Actualitate
A fost un act de stupiditate, o trăsătură pe care o are preşedintele Statelor Unite

„Statele Unite şi Marea Britanie vor regreta puternic capturarea petrolierului” în largul Gibraltarului. „Dacă inamicul ar fi făcut măcar o mică analiză, nu ar fi recurs la aşa ceva”, a declarat amiralul Ali Fadavi, adjunct al comandantului Gardienilor Revoluţiei din Iran.
„Capturarea petrolierului a fost un act de stupiditate, o trăsătură pe care o are preşedintele SUA şi, într-o anumită măsură, şi britanicii”, a adăugat Ali Fadavi.
Gardienii Revoluţiei din Iran au negat că ar fi încercat să captureze miercuri seară o navă britanică în Strâmtoarea Hormuz. „Nu a existat nicio confruntare în ultimele 24 de ore cu niciun vas străin”, au transmis Gardienii Revoluţiei.
Membri ai Forţelor navale regale britanice au capturat în urmă cu o săptămână petrolierul Grace 1, suspectat că ar fi transportat petrol iranian spre Siria prin încălcarea sancţiunilor impuse de Statele Unite şi de Uniunea Europeană. În urmă cu câteva zile, Administraţia de la Teheran a avertizat că ar putea captura o navă britanică în cazul în care Marea Britanie nu eliberează petrolierul sechestrat în Gibraltar.
Capturarea petrolierului Grace 1, cu lungimea de 330 de metri, intervine într-un moment sensibil, riscând să amplifice criza dintre Iran şi Occident pe tema Acordului nuclear din 2015, contestat vehement de Administraţia Donald Trump. Petrolierul a fost capturat la circa patru kilometri sud de Gibraltar, într-o zonă pe care Marea Britanie o consideră că îi aparţine, deşi Spania, ce revendică Gibraltarul, susţine că incidentul a avut loc în apele teritoriale spaniole.
„Avem motive să credem că nava Grace 1 transporta petrol spre Rafinăria Banyas din Siria. Rafinăria este proprietatea unei entităţi aflată pe lista de sancţiuni a UE impuse Siriei”, a declarat şeful Guvernului regional din Fabian Picardo. Ministrul spaniol de Externe, Josep Borrell, a declarat că petrolierul a fost capturat la solicitarea Statelor Unite.
Relaţiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancţiunilor impuse de Administraţia Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Preşedintele SUA vrea limitarea activităţilor nucleare şi balistice iraniene. Tensiunile s-au amplificat după ce Iranul a doborât o dronă militară americană.
Actualitate
Sinner l-a ajuns pe Murray. Italianul are 41 de săptămâni ca lider mondial

Jannik Sinner, 23 de ani, și-a început astăzi cea de-a 41-a săptămână consecutivă ca număr 1 mondial, egalându-l la acest capitol pe unul dintre cei patru mari din tenis (Fab Four), Andy Murray, și urcând împreună cu britanicul pe locul 14-lea în clasamentul all-time în acest clasament special.
Sinner s-a obișnuit deja cu titlurile majore
Jannik și Andy vor fi împreună doar o săptămână, deoarece italianul va bifa 42 de săptămâni peste o săptmămână. Pe 31 martie, i se va alătura lui Guga Kuerten pe locul 13.
Sinner este deja sigur că va rămâne în fruntea clasamentului cel puțin până pe 21 aprilie, ajungând astfel la 45 de săptămâni în fruntea clasamentului mondial. Atât Alexander Zverev, cât și Carlos Alcaraz ar trebui să facă un miracol pentru a-l înlătura de pe tron pe triplul câștigător de Grand Slam.
5 mai este ziua stabilită pentru revenirea italianului după o suspendare de trei luni, cu puțin timp înainte de Internaționalele de la Roma.
Sinner își poate propune să devină al 10-lea jucător care a finalizat cel puțin 52 de săptămâni consecutive ca numărul 1 de la începutul clasamentului computerizat.
Cei care au reușit până acum acest lucru sunt Roger Federer, Jimmy Connors, Ivan Lendl, Novak Djokovic, Pete Sampras, Lleyton Hewitt, John McEnroe, Rafael Nadal și Andre Agassi.
Actualitate
Golgheteri uitați la națională. De ce nu au jucat Oblemenco, Craioveanu și Dănciulescu pentru România

Pentru meciurile cu Bosnia (vineri, 21 martie, acasă, ora 21.45) și cu San Marino (luni, 24 martie, deplasare, ora 21.45), selecționerul Mircea Lucescu i-a ales pe atacanții Denis Drăguș (Trabzonspor), Denis Alibec (Farul Constanța) și Daniel Bîrligea (FCSB). Nu și pe golgheterul la zi al campionatului intern, Louis Munteanu (CFR Cluj), cel care uluiește prin ușurința cu care înscrie.
Gică Craioveanu a fost nedreptățit la națională, dar avea și o concurență acerbă
FRF a precizat că jucătorul lansat de Viitorul se află în lotul lărgit și „poate face joncțiunea cu seniorii la solicitarea selecționerului Mircea Lucescu”. Cu o căruță de goluri date pentru echipa de club (20 în Superligă), Louis Munteanu a fost sărit elegant din „schemă”, iar asta l-a supărat pe fotbalist și i-a iritat pe conducătorii de la CFR Cluj. Jucătorul a fost lăsat să joace în meciurile cu Portugalia și cu Olanda, pregătitoare pentru Euro 2025.
N-a vrut să-l supere pe Hagi?
Fotbaliști cu sute de meciuri sau goluri în Liga 1 au fst ocoliți fie din pricina concurenței, fie din ambițiile unor selecționerilor, fie din cauză că îmbrăcau tricoul unei outsidere din prima divizie. Mulți îl bănuiesc pe „Il Luce” că, în cazul de față, la mijloc este dragostea și respectul pe care i le poartă lui Gică Hagi, iar din acest motiv nu a renunțat la cel care pare a fi „intrusul” lotului, Denis Alibec, de la Farul. Nici Drăguș n-ar avea ce să caute în lot, având o perioadă inconstantă la Trabzonspor, unde este mai mult „rezervă”, fiind o vreme accidentat. Singurul care își merită pe deplin convocarea este Bîrligea, aflat în mare formă la campioana FCSB.
Oblemenco, tunarul omis
Munteanu n-ar fi primul golgheter al campionatului ignorat de selecționer. De-a lungul timpului, naționala a avut mai mulți jucători exponențiali care n-au fost pe placul selecționerului. Cel mai cunoscut exemplu, și cel mai îndepărtat ca timp, este Ion Oblemenco. Tunarul Băniei, care acum dă numele arenei centrale din Craiova, a fost de patru ori golgheterul țării. Petre Deselnicu a rămas în istorie cu declarația: „L-am pupat de mai multe ori pe Oblemenco decât mi-am pupat soția”, ca o apreciere supremă pentru golurile înscrise de colegul său. Atacant la Universitatea Craiova în perioada 1966-1977, Ion Oblemenco nu a jucat niciun meci pentru echipa națională de seniori a României. A bifat însă 12 apariții și a marcat cinci goluri pentru reprezentativa U23. În 1970, anul în care naționala mergea la Mondialul din Mexic, Oblemenco devenea pentru a doua oară golgeterul primei ligi. „Nu se poate integra în mecanismul dificil și complex al naționalei”, declara Angleo Niculescu în momentul anunțării lotului pentru aventura mexicană. De-a lungul carierei de jucător, Ion Oblemenco a jucat la Rapid București, Universitatea Craiova și pentru Dunărea Galați. Ca antrenor, a lucrat la Universitatea Craiova, Chimia Râmnicu Vâlcea Olt Scornicești și Hassania Agadir (Maroc). Ion Oblemenco s-a stins din viață la data de 1 septembrie 1996, la vârsta de 51 de ani, în Maroc.
9 golgheteri n-au prins naționala
Pe lângă Ion Oblemenco, diverși selecționeri n-au avut ochi pentru Ion Ciosescu, Mihai Adam, Sabin Ilie sau Cătălin Cursaru, alți 4 câștigători ai titlului de cel mai bun marcator din fosta Liga 1 (defuncta Divizie A) care n-au fost selecționați la echipa națională. Arpad Thierjung, Petre Grosu, Vasile Oană și Marian Savu n-au bifat nici măcar un minut sub „tricolor”. Dacă la Sabin Ilie era vorba despre concurența teribilă din acele vremuri, cazurile Cătălin Cursaru și Vasile Oană au legătură cu faptul că ei s-au făcut remarcați la formații din provincie care făceau parte din Cooperativa fotbalului: FCM Bacău, respectiv Gloria Bistrița. Erau bănuiți că multe goluri le-au marcat fără să întâmpine opoziție, rezultatul anumitor partide fiind decis în culise.
Craioveanu, sacrificatul Generației de Aur
În Generația de Aur, cel care nu prindea lotul era Gică Craioveanu, de la Real Sociedad (1995-1998), Villarreal (1998-2002) și Getafe (2002-2006). Atacantul a povestit că a avut o discuție aprinsă cu Anghel Iordănescu, la un turneu premergătorul turneului final din SUA. Anghel Iordănescu îl pusese să joace număr 9, iar atacantul i-a transmis că nu poate evolua pe acea poziție. De acolo a început o ceartă, iar Craioveanu nu a mai prins Mondialul. „Am ratat Mondialul din America după o ceartă cu nea Puiu, într-un cantonament în Hong Kong. Am coborât mai târziu la antrenament împreună cu Stângă. Atunci m-a certat și mi-a zis că nu e mulțumit de randamentul meu. „Bre, nea Puiu! Eu nu știu să joc pe 9. Eu nu sunt nouar! Randamentul meu nu poate să fie bun, că nu știu să joc cu spatele la poartă, să mă bat cu ei. Eu nu sunt un pivot! Mie îmi place să cer mingea în diagonală, în profunzime!”. A început să țipe la mine. „Bă oltene, tu faci aici ce vreau eu, nu ce vrei tu!”. „Bre, n-am dat cu parul, doar ți-am spus”. D-asta nu m-a luat la Mondial”, a dezvăluit Gică Craioveanu.
A ratat și Europenele
Atacantul oltean a ratat și Europeanul din 96, de această dată din cauza unei accidentări. „Grande” și-a adus aminte că a fost avertizat de „secundul” Gabi Balint, înaintea meciului care i-a adus accidentarea. „Am fost accidentat. M-am accidentat chiar la ultimul meci cu Bilbao. Dacă-i băteam, retrogradau. Și rivalitatea era mare. Am jucat, iar în minutul 24 m-am accidentat și n-o să uit toată viața mea că înaintea meciului m-a sunat Gabi Balint. „Oltene, nu juca, oricum sunteți pe 7 și acolo terminați!”. Atunci m-am accidentat la 2-0 pentru noi și în minutul 24. Asta a fost!”, a mai povestit Craioveanu. El a prins Mondialul din Franța. „Am foarte puține meciuri la națională. Atunci erau și foarte mulți jucători, de top, era mai greu să prind să joc. Eu eram titular în Spania tot timpul și la națională nici nu eram chemat. Cui să-i mai reproșez?”. S-a mai spus că rivalitatea cu Gică Popescu i-ar fi cauzat lui Craioveanu. El refuză să creadă zvonurile care îl dau pe Gică Popescu drept cel care l-a sabotat la echipa națională. Care ar fi fost motivul? Craioveanu s-a căsătorit în anii ’90 cu fosta logodnică a lui Popescu, Oana Deselnicu, fiica fostului fotbalist al Universității Craiova, Petre Deselnicu. Cu 25 de meciuri și 4 goluri la națională și-a terminat cariera Craioveanu.
Regretul lui Timofte
Nici Ioan Timofte n-a bifat prea multe apariții, deși făcea furori la Porto (1991-1994) și la Boavista (19994-2000). Timofte II a fost convocat doar de 10 ori la echipa națională, în condițiile în care, timp de 9 ani, a evoluat excelent în Portugalia. „Toată lumea aștepta să fiu convocat la Mondialul din 1994, dar nu am fost, din păcate. Este marele regret al carierei mele. Niciodată nu am spus că meritam să fiu titular în fața marilor fotbaliști pe care România îi avea atunci, Hagi, Ilie Dumitrescu, Răducioiu, Dorinel Munteanu. Dar cred că în lotul de 22 meritam și trebuia să fiu”, declara ulterior Timofte II. În atacul României și-au făcut loc la turneul final Ion Vlădoiu, Marian Ivan și Viorel Moldovan, cel din urmă preluând apoi tricoul cu numărul 9 de la Florin Răducioiu.
Dănciulescu, victima unui scandal
Mai spre zilele noastre, Ionel Dănciulescu rupea porțile la Dinamo, dar n-a izbutit să se impună sub tricolor. Rămâne în istorie că și-a pus numele pe tabelă, și încă de două ori, în seara zilei de 28 aprilie 2004, în care echipa națională a României a zdrobit o reprezentativă a Mannschaft-ului din care făceau parte Kahn, Lahm, Hamann sau Kuranyi. Germania a plecat umilită din Giulești, scor 1-5. Rezultatul neverosimil a făcut ocolul lumii, fiind considerat una dintre marile surprize din acea perioadă. A fost însă doar un meci amical. Ionel Danciulescu a terminat fotbalul cu 8 selecții, 2 goluri marcate la națională. Chiar dacă a marcat de 214 ori în prima ligă, Dănciulescu nu s-a numărat niciodată printre favoriții selecționerilor. După debutul în echipa națională în 1999, într-un amical cu Estonia, „Danciu” a mai prins doar șapte selecții în 10 ani. Victor Pițurcă, selectionerul care i-a oferit lui Danciulescu debutul, nu l-a mai chemat niciodată în cel de-al doilea său mandat. Totul a pornit de la conflictul pe care atacantul l-a avut în 2001 cu Gigi Becali și Pițurcă, în urma căruia Danciulescu a plecat de la Steaua la Dinamo.
Nume mari, egalii anonimului Strătilă
Pe lângă lista fotbaliștilor fără prezență la echipa națională, multe alte nume mari din Liga 1 nu au reușit decât o prezență sub „tricolor”. Și aceea într-un meci amical! De exemplu, golgeterul all-time al derby-urilor Steaua – Dinamo, Florea Voinea, a jucat mai puțin de o repriză. La fel, un meci are și Mihail Majearu, câștigător al CCE cu Steaua. Alte nume: Viorel Năstase, Ion Ionuț Luțu, Nae Manea. Cei 5 sunt egalii lui Sorin Strătilă, fostul dinamovist având tot un meci la prima reprezentativă, 1-0 cu San Marino.
Actualitate
Tema falsă a reluării turului II al prezidențialelor din 2024. De ce nu e posibil demersul anunțat de tabăra suveranistă

Cei doi candidați ai AUR și POT, Anamaria Gavrilă și George Simion, s-au înscris în cursa electorală pentru alegerea președintelui susținând că vor relua turul II al alegerilor prezidențiale anulate anul trecut înapoi. Realizarea unui astfel de obiectiv este însă imposibilă, punctează specialiștii. Totuși, ideea ascunde un alt interes al reprezentanților partidelor conservatoare.
Călin Georgescu nu poate participa la alegerile prezidențiale din mai FOTO Inquam Photos
„Candidatura mea este pentru a reda românilor Turul 2,
înapoi și pentru a reda românilor președintele pe care ei, de fapt, l-au votat
deja (…) Veți vedea că vom reda turul II înapoi, după ce vom câștiga alegerile”,
a spus Anamaria Gavrilă. Când a fost întrebată cum e posibil un astfel de demers, șefa POT a refuzat sǎ răspundă.
Deciziile CCR, obligatorii
Anularea
alegerilor prezidențiale de anul trecut s-a produs prin decizia CCR dată pe 6
decembrie, pe care chiar șeful Curții a comentat-o într-un interviu recent al juridice.ro. El a răspuns inclusiv acuzațiilor lansate chiar de la vârful
administrației SUA prin criticile venite din partea vicepreședintelui J. D.
Vance: „Concluzia de referință a discursului domnului vicepreședinte JD
Vance este ideea de fragilitate evocată în privința democrației, pe care Curtea
Constituțională tocmai a constatat-o în hotărârile sale. Consider că această
stare a democrației se regăsește în însăși fragilitatea structurilor sociale de
bază ale societății noastre“, a subliniat Marian Enache.
„În cazul României, neregulile determinante pentru anularea
procesului electoral pentru alegerea Președintelui României au vizat egalitatea
de șanse a candidaților, finanțarea campaniei electorale și influențarea
votului, așadar caracterul corect al alegerilor, ca expresie a suveranității.
În afara cauzelor determinante, au existat și epifenomene, elemente adiacente
generate de conduita unor partide în campania electorală, deja cunoscute de
public, care, la rândul lor, au contribuit la influențarea rezultatului
alegerilor”, a mai punctat șeful CCR.
Deciziile CCR sunt definitive și general obligatorii, fiind inclusiv
publicate în Monitorul Oficial, astfel că au caracter de lege.
„S-a anulat cu obligația de a se relua un nou proces
electoral” – Bogdan Iancu, avocat
„Nu există absolut nicio șansă de a se relua turul II,
odată ce a fost anulat integralmente. De fapt, tot ciclul electoral a fost
anulat prin decizia Curții Constituționale. Deci este o aberație. Și publică,
și juridică. Nu se poate, este imposibil. S-a anulat cu obligația de a se relua
un nou proces electoral. Ține cumva de vechiul, știu că pare că e nou, dar se
reia de la capăt, practic. Că de aia avem obligația să se formeze un nou Birou Electoral
Central, să se depună din nou candidaturile, să se strângă semnături și așa mai
departe. Deci este o aberație sub toate punctele de vedere. Nu se poate, ce
susțin ei este imposibil. Și, din păcate, omul de rând, neavând cunoștință
juridice, fiind influențat de mediul ăsta online, crede că este posibil. Și
speră, nu mai crede, speră să se reia turul II, turul II în care să fie candidat
Georgescu cu Lasconi. Dar repet, este imposibil. Este absolut imposibil juridic
vorbind”, explică avocatul Bogdan Iancu, cel care a și depus contestație împotriva înregistrării
candidaturii lui Călin Georgescu.
În contextul deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, BEC a decis respingerea candidaturii lui Călin Georgescu. Sesizări în acest sens au fost depuse de rectorul SNSPA Remus Pricopie și avocatul Bogdan Ionescu.
Potrivit avocatului, „prin forța juridică a acelei
hotărâri nu se mai poate (n. r. -reluarea turului II). Hotărâre definitivă, care am văzut cum a fost atacată
de către domnul Georgescu la Curtea Europeană a Dreptului Omului, s-a vehiculat
în spațiu public. Și Curtea Europeană a Dreptului Omului, adică CEDO, a spus că
e inadmisibilă solicitarea lui”.
De altfel, Călin Georgescu a încercat în repetate rânduri reluarea turului II prin decizii ale instantelor, însǎ fără succes.
„Toate demersurile lui sunt sortite eșecului, juridic vorbind.
Acum că produce în spațiu public anumite, cum să zic eu, anumite influențe,
asta este evident. Dovadă că a făcut numeroase demersuri juridice. La CEDO, a atacat
la Curtea de Aperi. Toate le-a pierdut, pe bună dreptate, ca inadmisibile”,
concluzionează avocatul.
„E o strategie electorală”- Vladimir Ionaș, sociolog
„Încearcă să aducă de partea lor electoratul lui Călin
Georgescu, care încă speră ca într-o formă specială, să aibă posibilitatea de a
ajunge la Cotroceni. Și atunci, și domnul Simion, și doamna Gavrilă, și domnul
Pisaroglu, toți au vorbit despre faptul că au un plan, dacă vor câștiga alegerile
prezidențiale. Unul a spus că va organiza un referendum pentru organizarea
turului II, altul că are el un plan ascuns. E o strategie prin care încearcă să
convingă acel electorat numeros că ei sunt soluția, pe termen scurt, pentru a-l
aduce pe domnul Georgescu înapoi în cursa prezidențială. Ceea ce, până la urma,
trebuie să fie foarte clar pentru toți oamenii că e o poveste, o strategie
electorală, lucrul acesta, turul II înapoi, nu se mai poate întâmpla. Nu există
nicio șansă din punct de vedere legal, din orice punct de vedere”, explică sociologul Vladimir Ionaș.
Potrivit sociologului, tema este folosită pentru a ținti
electoratul lui Călin Georgescu, care ar putea alege să nu mai meargă la urne.
„Momentan sunt interesați să aibă un candidat care ajunge în turul II, ulterior
vom vedea cum vor aborda, dar acum încearcă să atragă cât mai mult din acel electorat,
pentru că există și acea campanie agresivă pe rețelele sociale referitoare la
boicotul față de alegerile prezidențiale. Și probabil este teamă că mulți dintre
cei care declarau că l-ar vota pe Călin Georgescu nu vor participa la vot”, a mai
punctat Ionaș Vladimir.
Totodată, sociologul a amintit că, potrivit datelor colectate
după anularea alegerilor, părerile românilor erau împărțite în privința deciziei judecătorilor constituționali.
Un sondaj realizat la nivel național realizat în perioada 14
și 16 februarie 2025 de Flashdata arăta că 46% dintre respondenți au evaluat
negativ decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale din 2024, în timp ce 41%
o consideră justificată. În același timp, un procent de 69% consider că
deciziile CCR au fost mai degrabă influențate politic.
-
Politicaacum o zi
Interviu exclusiv cu Nicușor Dan, candidat la președinția României: „Constanța are un potențial uriaș, dar corupția blochează tot!”
-
Actualitateacum 3 zile
Cum recunoaștem febra aftoasă la vaci, oi, capre și porci. „Boala nu afectează omul, dar produce pagube economice importante”
-
Actualitateacum 3 zile
Sporadele, paradisul secret al Greciei: insulele autentice cu peisaje de vis, plaje sălbatice și fără aglomerație
-
Actualitateacum 2 zile
Ce se întâmplă când renunți la zahăr timp de o lună. Descoperiri surprinzătoare și sfaturile specialiștilor
-
Actualitateacum o zi
Sistemul a zis: ,,Mai dați-mi timp, nu vreau să mă schimb!”
-
Actualitateacum 2 zile
Silviu Predoiu, fost șef SIE, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai
-
Actualitateacum o zi
Cod galben de viscol până marţi şi de lapoviţă şi ninsoare, până joi. Harta zonelor unde se întoarce iarna
-
Actualitateacum 2 zile
Plamanii – indeplinesc cea mai importanta functie