Actualitate
INTERVIU INTEGRAL „Gândurile lui Cristoiu”. Prezidenţiabilul Viorel Cataramă: Programul lui Orban este identic, dacă nu mai rău decât al PSD-ului, pentru că nu au curaj să-şi taie propriile privilegii
Candidatul DL a explicat de ce toate partidele care s-au perindat la putere după Revoluţie încoace nu au luat măsuri pentru întărirea sectorului privat.
„E vorba de interesul personal al celor care fac politică. Timp de treizeci de ani oamenii s-au învăţat să stea cu mâna întinsă la stat, oficial, sau să mai şi fure. Şi ei şi familiile lor şi membrii tuturor partidelor s-au angajat la stat şi şi-au dat privilegii. (…) în acest moment, 85% din membrii partidelor politice existente, toate partidele sunt angajaţi la stat şi îşi primesc beneficiile şi fac parte din clasa de mijloc din România, având venituri de patru ori, cinci ori mai mari decât cei de la privat pentru că sunt angajaţi la stat. Păi şi atunci cum să-şi taie ei singuri privilegiile?”, a afirmat Viorel Cataramă.
În opinia sa, există un interes pentru slăbirea sectorului privat prin crearea unei imagini negative.
“Cei care sunt la butoane nu doresc sector privat puternic şi dacă nu ne putem întoarce la anii 90 să-i arătăm cu degetul că sunt chiaburi şi aşa mai departe, acum îi arătăm <uite, mă, nu vă dau bani de salarii, bagă totul pentru ei, fură> şi aşa mai departe, pentru că în momentul în care ai interesul să ai o aristocraţie bugetară atât de puternică şi umflată de privilegii, nu poţi avea asta decât dacă sectorul privat e slab. (…) Dacă ei vor să-şi continue şi să-şi menţină privilegiile, trebuie întotdeauna să arate către sectorul privat, că este ceva incorect, în neregulă şi uşor, uşor venim cu teorii, uitaţi că în ultimul timp, în baza globalizării venim şi spunem, trebuie să începem să facem analizări că nu merge, începem să luăm nişte măsuri restrictive pentru unii care nu plătesc taxe la bugetul statului, trebuie să luăm măsuri, deci, trebuie să îi pedepseşti pe ăia care muncesc, singurii care muncesc cu profit şi care alimentează cu bani bugetul statului (…) Aceste generaţii de politicieni îşi împart cele patru, cinci milioane de voturi ale bugetarilor, iar cei care sunt în sectorul privat, diaspora şi în România sunt descurajaţi pe toate căile şi mijloacele să voteze. Asta e propaganda globalistă”, a susţinut candidatul DL.
Fost membru al PNL, Viorel Cataramă nu crede că programul prezentat de premierul desemnat Ludovic Orban este un program de dreapta, ci unul de sânga, în care sunt menţinute privilegiile.
„Şi astăzi de fapt îl auzim pe Ludovic Orban spunând că e de dreapta. Dar dacă te uiţi la programul lui este identic dacă nu mai rău decât al PSD-ului pentru că nu au curaj să-şi taie propriile privilegii. Vorbesc frumos, că sunt parteneri ai sectorului privat, dar trag în sectorul privat, îl controlează, îl amendează, îl distrug, îi alungă din ţară pentru că nu au nevoie de un sector privat puternic, ei sunt exponenţii globalizării. Ei vor globalizare, globalizare înseamnă să te deschizi la importuri, la împrumuturi, să fi dependent de străinătate şi să accepţi în interiorul ţării rezultatele globalizării care sunt la fel de rele ca şi rezultatele din comunism. Adică monopoluri şi pe cale de consecinţă lipsirea cetăţenilor de anumite libertăţi fundamentale”, a explicat candidatul Dreptei Liberale.
Viorel Cataramă a explicat mecanismul şi efectele creşterii importurilor asupra economiei româneşti şi a criticat şi lipsa de implicare a preşedintelui Iohannis, candidat susţinut de PNL pentru un nou mandat la Cotroceni.
“În fiecare zi le cresc veniturile şi pot cumpăra mai multă marfă din import. Ce-i interesează pe ei că România se prăbuşeşte? Ce problemă au ei? Nu, ei şi familiile lor şi rudele lor şi amantele lor şi aşa mai departe şi prietenii o duc bine. (…) Deci, din acest motiv reformarea actualelor partide politice, în sensul adoptării unor politici de dreapta este imposibilă. Pentru că adoptarea unei politici de dreapta îi taie privilegiul. Păi l-aţi auzit pe Klaus Iohannis sau pe oricine altcineva din Parlament să ţipe pentru pensiile speciale, pentru ajutoarele sociale date aristocraţiei bugetare, pentru salariile de patru, cinci ori mai mari, pentru nenorocirea din sectorul privat? Nici vorbă, nici vorbă, toată lumea tace chitic, nicio problemă”, a acuzat prezidenţiabilul DL.
Viorel Cataramă a explicat, totodată, şi de ce ţări precum Polonia Ungaria şi Cehia şi-au protejat economia, capitalul autohton şi exportă foarte mult, şi a susţinut că noi, românii, spre deosebire de cele trei popoare, suntem rupţi în fund şi nerespectaţi în lume.
“Noi am avut ghinionul să fin îndreptaţi către un socialism cu faţă umană care s-a transformat în ce s-a transformat. Aceste trei ţări şi-au protejat capitalul autohton şi economia, şi-au blocat pe cât posibil importurile şi au crescut exporturile. În Polonia e aproape imposibil să vinzi, dar din Polonia vine foarte multă marfă, mult mai ieftină decât în România. Aceste trei ţări, crescându-şi sectorul privat, economia şi exporturile, sunt independente, nu sunt dependente, nu au împrumuturi, nu depind de importuri şi atunci, ca şi Turcia, poate să bată cu pumnul în masă ca să-şi apere interesele, bunăoară preşedintele Poloniei s-a dus la Donald Trump, a negociat şi a obţinut ridicarea vizelor, iar al nostru preşedinte pentru că noi suntem rupţi în fund a obţinut o şapcă de doi bani”, a acuzat Viorel Cataramă.
Redăm interviul integral:
Monica Mihai: Bună seara şi bine v-am găsit la o nouă ediţie ”Gândurile lui Cristoiu”, aşa cum v-am obişnuit deja în fiecare seară, avem invitat unul dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale. În această seară îl avem pe domnul Viorel Cataramă. Bine aţi venit.
Viorel Cataramă: Bună seara.
Monica Mihai: Şi domnul Ion Cristoiu, analist politic şi jurnalist împreună cu care vom adresa întrebări pentru a afla cât mai multe despre ce propune domnul Viorel Cataramă ca proiect de ţară. Domnule Viorel Cataramă, v-am citit programul electoral, dar înainte să ajungem la proiectul de ţară aş vrea să vă întreb ce v-a determinat să vă înscrieţi în această cursă prezidenţială şi ce vă recomandă pentru această funcţie?
M-am înscris din disperarea unui om care de 30 de ani lucrează în sectorul privat, tamponat sub o formă sau alta de statul socialist român. Mă recomandă ce-l recomandă şi pe Donald Trump
Viorel Cataramă: M-am înscris din disperare. Din disperarea unui om care de 30 de ani lucrează în sectorul privat, sector care de 30 de ani este tamponat sub o formă sau alta de statul socialist român. Exporturile sunt descurajate, importurile sunt încurajate, societăţile private dau faliment şi pe cale de consecinţă cinci milioane de români au plecat în străinătate iar zilnic, în acest moment, 200 de români pleacă în străinătate prin închiderea unor societăţi din sectorul privat. Activitatea economică este în scădere, producătorii români nu mai au piaţă de desfacere nici la export nici pe piaţa internă afacerile sunt în pericol şi este evident că în condiţiile în care toate partidele politice sunt de stânga, sunt socialiste, neomarxiste sau neocomuniste şi toate, dar absolut toate, umflă statul până plezneşte şi dau privilegii nenumărate şi ajutoare sociale celor care sunt angajaţi la stat, cineva trebuie să apere şi sectorul privat şi nu poţi apăra din tribună, trebuie să intri în arenă şi să joci. Deci, disperarea m-a făcut să încerc să lupt pentru interesele economiei româneşti şi ale sectorului privat. Ce mă recomandă? Ce-l recomandă şi pe Donald Trump. Experienţa de om de afaceri care timp de 30 de ani, cu bune şi cu rele, controversat, dar a reuşit să supravieţuiască tuturor problemelor, ştie să conducă o societate şi este cel mai calificat dintre toţi să conducă o ţară pentru că şi o ţară se conduce după următorul principiu: trebuie să faci profit ţara ta şi pentru cetăţenii ei şi profitul se face prin negocieri şi prin relaţii economice şi printr-o economie puternică bazată pe un sector privat puternic.
