pe metru pătrat.

Intraţi în posesia unor asemenea comori, tinerii ajutaţi de stat reuşesc, de multe ori, să facă bani frumoşi din vânzarea proprietăţilor acestuia.

Solicitanţii acestor gratuităţi au dat şi dovadă de neseriozitate. Până la finalul anului trecut, peste 13% dintre terenurile împărţit tinerilor de primăriile din Sibiu, mai exact 168 de loturi, au fost returnate, deoarece beneficiarii nu au fost în stare să înceapă construcţia în decurs de un an, după cum specifică legea 15/2003.

Doar în ultimii doi ani, autorităţile locale din acest judeţ au înregistrat de aproape cinci ori mai multe cereri faţă de numărul terenurilor acordate. În 2016 şi 2017 au beneficiat de teren gratuit 68 de tineri şi au solicitat un astfel de beneficiu 331 de persoane. Durata medie de soluţionare favorabilă a cererilor este de peste zece luni, la nivelul primăriilor care au răspuns solicitării Prefecturii judeţului Sibiu.

 Topul localităţilor

Comuna Șelimbăr, de lângă municipiul Sibiu, a oferit cele mai multe terenuri gratuite din ţară. Peste 500 dintre tinerii localităţii au beneficiat de lege. Numai în Șelimbăr au fost mai mulţi beneficiar decât în 25 de alte judeţe ale ţării. Datele transmise de Prefectura Sibiu arată că, până la finalul anului trecut, nu a fost vândut niciunul dintre terenurile acordate gratuit în această localitate. Primăria Șelimbăr a înregistrat peste 1.500 de cereri, însă lipsa de teren disponibil a făcut ca doar o trime din cereri să fie soluţionate.

 

La rândul lor, tinerii din municipiul Sibiu au beneficiat de 430 de terenuri gratuite, cei din comuna Cristian au primit 100 de loturi, iar cei din Mediaş au preluat 60 de loturi, conform datelor centralizate de Capital pe baza informaţiilor transmise de Prefectura Sibiu.

Cea mai mare suprafaţă de teren a fost împărţită gratuit în municipiul Sibiu, respectiv 21,6 hectare, urmată de Șelimbăr, cu 13,6 hectare, şi Cristian, cu 4,1 hectare.

Cei mai neserioşi tineri beneficiari de teren gratuit au fost în municipiul Sibiu. Aici o treime din cele 430 de loturi împărţite gratuit au reintrat în posesia primăriei pentru că beneficiarii nu s-au apucat de construcţia caselor în timp util. Pe locul doi este Mediaş în care procentul neserioşilor este acelaşi, iar pe locul trei sunt localităţile Miercurea Sibiului şi Iacobeni, cu câte două loturi returnate. De altfel acestea sunt singurele localităţi în care terenurile au ajuns din nou la primărie.

Comentarii Facebook

Actualitate

Planul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie

Publicat

pe

Planul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie

CNN a relatat o poveste rară despre supraviețuire, risc extrem și pierdere în care protagoniștii sunt doi frați nord-coreeni – aceștia au reușit să fugă în Coreea de Sud, în 2023, împreună cu întreaga lor familie, o evadare planificată atent vreme de un deceniu.

FOTO SHUTTERSTOCK

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Kim Il-hyeok și Kim Yi-hyeok au dus la îndeplinire ani un plan de evadare minuțios gândit de tatăl lor, decedat între timp; acesta a lăsat în urmă nu doar o moștenire materială, ci și speranța unei vieți în afara regimului nord-coreean. Frații au ajuns în Coreea de Sud după o fugă pe mare, în noaptea de 6 mai 2023, sub acoperirea unei furtuni puternice în Marea Galbenă.

„Nu există speranță în societatea asta… nu există nicio modalitate de a o schimba”, își amintește Kim Il-hyeok cuvintele tatălui său, cel care a venit cu ideea evadării. „Există o lume mare, liberă. Hai să mergem în Coreea de Sud.”

O familie care a învățat să joace un rol

Frații nu proveneau dintr-o familie de pescari. Locuiau departe de coastă, într-un sistem în care orice greșeală putea costa libertatea sau viața. Și totuși, treptat, familia și-a construit o dublă existență.

