Coșmar pentru Liviu Dragnea. Lovitura finală vine de la Codruța Kovesi? | Nationalul.ro

0
145

Posibil coşmar pentru Liviu Dragnea.  Laura Codruţa Kovesi, duşmanul său declarat, are şanse mari să ajungă în situaţia de a putea ancheta fraudele cu fonduri europene. Iar compania Teldrum, de care Liviu Dragnea este legat, cel puţin mediatic, a fost deja acuzată că a fost implicată în manevre necurate cu fonduri europene. Altfel spus, Kovesi, ar putea ajunge în postura de a îl ancheta pe Dragnea, din afara ţării, de la şefia parchetului european.

Aşa cum se ştie, fostul procuror şef al DNA se află deja pe lista scurtă pentru preluarea parchetului european, ba chiar este în poll position.

Parchetul european va putea instrumenta dosarele cu mari fraude cu fonduri europene şi/sau cu caracter transfrontalier. Fraudele mari sunt considerate de peste 100.000 de euro, însă, în cazuri specifice, Camera permanentă competentă din cadrul EPPO va decide dacă un caz cu prejudiciu mai mic va fi preluat de Parchetul european în funcţie de gravitatea sau complexitatea lui.

Potrivit actului de constituire al EPPO, dacă Parchetul European preia un caz, autorităţile competente naţionale, cum ar fi DNA, trebuie să facă un pas în spate. În plus, autorităţile naţionale trebuie să informeze EPPO cu privire la cazurile care ar fi de competenţa sa.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here