Actualitate
„A fost odată… la Hollywood”
Ei bine, ar fi arătat, probabil, ca Leonardo DiCaprio în ”A fost odată… la Hollywood!”: cu mustăţi de spaghetti-western duhnind a whiskey şi marguerita, pălărie de cowboy obsesiv-compulsiv şi cu look de … Mărgelatu rătăcit, undeva, pe Sunset Boulevard! Puştiul de odinoară care se scufunda odată cu Titanicul, cândva, foarte demult, parcă într-o altă viaţă, ţâşneşte iar spre un nou Everest al artei sale interpretative sub bagheta vrăjitorului Tarantino! Iar, printr-o straniu de fericită simetrie a destinului, a doua colaborare a lui DiCaprio cu iconoclastul regizor după cea din ”Django” coincide cu al doilea ”joint-venture” al creatorului fenomenului ”Pulp Fiction” cu alt actor iconic ai ultimilor douăzeci de ani, Brad Pitt, după cel din ”Inglorious Basterds”!
Dacă Leo DiCaprio îşi cam ia, pe merit, partea leului – şi asta nu doar în calitatea pur tehnică de protagonist – atunci Brad ”fuckin’” Pitt este tigrul din acest film! Unul care aşteaptă, stă la pândă, tace – care, spre deosebire de gureşul DiCaprio, chiar ştie să tacă – dar şi când se apucă şi le face, u-haa… Abia atunci îl simţim pe Quentin dezlănţuit! Dar, până atunci, totul începe domol, de parcă Tarantino ar fi băut după preşedintele Iohannis un luuung şpriţ de vară…
Aşadar, pe principiul – Leo cu vorba şi Brad cu fapta – filmul evoluează leeent dar (ne)sigur – la început – spre o demenţă totală şi un delir absolut, înspre final! Dar atenţe la pistele false şi să nu care cumva să meargă cineva pe fentă! Ca întotdeauna, atât Dumnezeu, cât şi diavolul, se află în detalii, iar Quentin – înger şi demon, ca de obicei – şi-a păstra ”shazam”-ul şi îşi joacă spectatorul pe degetele suspansului bine dospit mai ceva ca niciodată! Poate cam prea bine dospit, după unele gusturi! Dar, ca de fiecare dată, totul e să intri în joc! Şi, mai ales, la joc! Şi, apoi, o să-ţi placă şi joaca!
De exemplu, cine şi-ar fi închipuit acum un deceniu şi ceva că imprevizibilul şi explozivul Tyler Durden din ”Fightclub” sau impulsivul gipsy-irish, Mickey O’Neil, din ”Snatch” o să joace dublura lui Jack Dawson din Titanic?! Iacătă încă un motiv pentru care ”Q.T” este fascinant de neaşteptat în arta casting-ului şi a persuasiunii! Oricum, aşa cum Leo e pus pe vorbe mari. aşa este pus Brad pe fapte mari! Inutil de spus că unele dintre ele sunt fapte de viteje în cel mai curat-murdar stil Tarantino! În acest sens e foarte probabil că mai înspre toamnă-iarnă va intra în folclor o nouă expresie cool: ”Brad Pitt îl bate pe Bruce Lee!” Oops, aici intervine the-thin-red-line dintre teasing şi spoiler aşa că mai bine să lăsăm senzualitatea să ne bucure ochii şi să ne aprindă imaginaţia.
Şi pentru că senzualitatea trebuia să poarte un nume în acest film, i s-a zis – de către ştim noi cine – Margot ”drop-dead-gorgeous” Robbie! Unde ”dead”-ul din epitet va căpăta – fix pe climaxul multi-orgasmic de violent al filmului – nebănuite conotaţii… Pentru a intra cât mai intens în rolul lui Sharon Tate, splendida actriţă a purtat lentile de contact pentru ca ochii ei albaştri să ”devină” căprui, aşa cum îi avea fosta soţie a controversatului geniu, Roman Polanski! Criticat de unii, aclamat de alţii pentru că a exploatat la modul minimalist vocea şi implicit vorbirea actriţei sale principale, Tarantino a devoalat faptul că şi-a dorit să exploateze expresivitatea body-language-ului acesteia, precum şi puternica ei candoare nonverbală! La care se adaugă zâmbetul ei, când sexy, când inocent, şi – bineînţeles – talentul ei nativ de a dansa! Mai ales singură – cum Polanski era mai mereu plecat în Europa cu treabă şi cu treburi – lăsându-se purtată doar de valurile extatice ale muzicii de la Woodstock de acum exact jumătate de veac…
Deloc întâmplător este plasată pelicula în probabil cea mai caniculară, hilară şi bipolară vară din istoria Americii şi, probabil, a omenirii – ”the summer of ‘69” – filmul contopeşte în muzicalitatea atât de fluidă a imaginilor sale, în egală măsură suav şi brutal de ancorate în acele vremuri concrete şi totuşi atemporale, deopotrivă graţia şi ferocitatea unui apus de lume şi răsăritul alteia. Relativ relevant, dar nu foarte revelator, pentru acurateaţea exclusiv istorică a acelor vremuri demult consumate în excese de wild sex, free love, LSD, marijuana, Woodstock, anti-Vietnam, mult rock şi ceva hipioţeală, este integrarea în film a ”bad trip”-ului reprezentat de Charles Manson! Or, satanicul anti-erou de cea mai grea categorie posibilă şi imposibilă din ”pop-culture”-ul american şi nu numai – versiunea the-darkest-side – reprezintă doar un pretext circumstanţial şi un cinic giumbuşluc narativ pentru ca Tarantino să-şi tese firele sale epice! Oricum, aşa cum acesta izbuteşte într-un mod atât de izbitor de curat şi sincer să reconstituite acea vrajă autentică a Hollywood-ului de altădată, cu toată strălucirea sa de atunci, tot aşa reuşeşte să portretizeze latura întunecată a acelei lumi, întruchipată de spiritul malefic al lui Manson şi al ”familiei” sale de ”hipioţi tripaţi pe droguri proaste” – ca să-l parafrazez pe Rick Dalton aka DiCaprio – veşnic frustraţi, inadaptaţi şi însetaţi de sângele ”purceilor” bogaţi din establishmentul Hollywood-ului, în special cel cinematografic şi muzical! Iar casting-ul ”hipioatelor” lobotomizate de carisma diabolică a lui Manson este unul de vis, dacă n-ar fi de coşmar, mai ales pe final… Unde se vede cu adevărat mâna dibace şi feroce deopotrivă a lui Tarantino! Aici, parodia sa este criminal de acidă – atât la propriu, cât şi la figurat – iar umorul negru e mai sângeriu ca un apus de soare peste Los Angeles.
Altfel, premisa ”poveştii” e deja arhi-viralizată: Rick Dalton aka DiCaprio este actorul născut-semi-talent-şi-(aproape)-murit-speranţă, care, după o cariera prodigioasă de western-uri siropoase şi de thriller-uri de mâna a doua, dar care i-au adus oareşce recunoaştere şi faimă, se vede ajuns la ”capăt de linie”, trăgându-l în acest frustrant dolce-far-niente profesional şi pe loialul său prieten, nimeni altul decât dublura sa de încredere, care a sărit şi-n foc pentru el, la propriu, şi anume Cliff Booth, interpretat de Brad Pitt! Când Rick primeşte o ofertă de (ne)refuzat pentru a-şi activa a nu ştiu câta oară ”Clint-Eastwood”-ul ori ”Steve-Mc-Queen”-ul din el, provocarea personajului – accentuată puternic şi de un excentric regizor din film, cel mai probabil o ipostaziere de tip alter-ego a lui Tarantino – este de a se reinventa! ”Trebuie să fii un Hamlet rău! Savurează acest moment! Amplifică-l!?!”, pare a-i şopti regizorul din film! Din acest moment al filmului, DiCaprio face unul dintre cele mai intense şi cameleonice roluri din toată cariera sa! Cât despre Pitt, acesta vorbeşte mai puţin, dar face mai mult! Prin comparaţie cu precedentele lor colaborări cu deja amicul lor Quentin, Leo vorbeşte puţin mai mult şi parcă mai colorat ca-n ”Django”, iar Brad face şi desface mai ceva ca-n ”Inglorious Basterds”! Şi – Sfinte Sisoe – ce le mai desface, mai ales pe finalul psihedelic de apoteotic, în cel mai tarantinesc stil posibil!.
Dar, cu excepţia acestui deznodământ ”uşor” ficţionalizat şi absolut out-of-this-world, chiar şi pentru lumea nebună, nebună, nebună din vara lui 1969, Quentin Tarantino se cam ţine de ”adevărul istoric”, după ce-l trece prin filtrul subiectiv al ochiului său vigilent cu fiecare detaliu şi necruţător cu orice clişeu! Astfel, că, după 161 de minute, atât ”tarantinofilul”, cât şi ”tarantinofobul” vor exclama – după cum au făcut-o şi la avanpremiera din România – cu inflexiuni diferite, ceva de genul: ”Frate, ce-a fost asta! N-a fost film! A fost un trip!” Inutil de spus că pentru cel dintâi a fost (cât de cât) un ”good trip”, iar pentru cel de-al doilea, (clar), un ”bad trip”!
Iar adevărul subiectiv – cel puţin al tarantinofilului autor al acestor rânduri – este că ”A fost odată… la HOLLYWOOD” nu (prea) e un film, ci e mai degrabă un trip! E un Tarantino trip! E o călătorie cinematografică, o experienţă cinematografică, plăcută pe alocuri – aproape la modul exclusiv în termeni de ”guilty pleasure” – dar, preponderent, disconfortantă! În anumite scene ai impresia că inhalezi napalm şi că te sufoci visceral şi nu doar de nervi! Ciudat e că – atunci când apare ca de nicăieri ”twistul” tarantinesc – peste un minut ajungi chiar să savurezi acest napalm! Exact cum spunea personajul lui Dennis Hopper în ”Apocalypse Now”, pe care Quentin îl evocă în filmul său, în stilul său, pe muzica sa! Exact acel spirit ”born to be wild” din ”Easy Rider”-ul lui Dennis Hopper se regăseşte, într-o considerabilă măsură şi aici. Şi cu atât mai sfâşâietoare este această percepţie în contextul în care şi carismaticul Peter Fonda a schimbat foarte recent această lume ”wild” şi uneori atât de ”dark” cu una infinit mai ”chill” şi luminoasă!
Incredibil, dar adevărat, o rază de lumină şi, implicit, de speranţă, răzbate şi la finalul lui ”A fost odată… la HOLLYWOOD”! Semn că, întrucâtva, Quentin Tarantino, a ajuns la acea maturitate de creator adevărat! Dar până să vedem acea rază izbăvitoare, trebuie – cum altfel – să trecem prin tot infernul ”menajeriei” sale clasice şi furibunde cu tot ”tacâmul” de intrigi, dialoguri, slang şi violenţă, toate ”marci înregistrate”! Şi cum aşa ceva e aproape imposibil de reinventat, măcar e de apreciat că fostul angajat-devorator de filme de artă şi de consum de la micul video-store din Knoxville a făcut măcar puţin fine-tuning stilului care l-a consacrat!
Aşa că cine are prejudecăţi împotriva eternului copil teribil – uneori teribilist, alteori genial, dar mereu original – al celei de-a şaptea arte, să nu meargă la film! Sau – poate, totuşi – să se ducă! Pentru a avea material-de-băgat-carne-tocată-în –frigiderul-plin-de-ketchup-al-lui-Tarantino! Pentru că, da, va curge mult ”sânge”! Dar pentru asta trebuie, pe lângă nelipsitul stomac de fier şi o răbdare de oţel! Pentru că jetul de ultra-violenţă psihedelic de apocaliptică începe să se reverse abia în ultimul sfert al filmului! Or, dacă pelicula durează 2 ore şi 41 de minute, e clar că până şi cel mai fanatic tarantinofil îşi va vedea anduranţa împinsă mai ceva ca-n ultimele sale isprăvi cinematografice: ”Inglorious Basterds”, ”Django” sau ”The Hateful Eight”! Dar – una peste alta – merită! Chiar dacă te vei înfuria, pentru că vei descoperi nişte resorturi absolut nebănuite pe care le poate declanşa o experienţă ”tarantinească”! E ca şi când, la al nouălea şi penultimul său filn, post-adolescentul de acum un sfert de secol care stupefia lumea întreagă cu ”Pulp Fiction” a zămislit în labirinticile laboratoare ale imaginaţiei sale dezlănţuite o nouă şi periculos de creativă ayahuască dramaturgică, menită a-i scoate din minţi şi pe cei mai hârşiţi şamani într-ale terapeuticei arte ale story-telling-ului!
Şi oricum, dacă nu găseşti măcar o brumă narativă care să-ţi picure pe fruntea încruntată de hater – cu excepţia a cel puţin 3 momente suprarealiste de umor de dialog trademark Q.T. şi a altor 3 faze hilare de comic de situaţie când până şi ”tarantinofobii” sinceri cu ei înşişi ar trebui să cam râdă, măcar în barbă – atunci te poţi bucura de cel puţin 3 scene destul de lungi în care apare Al Pacino! Restul e tăcere! Şi plăcere! Mai ales vizuală! În special acele cadre lungi în care Brad Pitt îl conduce pe DiCaprio în Cadillac-ul său de colecţie, fabricat în acea perioadă incredibilă în care se petrece filmul, mai exact în anul 1966! Despre această bijuterie de maşină, Michael Madsen – care a prins şi el 30 de secunde şi 3 replici în film de la bunul său prieten, Quentin – povesteşte, într-un interviu, că este automobilul său în viaţa reală, recondiţionat special pentru acest film. Mai mult, este acelaşi Cadillac care a fost folosit în 1992 în filmul de debut care l-a şi consacrat pe Tarantino, ”Reservoir Dogs”! Atunci, Madsen a devenit faimos în rolul psihopatului Mr. Blonde care a tăiat, între două mişcări de dans spontan pe un şlagăr rock, urechea unui poliţist, după ce l-a ţinut legat fedeleş mult timp în portbagajul deja celebrului Cadillac! Totodată, fanii ”hardcore” ai lui Tarantino vor remarca faptul că este primul său film în care acesta nu ucide personajul lui Michael Madsen, după ”Reservoir Dogs”, ”Kill Bill 2” şi ”The Hateful Eight”! E adevărat, ar fi fost aproape imposibil să realizeze aşa ceva în doar 30 de secunde şi după doar trei replici…
În schimb, după aproape trei ore de nebunie cinematografică într-o manieră narativă pe alocuri anevoioasă, dar într-un stil dramaturgic aproape integral autentic, lui Tarantino pare a-i reuşi să ipostazieze spiritul creator şi nemuritor al unuia dintre idolii săi căruia îi şi dedică în subtext această peliculă, şi anume Sergio Leone! Dar principala dedicaţie de iubire – omagiul suprem, cum au scris deja critici adevărati de film de peste Ocean şi din Europa – Tarantino i-o face însuşi ”personajului colectiv” care se regăseşte în titlul filmului: ”HOLLYWOOD”-ul!
Acel Hollywood din vara lui 1969 ca un cocktail deopotrivă dulce şi acid care stă mereu să explodeze asemeni unui refren rock de Woodstock gen ”Born to be wild” şi totuşi nu o face, ci. dimpotrivă, pare apoi a nu se mai termina niciodată! Aşa cum pare a nu se termina nici această a noua atipică poveste cinematografică a lui Tarantino… Îl putem acuza, fireşte, de mistificare, de blasfemie, de sacrilegiu… Îl putem chiar arde pe rugul vanităţilor noastre atotştiutoare şi al aşteptărilor noastre înşelate! Şi totuşi, iubirea… pentru cinema-ul de altădată ar trebui să învingă… Şi, până la urmă, (poate) o va face! Şi asta pentru că, la sfârşitul filmului – dincolo de idiosincraziile inevitabile şi premeditate, de trucuri scenaristice şi regizorale şi de ”burţi” mai mult sau mai puţin gonflate – chiar ai putea rămâne cu sentimentul dulce-amar al unei sfâşâietoare frumuseţi, pe care, altminteri, nu mai ai cum s-o întâlneşti, darămite s-o cunoşti, altfel decât în cărţi, muzica sau în vis… Condiţia sine-qua-non e să nu rămâi doar un simplist şi superficial privitor-comentator de tip ”Binge-Lix”, ci un simplu, dar adânc trăitor-nuanţator al unei experienţe cinematografice aparte, care nu ţi se oferă, nu ţi se dăruieşte în fiecare zi, în fiecare seară târzie de vară… Una proiectată pe ecranul atât de violent de strident şi atât de periculos de luminos al întunecatei săli de cinema, unde, preţ de 2 ore şi 41 de minute, sute de oameni vin să-şi trăiască un nou vis, care poate conţine urme de coşmar! De comedie, dar şi de dramă! De exaltări, de căderi, de ridicări şi de atâtea poveşti de viaţă cu final fericit sau cu final… neaşteptat! Exact cum… ”A fost odată… la Hollywood!”
Actualitate
„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro
Familia Messi este stabilită din 2009 în Castelldefels, o localitate liniștită de lângă Barcelona, situată aproape de mare și cunoscută pentru zonele rezidențiale exclusiviste.
Recent, argentinianul a luat o decizie importantă legată de familia sa, dorind să le ofere copiilor un viitor stabil chiar în locul pe care îl consideră „acasă” în Europa. Astfel, el a inițiat un proiect prin care se vor construi trei locuințe destinate celor trei fii ai săi, în aceeași zonă în care locuiește și în prezent.
Case pentru Thiago, Mateo și Ciro. Proiect de 600.000 de euro
Planul vine în continuarea intenției sale de a rămâne stabilit în zona Barcelonei și după încheierea carierei de fotbalist.
Potrivit presei locale, autoritățile din Castelldefels au aprobat recent dezvoltarea unei zone rezidențiale în partea de deal a orașului, unde terenurile vor fi transformate pentru construcții.
Proiectul îi vizează direct pe copiii săi, Thiago, Mateo și Ciro, și presupune o investiție totală estimată la aproximativ 600.000 de euro. Pe lângă ridicarea celor trei case, planul include și modernizarea infrastructurii din zonă, cu utilități precum apă, electricitate, canalizare și telecomunicații, dar și îmbunătățirea accesului rutier către noile proprietăți.
Messi va ceda gratuit o parte din teren pentru comunitate
Argentinianul dorește să pună bazele unei zone cu vegetație mediteraneană pentru comunitatea din zonă, unde se vor planta măslini, carob și migdali. De asemenea, se plănuiește și montarea unui sistem de irigații.
Messi deține nu mai puțin de 10.000 de metri pătrați în zonă, un domeniu pe care l-a extins din aproape în aproape, de-a lungul carierei de fotbalist profesionist. Pe lângă locuința propriu-zisă a familiei, acesta mai dispune și de un teren privat de fotbal, piscină proprie, sală de sport, teren de tenis și zone de agrement.
Lionel Messi nu va reveni curând la Barcelona. Argentinianul și-a prelungit contractul cu Inter Miami până în 2028. Totuși, în înțelegere există clauze care permit o posibilă încheiere mai devreme: Messi ar putea propune rezilierea înțelegerii în 2026, iar clubul în 2027.
Actualitate
Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”
Duminică, 19 aprilie, Bulgaria organizează noi alegeri parlamentare, a opta rundă electorală din ultimii 5 ani. Jurnalistul bulgar Vladimir Mitev explică pentru „Adevărul” ce forțe politice au șanse să intre în Parlament, modul în care s-a desfășurat campania electorală și mai ales ce promite fostul președinte Rumen Radev, marele favorit pentru a prelua funcția de premier.
Rumen Radev. FOTO: Inquam Photos
După mai mulți ani marcați de instabilitate politică cronică și guverne efemere, bulgarii sunt chemați duminică din nou la urne pentru a-și alege Parlamentul și implicit un nou Guvern.
Cu principala șansă în aceste alegeri pleacă președintele demisionar al țării, Rumen Radev, aflat în fruntea unei alianțe de trei partide, numită „Bulgaria Progresistă”. Potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Analiză și Marketing, formațiunea lui Radev se află pe primul loc, cu 32,1% din intențiile de vot în rândul alegătorilor deciși. Acest rezultat s-ar traduce în aproximativ 90 de mandate în viitoarea Adunare Națională, scrie publicația bulgară Novinite.
Pe locul al doilea se situează partidul GERB, cu 19,4%, deci circa 55 de mandate, urmat de alianța „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democratică” (PP-DB), cotată la 12% și aproximativ 34 de deputați. În continuare, Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS) ar obține 11,2% și circa 31 de mandate, în timp ce partidul Renașterea este estimat la 7% și 20 de deputați. Partidul Socialist Bulgar (BSP) ar depăși la limită pragul electoral, cu 4,2% și aproximativ 10 mandate. Mai multe formațiuni rămân sub pragul de intrare în parlament, inclusiv „Moralitate, Unitate, Onoare” (MECH), „Siyanie”, „Măreție” și „Bulgaria Albastră”.
Jurnalistul Vladimir Mitev explică în detaliu această distribuție a forțelor politice.
„Cred că, în mod cert, vor intra în Parlament cinci formațiuni politice. În primul rând, coaliția Bulgaria Progresistă, asociată cu președintele Rumen Radev, care este creditată cu peste 30% din voturi. Apoi, GERB-SDS, formațiunea condusă de Boiko Borisov, afiliată Partidului Popular European, cu un scor estimat între 18 și 20%. Pe locul următor ar fi alianța Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată, o formațiune reformistă, anticorupție, cu aproximativ 11–12%. Mai este și DPS – partidul susținut în mod tradițional de minoritatea turcă, dar care este perceput și ca un partid oligarhic, avându-l ca figură centrală pe Delian Peevski. Al cincilea partid este, cel mai probabil, Renaștere, o formațiune suveranistă. Nu este foarte clar dacă Partidul Socialist Bulgar va trece pragul electoral. Unele sondaje îl dau peste 4%, altele sub. În general, ceea ce se observă este că Rumen Radev reușește să absoarbă o parte din electoratul populist sau suveranist, care anterior era distribuit între mai multe partide”, a explicat Mitev.
Economie pro-business, luptă anticorupție și „pragmatism energetic”
Popularitatea mișcării politice grupate în jurul lui Radev se bazează pe o strategie inteligentă și pe mesaje bine calibrate. În loc să lanseze atacuri frontale și zgomotoase, fostul președinte preferă o abordare subtilă, axată pe soluții și reforme economice. Programul politic propus vizează în mod direct destructurarea rețelelor oligarhice. Aceasta este o temă extrem de populară în rândul populației bulgare, o societate obosită de scandaluri de corupție.
Cu toate acestea, pe plan extern, poziția noii coaliții ridică unele semne de întrebare în cancelariile occidentale și la Bruxelles. Anumite mesaje despre resursele energetice rusești sugerează o politică externă cu accente proprii, mai nuanțate.
Aderarea Bulgariei la zona euro nu a dus la dublarea prețurilor, iar inflația este la un minim istoric
„De altfel, Bulgaria Progresistă este, în acest moment, o coaliție de partide existente, deoarece Radev nu a avut timpul necesar să-și înregistreze un partid propriu. Este de așteptat ca pe viitor să facă acest pas. Programul lui Radev este centrat pe lupta împotriva oligarhiei, deși fără a numi explicit ținte. Totuși, se poate deduce că Delian Peevski este una dintre figurile vizate. În același timp, programul este pro-business și nu propune creșteri de taxe, ci mai degrabă un model în care statul sprijină mediul de afaceri, inclusiv în zona IT și financiară. În politica externă, discursul este mai nuanțat. Există semnale de „pragmatism energetic”, care pot fi interpretate ca o deschidere mai mare față de resursele energetice din Rusia, în contrast cu linia europeană de reducere a dependenței”, subliniază Vladimir Mitev
O campanie electorală atipică
Campania electorală nu a fost lipsită de incidente. Poliţiştii au confiscat peste un milion de euro şi au reţinut zeci de persoane. Oamenii legii vorbesc despre rețele organizate, care plătesc alegătorii cu aproximativ 50 de euro pentru un vot la comandă. Premierul interimar avertizează că în circulaţie ar fi şi cantităţi uriaşe de bancnote false, folosite în acelaşi scop. Într-o altă operațiune, Ministerul de Interne a descoperit aproape 15.000 de euro și o listă de nume. Au fost verificate persoane din mediul infracțional, dar şi lideri cunoscuţi ca având influență asupra procesului electoral, precum și proprietari de firme, cu scopul de a preveni votul corporativ.
„Campania, în ansamblu, este una relativ lipsită de confruntări directe. Fiecare partid pare să vorbească mai degrabă cu propriul electorat, decât să încerce să convingă alegătorii altora. În ceea ce privește cumpărarea voturilor, autoritățile par să fi intensificat controalele. Ministerul de Interne a desfășurat operațiuni în mai multe orașe – Ruse, Veliko Târnovo, Sliven, Lom, Kiustendil – și s-a anunțat confiscarea unor sume importante de bani, în jur de un milion de euro, suspectate că ar fi destinate cumpărării de voturi. Există un accent mai mare pe anumite comunități vulnerabile, inclusiv minorități, unde influența DPS a fost tradițional puternică. În același timp, autoritățile au respins acuzațiile de acțiuni selective, afirmând că toate partidele sunt vizate în mod egal”, a explicat jurnalistul bulgar.
Rumen Radev ar putea prelua funcția de premier
În acest moment, ținând cont de proiecțiile făcute pe baza sondajelor de opinie, „Bulgaria Progresistă” ar putea fi polul în jurul căruia ar urma să se formeze o nouă majoritate politică.
„În privința scenariilor post-electorale, există foarte multă incertitudine. Unele sondaje sugerează că formațiunea asociată cu Radev ar putea obține peste 100 de mandate, aproape de majoritatea necesară pentru a guverna singură, dar aceste estimări variază. Cel mai probabil, dacă se va forma un guvern, acesta va presupune o alianță între prima forță politică și unul dintre partidele pro-europene din clasament. Există însă și scenarii în care nu se ajunge la o înțelegere și se ajunge la alegeri anticipate. De asemenea, există ipoteza că Partidul Socialist Bulgar ar putea sprijini un guvern condus de Radev, dacă va intra în Parlament”, a afirmat Vladimir Mitev.
Alegerile parlamentare de duminică au o miză colosală pentru viitorul statului bulgar, dar și pentru echilibrul european. O Bulgaria stabilă, predictibilă și puternică din punct de vedere economic este absolut esențială pentru întreaga regiune a Balcanilor și a Mării Negre.
Doar șapte zile de meditație îți pot crește semnificativ șansele de a-ți aminti să faci un lucru la momentul potrivit, fără niciun reminder, arată un studiu recent.
Sursă foto: Pixabay
De altfel, ideea că atenția îți modelează memoria este un principiu de bază în tradițiile vechi, confirmat acum și de neuroștiință. De exemplu, în tradițiile orientale există o regulă simplă: „unde este atenția, acolo este și energia”. Practicanții sunt antrenați să își observe respirația și să reducă „zgomotul mental”, tocmai pentru că distragerea constantă era văzută ca o slăbiciune a minții.
Instrucțiunile pentru antrenarea atenției apar în unele dintre cele mai vechi texte budiste. În Ānāpānassati Sutta (unul dintre cele mai vechi texte budiste, atribuit tradiției budiste timpurii) și Satipaṭṭhāna Sutta, tehnica este descrisă destul de simplu. Practicantul se așază, își ține corpul drept și își concentrează atenția asupra respirației, observând conștient fiecare inspirație și expirație, potrivit materialelor puse la dispoziție de proiectul independent SuttaCentral, o inițiativă non-profit coordonată de călugărul Bhante Sujato din Australia, care traduce manuscrise străvechi din pali, chineză sau tibetană.
Textele descriu această practică drept un exercițiu de cultivare a atenției, al observării corpului, senzațiilor, minții și proceselor mentale. În Satipaṭṭhāna Sutta apare chiar și o formulare remarcabilă: cine dezvoltă această practică „în acest fel” timp de șapte zile poate ajunge la transformări profunde ale minții. Desigur, limbajul este unul spiritual, nu psihologic, însă ideea de bază rămâne recognoscibilă: atenția susținută schimbă felul în care funcționează mintea.
Ce arată știința despre ceasul tău intern
Faptul că această tehnică funcționează a fost demonstrat recent și în laborator. Într-un studiu publicat în jurnalul Consciousness and Cognition, o echipă de cercetători a vrut să vadă dacă meditația ne poate salva de povara alarmelor nesfârșite de pe telefon, relevă un material publicat de curând în Psy Post.
În psihologie, capacitatea de a-ți aminti să faci ceva la o oră exactă se numește memorie prospectivă bazată pe timp. Este un efort mental epuizant. Spre deosebire de momentul în care îți sună alarma (un stimul extern), aici trebuie să te bazezi exclusiv pe ceasul tău intern, în timp ce jonglezi cu alte activități zilnice.
Pentru a testa acest lucru, cercetătorii au împărțit 95 de studenți în două grupuri. Primul grup a practicat meditația zilnic, timp de o săptămână, concentrându-se exclusiv pe respirație. Dacă mintea le fugea, erau instruiți să o aducă blând înapoi în prezent. Celălalt grup și-a petrecut timpul citind.
Rezultate vizibile când ești deconectat de la ecrane
La finalul săptămânii, toți au fost supuși unui test pe calculator care le-a solicitat la maximum atenția. În timp ce rezolvau o sarcină vizuală rapidă, trebuiau să își amintească să apese o tastă exact la interval de un minut.
Când participanții au avut voie să se uite la ceas de câte ori au vrut, ambele grupuri s-au descurcat la fel de bine (cu o rată de succes de 75%). Însă lucrurile s-au schimbat dramatic atunci când li s-a permis să vadă cât timp a trecut o singură dată pe minut.
Aici s-a văzut efectul meditației. Fără acces constant la ecran, grupul care a meditat a reușit să apese tasta la momentul potrivit în 52% din încercări, în timp ce grupul de control abia a atins 28%.
Milioane de oameni cer sfaturi medicale inteligenței artificiale. Cum poate fi de folos ChatGPT
Autorii studiului, Mingyuan Wang și Yunfei Guo, citați de Psy Post, susțin că, fără un ceas la îndemână, concentrarea pe momentul prezent i-a ajutat să evalueze câte secunde s-au scurs.
Mai mult, cercetătorii au observat că exercițiile de mindfulness nu le-a consumat energia pentru sarcina principală, ci, dimpotrivă, le-a extins resursele mentale disponibile.
Așadar, data viitoare când simți că îți scapă lucrurile de sub control și uiți detalii esențiale, soluția s-ar putea să nu fie o nouă aplicație de productivitate. Poate că tot ce trebuie să faci este să te oprești, să îți asculți respirația și să îți aduci mintea înapoi în prezent.
Nu doar că nu uiți, dar îți eliberezi mintea
Dacă te întrebi cum de un simplu exercițiu de respirație poate avea un impact atât de mare, răspunsul vine din zeci de alte cercetări clinice. Potrivit unei ample revizuiri a studiilor din psihologie, s-a demonstrat deja că mindfulness-ul antrenează memoria de lucru, atenția susținută și scade rata erorilor cognitive.
Atunci când îți obișnuiești mintea să nu mai fugă după o mie de gânduri în același timp (acel zgomot mental epuizant), eliberezi, practic, „spațiu”. Astfel, creierul tău capătă resursele necesare nu doar să își amintească când trebuie să faci un anumit lucru, ci și cum să o facă fără stres.
Așadar, data viitoare când simți că îți scapă lucrurile de sub control și uiți detalii esențiale, soluția s-ar putea să nu fie o nouă aplicație de productivitate sau o altă agendă. Poate că tot ce trebuie să faci este să te oprești, să îți asculți respirația și să îți aduci mintea înapoi în prezent.
Cum să meditezi: Instrucțiunile originale, vechi de mii de ani
Dacă tot vorbim despre meditație ca formă de antrenament al memoriei și atenției, cum se face, mai exact, corect?
Dincolo de zecile de aplicații și metode promovate astăzi, instrucțiunile originale din Satipaṭṭhānasutta (unul dintre cele mai vechi texte budiste privind meditația, tradus de arhiva independentă SuttaCentral) sunt extrem de simple. Aici, atenția pe respirație este prezentată ca baza întregii practici.
Iată cum arată tehnica de bază, redată clar din textele vechi:
1. Așază-te într-un loc liniștit
Găsește un loc în care să nu fii întrerupt. Stai cu spatele drept și adu-ți atenția exclusiv în momentul prezent.
2. Nu controla, doar observă
Regula de aur este să nu privești respirația ca pe un obiect de concentrare forțată, ci pur și simplu să fii conștient de ea. Nu încerca să respiri într-un anume fel. Dacă inspiră adânc, fii conștient că inspiri astfel. Dacă respiri scurt și superficial, fii conștient de asta.
Paradoxul despărțirii de sărbători: de ce idealizăm relația tocmai când ne simțim mai singuri și cum ne putem proteja
3. Ancorează-ți corpul
Pe măsură ce mintea ți se liniștește, respirația ta va deveni tot mai subtilă. Următorul pas este să fii conștient/ă de corpul tău ca un întreg pe durata fiecărei respirații, lăsând tensiunea fizică să dispară.
4. Renunță la analiză și etichetare
În meditație, nu ai nimic de rezolvat. Nu trebuie să judeci nici senzațiile fizice, nici gândurile. Așa cum observi aerul, învață să observi dacă în mintea ta este agitație, dorință sau plictiseală, și apoi lasă-le să treacă. „Liniștirea proceselor mentale” apare fix atunci când încetezi să te mai agăți de fiecare gând.
Potrivit aceluiași text străvechi, nu ai nevoie de zeci de ani pe care să-i petreci pe vreun munte ca să vezi rezultate. Efectele clare de eliberare a minții (și deci, de recăpătare a clarității mentale) apar chiar și după 7 zile de practică zilnică riguroasă. Ceea ce este exact perioada de timp după care cercetătorii chinezi de astăzi au observat îmbunătățiri pe testele de laborator.
Nu te costă nimic, nu ai nevoie de un echipament special și, cel mai probabil, este cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru a-ți îmbunătăți memoria astăzi.
„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro
Familia Messi este stabilită din 2009 în Castelldefels, o localitate liniștită de lângă Barcelona, situată aproape de mare și cunoscută pentru zonele...
Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”
Duminică, 19 aprilie, Bulgaria organizează noi alegeri parlamentare, a opta rundă electorală din ultimii 5 ani. Jurnalistul bulgar Vladimir Mitev...
Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi
Doar șapte zile de meditație îți pot crește semnificativ șansele de a-ți aminti să faci un lucru la momentul potrivit,...
NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore
Ja Rule, The Martinez Brothers, Eve, Clean Bandit și Haddaway, printre noii headlineri anunțați Pe 16 aprilie, NIBIRU a dus...
Traduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat
Căutați o soluție rapidă pentru a traduce un document din engleză în română? Fie că pregătiți un dosar de studii,...
Cele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu
Rândul lui Adrian Mutu (47 de ani) pe banca tehnică a echipei naționale de fotbal a României pare să nu...
Donald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni”
Preşedintele SUA Donald Trump a minimalizat durata războiului în curs cu Iranul, la un eveniment de campanie desfăşurat joi, comparând...
-
Actualitateacum 3 zileAr putea impune Iranul taxe de tranzit pentru Strâmtoarea Ormuz? Trump ar fi de acord cu o condiție
-
Actualitateacum 3 zileVacanțele de vară, incerte. Temeri privind creșterea prețului biletelor de avion și anularea unor zboruri
-
Actualitateacum 2 zile„Potențiale ținte pentru Rusia”: Ministerul rus al Apărării a publicat o listă a companiilor europene care ar produce drone pentru Ucraina
-
Actualitateacum 2 zile
Donald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni”
-
Actualitateacum 2 zileCE analizează ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă
-
Actualitateacum o zi
Traduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat
-
Actualitateacum o zi
Cele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu
-
Actualitateacum 2 zileIluzia iubirii la un „swipe” distanță. Cum a crescut apariția aplicațiilor de dating rata divorțurilor