Unul dintre frați a fost trimis să lucreze pe litoral, unde a învățat meseria de pescar, și-a cumpărat o barcă și a câștigat încrederea autorităților locale, prin construirea de relații și mită.

Pentru a ieși din Coreea de Nord, fugarii trebuiau să traverseze ceea ce este cunoscută drept Linia Limitei Nordice (NLL) – o graniță maritimă tensionată și disputată între Coreea de Nord și Coreea de Sud.

Apele de lângă graniță sunt bogate în viață marină, dar puțini îndrăznesc să pescuiască acolo, întrucât zona este puternic restricționată și atent supravegheată.

Frații au început să pescuiască aproape de linia de frontieră. „Ne întrebam: dacă ne urmăresc, cât de repede ne prind?”, povestește Kim Il-hyeok. 

Astfel, acele incursiuni au devenit repetiții pentru evadare.

„Când eram prinși de patrule, ne tratau ca și cum am fi fost cei mai mari infractori.”

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Câțiva ani familia a ieșit pe mare sub pretextul pescuitului, simulând rutine care le-au permis să studieze patrulele și reacțiile armatei nord-coreene.

Astfel au detectat un tipar: în timpul zilei, patrulele reacționau rapid, noaptea sau când era avertizare de vreme rea însă, timpii de reacție erau lenți.

Când Kim și fratele său au fost interogați de-a lungul anilor, au repetat de fiecare dată aceeași poveste: mituiseră paznici, implorându-i să-i lase să pescuiască în apropierea zonei NLL, unde captura de pește promitea să fie abundentă.

Familia Kim era considerată înstărită în Coreea de Nord, unde organizațiile umanitare internaționale estimează că peste jumătate din populație trăiește în sărăcie.

„Tatăl meu obișnuia să facă comerț cu antichități, aur și chiar să vândă cărbune transportat cu trenul”, a declarat Kim Il-hyeok pentru CNN.

Familia avea astfel acces la bunuri considerate un lux în Coreea de Nord, precum un televizor cu ecran mare, înregistrat oficial la autoritățile nord-coreene. Dar aveau și unul cumpărat în secret din China, pe care îl țineau ascuns.

Kim povestește că aveau o antenă improvizată din sârmă de cupru pe care o întindeau și o mișcau prin casă până prindeau semnal.

Din locuința lor de lângă granița cu Coreea de Sud, soții Kim puteau urmări 10 canale care transmiteau din Seul, își amintește Kim.

Pe ecran, vedeau o lume care părea ireală: case luminate noaptea, mâncare din abundență, libertate de mișcare.

Tatăl lui Kim a murit înainte ca visul evadării să devină realitate. El le-a lăsat banii copiilor săi, o moștenire care a sporit averea familiei Kim și le-a oferit un scut în fața vremurilor grele.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Din 2015 până în 2020, am condus o afacere care se ocupa în principal de electrocasnice”, a spus el.

Apoi a venit pandemia.

„Am început să vând legume, fructe și produse agricole de bază. În acea perioadă, mulți oameni au murit de foame”, a relatat Kim.

„În fiecare zi auzeam povești despre cineva care murea, era jefuit sau era agresat. Odată am cumpărat orez cu 4.000 de woni (aproximativ 4,44 dolari) pe kilogram și, după o singură noapte, puteam să-l vând cu 8.000 de woni (8,89 dolari) sau chiar 10.000 de woni (11,11 dolari). Afacerea mea a prosperat. Nu am fost singurul. Alți negustori ca mine au câștigat mult mai mulți bani, în timp ce cei care nu aveau nimic au fost încă și mai înfometați”.


Raport: Mii de
femei nord-coreene, vândute ca sclave sexuale în China

Noaptea evadării

În mai 2023, condițiile meteorologice au oferit oportunitatea ideală. Sub acoperirea unei furtuni, nouă membri ai familiei au pornit spre libertate.

Femeile și copiii au fost nevoiți să traverseze inclusiv zone minate, urmând trasee sigure planificate dinainte. Printre ei se afla și soția însărcinată în cinci luni a lui Kim Il-hyeok, alături cei doi copii ai fratelui său, Kim Yi-hyeok  care au fost ascunși în saci de pânză.

„Îi spuneam că trebuie să plecăm pentru copil”, povestește Kim despre perioada în care încerca să-și convingă soția să plece. „O întrebam dacă vrea ca ei să crească aici.”

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Odată ajunși la barcă, familia a navigat cu motorul modificat pentru a reduce zgomotul, încercând să evite detectarea de către patrulele maritime nord-coreene. În timpul traversării, copiii au fost complet tăcuți, într-o atmosferă de tensiune palpabilă.

„În Coreea de Nord, bărbații se pot îmbarca pe o navă, dar femeile nu”, a explicat Kim. „Din punct de vedere legal, dacă o femeie se îmbarcă pe o navă, este imediat suspectată că are intenții necurate, presupunându-se că încearcă să dezerteze.”

„Mergeam încet, în ritmul unui pas alert pe jos”, spune Kim. „La viteza aceea, radarul ne vedea doar ca pe niște resturi plutitoare.”

„Se auzea doar motorul. Și bătăile inimii mele erau mai puternice decât el”, își amintește el. „Era o liniște pe care nu o pot descrie.”

Când au ajuns în apropierea Coreei de Sud, au văzut luminile insulei Yeonpyeong.

Strălucea ca ziua, deși era noapte, își amintește Kim.

După aproximativ două ore pe mare, au trecut linia de demarcație maritimă și au fost interceptați de forțele navale sud-coreene.

Un vas al marinei sud-coreene s-a apropiat și a întrebat prin difuzor dacă au probleme la motor.

„Am răspuns: «Nu, motorul nostru nu este stricat. Suntem pescari nord-coreeni și vrem să dezertăm în Coreea de Sud».”

„Am simțit ca și cum o greutate uriașă mi s-a luat de pe umeri”, a mărturisit Kim.

Libertatea și prețul ei

În Coreea de Sud, familia a început o nouă viață. Totuși, adaptarea la libertate nu a fost ușoară. Unii membri au descris un sentiment de confuzie și chiar senzația persistentă că încă trăiesc în Coreea de Nord.


Dezertorii nord-coreeni, despre viața sub regimul lui Kim Jong-un: „Mai bine mori”

La doar câteva luni după ce au început o nouă viață, familia fost marcată de o tragedie: unul dintre frați a murit într-un accident de scufundări. 

„Vreau să muncesc din greu pentru a câștiga bani, astfel încât să pot susține  educația copiilor mei și să mă asigur că aceștia primesc un nivel ridicat de educație”, spunea Kim Yi-hyeok la aniversarea de un an a nepoatei sale, ultimul său interviu.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Pentru Kim Il-hyeok, evadarea rămâne în același timp o realizare și o rană deschisă. Fratele său a trăit doar 10 luni în libertate, iar contrastul dintre planul atent construit și finalul tragic este greu de procesat.

„Nu pare real”, spune Kim.

Și totuși, chiar și în mijlocul pierderii profunde, Kim a ajuns să vadă călătoria în sine ca pe un miracol – o dovadă că supraviețuirea poate duce către noi orizonturi.

Astăzi, el încearcă să își reconstruiască viața, învățând noi meserii și vorbind public despre realitatea din Coreea de Nord. El continuă să-și împărtășească povestea, sperând să aducă lumină asupra unei țări pe care puțini o înțeleg cu adevărat.

„Mă consider unul dintre cei norocoși”, a spus el după nașterea celei de-a doua sa fiice în libertate, în Coreea de Sud.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Iranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada

Publicat

pe

Iranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada

Iranul a revenit
asupra redeschiderii Strâmtorii Ormuz și a reintrodus restricții, invocând
menținerea blocadei americane. Decizia este însoțită de incidente maritime și
de un șir de declarații de la Teheran și Washington.

