Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

„Motorina, moartea întruchipată, care a răpus 100.000 de vieţi!” Germania dă tonul unui fenomen FĂRĂ PRECEDENT! | Nationalul.ro

Publicat

pe

„Motorina, moartea întruchipată, care a răpus 100.000 de vieţi!” Germania dă tonul unui fenomen FĂRĂ PRECEDENT! | Nationalul.ro

Ce urmează? Să vedem pompierii venind la locul incendiului cu tramvaiul pentru că autospecialele lor cu motoare pe motorină nu au voie să pătrundă pe anumite străzi? 

Sau poate dorim condiţii similare celor din fosta RDG, unde birocraţii din aparatul de stat decideau cine şi cum să se deplaseze? Cetăţeanul socialist nu avea nevoie de mobilitate, aşa că n-avea decât să utilizeze autobuzul şi tramvaiul. În acest fel a fost frânat avântul constructorilor auto de mare tradiţie din Zwickau şi Eisenach.

Ei bine, la aşa ceva s-ar putea ajunge din nou în „Republica Interdicţiilor Germania”. Oponenţii transportului individual, care au găsit un duşman în automobil, se agită, întreţinând o dezbatere realmente isterică despre poluarea cu particule fine.

Mesaje alarmiste

Motorina, moartea întruchipată, care a răpus 100.000 de vieţi! Centrele oraşelor sunt otrăvite! Automobilul ucide în masă! Şi alte asemenea mesaje alarmiste.

Ce-i drept, asistăm la o campanie care nu şi-a ratat defel ţelul. Tot mai multe tribunale decid în favoarea restricţionării traficului pentru maşinile diesel, invocând depăşirea limitelor de poluare. Iar Bruxellesul solicită standarde noi de poluare mult mai scăzute. Doar pentru automobile. Şi acesta este doar începutul.

Dezbaterea s-a rupt complet de realitate. Nimeni nu mai întreabă dacă staţiile de măsurare sunt amplasate la altitudinea şi în zonele adecvate, poziţionarea lor fiind diferită de la oraş la oraş: ba pe spaţii verzi, ba pe faţada unei case, ba direct în bătaia soarelui. Sau, dimpotrivă, departe de razele solare.

Acest lucru o derutează inclusiv pe cancelara Angela Merkel, supranumită „cancelara eco”, „cancelara auto” sau „cancelara motorină”, care acum încearcă o păcăleală, la fel ca producătorii de automobile. Mai întâi anunţă că legile se schimbă, pentru a nu se ajunge la restricţionarea traficului. O zi mai târziu informează că nu se atinge nimeni de limitele de poluare, care ţin exclusiv de dreptul european.


 

După maşina diesel urmează fumătorul şi posesorul de şemineu

Această – haideţi să folosim un termen diplomatic – neînţelegere, ilustrează în mod precis faptul că nimeni nu ştie încotro se îndreaptă dezbaterea.

Poate că, deşi trăim într-o perioadă post-factuală, câteva fapte empirice ne-ar prinde bine. De pildă, atunci când vorbim despre particulele fine – această problemă greşită în locul greşit.

Între 5 şi 300 de tone de particule fine cad pe pământ în fiecare zi. Ele sunt împrăştiate, între altele, de vânt şi soare. Acest lucru face ca măsurărea pulberii să fie deosebit de complicată.

Emisiile de pulberi fine din traficul rutier provin doar în mică parte din ţevile de eşapament, restul fiind produse în proporţie de 85% de abraziunea anvelopelor şi a frânelor (Inclusiv bicicletele pun în mişcare particulele fine).

Maşinile, pe fondul standardelor de poluare din ce în ce mai restrictive, emit tot mai puţine gaze toxice în atmosferă. Aerul în oraşele noastre nu a fost nicicând mai curat! Este justificat acest atac împotriva automobilului? Mai precis: continuarea aceste campanii împotriva mobilităţii individuale?

Comentarii Facebook

Actualitate

Teheranul spune că Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă. Condițiile noi invocate de ambasadorul Iranului la Moscova

Publicat

pe

Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă, dar în condiţii noi care vor fi stabilite de către Iran şi Oman, inclusiv o taxă de tranzit, a declarat luni ambasadorul Iranului în Rusia.

Strâmtoarea Ormuz FOTO: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Războiul americano-israelian împotriva Iranului a redus în mare măsură tranzitul de petrol prin strâmtoare, pe unde înainte de conflict tranzita aproximativ o cincime din petrolul mondial. Câteva petroliere au reuşit să părăsească Golful recent, dar tranzitul de petrol şi gaze naturale lichefiate este încă sever restricţionat.

„Desigur, această strâmtoare va fi deschisă, dar în condiţii noi care urmează să fie stabilite de autorităţile iraniene şi omaneze”, a declarat ambasadorul iranian la Moscova, Kazem Jalali, pentru cotidianul rusesc Izvestia într-un interviu publicat luni.

„Înţelegem că Iranul şi Omanul oferă anumite servicii legate de această strâmtoare. Şi se vor percepe taxe pentru aceste servicii”, a spus el, fără a oferi detalii.

Iranul susţine că un acord permanent de pace ar trebui să-i permită să perceapă taxe pentru navele care tranzitează strâmtoarea, care ar varia în funcţie de tipul navei, de încărcătura acesteia şi de condiţiile predominante.

Această poziţie este vehement contestată de preşedintele SUA, Donald Trump. În cursul lunii mai, Statele Unite au avertizat Omanul să nu se implice în niciun efort cu Iranul pentru a impune vreo taxă, iar secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a spus atunci că ambasadorul Omanului la Washington l-a asigurat că nu există planuri de a impune astfel de taxe.

Or, luni, Israelul a declarat că a lovit ţinte militare în vestul şi centrul Iranului, chiar şi după ce Donald Trump i-a transmis, se pare, premierului israelian Benjamin Netanyahu să se abţină de la noi atacuri.

Japonia, care înainte de război importa aproximativ 95% din necesarul de petrol din Orientul Mijlociu, afirmă că nu a achitat nicio taxă după ce un petrolier cu ţiţei, care îi aparţinea, a trecut prin Strâmtoarea Ormuz în luna mai.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Prima de activare 2026. Românii care pot primi bani de la stat la angajare

Publicat

pe

Pe o piață a muncii în care angajarea rapidă nu este întotdeauna ușoară, statul român încearcă să stimuleze reintegrarea profesională printr-un mecanism puțin cunoscut, dar relativ simplu: prima de activare.

Românii pot primi o primă de activare de 1.000 de lei. Foto arhivă

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În 2026, acest sprijin financiar în valoare de 1.000 de lei continuă să fie acordat anumitor persoane care se angajează după o perioadă de șomaj, însă doar dacă sunt respectate condițiile prevăzute de lege. Măsura este reglementată prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și este gestionată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Ce este prima de activare și cui se acordă

Prima de activare este un stimulent financiar acordat persoanelor înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, cu scopul de a încuraja revenirea rapidă pe piața muncii. Potrivit datelor oficiale ANOFM, suma acordată este de 1.000 de lei, neimpozabilă, și se plătește în două tranșe egale: jumătate la momentul angajării și cealaltă jumătate după împlinirea a trei luni de activitate la noul loc de muncă.

Pentru a beneficia de acest sprijin, persoana trebuie să fie înregistrată în evidențele ANOFM de cel puțin 30 de zile, să nu primească indemnizație de șomaj și să se angajeze cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de trei luni. De asemenea, este necesar ca în ultimele 12 luni solicitantul să nu fi lucrat la același angajator și să nu fi beneficiat de o altă primă de activare în ultimul an.

Cu alte cuvinte, statul încurajează în mod direct trecerea rapidă din șomaj în muncă stabilă, dar condiționează acest sprijin de o serie de criterii menite să evite utilizarea abuzivă a programului.

Ce trebuie să faci pentru a încasa prima de activare în 2026

Procesul de obținere a primei de activare nu este complicat, dar presupune respectarea unor termene stricte. În primul rând, persoana interesată trebuie să fie luată în evidența agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă ca șomer aflat în căutarea unui loc de muncă. După minimum 30 de zile de la această înregistrare, dacă apare o angajare cu normă întreagă și pe o perioadă mai mare de trei luni, se poate solicita prima.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un element esențial este termenul de depunere a documentelor: acestea trebuie transmise către ANOFM în maximum 30 de zile de la data angajării. Dosarul include, în principal, cererea tip, copia contractului de muncă sau dovada angajării, o declarație pe propria răspundere a angajatului și o declarație a angajatorului care atestă că nu a existat un raport de muncă anterior în ultimele 12 luni între cele două părți.

În practică, plata se face în două etape, ceea ce înseamnă că beneficiarul trebuie să rămână angajat cel puțin trei luni pentru a încasa integral suma. Dacă raportul de muncă încetează mai devreme, există situații în care dreptul poate fi pierdut sau suspendat, în funcție de condițiile legale.

Dincolo de partea administrativă, măsura are un rol de reducere a șomajului și stimularea angajării rapide, în special în rândul persoanelor care au dificultăți în a reveni pe piața muncii.

Nu beneficiază de prima de activare:

           a) persoanele care se încadrează în muncă, conform legii, pe perioadă determinată de cel mult 3 luni, iar ulterior încadrării în muncă se schimbă durata încadrării în muncă pe perioadă determinată mai mare de 3 luni sau nedeterminată;

           b) persoanele care se încadrează în muncă, conform legii, pentru o perioadă mai mare de 3 luni, în termen de 30 de zile de la data încetării plăţii indemnizaţiei de şomaj conform art. 44 lit.l) din Legea 76/2002.