Monica Mihai: Proiectul dumneavoastră de ţară pe care l-aţi propus este unul capitalist aproape întru totul. Voiam să vă întreb cum veţi pune în aplicare tot ceea ce aţi scris aici în programul electoral, având în vedere că clasele din România este puţin probabil să vă voteze în contextul dat, adică susţinerea puternică a sectorului privat, salariul minim stabilit prin negocieri între patronate, eliminarea privilegiilor aristocraţiei bugetare, anularea tuturor ajutoarelor sociale pentru persoanele apte de muncă?
Viorel Cataramă: Da, ce e cu asta?
Monica Mihai: Sunt nişte propuneri destul de radicale poate pentru…
Ion Cristoiu: Păi, cine vă votează?
Monica Mihai: Cine vă votează, asta este…
Ion Cristoiu: Nu în sensul negativ, în sensul…
Viorel Cataramă: Păi hai să luăm, maestre Cristoiu, avem două milioane de pensionari cu pensia sub 1000 de lei. Principalul punct al programului nostru este pensia minimă, legată de salariul minim, 80% dar nu mai puţin de 1000 de lei. Sunt două milioane de pensionari care au pensia minimă sub 1000 de lei. Între 650 şi 950. Noi legăm pensiile de salarii, adică în momentul în care creşte salariul minim creşte automat şi pensia. O dată, doi, sunt patru milioane de angajaţi în sectorul privat din România care au salarii de patru ori mai mici decât cei care sunt angajaţi la stat şi care consideră asta o mare nedreptate şi e firesc să fie aşa pentru că sectorul privat este singurul sector care alimentează cu impozite şi taxe, prin munca lor, pe cei care primesc avantaje nemeritate. Deci doi şi cu patru fac şase milioane de români. Mai sunt cinci milioane de români în diaspora care toţi muncesc de dimineaţă până seara, oameni care au plecat din România pentru că munca lor nu a fost apreciată. Am ajuns la unsprezece milioane, contra, domnul maestru Cristoiu, contra a patru milioane de bugetari, adică 1,5 milioane angajaţi la stat plus familiile, rudele, amantele şi prietenii.
Ion Cristoiu: Reformulăm întrebarea. Chestiunea… ştiu foarte bine, v-am citit şi eu programul, sunteţi unul, că nu pot sa spun chiar singurul candidat, care aveţi chiar lucruri foarte limpezi din punctul de vedere al proiectului.
Viorel Cataramă: Nu greşiţi, sunt singurul.
E vorba de interesul personal al celor care fac politică. Timp de treizeci de ani oamenii s-au învăţat să stea cu mâna întinsă la stat, oficial, sau să mai şi fure.
Ion Cristoiu: De treizeci de ani avem această chestiune, întrebare, o cunosc foarte bine, de ce totuşi, dumneavoastră aveţi dreptate când spuneţi că ar trebui… de ce totuşi partidele nu au implementat până acum un program de dreapta, măcar un sfert din ce spuneţi dumneavoastră, adică (?) … ele erau proaste şi dumneavoastră sunteţi bun? Vreau ca analize, ce s-a întâmplat 30 de ani?
Viorel Cataramă: E vorba de interesul personal al celor care fac politică. Timp de treizeci de ani oamenii s-au învăţat să stea cu mâna întinsă la stat, oficial, sau să mai şi fure. Şi ei şi familiile lor şi membrii tuturor partidelor s-au angajat la stat şi şi-au dat privilegii. Din 90 până astăzi. Campioni au fost liberalii, domnul Tăriceanu a crescut cu 400 de mii angajaţii la stat, Adrian Năstase la fel, astfel încât, în acest moment, 85% din membrii partidelor politice existente, toate partidele sunt angajaţi la stat şi îşi primesc beneficiile şi fac parte din clasa de mijloc din România, având venituri de patru ori, cinci ori mai mari decât cei de la privat pentru că sunt angajaţi la stat. Păi şi atunci cum să-şi taie ei singuri privilegiile? Îşi împart cei patru… 4,5 milioane de voturi ale bugetarilor şi forţează pe cei care sunt în sectorul privat să meargă în diasporă pentru că dacă avem un sector privat puternic acel sector privat votează o forţă politică de dreapta autentică, nu una care e vopsită. Simplu.
Ion Cristoiu: Asta e o ştire interesată, asta că ei, marea majoritate, clientela partidelor care lucrează la bugetari. Încă o dată, amândoi ştim că totuşi nu reuşeşte să se creeze în România o stare de spirit pro capitalistă. Mă înşel eu? Care să vă voteze pe dumneavoastră. Nu de altceva, nu pe mine.
Viorel Cataramă: Păi dacă nimeni nu o încurajează. Până la apariţia Dreptei Liberale, nimeni nu a vorbit de capitalism pe scena publică din România. Suntem singurul partid care vorbim, suntem singurul care spunem că tăiem toate privilegiile aristocraţiei bugetare şi concediem 500 de mii de bugetari suntem singurul partid care spunem cum vom creşte salariile în mod natural în sectorul privat, cum vom dezvolta economia. Păi atunci oamenii au fost disperaţi foarte mulţi ani pentru că cei care erau anti-PSD se vopseau în culorile dreptei. Spuneau că, dacă sunt anti-PSD, ei sunt de dreapta. Şi astăzi de fapt îl auzim pe Ludovic Orban spunând că e de dreapta. Dar dacă te uiţi la programul lui este identic dacă nu mai rău decât al PSD-ului pentru că nu au curaj să-şi taie propriile privilegii. Vorbesc frumos, că sunt parteneri ai sectorului privat, dar trag în sectorul privat, îl controlează, îl amendează, îl distrug, îi alungă din ţară pentru că nu au nevoie de un sector privat puternic, ei sunt exponenţii globalizării. Ei vor globalizare, globalizare înseamnă să te deschizi la importuri, la împrumuturi, să fi dependent de străinătate şi să accepţi în interiorul ţării rezultatele globalizării care sunt la fel de rele ca şi rezultatele din comunism. Adică monopoluri şi pe cale de consecinţă lipsirea cetăţenilor de anumite libertăţi fundamentale.
Ion Cristoiu: În 1990-1991, dumneavoastră eraţi şi sunteţi un brav om politic, era o spaimă de spune cuvântul patron, mai ţineţi minte? Spuneam investitor. Acum aveţi curajul să spuneţi că sunteţi patron?
Viorel Cataramă: Dar cum să nu, eu am spus tot timpul…
Ion Cristoiu: În 90 nu erai, erau investitor, nu ţineţi minte?
Viorel Cataramă: Nu, nu. Nu.
Ion Cristoiu: Nu dumneavoastră, erau anumiţi…
Viorel Cataramă: Deci, de 30 de ani, domnule Cristoiu, clasa politică socialistă alimentează această idee că cei care lucrează în sectorul privat, fiind proprietari, acţionari şi aşa mai departe sunt elemente negative care fură, fac evaziune fiscală şi aşa mai departe şi în mentalul colectiv, până astăzi, lumea spune da, suntem partenerii sectorului privat în general, dar când vorbim de un om de afaceri să intre în scena publică, imediat e controversat, are probleme, cutare şi aşa mai departe. Deci, prin urmare, la nivel declarativ, cu toţii susţinem sectorul privat, dar în fapt, în tot ce adoptăm în parlament, prin codul fiscal, prin creşterea aristocraţiei bugetare, prin măsurile întreprinse de diverse instituţii şi ministere lovim cât putem de mult în sectorul privat.
Ion Cristoiu: În 1990, 1991, 1992 explica spaima faţă de patron prin conotaţiile negative din perioada comunistă ale cuvântului patron. Patronul era exact ce ziceţi dumneavoastră acum, adică era chiabur, gras, exploatator, bea sângele poporului, nu, pe bune. Dar acum au trecut 30 de ani, au venit numeroase generaţii, de ce rămâne în continuare cuvântul patron, cum spuneţi dumneavoastră, în imaginea publică…?
Viorel Cataramă: Pentru că s-a transformat, întrucât salariile din sectorul privat sunt de patru ori mai mici decât la stat, se arată cu degetul către patroni că ei nu dau, că îşi bagă banii în buzunar, că din cauza asta n-au oamenii, sectorul privat, salarii mai mari pentru că patronii sunt hrăpăreţi. Asta e simplu.
Ion Cristoiu: Păi şi de ce dumneavoastră, patronii, sunteţi controversaţi şi bugetarii nu? Ca imagine publică mă preocupă, nu v-a preocupat asta? Eu nu am auzit un ziar lăudând un patron. Uite, spuneţi-mi, presa de ce nu zice ce bun e patronul cutare?
Viorel Cataramă: Uite, eu îmi aduc aminte că atunci când conduceaţi cu mare succes Evenimentul Zilei dumneavoastră lăudaţi reprezentanţi ai sectorului privat.
Ion Cristoiu: Probabil, eram inconştient. Bun, dar sunteţi de acord că e o stare de spirit pe care noi nu reuşim să o dăm peste cap. De ce?
Viorel Cataramă: Pentru că cei care sunt la butoane nu doresc sector privat puternic şi dacă nu ne putem întoarce la anii 90 să-i arătăm cu degetul că sunt chiaburi şi aşa mai departe, acum îi arătăm ”uite, mă, nu vă dau bani de salarii, bagă totul pentru ei, fură” şi aşa mai departe, pentru că în momentul în care ai interesul să ai o aristocraţie bugetară atât de puternică şi umflată de privilegii, nu poţi avea asta decât dacă sectorul privat e slab. În momentul în care sectorul privat începe să crească, atunci el se încolonează în spatele unui partid cu adevărat de dreapta. Cum e partidul Republican în Statele Unite, cum e partidul Conservator în Anglia, cum e partidul Liberal în Australia, Liberal-democraţii în Japonia, Creştin-Liberalii în Chile şi aşa mai departe. Deci, dacă ei vor să-şi continue şi să-şi menţină privilegiile trebuie întotdeauna să arate către sectorul privat că este ceva incorect, în neregulă şi uşor, uşor venim cu teorii, uitaţi că în ultimul timp, în baza globalizării venim şi spunem, trebuie să începem să facem analizări că nu merge, începem să luăm nişte măsuri restrictive pentru unii care nu plătesc taxe la bugetul statului, trebuie să luăm măsuri, deci, trebuie să îi pedepseşti pe ăia care muncesc, singurii care muncesc cu profit şi care alimentează cu bani bugetul statului. Sigur că cu cât banii la sectorul privat sunt mai puţini, cu atât împrumuturile sunt mai mari şi avem suficiente exemple. Dar asta nu contează, nu-i aşa, că până intră România în incapacitate de plată, aceste generaţii de politicieni îşi împart cele patru, cinci milioane de voturi ale bugetarilor, iar cei care sunt în sectorul privat, diaspora şi în România sunt descurajaţi pe toate căile şi mijloacele să voteze. Asta e propaganda globalistă, noi suntem singurul partid care milităm pentru stat naţiune, România stat-naţiune.
Monica Mihai: Aţi vorbit despre concedierea a 25% dintre funcţionarii de stat, adică…
Viorel Cataramă: Disponibilizarea şi relocarea lor în sectorul privat.
Monica Mihai: Cum aveţi de gând să implementaţi acest lucru pentru că 500 de mii de locuri de muncă este greu de crezut că vor apărea peste noapte în sectorul privat?
Viorel Cataramă: Sunt astăzi. 500 de mii de locuri de muncă. Doamnă, noi astăzi aducem asiatici, srilankezi, pakistanezi şi statul român îi plăteşte cu 1000 de euro. 1000 de euro.
Nu mai există forţă de muncă pentru că producătorii români nu mai au piaţă de desfacere, nu mai pot vinde la export, nu mai vinde la intern.
Monica Mihai: Da, dar e domeniu diferit, adică îi aduc în construcţii, dar vorbim de funcţionari publici care totuşi au altă specializare, adică…
Viorel Cataramă: Bun. Deci astăzi în România, chiar venind încoace am auzit o ştire, au scos la concurs 200 de posturi şi s-au înscris 40 de oameni pentru că, nu-i aşa, am alungat forţa de muncă din România şi nu mai există forţă de muncă în România. Dar nu mai există forţă de muncă pentru că producătorii români nu mai au piaţă de desfacere, nu mai pot vinde la export, nu mai vinde la intern. Pentru că dacă tu vinzi cu 30% mai scump, de aia nu avem noi roşii româneşti în magazine, cartofi şi aşa mai departe pentru că ce vine din import e cu 30-40% mai ieftin decât produce românul. Şi atunci, sigur degeaba produci dacă nu ai unde să vinzi. Eu vă întreb următorul lucru şi după aia răspund. Timp de 30 de ani cinci milioane de români au fost forţaţi să plece din sectorul privat în străinătate. A interesat pe cineva, a pus cineva vreodată în cazul acestor cinci milioane de români întrebarea pe care mi-o puneţi dumneavoastră mie? Nu. Nu a interesat pe nimeni. Hai, plecaţi, să scăpăm de voi. Eu vă răspund, locurile în economie se creează sprijinind economia, producţia, exporturile şi piaţa internă, cum face Donald Trump în America.
Monica Mihai: Ceea ce propuneţi dumneavoastră nu cred că e un lucru care se poate transforma peste noapte, adică în momentul în care scoateţi 500 de mii de oameni din locurile de muncă pe care le au nu cred că vor apărea în secunda următoare celelalte locuri de muncă.
Viorel Cataramă: Ba da. Sunt locuri de muncă numai să vrei să munceşti. Problema la noi în România este că aproape nimeni nu vrea să muncească, toată lumea stă cu mâna întinsă la stat, acolo vin avantajele, nu? Cu cât bei mai multe cafele, cu cât citeşti mai mult presa online cu cât joci jocuri pe calculator mai mult, cu atât mai multe beneficii primeşti, cu cât lucrezi mai mult în sectorul privat, cu atât primeşti lovituri. Asta este mentalitatea astăzi în România. Vor exista şi există suficiente locuri de muncă prin creşterea activităţii economice dacă oamenii vor să muncească, dacă nu vor să muncească asta e altceva. Noi nu vrem ca vreo persoană aptă de muncă să mai fie sprijinită de stat cu niciun ajutor social. Fie că se cheamă ajutor social direct, fie că este tichet de masă, fie că e voucher de vacanţă nimic. Trebuie ca toată lumea să-şi câştige bunăstarea prin muncă, iar statul să se ocupe numai de persoanele care nu pot muncii, bătrânii, şi v-am spus cu pensiile, copiii, şi o să dezvolt subiectul, şi bolnavii, asta e tot. Restul la muncă, toată lumea. Câştigi din muncă.
Monica Mihai: Aţi vorbit de deficit bugetar 0, cum aveţi de gând să ajungeţi la această performanţă?
Viorel Cataramă: Tăind cheltuielile inutile vă dau un exemplu ca să înţelegem, să înţeleagă şi telespectatorii şi dumneavoastră. Avem astăzi 40 de judeţe, în programul nostru sunt numai 15 judeţe, pe structura aproximativă a Curţilor de Apel. Gândiţi-vă că de aici se disponibilizează 200 de mii de angajaţi. 200 de mii de angajaţi dispărând, direcţia judeţeană de agricultură, direcţia judeţeană de sănătate, direcţia judeţeană de stat degeaba, direcţia judeţeană, direcţia judeţeană. 200 de mii de oameni se disponibilizează numai de aici. Doamnă, astăzi, vă dau un exemplu, Bistriţa Năsăud. Primăria Bistriţa Năsăud avea în 1989 90 de angajaţi. Astăzi are 1480. Au apărut telefoanele mobile, internetul, calculatoarele şi noi am crescut de 14 ori. Ca să înţelegem ce se întâmplă astăzi în România. este o dramă absolută, oamenii sunt atât de mulţi încât nu au ce face. Funcţionarii, unii funcţionari, nu spun toţi, nu au de lucru, se plictisesc şi sunt umflaţi de beneficii. Deci 200 de mii de oameni pleacă în sectorul privat şi muncesc, să lucreze, îşi fac firme, că sunt deştepţi, nu-i aşa? Pentru că statul va încuraja sectorul privat şi producţia, îşi fac firme, se angajează, îşi găsesc activităţi. Dacă vrei poţi, problema e să vrei. Că dacă nu vrei, nu poţi.
Monica Mihai: Cum veţi implementa toate aceste lucruri cu un guvern potrivnic, pentru că dacă veţi ajunge preşedinte nu este garantat că veţi avea un guvern care să vă susţină ideile şi programul.