Imagine din satelit a Strâmtorii Ormuz. FOTO: NASA

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Iranul a anunțat că
a reintrodus restricțiile în Strâmtoarea Ormuz, la scurt timp după ce declarase
redeschiderea acesteia, într-un context marcat de tensiuni crescute cu Statele
Unite. Decizia vine după ce Washingtonul a transmis că nu intenționează să
ridice blocada asupra porturilor iraniene, ceea ce Teheranul consideră o
condiție esențială pentru libertatea de navigație.

Situația din zonă a
fost amplificată și de incidente maritime raportate în cursul zilei de sâmbătă,
18 aprilie. O agenție britanică de monitorizare maritimă a transmis că nave ale
Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) au deschis focul asupra unui
petrolier care încerca să traverseze strâmtoarea Ormuz. În același timp,
Reuters a relatat că și o navă sub pavilion indian, încărcată cu țiței, ar fi
fost atacată în aceeași zonă maritimă sensibilă.

Autoritățile
iraniene au confirmat ulterior că strâmtoarea a revenit la „statutul său
anterior
” și se află din nou „sub administrarea și controlul strict al forțelor
armate
”, potrivit comandamentului militar Khatam al-Anbiya.

Teheranul a legat
menținerea acestor restricții de faptul că Washingtonului menţine blocada în
zonă şi a cerut „garantarea libertății
depline de navigație pentru navele care călătoresc din Iran spre alte
destinații și din alte destinații spre Iran”
, notează The Guardian.

Într-o intervenție
făcută în Antalya, în marja unui forum diplomatic, ministrul adjunct iranian de
Externe, Saeed Khatibzadeh, a acuzat Statele Unite că „nu pot să-și impună voința de a asedia Iranul, în timp ce Iranul, cu
bună credință, încearcă să faciliteze trecerea în siguranță prin strâmtoarea
Ormuz”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Iranul cere ca SUA
să facă un pas înapoi în strâmtoare

Pe linie militară,
comandamentul naval al IRGC a transmis, într-un mesaj publicat pe platforma X,
că situația din Ormuz rămâne condiționată de decizia Statelor Unite de a
menține blocada.

„Atât timp cât mișcarea navelor din Iran și spre Iran
este amenințată, statutul strâmtorii Ormuz va rămâne așa cum a fost anterior.
Orice încălcare a angajamentelor de către Statele Unite va primi un răspuns
adecvat”,
a transmis Iranul

Se anunță progrese
în negocieri, dar rezultatele întârzie

În paralel,
negocierile dintre Teheran și Washington continuă într-un climat fragil.
Principalul negociator iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat că
discuțiile recente au adus unele progrese, însă diferențele de opinie rămân
semnificative, în special în privința dosarului nuclear și a Strâmtorii Ormuz.

„Am făcut progrese, dar încă există o distanță mare între
noi”,
a spus el pentru
presa de stat, adăugând că „există unele
chestiuni asupra cărora insistăm… Și ei au linii roșii. Dar aceste probleme
ar putea fi doar una sau două”.

De cealaltă parte,
președintele american Donald Trump a afirmat că Statele Unite poartă „conversații foarte bune” cu Iranul, dar
a avertizat împotriva oricărui „șantaj”
legat de canalul maritim strategic. Ulterior, el a lăudat Israelul, aliat al
SUA, susținând că „alți aliați și-au
arătat adevărata față într-un moment de conflict și tensiune”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Niciuna dintre părți
nu a oferit detalii clare despre stadiul negocierilor, în contextul în care
armistițiul fragil se apropie de expirare.

Donald Trump a
declarat că blocada americană va „rămâne pe deplin în vigoare” până la un acord
de pace permanent și a sugerat că armistițiul intermediat de Pakistan, cu
termen de expirare miercuri, ar putea să nu fie prelungit.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată

Publicat

pe

Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată

Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o nouă normă care reglementează modul în care poate fi modificată modalitatea de plată a pensiilor facultative. Noile reguli au intrat în vigoare la 15 aprilie.

Noi reguli pentru pensiile facultative Pilon 3. Foto arhivă

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Modificările aduse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) prin Norma nr. 10/2026 vizează în principal flexibilizarea și simplificarea modului în care participanții la pensiile facultative (Pilonul 3) își pot retrage banii, precum și adaptarea procedurilor la realitățile digitale și la noile reglementări din sistemul public de pensii.