Documente necesare

Pentru acordarea primei de activare, persoanele vor depune la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, unde se află în evidenţă, în termen de maximum 30 de zile de la data angajării, următoarele documente: :

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

1.  Cerere – conform model – Anexa nr. 32 la norme

2.  Actul în baza cărui persoana a fost încadrată în muncă sau dovada emisă de angajator – copie

3.  Angajament

4.  Declaraţie pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte că în ultimele 12 luni anterioare angajării, acesta nu a mai fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoana respectivă

5.  Declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte ca persoana solicitantă nu a mai beneficiat de prima de activare în ultimele 12 luni anterioare angajării

Depunerea documentelor se poate face personal la sediul agenției, prin scrisoare recomandată sau e-mail.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Operațiune dificilă de salvare în Munții Buzăului. Doi turiști rătăciți cu ATV-ul au fost găsiți după mai bine de 10 ore

Publicat

pe

Doi turiști care s-au rătăcit cu un ATV într-o zonă montană dificilă din județul Buzău au fost salvați de jandarmii montani din Nehoiu, după o intervenție care a durat mai multe ore și s-a desfășurat în condiții meteo nefavorabile.

FOTO: Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Misiunea a avut loc în data de 6 iunie, în timp ce patrula montană din cadrul Postului de Jandarmi Montan Nehoiu participa la acțiuni de sprijin pentru deblocarea drumului județean DJ 203K, între localitățile Bâsca Rozilei și Gura Teghii. Circulația fusese afectată după ce o viitură provocată de ploile torențiale a blocat aproximativ 70 de metri din carosabil.

În jurul orei 16:50, jandarmii au fost alertați printr-un apel la numărul unic de urgență 112 că două persoane au nevoie de ajutor după ce s-au rătăcit într-o zonă montană greu accesibilă.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău, cele două persoane plecaseră în jurul orei 11:00 cu un ATV pe un traseu din zona localității Gura Teghii. Din cauza vremii nefavorabile și a terenului dificil, acestea au pierdut orientarea și nu au mai reușit să găsească drumul de întoarcere.

Jandarmii montani au pornit imediat în căutarea lor, însă misiunea a fost îngreunată de starea drumurilor afectate de precipitațiile abundente.

Din cauza drumului devenit impracticabil pentru autospeciala de serviciu, salvatorii au fost nevoiți să își continue deplasarea cu ajutorul unui tractor pus la dispoziție de un localnic. Ulterior, aceștia au parcurs pe jos ultimii kilometri până la locul unde se aflau persoanele rătăcite.

Echipajul de jandarmi a reușit să ajungă la cele două persoane în jurul orei 22:00. Din fericire, acestea nu aveau nevoie de îngrijiri medicale și se aflau într-o stare bună.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Împreună cu jandarmii, turiștii au început deplasarea către stația meteo de pe Vârful Penteleu. Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile și riscurile unei coborâri pe timpul nopții, salvatorii au decis să rămână împreună cu cei doi peste noapte la stația meteo.

Coborârea către localitatea Gura Teghii a fost reluată în dimineața zilei de 7 iunie, iar în jurul orei 12:00 cele două persoane au ajuns în siguranță la locul de cazare.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău reamintesc turiștilor să verifice condițiile meteorologice și starea traseelor înainte de a porni în zone montane și să se asigure că sunt echipați corespunzător pentru astfel de deplasări.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 34 de minute

Teheranul spune că Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă. Condițiile noi invocate de ambasadorul Iranului la Moscova

Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă, dar în condiţii noi care vor fi stabilite de către Iran şi Oman, inclusiv o...

Actualitateacum 7 ore

Prima de activare 2026. Românii care pot primi bani de la stat la angajare

Pe o piață a muncii în care angajarea rapidă nu este întotdeauna ușoară, statul român încearcă să stimuleze reintegrarea profesională...

Actualitateacum 13 ore

Operațiune dificilă de salvare în Munții Buzăului. Doi turiști rătăciți cu ATV-ul au fost găsiți după mai bine de 10 ore

Doi turiști care s-au rătăcit cu un ATV într-o zonă montană dificilă din județul Buzău au fost salvați de jandarmii...

Actualitateacum 20 de ore

A venit înlocuitorul lui Kopic! Dinamo și-a găsit antrenorul pentru următorii doi ani

Dinamo și-a ales noul antrenor. Portughezul Nuno Campos va prelua echipa din Ștefan cel Mare, după despărțirea recentă a clubului de Zeljko Kopic....

Actualitateacum o zi

Topul celor mai fericite și celor mai nefericite orașe din lume în 2026. Bucureștiul, pe un loc rușinos în clasamentul mondial

Bucureștiul ocupă unul dintre cele mai slabe locuri în ediția din 2026 a Happy City Index, unul dintre cele mai...

Actualitateacum o zi

Paradisurile turistice ieftine și sigure pe care mulți români încă nu le-au descoperit. „Femeile spun că se simt mai în siguranță aici decât la Roma sau Paris”

Siguranța este, probabil, unul dintre cele mai importante aspecte atunci când plecăm într-o călătorie, fie singuri, fie alături de familie...

Actualitateacum 2 zile

Nicușor Dan explică de ce România nu doboară dronele care intră în spațiul aerian național și se îndreaptă spre Ucraina

Președintele Nicușor Dan a declarat sâmbătă, 6 iunie, la Constanța, că România nu poate deschide focul asupra unor drone care...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro