Actualitate
HOROSCOP LUNA IANUARIE 2019. Zodia care trebuie să fie cu băgare de seamă. Eclipsa de Lună este la tine în zodie | Nationalul.ro
În luna ianuarie a anului 2019 de la naşterea Hristosului şi 7527 de la Facerea Lumii trebuie să ţineţi seama de o vorbă înţeleaptă a lui Confucius: ”Omul care nu munceşte, este jumătate de om!”Munca, activitatea, creaţia, coordonarea, învăţarea, cercetarea, explorarea – cum vreţi domniile voastre să descrieţi ceea ce faceţi şi vă ocupă cea mai mare parte a vieţii – vă descrie, vă motivează şi vă fasonează, vă face traiul bun, sau, infernal. Din nefericire, un sondaj Gallup de anul trecut, 2018, arată că doar 21% din populaţia globului se poate descrie ca ”omul potrivit, la locul potrivit”. De aceea totul, în economia, în activitatea mondială, ei bine, totul pare haotic şi confuz, ca un puzzle cu piesele puse anapoda, oamenii nu muncesc unde trebuie, după calităţi şi competenţe, ci unde şi-au găsit ceva de lucru, cu salariu cât mai mare.
Warren Buffett, oracolul din Omaha, spunea, într-un cerc de prieteni, că a făcut câteva miliarde bune, la bursă, luînd în considerare că, cutare sau cutare CEO şi-a atins nivelul de incompetenţă şi ca va lua decizii previzibile, în situaţii standard. Aşa că, trag eu concluzia, incompetenţa este promovată, pentru că poate fi speculată. Ce vorbesc eu, uitaţi-vă la Guvern, Preşedenţie, partide, oamenii politici…
Luna ianuarie este o lună, parţial, dificilă. Și nu este vorba numai de eclipsa, parţială, de Soare de pe 5 ianuarie, oricum nu se vede de la noi, ci de mai mulţi factori. Eclipsa totală de Lună de pe 20-21 ianuarie, în Rac, observabilă, copios, din nefericire, din România şi Basarabia, se suprapune peste cea mai depresivă zi a anului, pe meridianul Bucureştilor, duminică 20 ianuarie. Instabilitate socială, politică. Totuşi, bursa mondială o duce bine, creşte! Posibile fenomene meteo extreme, de iarnă temperat-continentală, temperaturi negative îngrijorătoare şi viscol. Vremea se schimbă repede, dramatic, variaţii mari, foarte mari şi bruşte de temperatură, presiune şi umiditate. Mijloacele de dezăpezire, salvatorii şi paramedicii trebuie să fie gata să intervină, mai ales în/după săptămâna 7-14 ianuarie, repet, mai ales în Nord şi în Basarabia. Mişcări seismice, mai dese şi de magnitudini mai mari, decât statistica fondului natural multianual. Cât de mari? Numai Bunul Dumnezeu ştie, poate USGS şi cei din Mauna Kea! O să ştim şi noi, la momentul potrivit. Vorba unui film SF, pe care l-am văzut recent: ”It’s bad! How bad? Very bad!”. Eu am râs… râdeţi şi domniile voastre, cei curajoşi râd şi au succes, înving! Le este frică după aceea…
Ceea ce este bine, este că în luna ianuarie nu este nicio planetă în mişcare aparentă retrogradă, doar Uranus, o săptămână, până pe 7 ianuarie, în Berbec.
BERBEC După vacanţă, sărbători, mese grele şi petreceri îţi este greu să începi o nouă lună de lucru. Mai mult, în luna ianuarie ai unele obstacole de trecut, poate nişte bani amânaţi, de încasat. Foloseşte realismul caracteristic zodiei ca să vezi care îţi sunt şansele!Ai şansa să-ţi clarifici un pic dorinţele şi aspiraţiile, să te detaşezi de cotidian. Puţină solitudine, singurătate bine temperată – nu-ţi strică şi îţi întăreşte capacitatea de dialog.Prima săptămână a lunii, cu intrarea lui Marte în zodia ta, pe 2 ianuarie, în domiciliu, dar cu Uranus retrograd, este ceva mai dificilă, dar plină de dinamism. Dar, după 7 ianuarie, când Uranus revine în mişcarea aparentă directă, lucrurile reintră în normal, adică poţi să faci lucrurile repede şi bine. Aşa cum îţi place..
TAUR În luna ianuarie te pregăteşti de o schimbare pe care o pregăteai demult, dar nu aveai curajul necesar, ceva important pentru tine. Fiind semn fix schimbările nu te încântă deloc, dar trebuie să te concentrezi, pentru că este în interesul tău! Mai multă odihnă, mâncare naturală şi o muzică relaxanta, pot să mai reducă din oboseală cronică pe care ai acumulat-o anul trecut. Ceva nostalgii şi regrete tardive îţi încearcă cugetul. Trebuie să-ţi rezervi mai mult timp pentru familie. Implică-te mai mult în rezolvarea problemelor domestice lăsând la o parte încăpăţânarea şi agresivitatea. Nu este Corida în fiecare zi! Poţi avea, însă, recompense consistente în domeniul sentimental în această lună de iarnă temperat-continentală.
GEMENI Potenţialul tău de acţiune este concentrat pe îmbunătăţirea calităţii vieţii tale. În luna ianuarie, prietenii te sprijină, viaţa pare frumoasă!Pragmatismul tău poate fi de mare folos, viziunea ta realistă aduce succes. O primă săptămână din luna ianuarie obositoare, dar foarte plăcută. Este încă vacanţă, pentru o parte bună din zodie. Petreci mai mult timp în compania celor dragi, ceea ce este foarte bine. În a doua parte a lunii, cu toată vremea capricioasă, sănătatea ta este bună, iar banii nu sunt foarte rari la tine in buzunar. Ai, deci, o perioadăbună! Dupa câteva zile libere, cele de la începutul anului, care zile au trecut repede fără amintiri memorabile, stelele îţi surâd din nou în meserie, profesie, activitatea ta codidiană!
RAC Nu forţa când nu trebuie, în prima săptămână a lunii ianuarie şi a anului, încearcă să nu provoci probleme prin atitudinea ta. Doreşti să te faci util şi să primeşti mulţumiri de la cei din jur! Încearcă să le cumperi „ceva bun”, covrigi calzi, de exemplu! Cicero spunea că bunăvoinţa se cumpără! Dar, un procent dintre nativii din zodie nu se bucură foarte mult. Recunosc, ai motive. Dar numai tu eşti de vina, pentru că nu ai puterea sa-ţi cauţi calea ta dreaptă şi să rezişti influenţelor şi tentaţiilor. Nu te enerva, nu te ajuta la nimic, ba chiar goneşti de lângă tine pe binevoitori. Numară în gând până la zece şi zâmbeşte din nou! În a doua parte a lunii poziţiile planetelor şi aspectele îţi indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a problemelor de familie şi/sau financiare, dar tot ale familiei. Fii atent, eclipsa de Lună este la tine în zodie!
LEU Eşti pe drumul cel bun! În luna ianuarie 2019 mulţumirea te cuprinde pentru că vezi că încep să se confirme unele dintre planurile tale. Încerci să înlături din calea ta obstacole, în special propriile iluzii!
Actualitate
AEP așteaptă executarea silită a PNL pentru recuperarea celor 14 milioane de lei cheltuiți pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă
Adrian Țuțuianu, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), spune că instituția nu a putut recupera până acum suma de peste 14 milioane de lei pe care PNL trebuie să o restituie statului, întrucât dosarul s-a aflat în instanță. După pronunțarea hotărârii definitive, AEP a transmis documentele către ANAF și așteaptă acum demararea procedurilor de executare silită.
Adrian Tutuianu, președintele AEP Foto: Inquam Photos/George Calin
Partidul Național Liberal trebuie să returneze bugetului de stat peste 14,1 milioane de lei, sumă primită pentru cheltuielile din campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024.
Întrebat dacă o parte din bani a fost deja recuperată, șeful AEP a explicat că instituția nu are atribuții de executare, acestea revenind Administrației Fiscale.
„Pentru PNL, am fost în litigiu și nu am putut să procedăm la executarea silită. Am revenit la Administrația Fiscală a doua zi după ce am avut hotărârea judecătorească definitivă și sper ca Agenția Națională de Administrare Fiscală să procedeze la executarea silită, potrivit dispozițiilor legale”, a declarat Adrian Țuțuianu.
Banii pe care PNL trebuie să-i restituie au fost folosiţi de partid pentru promovarea cărţii fostului președinte al PNL, Nicolae Ciucă.
„Va trebui să îmbunătățim colaborarea cu ANAF”
Acesta a precizat că rolul AEP este de a transmite către ANAF actele administrative și hotărârile prin care sunt stabilite sancțiuni sau confiscări, în timp ce recuperarea efectivă a sumelor intră în competența Fiscului.
„Nu e doar situația PNL de astăzi, veți vedea că mai sunt și altele și, în viitor, vor fi și alte partide cu sume importante (…) Va trebui să îmbunătățim colaborarea cu ANAF”, a afirmat președintele AEP.
Potrivit acestuia, săptămâna viitoare este programată semnarea unui protocol de colaborare între AEP și ANAF.
Amintim că, luna aceasta, PNL a pierdut definitiv procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă la Înalta Curte de Casație și Justiție și este obligat să restituie la buget peste 14,1 milioane de lei, bani cheltuiți pentru promovarea cărții fostului lider liberal Nicolae Ciucă.
La rândul său, președintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat că partidul va achita obligațiile stabilite de instanță.
„Instanţa a considerat că modalitatea prin care PNL a făcut acele panouri nu a fost conformă cu prevederile legale”, a declarat liderul liberal, adăugând că suma de 14 milioane de lei urmează să fie plătită.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-28T12:35:01.576Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-interne/evenimente/aep-asteapta-executarea-silita-a-pnl-pentru-2567154.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”evenimente”,”aep-asteapta-executarea-silita-a-pnl-pentru-2567154.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/aep-asteapta-executarea-silita-a-pnl-pentru-2567154.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
SUA avertizează statele din Golf cu privire la posibile noi atacuri asupra Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului
Statele Unite au avertizat mai multe țări arabe din Golf cu privire la posibilitatea unei noi campanii militare scurte și intense împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului, a relatat WSJ , citând surse.
Președintele SUA, Donald Trump, nu a luat înca decizia atacării Iranului Foto: Profimedia
Astfel de avertismente prin canale diplomatice și militare reprezintă un alt semnal al intențiilor SUA și Israelului de a lansa o nouă rundă de operațiuni militare la scară largă împotriva Iranului, pentru a slăbi Teheranul și a-l forța să negocieze.
Armata americană trimite sisteme suplimentare de apărare antirachetă Patriot din Texas în Israel pentru a consolida apărarea aeriană a țării, potrivit datelor de urmărire a zborurilor și oficialilor. De asemenea, SUA și-a retras trupele din bazele vulnerabile din Orientul Mijlociu, pregătindu-se pentru o escaladare a conflictului.
Forțele americane din regiune se reaprovizionează cu muniții, iar bombardierele și avioanele de vânătoare se pregătesc de atac, au declarat oficialii. Un grup suplimentar de atac al portavioanelor și o forță expediționară a pușcașilor marini urmează, de asemenea, să se alăture unei flotile de aproximativ 20 de alte nave de război americane din Orientul Mijlociu luna viitoare. Unele dintre nave ar putea fi retrase din regiune ca parte a unei rotații planificate.
Trump nu a luat încă o decizie finală
Președintele american Donald Trump nu a luat încă o decizie finală, dar se înclină spre atacuri la scară largă asupra Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului. Printre potențialele ținte pentru noi atacuri se numără infrastructura energetică și instalațiile nucleare ale Iranului.
O opțiune alternativă ar putea fi încercarea de a ajunge la un acord, însă eforturile diplomatice ale mediatorilor regionali nu au dat până acum niciun rezultat.
Casa Albă a declarat că nu va comenta „planuri militare sensibile”.
„Președintele Trump menține deschise toate opțiunile pentru a se asigura că Iranul nu va obține niciodată o armă nucleară”, a adăugat Casa Albă.
Trump a declarat că nu va ataca Iranul decât după alegerile intermediare din SUA. Potrivit surselor WSJ, redistribuirea forțelor americane în Orientul Mijlociu și alte pregătiri au scopul de a-i oferi lui Trump opțiuni în cazul în care decide să reia atacurile.
Israelul a pregătit, de asemenea, planuri și ținte pentru noi atacuri. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu continuă să insiste asupra unor noi atacuri, sperând să slăbească Iranul și să răstoarne regimul.
O revenire la atacurile aeriene ar marca o abatere de la campania de presiune economică a administrației Trump. Sancțiunile și o blocadă navală au blocat vânzările de petrol iranian timp de luni de zile, au paralizat o mare parte din traficul aerian al țării și au restricționat comerțul terestru, adăugând la presiunea asupra economiei țării.
Războiul din Iran riscă să escaladeze. SUA se tem de atacuri iraniene, iar Trump ia în calcul noi lovituri militare: „Va fi un război asimetric”
Mulți analiști consideră că este puțin probabil ca Teheranul să capituleze sub presiunea noilor atacuri. Iranul a rezistat rundelor anterioare de atacuri americane și israeliene. Teheranul continuă să atace navele din Golful Persic și trupele americane din regiune, precum și să formuleze cerințe dure în negocieri.
„Cred că una dintre cele mai mari greșeli făcute de Israel și Statele Unite este presupunerea că o nouă rundă de atacuri asupra Iranului, inclusiv atacuri asupra infrastructurii critice sau eliminarea unor oficiali de rang înalt, va cumva doborî regimul”, a declarat fostul ofițer de informații israelian Danny Tsitrinović.
El a menționat că alte bombardamente ar putea forța regimul iranian să se consolideze și mai mult și să-și apere mai hotărât programele de rachete și nucleare.
„Nu cred că ceva poate încetini permanent programul lor nuclear“
Trump ar putea folosi o nouă rundă de atacuri pentru a declara victoria și apoi a reduce implicarea Americii în război, chiar dacă aceste atacuri nu sunt decisive, a sugerat Seth Jones, analist la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale.
„Nu cred că ceva poate încetini permanent programul lor nuclear. Cu toate acestea, atacurile i-ar permite lui Trump să înceapă să se retragă treptat din conflict și să declare că de data aceasta a reușit din nou să întârzie dezvoltarea programului nuclear iranian”, a remarcat Jones.
Iranul a avertizat pe canale publice și private că va răspunde oricărui atac cu lovituri dure asupra țintelor economice și civile din regiune. Teheranul a lansat amenințări similare în perioada premergătoare războiului, apoi a lansat lovituri asupra bazelor și instalațiilor diplomatice americane, precum și asupra sectorului energetic și a aeroporturilor din Golful Persic.
De data aceasta, orice atacuri de represalii iraniene ar veni în contextul în care SUA și aliații săi din Golf încearcă să își refacă resursele de apărare aeriană epuizate de valurile de atacuri iraniene anterioare.
Iranul deține un stoc de sute până la mii de rachete și a folosit perioada de acalmie a ostilităților pentru a-și consolida apărarea și a pregăti noi planuri de represalii. Oficialii israelieni sunt îngrijorați de viteza cu care Iranul își reconstruiește forțele.
Mediatorii din Orientul Mijlociu depun toate eforturile pentru a relua discuțiile și a preveni un nou val de ostilități. Până acum, acestea au eșuat: SUA insistă să discute programul nuclear al Iranului, iar Teheranul formulează cereri dure pentru reluarea discuțiilor.
Războiul cu Iranul, despre care Trump a spus că se va încheia în câteva săptămâni, se prelungește de opt luni, ducând prețurile combustibililor la niveluri record și penuria de îngrășăminte și materii prime, în contextul în care Teheranul atacă infrastructura energetică critică din Golf, principala regiune producătoare de petrol din lume, și paralizează rutele de export.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-28T06:12:41.811Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-externe/sua/sua-avertizeaza-statele-din-golf-cu-privire-la-2567036.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”sua”,”sua-avertizeaza-statele-din-golf-cu-privire-la-2567036.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/sua-avertizeaza-statele-din-golf-cu-privire-la-2567036.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Cum a ajuns un tablou de Nicolae Grigorescu să fie înregistrat la doar 3,5 lei în evidențele unui muzeu. Ministrul Culturii explică absurdul
Descoperirea unui tablou de Nicolae Grigorescu înregistrat în contabilitatea Muzeului Județean de Artă Prahova cu valoarea de 3,5 lei a stârnit controverse după raportul Camerei de Conturi. Ioana Ciocan, ministrul Culturii, explică situația printr-o eroare și spune că patrimoniul cultural are nevoie de fonduri suplimentare pentru reevaluări periodice.
Muzeul nu are resurse suficiente pentru reevaluarea periodică a operelor de artă Foto: FB Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”
Ioana Ciocan a declarat, la Digi 24, că valoarea la care apare înregistrată în documentele muzeului lucrarea „Peisaj”, semnată de Nicolae Grigorescu, este rezultatul unei erori administrative și nu reflectă valoarea reală a operei.