În primul rând, sunt clarificate și actualizate condițiile de retragere a activului personal net. Participanții pot solicita plata sumelor acumulate dacă au împlinit vârsta de 60 de ani, chiar dacă nu îndeplinesc toate condițiile pentru pensia facultativă completă, sau în cazul în care beneficiază de pensie de invaliditate, conform noii legislații privind pensiile publice. Astfel, norma corelează explicit regulile din Pilonul III cu cele din sistemul public.

O noutate importantă ține de extinderea și modernizarea modalităților de depunere a documentelor. Cererile de plată și documentele aferente pot fi transmise nu doar fizic sau prin poștă, ci și prin mijloace electronice, cu utilizarea semnăturii electronice calificate. Această digitalizare se aplică inclusiv în situațiile în care participantul este reprezentat de un mandatar, fiind reglementate detaliat condițiile în care documentele pot fi transmise în format electronic (inclusiv procuri și certificate).

De asemenea, norma aduce mai multă claritate în ceea ce privește reprezentarea prin mandatar, stabilind exact ce documente trebuie depuse în funcție de modalitatea de transmitere (fizic, poștă sau online) și tipul de situație (de exemplu, handicap grav sau accentuat).

O schimbare relevantă pentru participanți este creșterea flexibilității în modalitatea de încasare a banilor. Cei care au optat pentru plata eșalonată pot, pe parcursul derulării acesteia, să:

  • schimbe tipul de plată (din eșalonată în plată unică),
  • modifice valoarea ratelor,
  • schimbe modalitatea de plată (din mandat poștal în virament bancar sau invers),
  • actualizeze datele bancare (inclusiv IBAN).

Administratorii fondurilor de pensii private sunt obligați să opereze aceste modificări într-un termen scurt, de 5 zile lucrătoare de la depunerea documentației complete, ceea ce întărește drepturile participanților asupra propriilor economii.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În completare, sunt introduse reguli specifice pentru anumite situații practice: participanții trebuie să comunice un nou cont bancar dacă îl închid pe cel inițial, să prezinte documente justificative dacă sunt exceptați de la plata contribuției de sănătate sau să facă dovada domiciliului în cazul utilizării cărții electronice de identitate fără domiciliu, atunci când optează pentru plata prin mandat poștal.

În ansamblu, modificările nu schimbă fundamental dreptul de retragere a banilor, dar aduc îmbunătățiri semnificative în accesibilitate, flexibilitate și digitalizare, facilitând interacțiunea participanților cu administratorii fondurilor și oferindu-le un control mai mare asupra modului în care își primesc economiile din pensiile facultative.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Planul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie Planul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie
Actualitateacum 2 ore

Planul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie

CNN a relatat o poveste rară despre supraviețuire, risc extrem și pierdere în care protagoniștii sunt doi frați nord-coreeni –...

Iranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada Iranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada
Actualitateacum 9 ore

Iranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada

Iranul a revenit asupra redeschiderii Strâmtorii Ormuz și a reintrodus restricții, invocând menținerea blocadei americane. Decizia este însoțită de incidente...

Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată
Actualitateacum 15 ore

Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată

Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o nouă normă care reglementează modul în care poate fi modificată modalitatea de plată...

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână” Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”
Actualitateacum 21 de ore

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”

Imediat după postarea triumfalistă a lui Donald Trump pe rețelele sociale privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, a venit și replica plină...

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro „Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro
Actualitateacum o zi

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro

Familia Messi este stabilită din 2009 în Castelldefels, o localitate liniștită de lângă Barcelona, situată aproape de mare și cunoscută pentru zonele...

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei” Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”
Actualitateacum o zi

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”

Duminică, 19 aprilie, Bulgaria organizează noi alegeri parlamentare, a opta rundă electorală din ultimii 5 ani. Jurnalistul bulgar Vladimir Mitev...

Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi
Actualitateacum 2 zile

Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi

Doar șapte zile de meditație îți pot crește semnificativ șansele de a-ți aminti să faci un lucru la momentul potrivit,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro