Actualitate
Europarlamentarii Alianţei USR-PLUS solicită Comisiei Europene un audit de urgenţă pentru sistemul 112
Europarlamentarii Alianţei USR-PLUS Nicolae Ştefănuţă, Vlad Botoş, Ramona Strugariu şi Cristian Ghinea consideră că, după tragedia de la Caracal, este necesară o evaluare a întregului sistem care susţine numărul de urgenţă 112, atât în România cât şi în celelalte state ale Uniunii Europene.
„Cerem urgentarea implementării Directivei privind localizarea celor care sună la 112 pentru a vedea cât de eficient este acest sistem şi dacă procedurile sunt îndeplinite conform în toate statele membre ale UE. Numărul 112 este unul din drepturile europene ale cetăţeanului. Cetăţeanul european trebuie să aibă garanţia că el funcţionează la cei mai buni parametri pe toată întinderea Uniunii Europene”, spune Nicolae Ştefănuţă, europarlamentar USR PLUS şi membru al comisiei pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European.
Conform unui comunicat al Alianţei USR-PLUS, emis joi, în contextul tragediei de la Caracal şi al semnelor de întrebare referitoare la modul în care funcţionează numărul unic de urgenţă 112, europarlamentarii au trimis joi o interpelare vice-preşedintelui Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, responsabil de piaţa unică digitală.
„Am solicitat Comisiei Europene o atenţie particulară pe controlul implementării tehnologiilor de localizare a celor care sună la 112. Vrem să vedem dacă ce s-a întâmplat la Caracal este o problemă de sistem sau a apărut din cauza neglijenţei şi a nepăsării”, a declarat Vlad Botos, europarlamentar şi membru al comisiei parlamentare IMCO.
Europarlamentarii Alianţei USR PLUS vor urgentarea implementării Directivei pe noul cod electronic european, care presupune obligaţia statelor de a asigura informaţia cea mai adecvată de localizare, incluzând informaţia de localizare pe baza reţelei (tehnologia avansată de localizarea mobilă), care se dovedeşte a fi o chestiune de viaţă şi de moarte.
Credibilitatea şi funcţionarea efectivă a numărului 112 sunt foarte importante pentru cetăţenii din întreaga Uniune Europeană iar un audit al modului în care funcţionează numărul unic de urgenţă 112 va arăta dacă localizarea deficitară a apelanţilor este doar o problemă locală sau există şi în alte state membre.
Interpelarea europarlamentarilor Alianţei USR PLUS:
„În atenţia Vice-Preşedintelui Maroš Šefčovič (responsabil temporar de piaţa unică digitală în urma plecării vicepreşedintelui Ansip, care a fost ales în Parlamentul European)
Situaţiile de urgenţă nu ţin cont de moment şi de loc, iar încă din 1991 Uniunea Europeană a înţeles că odată cu libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană, cetăţenii europeni trebuie să beneficieze de ajutor de urgenţă din partea autorităţilor statului la fel ca la ei în ţară. Prin decizia Consiliului din 29 iulie 1991 (pe temeiul actualului articol 325 TFUE) s-a creat numărul unic de urgenţă la nivelul Uniunii Europene 112.
O tragedie recentă din România ne-a adus din nou aminte, din păcate, de o problemă referitoare la funcţionarea apelului numărului 112, şi anume problema localizării apelantului.
În fiecare an, aproape 300.000 de persoane care sună la numărul de urgenţă nu pot să comunice locaţia, fie nu ştiu unde se află, fie sunt prea tineri sau răniţi să o comunice. În aceste situaţii locaţia apelantului prin informaţia transmisă de telefonul mobil este vitală şi poate să salveze multe vieţi.
Uniunea Europeană se implică în acest proces de implementare a noilor metode de localizare prin reţea, metodă care permite transmiterea unui SMS cu datele locaţiei centrelor de preluare a apelurilor de urgenţă, această tehnologie nu este disponibilă încă în majoritatea ţărilor membre şi sistemul 112 nu poate să fie la fel de eficient în ajutoarea autorităţilor pentru a salva vieţile cetăţenilor aflaţi în urgenţă.
O dată cu liberalizarea telecomunicaţiilor prin directiva 2002/58/EC, Uniunea Europeană şi ţările membre au înţeles importanţa serviciului universal şi anume dincolo de piaţa competitivă, Uniunea Europeană garantează accesul unui serviciu universal pe telecomunicaţii, care să includă prestarea unui serviciu de calitate, accesibil, şi cu tarife abordabile. Parte a acestor condiţii care ţin de serviciul universal este şi numărul de urgenţă unic 112, care trebuie să fie gratuit şi totodată funcţional.
Atât prin directiva din 2002, regulamentul din 2009 care creează Organul autorităţilor de reglementare din telecomunicaţii (ORECE), cât şi directivele care vin să amendeze directiva din 2002, menţionează şi obligaţia ca sistemul 112 să folosească o tehnologie care să ajute autorităţile să salveze persoane printr-o localizare cât mai precisă şi rapidă.
În noul Cod electronic al comunicaţiilor electronice adoptat în decembrie 2018, directiva 2018/1972 va trebui transpusă de către toate statele membre până la finalul anului 2020. Aceasta face referire directă în articolul 109, punctul 6 , la obligaţia statelor de a asigura informaţia cea mai adecvată de localizare, incluzând informaţia de localizare pe baza reţelei (tehnologia avansată de localizarea mobilă).
«6. Statele membre se asigură că informaţia de localizare a apelantului este pusă la dispoziţia celui mai adecvat PSAP imediat după conectarea comunicării de urgenţă. Aceasta include informaţia de localizare pe baza reţelei şi, atunci când aceasta este disponibilă, informaţia de localizare a apelantului obţinută pe baza telefonului.
Statele membre se asigură că stabilirea şi transmiterea informaţiei de localizare a apelantului este gratuită pentru utilizatorul final şi pentru PSAP în ceea ce priveşte toate comunicaţiile de urgenţă către numărul european unic de urgenţă „112”.
Statele membre pot extinde această obligaţie pentru a acoperi şi comunicaţiile de urgenţă către numere de urgenţă naţionale. Dacă este necesar, autorităţile de reglementare competente, după consultarea OAREC, prevăd criteriile de acurateţe şi fiabilitate ale informaţiei de localizare a apelantului furnizate».
Prin regulamentul delegat din 2019/320, prin care se completează directiva 2014/53, Uniunea Europeană creează obligaţia ca toate telefoanele moderne să fie echipate cu această tehnologie de localizare prin reţea care să permită transmiterea informaţiilor locaţiei apelantului serviciilor de preluare a apelurilor de urgenţă.
Această legislaţie completează Codul european al comunicaţiilor electronice, punând o obligaţie in plus fabricantului din industria telefoanelor moderne.
Cu toate acestea, statele membre au nevoie de asistenţă din partea Comisiei pentru a implementa cu cea mai mare celeritate această directivă şi a face posibil cât mai urgent ca această tehnologie să fie folosită atunci când un cetăţean european apelează la 112. Localizarea precisă şi rapidă a persoanelor aflate în pericol trebuie să fie o prioritate.
Comisia Europeană trebuie să se asigure că această directivă este transpusă cu cea mai mare rapiditate (termenul fiind de finalul anului 2020) şi că toate statele membre vor coopera în a face posibilă această localizare mai precisă prin intermediul noii tehnologii.
Vineri, 25 iulie, în România o tânără de 15 ani a fost răpită şi violată. A avut totuşi curajul de a suna la 112 şi de a cere ajutorul. Ajutorul nu a venit din cauza localizării defectuoase (peste 19 ore au trecut între cele 3 apeluri ale victimei şi identificarea locuinţei atacatorului) şi a lipsei de profesionalism a operatorilor. Victima a fost din păcate ucisă, o traumă nu doar pentru familie, ci pentru întregul popor român.
1. Solicităm Comisiei o atenţie particulară în controlul implementării acestor directive şi a eforturilor depuse până acum de către statele membre, în vederea implementării noilor tehnologii de localizare. Urgentarea implementării directivei pe noul cod electronic european devine o chestiune de viaţă şi de moarte.
2. Credibilitatea şi funcţionarea efectivă a numărului 112 sunt foarte importante pentru întreaga Uniune Europeană. Ele sunt garanţii ale transpunerii unui drept european într-un mod egal pe toată întinderea continentului european.
În plus, suntem într-o perioadă în care cetăţenii europeni circulă la cote maximale între diverse state membre. Numărul 112 devine o garanţie a funcţionării pieţei unice europene şi a dreptului cetăţeanului european la ajutorul conferit prin numărul de urgenţă.
Precizăm că în România nu există şi un număr naţional de urgenţă, în plus faţă de 112.
Considerăm în aceste condiţii că un audit al adecvării sistemului care asigură numărul 112 este necesar, nu doar în România, dar şi în alte state membre în care sistemul tehnic de localizare a apelantului este deficitar”.
Actualitate
Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare
Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde din comerțul global. Sub coordonarea Comisiei Europene, acest demers vizează trecerea de la un model administrativ fragmentat, bazat pe sisteme naționale, la unul integrat, digital și coordonat la nivel european.
Sistemele vamale tradiționale sunt supuse unei presiuni semnificative. Foto AVR
Necesitatea reformei este determinată în principal de creșterea exponențială a comerțului electronic, care a generat un volum fără precedent de colete de mică valoare provenite din afara Uniunii. Sistemele vamale tradiționale, concepute pentru fluxuri comerciale mai reduse și mai previzibile, sunt astăzi supuse unei presiuni semnificative, atât din punct de vedere operațional, cât și în ceea ce privește capacitatea de control și colectare a veniturilor.
Deși direcțiile strategice sunt clare, reforma se află încă în proces legislativ, fiind analizată și negociată între instituțiile europene, inclusiv în cadrul Consiliul Uniunii Europene și al Parlamentului European. Implementarea completă este estimată a avea loc etapizat.
Direcțiile principale ale reformei europene
Pachetul de reformă propune o schimbare de paradigmă în modul de funcționare a autorităților vamale. Un element central este crearea unei Autorități Vamale a Uniunii Europene, care ar urma să aibă un rol de coordonare strategică și operațională, contribuind la uniformizarea practicilor și la reducerea diferențelor dintre statele membre.
În paralel, se propune dezvoltarea unei platforme digitale comune — EU Customs Data Hub – care va permite colectarea și analiza centralizată a datelor privind importurile. Această platformă ar urma să înlocuiască treptat sistemele naționale disparate, facilitând schimbul de informații în timp real și utilizarea unor instrumente avansate de analiză de risc.
Un alt pilon important al reformei este diferențierea tratamentului aplicat operatorilor economici. Astfel, companiile considerate „de încredere” (trusted traders) ar putea beneficia de proceduri simplificate, în timp ce controalele se vor concentra asupra fluxurilor cu risc ridicat. Această abordare urmărește atât eficientizarea activității vamale, cât și reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri.
Coletele de mică valoare: provocări și soluții propuse
Unul dintre cele mai dezbătute aspecte ale reformei îl reprezintă regimul aplicabil coletelor cu valoare sub 150 de euro.
Creșterea masivă a importurilor de produse ieftine, în special prin platforme online, a evidențiat limitele acestui sistem: dificultăți în verificarea conformității produselor, riscuri pentru consumatori și pierderi de venituri bugetare. În plus, comercianții europeni se confruntă cu o concurență considerată adesea neloială.
Unul dintre cele mai importante elemente ale reformei pe care Consiliul Uniunii Europene l-a aprobat în mod oficial în iarna 2025–2026 a fost eliminarea treptată a scutirii de taxe vamale pentru coletele de valoare mică (sub 150 euro), care până acum intrau în UE fără taxe vamale. Partenerii la negocieri au convenit să aplice o taxă vamală fixă de 3 euro pentru fiecare articol din aceste colete mici importate, în principal prin comerțul electronic. Măsura este temporară, dar va rămâne în vigoare până când intră în funcțiune noul sistem vamal complet bazat pe platforma de date a UE, în jurul anului 2028, după care scutirea va fi eliminată definitiv.
A intrat în vigoare taxa pe coletele din afara UE. Cât se plătește și pentru ce tip de pachete se aplică
Această taxă de 3 euro are scopul clar de a:
– elimina concurența neloială creată de importurile scutite de taxe, care avantajează vânzătorii extracomunitari față de comercianții europeni;
– reduce frauda vamală și riscurile pentru consumatori generate de produse care nu respectă standardele de siguranță sau sănătate;
– genera venituri suplimentare pentru bugetul UE și pentru statele membre;
încuraja plățile și conformarea fiscală în comerțul electronic.
În paralel cu aceste măsuri concrete, factorii de decizie din UE au stabilit un mandat de negociere pentru un cadrul vamal mai modern, mai eficient și mai sigur, care să includă instrumente avansate de control și monitorizare, dar și facilități pentru operatorii economici considerați de încredere.
Impactul asupra administrațiilor vamale și al mediului de afaceri
Implementarea reformei va avea implicații semnificative atât pentru autoritățile publice, cât și pentru operatorii economici. Administrațiile vamale vor trebui să investească în infrastructură digitală, să își adapteze procesele interne și să dezvolte competențe noi, inclusiv în domeniul analizei datelor și al gestionării riscurilor.
Pentru mediul de afaceri, reforma poate aduce beneficii importante, în special prin simplificarea procedurilor și reducerea timpilor de vămuire. Totuși, aceste avantaje vor fi însoțite și de cerințe sporite de conformare, în special în ceea ce privește furnizarea de date și transparența operațiunilor comerciale.
În același timp, noile reguli ar putea influența modelele de business ale platformelor de comerț electronic și ale importatorilor, determinând o mai bună integrare fiscală și vamală a acestora în piața europeană.
România: adaptare instituțională și provocări de implementare
În acest context european, România se află într-un proces de adaptare și modernizare a propriului sistem vamal. Prin intermediul Autorității Vamale Română și al Ministerul Finanțelor, sunt promovate inițiative care vizează digitalizarea proceselor, modernizarea infrastructurii IT și creșterea capacității administrative.
Cum fentează Temu și Shein taxele logistice impuse de România și Italia
Actualizarea strategiilor instituționale și alinierea legislației naționale la viitorul cadru european sunt pași esențiali pentru asigurarea unei implementări eficiente. Totuși, aceste transformări presupun eforturi considerabile, atât din punct de vedere financiar, cât și organizatoric.
Printre provocările majore se numără integrarea sistemelor informatice, formarea personalului și gestionarea tranziției către noile modele operaționale. În același timp, România are oportunitatea de a recupera decalaje existente și de a construi un sistem vamal mai performant și mai bine conectat la rețelele europene.
Reforma vamală europeană reflectă o realitate incontestabilă: sistemele tradiționale nu mai sunt suficiente pentru a gestiona complexitatea comerțului modern. Digitalizarea, cooperarea și utilizarea inteligentă a datelor devin elemente esențiale pentru funcționarea eficientă a uniunii vamale.
Deși procesul este complex și de durată, beneficiile pot fi semnificative: o mai bună colectare a veniturilor, protejarea pieței interne și facilitarea comerțului legitim. Pentru România, această reformă reprezintă nu doar o obligație de aliniere, ci și o oportunitate strategică de modernizare și consolidare instituțională într-un domeniu esențial pentru economie.
Articol susținut de eMag
Actualitate
Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.
Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.
Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.
Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.
„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.
Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.
Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.
Despre Klass Coating System
Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.
Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.
Actualitate
Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor
Polițiștii din Târnăveni, Mureș, au sesizat DGASPC Mureș după ce cele două fetițe, de 4 și 5 ani, dispărute de acasă, au fost găsite în viață la peste 24 de ore de la dispariție. Ele au fost descoperite într-o zonă împădurită, la aproximativ 4 kilometri de localitate, după o amplă operațiune de căutare.
FOTO: IPJ Mureș
IPJ Mureș a anunțat că a sesizat DGASPC pentru efectuarea de verificări specifice privind situația minorilor.
„Cu privire la cele două minore de 4 respectiv 5 ani, din Târnăveni, dispărute la data de 29 martie a.c. de la domiciliu și depistate a doua zi, cu sprijinul unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, într-o zonă împădurită la aproximativ 4 kilometri de localitate, vă informăm următoarele: Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au sesizat Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru efectuarea de verificări specifice, potrivit competențelor. De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care cele două minore au ajuns în acea zonă, în vederea luării măsurilor care se impun”, au transmis reprezentanții instituției, potrivit Agerpres.
Autoritățile urmează să stabilească modul în care cele două fetițe au ajuns în zona împădurită și dacă au existat eventuale neglijențe.
Reprezentanții DGASPC vor evalua situația familială a minorilor, urmând să fie luate măsurile necesare pentru protecția acestora.
Mobilizare impresionantă pentru găsirea fetițelor
Cele două minore au fost găsite de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, în apropierea satului Dâmbău, după ce s-au rătăcit și au petrecut noaptea în condiții dificile.
Dispariția fetițelor a declanșat o intervenție de amploare. Autoritățile au emis patru mesaje RO-Alert și au mobilizat echipe formate din polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști, voluntari din comunitate.
În operațiuni au fost folosite inclusiv un elicopter, drone, ATV-uri, vehicule șenilate și câini de urmă.
-
Actualitateacum 2 zile„Poarta Lacrimilor”, următorul punct de blocaj care ar putea pune sub presiune transportatorii globali după Ormuz
-
Comunicateacum 3 zileStiriTimis.ro, 8 ani de jurnalism local independent în județul Timiș
-
Anunturiacum 2 zile
Anunț Public : CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC COMPLET ECHIPAT, RACORDARE LA RETEAUA ELECTRICA SI IMPREJMUIRE TERENAnunț Public :
-
Actualitateacum 2 zileDouă fetițe de 4 și 5 ani din Târnăveni, căutate de aproape 24 de ore. Răpirea, una dintre ipoteze
-
Breakingacum 2 zilePSD discută trei scenarii politice, inclusiv ieșirea din coaliție
-
Actualitateacum 2 zileConac de 5 milioane de dolari închiriat pe Airbnb, devastat după o petrecere cu 800 de tineri: focuri de armă, pereți distruși și mobilă scoasă
-
Actualitateacum o ziCe NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie
-
Breakingacum 2 zileSă încercăm ca pe o perioadă de șase luni, produsele să aibă un adaos comercial de 20%