„Este o eroare. Bineînţeles că este o eroare. Bineînţeles că acel Grigorescu a fost evaluat bine la 35.000 de lei, o sumă foarte bună pe vremea dictatorului Nicolae Ceauşescu. Evident că atunci când s-au tăiat, în 2005, toate acele zerouri dintr-o eroare s-a ajuns la această sumă”, a declarat Ioana Ciocan.
Ioana Ciocan: „Este superb, este absolut superb”
Ministrul a anunțat că îi va propune conducerii Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” să expună lucrarea pentru public, considerând că aceasta poate atrage un număr mai mare de vizitatori:
„Este superb, este absolut superb, toate lucrările de Nicolae Grigorescu sunt absolut superbe. Trebuie să mărturisesc că sunt absolut îndrăgostită de pictorul nostru naţional”.
„Nu vorbim de trei lucrări, vorbim de milioane şi milioane de piese”
Ioana Ciocan a explicat că reevaluarea patrimoniului muzeal este o obligație legală, însă procesul este îngreunat de lipsa resurselor financiare și de numărul redus al specialiștilor.
„Acest lucru se poate face de către două entităţi: o dată, experţii care sunt acreditaţi către Ministerul Culturii, sau ANEVAR. (…) Întrebarea este cu ce buget se pot evalua aceste bunuri? Nu vorbim de trei lucrări, vorbim de milioane şi milioane de piese”, a subliniat ministrul.
Oficialul a avertizat că problema nu este specifică unui singur muzeu sau unui singur județ.
„Cred că este extrem de simplu să arătăm cu degetul să zicem «Prahova n-a făcut!», «Bucureştiul n-a făcut!», «Clujul n-a făcut!». Dar, din păcate, absolut totul se reduce la buget”, a afirmat Ioana Ciocan.
„Salariile din muzee sunt cele mai mici din ţară”
Ministrul Culturii a vorbit și despre situația personalului din muzee, despre care spune că rămâne în sistem în principal din pasiune:
„Salariile din muzee sunt cele mai mici din ţară. Mai spun încă o dată, sunt cele mai mici din ţară. Este absolut înfiorător ce se întâmplă”.
Ioana Ciocan a făcut apel la experții și evaluatorii din domeniul patrimoniului să continue să colaboreze cu instituțiile culturale.
Potrivit unui raport al Camerei de Conturi Prahova, tabloul „Peisaj” de Nicolae Grigorescu figurează în evidențele contabile ale muzeului la valoarea de 3,5 lei, în timp ce o altă lucrare a aceluiași artist, „Peisaj cu bordei”, a fost evaluată în 2011 la 868.575 de lei.
Directorul muzeului, Florin Sicoie, a explicat că reevaluarea operelor de artă presupune costuri foarte mari, iar lipsa fondurilor a făcut ca astfel de expertize să nu mai fie realizate după 2017.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-27T23:08:07.733Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stil-de-viata/cultura/cum-a-ajuns-un-tablou-de-nicolae-grigorescu-sa-2567023.html”,”pathArray”:[„”,”stil-de-viata”,”cultura”,”cum-a-ajuns-un-tablou-de-nicolae-grigorescu-sa-2567023.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/cum-a-ajuns-un-tablou-de-nicolae-grigorescu-sa-2567023.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
-
Breakingacum 3 zile„Vestele Galbene“ anunță deja când va avea loc următorul protest din Franța. Confruntările violente de sâmbătă au continuat pe tot parcursul nopții
-
Actualitateacum 3 zileCostel Alexe îl acuză pe Rogobete că transformă controalele de la Spitalul de Copii din Iași în „show politic”
-
Actualitateacum o ziCine mai investește în România când taxele se schimbă de la un an la altul. Avertismentul mediului de afaceri
-
Breakingacum o ziFermierii vor obține ajutoare naționale tranzitorii și după 2027
-
Breakingacum o ziOrdin european de anchetă emis în dosarul lui Călin Georgescu. DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena
-
Breakingacum 22 de ore(P) Cont bancar online: ce alegi pentru salariu, plăți și banking de zi cu zi?
-
Actualitateacum 3 zileSecțiile de vot s-au închis în Serbia. Prezența depășise 64% până la ora 18.00. Jandarmeria a împânzit centrul Belgradului
-
Breakingacum 3 zileIncidentele care au marcat ziua alegerilor parlamentare din Serbia. De la atacarea pe stradă a mamei fostului președinte la „corturile negre”