Viorel Cataramă: Voi lupta pe viaţă şi pe moarte, aşa cum face Boris Johnson aşa cum face Netanyahu în Israel şi voi organiza alegeri anticipate până când se va constitui un guvern care sprijină programul politic al preşedintelui. În acele ţări nu există preşedinte ales de popor. La noi, avem un preşedinte ales de popor. Sigur că niciunul dintre contracandidaţii mei nu au program. Că ei spun, toată lumea spune că preşedintele nu are niciun fel de posibilitate de a influenţa politica economică, i s-au luat atribuţiuni, vrăjeală. Nici vorbă de aşa ceva. Preşedintele are toate armele şi eu vă spun cum aş face eu. Prima vacantare a postului de prim-ministru, indiferent cu ce propunere vin partidele, dacă acel om nu împărtăşeşte programul meu politic pe care l-aţi citit dumneavoastră aici nu-l numesc şi numesc o persoană care-mi împărtăşeşte programul politic. N-are decât Parlamentul să-l respingă o dată şi de două ori, după care organizez alegeri anticipate, fac alegeri anticipate şi de două ori într-un an. Care e problema? Până când pot să nominalizez un prim-ministru care este ataşat programului meu politic, pentru că dacă 7-8 milioane de români te votează preşedinte pe baza unui program, tu trebuie să lupţi ca să pui în aplicare acel program. Că alţii până acum, timp de 30 de ani, n-au făcut-o e o altă chestiune. Modelul meu e Donald Trump, e Boris Johnson care luptă pe viaţă şi pe moarte cu socialiştii, cu globaliştii ca să-şi impună programul politic, da? În Anglia, unde discutăm de patria democraţiei a suspendat Parlamentul organizează alegeri anticipate, nu s-a lăsat până nu a organizat alegeri anticipate. Luni i-au respins proiectul, marţi i l-au votat. Asta înseamnă să lupţi pentru programul tău. Aşa voi face eu. Şi vă spun eu, la cât sunt de laşi, şi la cât nu vor să renunţe la privilegii, din a doua încercare votează şi o păpuşă gonflabilă Parlamentul.
Ion Cristoiu: Domnul Cataramă, vă ştiu din anii 90, dar deja nu mai am firul evoluţiei dumneavoastră în calitate de om de afaceri. Facem o scurtă recapitulare. Nu mai ţin minte, de ce nu sunteţi miliardar? O să spună votanţii dumneavoastră.
Viorel Cataramă: Dar ce sunt?
Ion Cristoiu: Nu ştiu, sunteţi miliardar?
Viorel Cataramă: Sunt rupt în fund sau cum?
Ion Cristoiu: Nu, păi sunteţi miliardar? Vă întreb?
Viorel Cataramă: Sunt om de afaceri din 90 până astăzi, cu afaceri solide în domeniul producţiei, cu sute şi mii de angajaţi, tot timpul am figurat în top 300 sau top 500 cu mai mulţi sau mai puţini bani, deci, domnule Cristoiu…
Ion Cristoiu: N-am vrut să vă jignesc…
Viorel Cataramă: Nu, staţi puţin, că nu e o jignire, Doamne fereşte
Ion Cristoiu: Eu, de exemplu, nu sunt miliardar şi nu mă simt deloc complexat.
Viorel Cataramă: Doamne fereşte, nu sunt, altceva vreau să spun. Nici vorbă, eu nu mă duc în politică pentru salariu de preşedinte, veniturile mele personale sunt oricum peste orice salariu mi-ar putea da statul român. Eu în acest moment lupt în arena politică pentru că sectorul privat moare, pentru că exporturile mor şi pentru că România se desface şi se deschide către importuri şi împrumuturi şi asta înseamnă moartea României lentă dar sigură.
Ion Cristoiu: Două întrebări. A fost vreun moment în acest destin postdecembrist când aţi fost pe marginea prăpastiei din punct de vedere economic?
Viorel Cataramă: Nu.
Ion Cristoiu: Trump a fost, dacă nu mă înşel, un moment din ăsta în care a trebuit să vă revigoraţi, şi de ce dacă a fost? Un moment greu, hai să spunem.
Viorel Cataramă: Da, au fost momente grele, multe.
Ion Cristoiu: Care a fost cauza momentului ăla greu? Legislaţia…
Viorel Cataramă: În acest moment e un moment greu, astăzi e un moment foarte greu. Situaţia economică, politica dusă de statul socialist care distruge sectorul privat şi exportul.
Ion Cristoiu: Care e principala problemă a dumneavoastră în calitate de capitalist?
Viorel Cataramă: Că sunt în pericol să închid unităţile de producţie.
Ion Cristoiu: De ce?
Viorel Cataramă: Pentru că nu mai am unde să vând.
Ion Cristoiu: Păi şi ce nu mai cumpără românii mobilă?
Viorel Cataramă: Da, dar cumpără importuri cu 40% mai ieftine.
În ultimii trei ani au crescut salariile din pix da, prin decizii ale guvernului. Consecinţa creşterii salariilor este creşterea preţului la energie, la materii prime, la utilităţi, la tot. În final, peste trei ani, preţurile sunt cu 30 de procente mai mari
Ion Cristoiu: Uitaţi, asta e o problemă.
Viorel Cataramă: Păi v-am explicat, e aceeaşi situaţie cu roşiile sau cartofii.
Ion Cristoiu: Dumneavoastră aţi explicat în calitate de politician, dar eu v-am întrebat în calitate de…
Viorel Cataramă: Dar eu vă spun ca om de afaceri. Domnule Cristoiu, în ultimii trei ani au crescut salariile din pix da, prin decizii ale guvernului. Consecinţa creşterii salariilor…
Ion Cristoiu: Care au crescut şi la privat că cauza salariului minim.
Viorel Cataramă: Consecinţa înseamnă creşterea preţului la energie, la materii prime, la utilităţi, la tot. În final, peste trei ani, preţurile sunt cu 30 de procente mai mari. Sunt statistici oficiale. Însă avem o singură marfă care e foarte ieftină şi anume se cheamă euro, care a rămas constant acelaşi timp de trei ani. Asta înseamnă că exporturile mele sunt mai scumpe acum cu 30 de procente şi nimeni nu-mi plăteşte 30 de procente în plus, iar eu nu am profit la export mai mare de 5, 6, 10%, nu mai pot să export că nu mai am marjă, iar la intern, dacă vreau să vând mobila cu 30 de procente mai mult decât o vindeam acum trei ani, mă tamponează importurile care sunt cu 40% mai ieftine şi nu mai pot să vând nici la intern. Din cauza asta.
Ion Cristoiu: De ce? La ei este mai ieftină forţa de muncă? Acolo de unde vine. De ce importurile… o mobilă de import e mai ieftină decât… la aceeaşi calitate, explicaţi-mi şi mie?
Viorel Cataramă: Păi vă explic dându-vă un citat din Donald Trump la Davos. Ce-a spus Donald Trump la Davos, „europenilor, noi putem face mâine un dolar 1,5 euro, dar noi nu facem asta pentru că ţinem un dolar slab ca să facem exporturi şi să blocăm importurile” şi în baza acestei teorii America a relansat economic, la fel a făcut Turcia, acum trei ani un euro era 2,5 lire astăzi e 7-8. Turcia bubuie economic pentru că şi-a crescut exporturile şi are aproape zero importuri. Deci, ce vreau să vă spun eu dumneavoastră domnule Cristoiu este că în momentul în care tu creezi în ţara ta condiţii să blochezi activitatea economică…
Ion Cristoiu: Deci euro e ţinut la noi sub preţ?
Viorel Cataramă: Datorită intervenţiei Băncii Naţionale care susţine… pe zi ce trece presa spune „domnule sunt tot mai puţine exporturi, tot mai multe importuri”, vine Banca Naţională şi pompează bani ca să nu cumva, vezi Doamne, să-i supărăm pe cei care deţin carteluri bancare în România sau monopoluri în domeniul combustibilului, gazului şi energiei. Şi atunci ajungem la un rezultat excepţional pe înţelesul tuturor, de ce avem noi astăzi, patru milioane de români dobânzi bancare cu două-trei procente mai mari decât media europeană? Pentru că se permite existenţa cartelurilor bancare în România. Cine o permite? Toată clasa politică în frunte cu Banca Naţională. Ca să înţelegeţi despre ce e vorba, foarte puţine momente când parlamentul votează în unanimitate. Una din aceste decizii a fost nominalizarea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale. Aici s-a dovedit că toţi sunt socialişti şi globalişti. Când au votat în unanimitate o instituţie care distruge economia românească şi sectorul privat şi exporturile şi încurajează monopolurile şi cartelurile bancare. Asta este rezultatul unei astfel de politici pentru că nu ar trebui să existe niciun fel de justificare pentru ca patru milioane de români să plătească dobânzi mai mari decât în Europa. Şi asta este o statistică. Nu este niciun fel de justificare ca toţi românii să plătească preţul la gaz, la energie şi la combustibili mai mult decât se plăteşte în Europa. Asta este primul rezultat al globalizării. Domnule Cristoiu, acum 100 de ani Carl Marx a scos pe piaţă capitalul. Principiile din capital au fost foarte atrăgătoare pentru foarte mulţi oameni, sunau frumos. Consecinţa principiilor socialiste a fost comunismul, o dramă pentru multe ţări şi popoare. Astăzi, în anii 80, hai să ne întoarcem puţin, Ronald Reagan şi Margaret Thatcher au scos pe piaţă în condiţiile în care se prefigura deja căderea cortinei de fier conceptul de globalizare care, însemna atunci, nişte principii excepţionale. Libera circulaţie a forţei de muncă, a mărfurilor şi liberalizarea pieţelor financiare. Această teorie frumoasă se transformă astăzi, pe zi ce trece, într-o catastrofă de dimensiunile comunismului. Ce înseamnă asta, că peste câţiva ani, ca urmare a acestui fenomen, noi vom avea, dacă discutăm la nivel de media, vom avea online numai Facebook şi Google fără niciun fel de competiţie. Şi atunci, pe dumneavoastră vă acceptă că sunteţi maestru, pe mine mă dă afară că sunt capitalist şi vreau România stat-naţiune. Şi eu nu am unde să mă duc, nu mai am competiţie. Trebuie să înţelegeţi de ce. Donald Trump este atacat de Wall Street şi de marile companii americane. Pot să înţeleg de ce îl atacă Hollywood-ul dar nu pot să înţeleg de ce îl atacă marile companii. De ce? Pentru că el se opune monopolurilor, nu vrea să lase nici pe Facebook şi nici pe Google, chiar dacă sunt societăţi americane, să deţină monopol mondial pentru că după aia îl termină şi pe el. de aia el luptă şi cu Google şi cu Facebook şi cu alte mari concerne care visează să deţină monopolul în cât mai multe ţări din lume şi el spune „nu domnule, pentru că America era să o păţească”. A fost socialistul Obama care a deschis piaţa americană către importuri am început să avem şomaj americanii nu mai aveau de lucru, economia se prăbuşea, ia stai, stop, terminăm noi cu globalizarea şi venim cu conceptul Statele Unite e stat-naţiune. Asta este speranţa mea că dacă nu începea acolo degeaba vorbeam eu aici cu dumneavoastră despre stat-naţiune, numai că sunt câteva ţări în lume care se luptă pe viaţă şi pe moarte cu globaliştii ca să menţină un puternic sector economic. Şi ca să venim în Europa, trebuie să înţelegem de ce Polonia, Cehia şi Ungaria sunt atât de puternice, atât de forţoase. Pentru că timp de 30 de ani sau la început acum 30 de ani au avut conducători cu vederi capitaliste, Vaclav Havel care venea… Lech Walesa care ura socialismul. Noi am avut ghinionul să fin îndreptaţi către un socialism cu faţă umană care s-a transformat în ce s-a transformat. Aceste trei ţări şi-au protejat capitalul autohton şi economia, şi-au blocat pe cât posibil importurile şi au crescut exporturile. În Polonia e aproape imposibil să vinzi, dar din Polonia vine foarte multă marfă, mult mai ieftină decât în România. Aceste trei ţări, crescându-şi sectorul privat, economia şi exporturile, sunt independente, nu sunt dependente, nu au împrumuturi, nu depind de importuri şi atunci, ca şi Turcia, poate să bată cu pumnul în masă ca să-şi apere interesele, bunăoară preşedintele Poloniei s-a dus la Donald Trump, a negociat şi a obţinut ridicarea vizelor, iar al nostru preşedinte pentru că noi suntem rupţi în fund a obţinut o şapcă de doi bani. De ce Turcia îşi permite să sfideze Uniunea Europeană inclusiv Statele Unite în acest moment? Pentru că şi-a întărit economia atât de puternic încât nu mai este dependentă de nimeni. Este puternică.
Ion Cristoiu: Economia capitalistă, e importantă această precizare.
Viorel Cataramă: Da. Economia capitalistă. Toţi despre care vorbesc şi-au crescut sectorul privat capitalismul propriu şi sunt puternici. Şi atunci pot să vină la masă şi să spună, domnule, stai puţin, interesul meu, al României, este următorul. Mă duc înapoi. Donald Trump a spus, băi românilor, ştii ce ia las-o mai uşor cu licenţa 5G pentru China sigur, e partenerul nostru. Ai noştri ce-au spus, da, să trăiţi, am înţeles, aşa facem. Păi nu, te duci şi spui, domnule, dacă eu renunţ la licenţa 5G, România pierde 100 de milioane sau 100 de miliarde. Dă-mi o compensaţie să câştig 101 miliarde şi atunci o facă, dacă nu, o fac cu el. Păi nu poţi să-mi ceri mie să pierd bani numai pentru că sunt prieten cu tine, maestre.
Ion Cristoiu: Am înţeles.
Viorel Cataramă: Deci noi trebuie să negociem o economie puternică în aşa fel încât să ne ducem în toate ţările din lume, să vindem produsele româneşti cât mai mult şi să facem profit pentru România.
Ion Cristoiu: Dumneavoastră capitaliştii de ce nu reprezentaţi o forţă? De ce bugetarii impun presă, preşedinte, premier şi dumneavoastră nu impuneţi? Dumneavoastră, vorbiţi în numele lor?
Viorel Cataramă: Păi eu încerc acum să impun. Nu vedeţi că nu reuşesc să vă conving nici pe dumneavoastră?
Ion Cristoiu: Păi, nu. Pe mine m-aţi convins, e vorba de oamenii care sunt în spatele dumneavoastră, da? ştiu, aceste probleme de care spuneţi dumneavoastră chiar sunt reale, cunosc… De ce nu reuşiţi de 30 de ani dumneavoastră, capitaliştii, să vă uniţi, nu ştiu, să faceţi grevă, spuneţi de ce?
Viorel Cataramă: Pentru că socialiştii care conduc de 30 de ani au găsit toate mijloacele să ne slăbească aşa cum au găsit şi sindicatele păi ce, există sindicate cu adevărat serioase şi puternice azi?
Ion Cristoiu: Nu. Nu mai sunt, asta am observat.
Actualitate
Cum verifici dacă un site crypto are redacție reală sau doar conținut automat?
Am pornit de la o curiozitate destul de banală. Voiam să văd câte site-uri românești scriu despre criptomonede și, dintre ele, câte au chiar oameni care lucrează la ce publică. Am făcut o listă, am citit sistematic timp de câteva săptămâni și am ajuns la o cifră care mi s-a părut mică, mai mică decât mă așteptam.
Peisajul arată cam așa. Câteva publicații care se comportă ca niște redacții, cu semnături constante și cu subiecte urmărite în timp, apoi un strat mult mai gros de site-uri satelit care traduc automat fluxuri englezești, și la bază o rețea de domenii construite exclusiv pentru linkuri și afiliere. Ultimele două categorii produc, împreună, probabil nouăzeci la sută din textul crypto în limba română.
Nu e o dramă morală, e economie. Un site care scoate patruzeci de texte pe zi prinde cuvinte cheie pe care unul cu trei texte pe zi nu le prinde, iar traficul se transformă în comisioane de la exchange-uri. Problema apare când cititorul nu poate face diferența, pentru că aici informația se traduce direct în decizii cu bani.
Ce se schimbă când textul nu are pe nimeni în spate?
Un articol prost documentat despre rețete te costă o tavă de aluat. Unul prost documentat despre un token te poate costa o poziție întreagă. Diferența dintre capitalizarea de piață și valoarea complet diluată, tradusă neatent, schimbă complet impresia despre un proiect.
Am dat peste traduceri automate în care „billion” a devenit „bilion”, ceea ce în română înseamnă de o mie de ori mai mult. Am văzut o depunere pe un exchange prezentată drept achiziție instituțională, cu titlu triumfal. Nimeni nu a corectat nimic, luni de zile, pentru că nu era nimeni acolo care să citească.
Ideea nu e că folosirea unui model de limbaj strică un text. Ideea e că undeva trebuie să existe cineva care răspunde pentru ce scrie acolo. Absența acelui cineva se vede, dacă știi unde să te uiți, și nu îți trebuie cunoștințe tehnice pentru asta.
Semnătura, primul loc unde iese la iveală adevărul
Verificarea asta durează treizeci de secunde și rezolvă cam jumătate din cazuri. Dai click pe numele autorului și vezi unde ajungi. Dacă ajungi undeva, e deja un semn bun.
Cum arată o pagină de autor care rezistă la o verificare?
O redacție reală are toate motivele să își expună oamenii, pentru că oamenii sunt singurul lucru pe care concurența nu îl poate copia. Biografia e concretă, cu ani, locuri de muncă anterioare și un domeniu în care persoana chiar are experiență. Sub ea apare o listă de articole care se întinde pe luni sau ani, nu pe zece zile.
Caută legături spre exterior. Un profil profesional cu istoric, un cont public cu conversații reale, colaborări la alte publicații, orice ancoră care leagă numele de o persoană verificabilă. Dintre publicațiile românești pe care le-am parcurs, puține trec testul ăsta simplu, iar Cryptology.ro e una dintre cele care își asumă semnăturile în loc să publice totul sub un cont generic de administrator.
Fotografia spune și ea ceva. Caută imaginea invers, cu Google Images sau TinEye, și vezi dacă apare în bănci de imagini sau pe alte cincizeci de domenii. Chipurile generate încă greșesc detaliile mici, cerceii asimetrici, ramele de ochelari care nu se închid, fundalul care se topește în păr.
Autorii care apar peste noapte și scriu despre absolut orice
Un semnal subestimat este acoperirea tematică. Cineva care scrie luni despre fiscalitate, marți despre analiză tehnică pe grafice de patru ore, miercuri despre criptografie post-cuantică și joi despre un joc pe Solana nu e jurnalist, e o etichetă lipită peste o conductă de text.
Numără apoi articolele dintr-o zi obișnuită. Peste șase sau șapte texte lungi pe zi, constant, nu se pot produce de un singur om care și verifică ce scrie. Am găsit conturi de autor cu paisprezece materiale publicate într-o singură dimineață.
Există și varianta mai subtilă, cu autori reali al căror nume acoperă texte pe care nu le-au scris. Aici te ajută consistența vocii. Când tonul sare de la o formulare atentă la limbaj de comunicat între două articole semnate identic, cineva a împrumutat semnătura.
Ritmul publicării, indiciul pe care aproape nimeni nu îl verifică
Ăsta e trucul meu preferat, pentru că e greu de mascat. Deschide sitemap-ul site-ului, de obicei la /sitemap.xml sau /sitemap_index.xml, și uită-te la orele exacte. Fișierul e făcut pentru motoarele de căutare, nu pentru cititori, deci rareori e cosmetizat.
Când vezi articole apărute la 03:12, 03:15, 03:18 și 03:21, nu te uiți la o tură de noapte. Te uiți la un script care golește o coadă de texte. Redacțiile au ritm neregulat, cu aglomerări la orele când se dau anunțurile importante și cu tăceri lungi în weekend.
Sărbătorile sunt și mai concludente. Site-urile cu oameni în spate încetinesc vizibil de Crăciun, de Paște, în august. Un flux de patruzeci de texte pe zi în 25 decembrie e practic o mărturisire.
Un detaliu care mi-a atras atenția de mai multe ori este raportul dintre volum și interacțiune. Zece mii de articole publicate și zero comentarii, zero distribuiri, zero reacții, înseamnă un site construit pentru crawlere, nu pentru cititori.
Cum sună un text scris de cineva care chiar urmărește piața?
După verificările reci urmează partea care ține de citit atent. Aici diferența se vede cel mai clar, dar îți ia câteva minute în plus.
Detaliul verificat, cel pe care nu ai de unde să îl inventezi
Un om care a lucrat efectiv la o știre lasă urme de muncă. Un hash de tranzacție, adresa contractului, ora anunțului cu fusul orar precizat, numărul dosarului dintr-o acțiune a autorităților, formularea exactă din documentul oficial în loc de parafraza ei. Detaliile astea nu ajung în text dacă nimeni nu a deschis exploratorul de blocuri sau documentul sursă.
Conținutul automat merge invers, spre general. Îți spune că prețul a scăzut pe fondul incertitudinii pieței, ceea ce e adevărat pentru orice zi din istoria oricărui activ. Nu îți spune că scăderea s-a produs în patruzeci de minute după anunț, cu volum concentrat pe două perechi de tranzacționare.
Verifică și cine e citat. Nu surse din industrie sau experții consideră, ci un nume, o funcție, o postare pe care o poți deschide. Atribuirea vagă e cel mai ieftin mod de a umple un paragraf și cel mai frecvent semn al textului fabricat.
Nuanța, memoria și lucrurile care încă nu se știu
Un jurnalist care stăpânește subiectul își permite să spună că nu știe. Scrie că echipa nu a răspuns solicitării, că informația nu a fost confirmată independent, că există două explicații plauzibile și încă nu se poate alege între ele. Incertitudinea asumată explicit lipsește aproape complet din textele generate în serie, care preferă să sune sigure pe ele.
Contextul local e alt test bun pentru presa de la noi. Un text scris pentru cititorul român leagă subiectul de obligațiile declarative la ANAF, de aplicarea MiCA din 1 iulie 2026, de faptul că un anumit serviciu nu funcționează în România. Traducerea automată păstrează referințe la IRS și la conturi de pensii americane, care nu au ce căuta în discuția noastră.
Mai e ceva foarte greu de imitat, și anume memoria. O redacție care urmărește un subiect de doi ani scrie propoziții de tipul „spre deosebire de episodul din februarie anul trecut, când echipa a comunicat în patru ore”. Fluxul automat tratează fiecare știre ca și cum lumea ar fi început în dimineața aceea.
Testul știrii calde, cel mai rapid mod de a compara mai multe site-uri
Metoda asta îmi place pentru că dă rezultate în cinci minute și nu cere nimic tehnic. Alegi o știre apărută în ultimele douăzeci și patru sau patruzeci și opt de ore, ceva concret și verificabil, nu o analiză de piață. Apoi deschizi trei sau patru site-uri românești care au scris despre ea și le pui unul lângă altul.
Ideal e un subiect scurt, cu un fapt clar în centru, cum e stirea despre suspendarea contului X pentru Monad, unde poți verifica singur dacă ce scrie în text corespunde cu ce se vede pe platformă și pe grafic. Genul ăsta de știre funcționează ca un reactiv. Ori site-ul a verificat, ori a copiat de la altcineva, și se vede din primele paragrafe.
Uită-te la ce diferă între versiuni. Dacă toate patru au aceeași structură, aceleași trei paragrafe în aceeași ordine și aceleași cifre rotunjite identic, ai în față patru rescrieri ale unei singure surse englezești. Cine a lucrat serios aduce ceva în plus, o verificare proprie, o reacție obținută direct, o legătură cu un episod anterior.
Traducerea automată se demască prin mărunțișuri. Topica ciudată, prepozițiile puse după logica englezei, formulări de tipul compania a declarat într-un tweet, termeni tehnici traduși inutil, precum pană de flamură în loc de bull flag. Trei astfel de alunecări într-un text îți dau răspunsul fără să mai cauți altceva.
Ce face site-ul atunci când greșește?
Aici se separă apele definitiv. Orice redacție greșește, întrebarea e ce urmează după. Caută pe site articole cu note de actualizare, cu ora la care s-a intervenit și cu explicația scurtă a ce s-a schimbat.
O fermă de conținut nu corectează niciodată, pentru că nimeni nu recitește ce a publicat. Uneori articolul greșit dispare pur și simplu, alteori rămâne acolo ani de zile, cu prețul din 2023 prezentat la timpul prezent. Absența totală a corecțiilor pe un site cu zeci de mii de texte nu înseamnă perfecțiune, înseamnă abandon.
Verifică și dacă există o politică editorială publicată, adică o pagină care explică cum se verifică informația, cum se tratează conflictele de interese și ce se întâmplă cu materialele plătite. Nu e o garanție, un asemenea text se poate scrie frumos oricând, însă lipsa lui completă spune ceva despre priorități.
Dacă ai chef de un test practic, trimite un email pe adresa de contact semnalând o eroare reală. Răspunsul, sau tăcerea, îți spune tot ce trebuie să știi despre cine e acolo.
Banii din spate și advertorialul care nu se anunță
Nici o discuție despre credibilitate nu are sens fără partea financiară. Site-urile trăiesc din ceva, iar sursa banilor influențează ce publică. Unul care nu spune niciodată de unde vine venitul nu e neutru, e doar discret.
Cel mai frecvent semn sunt linkurile de afiliere ascunse în text. Treci cu mouse-ul peste un link către un exchange și uită-te la parametri de tip ref, aff sau utm_campaign, ori la un domeniu intermediar de redirecționare. Afilierea în sine nu e o rușine, o folosesc și publicații serioase, dar trebuie declarată, iar recomandarea nu ar trebui să depindă de comision.
Advertorialul nemarcat e mai greu de prins, deși are un miros al lui. Un text care laudă un proiect necunoscut fără nici o obiecție, cu numele platformei repetat de patru ori și cu ton de comunicat, a fost plătit. În harta pe care mi-am făcut-o, publicațiile care marchează vizibil materialele promoționale se numără pe degetele de la o mână, iar poziția declarată de Cryptology.ro, aceea de a funcționa fără sponsori și fără advertoriale mascate, e o excepție în piața românească, nu regula.
De la intrarea în vigoare a cadrului european pentru piețele de criptoactive, comunicarea comercială trebuie identificată ca atare și trebuie să fie corectă și neînșelătoare. Site-urile care se poartă ca și cum regula nu ar exista îți arată cât de serios tratează restul obligațiilor.
Ce afli în cinci minute din codul paginii și din arhivă?
Pentru partea asta nu trebuie să fii programator, doar curios. Click dreapta, vizualizare sursă pagină, și cauți câteva lucruri simple cu Ctrl+F.
Semnale ascunse în HTML și în datele structurate
Caută în cod cuvântul author. Multe site-uri au date structurate în format JSON-LD, unde apare autorul declarat către motoarele de căutare. Când în articol e afișat un nume frumos, iar în cod scrie admin, ai o inconsecvență care spune mai mult decât întreaga pagină despre noi.
Verifică textul alternativ al imaginilor. Mi s-a întâmplat să găsesc, în atributul alt, promptul complet folosit pentru generarea ilustrației, cu tot cu instrucțiunile de stil. E o scăpare tipică de flux automatizat, pentru că nimeni nu s-a uitat la ce a ieșit.
Pe instalările WordPress lăsate deschise poți deschide adresa /wp-json/wp/v2/users și vezi lista reală de conturi care publică. Uneori descoperi că cei doisprezece autori afișați pe site sunt de fapt un singur cont.
Ce îți arată trecutul domeniului?
Intră pe Wayback Machine și caută adresa site-ului. Te interesează de când există, ce a fost înainte și dacă a avut vreo schimbare bruscă de identitate. Un domeniu care în 2019 vindea anvelope, iar din 2024 e portal de știri crypto cu opt mii de articole, a fost cumpărat pentru autoritatea lui în motoarele de căutare.
Urmărește și ritmul de creștere. O publicație care a scos nouă sute de articole în primele trei luni de existență nu a construit o redacție, a pornit un generator. Un proiect editorial real crește mai lent la început, cu articole care se îmbunătățesc pe măsură ce echipa se așază.
Verifică în paralel pagina de contact. Adresă fizică reală, un CUI pe care îl poți căuta în registrul firmelor, un telefon care sună. Toate costă efort și responsabilitate, de aceea lipsesc de pe site-urile construite să rămână anonime.
Detectoarele de text generat automat și cât te poți sprijini pe ele
Întrebarea vine mereu, așa că merg direct la răspuns. Detectoarele sunt orientative, nu probatorii, mai ales pe română, unde au fost antrenate pe seturi mult mai mici decât pentru engleză. Am văzut texte scrise manual de jurnaliști cu douăzeci de ani de experiență marcate ca generate în proporție de nouăzeci la sută, doar pentru că erau bine structurate.
Invers funcționează la fel de prost. Un text generat și trecut printr-o rescriere umană superficială trece adesea drept curat. Folosește-le ca pe încă un indiciu, alături de restul, nu ca pe un verdict.
Ce funcționează mai bine decât orice detector este verificarea unui singur fapt. Ia o afirmație concretă, o cifră, o dată, un nume, și caut-o la sursă. Dacă nu se confirmă, restul textului nu mai contează.
Redacția hibridă, zona gri în care se află aproape toată lumea
Aș fi ipocrit dacă aș pretinde că folosirea inteligenței artificiale în redacții e o excepție. Se folosește peste tot, la transcrieri, la traduceri brute, la documentare rapidă, la variante de titlu. Întrebarea corectă nu mai e dacă un model a atins textul, ci dacă un om l-a citit și și-a pus numele pe el.
Diferența practică se numește responsabilitate. Într-o redacție hibridă sănătoasă cineva verifică cifrele înainte de publicare, taie afirmațiile care nu se susțin și răspunde dacă apare o reclamație. Într-o fermă de conținut textul merge din model direct în pagină, fără să îl fi citit nimeni, nici măcar după publicare.
Cel mai bun semn de sănătate rămâne transparența declarată. Publicațiile serioase au început să scrie explicit unde folosesc asistență automată și unde nu, exact cum au declarat cândva folosirea agențiilor de presă. Un site care spune ce face e mai credibil decât unul care tace și se preface că totul e scris cu pixul.
Testul de zece minute pe care îl poți aplica pe orice site
Când ajung pe o publicație nouă parcurg cam aceeași secvență, și rareori durează mai mult de zece minute. Încep cu semnătura unui articol recent și văd unde duce, apoi caut numele în afara domeniului. Dacă nu găsesc nimic, restul verificărilor devin mai degrabă curiozitate.
Trec la sitemap și mă uit la orele de publicare din ultimele trei zile, plus la volumul zilnic. Deschid două articole din categorii complet diferite și compar tonul și nivelul de detaliu. Caut apoi pe site cuvintele actualizare și corecție, ca să văd dacă cineva intervine vreodată peste un text deja publicat.
Ultimul pas e testul știrii calde, cu două sau trei site-uri comparate pe același subiect proaspăt. Acolo iese la iveală cine a muncit și cine a tradus. Dacă ar fi să păstrez un singur test din toate, l-aș păstra pe ăsta.
Ce a rămas pe lista mea scurtă după toată verificarea asta?
Rezultatul concret al exercițiului e o listă foarte scurtă de surse pe care le citesc dimineața și una mult mai lungă de site-uri pe care le deschid doar ca să văd ce se scrie, fără să iau nimic de bun. Nu e o metodă perfectă și mai greșesc, dar de când o aplic nu am mai luat o decizie proastă pornind de la un titlu.
Dacă ar fi să reduc totul la o propoziție, ar suna cam așa. Caută urme de om, adică nume care există și în afara domeniului, ore de publicare neregulate, corecții asumate, detalii pe care nu le găsești în alte cinci articole identice și o poziție clară despre bani.
Un site cu redacție reală te lasă să îi verifici afirmațiile. Îți dă sursa, îți dă contextul, îți spune ce nu se știe încă. Unul automat te ține în generalități, pentru că generalitatea nu poate fi contrazisă.
Piața se mișcă prea repede ca să îți permiți să citești pe încredere. Zece minute investite o singură dată în verificarea sursei valorează mai mult decât o sută de articole parcurse în grabă.
Întrebări frecvente
Este greșit ca un site crypto să folosească inteligența artificială la redactare?
Nu în sine. Contează dacă un editor uman verifică faptele, corectează textul și își asumă public rezultatul. Problema apare când materialul ajunge direct din model în pagină, iar semnătura de la început aparține unei persoane care nu există.
Cât de exacte sunt detectoarele de conținut generat automat pentru textele în română?
Mai puțin exacte decât pentru engleză, pentru că au fost antrenate pe seturi de date mult mai mici. Dau frecvent alarme false pe texte umane bine structurate și ratează texte generate care au fost rescrise sumar. Le poți folosi ca indiciu, niciodată ca dovadă.
Care este cel mai rapid semn că un articol e traducere automată?
Termenii tehnici traduși forțat și topica englezească rămasă în frază. Când citești pană de flamură în loc de bull flag sau găsești referințe la instituții americane fără legătură cu situația de la noi, ai răspunsul din primele paragrafe.
Ce fac dacă un site are autori cu poze și biografii, dar tot mi se pare suspect?
Caută numele în afara domeniului, pentru că un jurnalist real lasă urme, colaborări și un profil public verificabil. Caută și fotografia invers, ca să vezi dacă e imagine de stoc sau chip generat.
Un site care publică mult este automat o fermă de conținut?
Nu neapărat, însă volumul trebuie corelat cu mărimea echipei și cu ritmul publicării. Șase texte lungi pe zi de la un singur autor, la intervale de trei minute, inclusiv de sărbători, nu se pot produce manual. O echipă de zece oameni care publică douăzeci de materiale pe zi e cu totul altceva.
Cum verific dacă un articol este de fapt advertorial plătit?
Uită-te la ton și la linkuri. Lipsa oricărei obiecții, repetarea numelui proiectului, linkurile cu parametri de afiliere și absența etichetei de material promoțional formează combinația clasică. Publicațiile care respectă regulile europene de comunicare comercială marchează vizibil astfel de texte.
Câte publicații crypto cu redacție reală există în România?
Puține, dacă aplici criteriile din articol. Cele mai multe domenii care apar în căutări sunt site-uri satelit care traduc automat fluxuri englezești sau rețele construite pentru linkuri. Merită să îți faci propria listă scurtă și să o revizuiești o dată la câteva luni.
Merită să mă bazez pe un singur site de știri crypto?
Nu, oricât de bun ar fi. Pe subiectele care implică bani, compară cel puțin două surse independente și verifică faptul central la sursa primară, fie ea un document oficial, un explorator de blocuri sau anunțul echipei. Un site bun îți ușurează munca, dar nu ți-o scutește.
Actualitate
Ce citesc românii credincioși: 7 cărți creștine care nu lipsesc din bibliotecile din România
Într-o țară în care Biblia rămâne cea mai vândută carte, literatura creștină are un public fidel și surprinzător de tânăr. Librăriile online specializate în cărți creștine au crescut constant în ultimii ani, iar în topurile lor de vânzări nu domină neapărat clasicii teologiei, ci cărți practice, despre credință trăită zi de zi: cum te rogi când nu mai ai putere, cum crești un copil cu principii, cum ieși din anxietate fără să-ți pierzi speranța.
Am adunat șapte titluri care apar, an de an, printre cele mai cerute cărți creștine din România — o listă bună de pornire pentru cine vrea să înțeleagă ce citesc credincioșii de la noi.
1. „Destinat să domnești” — Joseph Prince
Cartea care l-a făcut cunoscut în România pe pastorul din Singapore. Mesajul e simplu și a prins la o generație obosită de vinovăție: relația cu Dumnezeu se bazează pe har, nu pe performanță. Este de ani buni una dintre cele mai vândute cărți creștine traduse în română și una dintre puținele care se citesc și de către oameni din afara bisericilor.
2. „Adevărata natură a lui Dumnezeu” — Andrew Wommack
Andrew Wommack este, după numărul de titluri publicate în română, cel mai prezent autor creștin american în librăriile noastre — peste 50 de cărți traduse. Aceasta e cea mai bună poartă de intrare: o carte scurtă, directă, despre diferența dintre Dumnezeul „supărat” din imaginația multora și cel al Noului Testament. Se recomandă des celor care „au avut o experiență proastă cu religia”.
3. „Vindecând bolnavii” — T.L. Osborn
Un clasic al literaturii evanghelice, scris în anii ’50 și retipărit continuu. Osborn a fost misionar în peste 70 de țări, iar cartea lui despre rugăciunea pentru vindecare a devenit manual în multe biserici din România. Nu e o lectură ușoară pentru sceptici, dar explică de ce tema vindecării ocupă un loc atât de important în credința multor români.
4. „Autobiografia lui George Müller”
Povestea adevărată a unui om care, în Anglia secolului XIX, a crescut peste 10.000 de orfani fără să ceară vreodată bani cuiva — doar prin rugăciune, spunea el. Indiferent ce crezi despre miracole, biografia lui Müller e una dintre cele mai citite cărți de „încredere în providență” și rămâne printre preferatele cititorilor români de toate vârstele.
5. „Principiile Împărăției” — Myles Munroe
Munroe, pastor din Bahamas dispărut într-un accident aviatic în 2014, a scris despre credință în limbajul dezvoltării personale: scop, potențial, conducere. De aici și succesul lui la tineri și la antreprenori creștini. „Principiile Împărăției” e cea mai populară carte a lui în România și se dă des cadou la absolviri.
6. „Identitate prin har” — Nicu Zaharie
Una dintre puținele cărți din listă scrise de un autor român, apărută la o editura Gold Books din Baia Mare. Tema — cine ești, de fapt, când nu te mai definești prin ce faci — e universală, iar cartea a circulat mult prin grupurile de studiu biblic din nord-vestul țării înainte să ajungă cunoscută la nivel național.
7. „Dumnezeu vrea să fii sănătos” — Andrew Wommack
Al doilea Wommack din listă, pentru că e și a doua lui carte ca vânzări în română. Un titlu provocator, care împarte cititorii în două tabere, dar exact de aceea se citește: pune întrebarea pe care și-o pun mulți credincioși când se îmbolnăvesc, și dă un răspuns fără ocolișuri.
Ce spune lista despre noi
Dacă te uiți la cele șapte titluri, apar trei teme mari: harul (Prince, Wommack), vindecarea (Osborn, Wommack) și încrederea practică în Dumnezeu (Müller, Munroe, Zaharie). Nu întâmplător: sunt exact temele pe care le caută un om obișnuit, cu griji obișnuite, nu teologul.
Mai e un detaliu: aproape toate aceste cărți au sub 200 de pagini și se citesc într-un weekend. Literatura creștină care se vinde în România azi nu e greoaie, ci apropiată de cititor — și asta explică, poate, de ce un domeniu pe care mulți îl credeau de nișă continuă să crească liniștit, an după an.
Actualitate
O perspectiva financiara sigura iti ofera o firma de contabilitate Bucuresti
In lumea afacerilor, deciziile importante sunt strans legate de situatia financiara a companiei. Pentru un antreprenor, nu este suficient sa stie cat incaseaza si cat cheltuieste. Este esential sa inteleaga ce se intampla cu banii companiei, care sunt obligatiile fiscale, unde pot fi reduse costurile si ce oportunitati exista pentru dezvoltare. In acest context, colaborarea cu o firma de contabilitate Bucuresti poate reprezenta un sprijin important pentru construirea unei perspective financiare clare si sigure.
Iata ce perspectiva iti poate oferi o firma de contabilitate Bucuresti
Informatii financiare care sustin deciziile
O afacere sanatoasa are nevoie de informatii financiare corecte si actualizate. Situatiile contabile pot oferi o imagine asupra veniturilor, cheltuielilor, profitabilitatii si obligatiilor companiei. Atunci cand aceste date sunt organizate si interpretate corespunzator, antreprenorul poate lua decizii bazate pe realitatea economica a firmei, nu doar pe impresii.
Un specialist in contabilitate poate transforma datele financiare intr-un instrument util pentru management. Astfel, devine mai usor sa fie identificata o perioada cu cheltuieli ridicate, sa fie evaluata evolutia veniturilor sau sa fie analizata eficienta anumitor investitii.
Control mai bun asupra cheltuielilor
Cheltuielile reprezinta una dintre principalele preocupari ale oricarei companii. Uneori, costurile mici si repetate pot trece neobservate, dar pot avea un impact important asupra bugetului anual.
Prin monitorizarea corecta a documentelor si a tranzactiilor, o firma de contabilitate poate contribui la o imagine mai clara asupra structurii cheltuielilor. Antreprenorul poate observa mai usor unde exista posibilitati de eficientizare si poate stabili prioritati financiare mai bine fundamentate.
Siguranta in relatia cu autoritatile fiscale
O perspectiva financiara sigura presupune si respectarea obligatiilor fiscale. Declaratiile, documentele si termenele de plata trebuie gestionate cu atentie, deoarece erorile administrative pot avea consecinte asupra bugetului companiei.
Colaborarea cu profesionisti in contabilitate poate reduce riscul unor greseli si poate asigura o organizare mai riguroasa a documentelor financiare. In acelasi timp, antreprenorul poate fi informat cu privire la obligatiile pe care le are si la modificarile legislative relevante pentru activitatea sa.
Sprijin pentru planificarea viitorului
Contabilitatea are un rol important si in planificarea financiara. Atunci cand antreprenorul cunoaste situatia reala a companiei, poate estima mai realist posibilitatile de investitie, extindere sau recrutare.
Datele istorice si rezultatele financiare pot contribui la stabilirea unor obiective concrete. In loc ca deciziile sa fie luate spontan, acestea pot fi construite pe baza unor informatii verificabile si relevante.
Mai mult timp pentru dezvoltarea afacerii
Externalizarea serviciilor contabile inseamna si reducerea timpului dedicat activitatilor administrative. Antreprenorul se poate concentra mai mult pe clienti, produse, servicii si strategia de dezvoltare, in timp ce partea financiar-contabila este gestionata de specialisti.
In final, o firma de contabilitate Bucuresti poate deveni un partener important pentru orice companie care isi doreste ordine, control si o perspectiva financiara mai sigura. Prin informatii corecte, monitorizare atenta si planificare responsabila, contabilitatea poate depasi rolul administrativ si poate deveni un instrument real pentru dezvoltarea sustenabila a afacerii.
-
Anunturiacum 2 zile
Anunt Public pentru Autorizația de construire nr. 37/28.07.2026 din 08/10/2026 emisa de UAT Oras Pucioasa
-
Anunturiacum 3 zile
Anunt Public pentru autorizatia 342 din 09.06.2026 emisa de PRIMARIA SECTOR 2 BUCURESTI
-
Lifeacum 3 zileCe simți la prima înghițitură de scotch față de bourbon: de ce contează mai mult gustul decât originea
-
Sanatateacum 2 zileCum alegi o clinică de recuperare ortopedică: ce să ceri, ce să eviți
-
Comunicateacum 2 zileAutoEco.ro crește cu 27,5% în S1 2026, până la 14,72 milioane lei, în timp ce retailul românesc scade cu 5,7%
-
Sportacum 2 zileJUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!
-
Uncategorizedacum 3 zilePardoseala se alege înainte de finisaj: detaliul acustic care schimbă confortul unei clădiri
-
Socialacum 12 oreSimona Maxim: “ Îmbrățișăm o viziune prin care să cuprindem esența jazzului și viitorul„








