O privire asupra obiceiurilor oamenilor din perspective multiple

0
128

Studiile de specialitate efectuate de oamenii de știință indică faptul că voința nu e deloc suficientă pentru a renunța la obiceiurile proaste. De aceea se poate explica de ce anume toate aceste documentate studii sugerează că punerea accentului pe puterea de voință individuală poate fi un lucru derutant sau chiar lipsit de speranță. În schimb, omul din această epocă postmodernă trebuie să găsească mereu alte strategii care nu necesită dezideratul de…”a fi puternic, de a se controla.” Cu ajutorul neuroplasticității ne putem schimba sau transforma în versiuni mult mai bune ale noastre,cel puțin la nivel psiho-mental.

Obiceiurile oamenilor, fie ele bune și rele i-au fascinat din cele mai vechi timpuri pe majoritatea filosofilor dar și pe cei care au decis din punct de vedere politic sau administrativ.Primii din cei menționați au realizat adevărate radiografii ale psihicului în schimb cei care au deținut puterea s-au folosit de slăbiciunile omenirii canalizându-le numai și numai să fie pe deplin obedienți, așa cum istoria a consemnat.

Aristotel în lucrarea intitulată Etica nicomahică a examinat noțiunile de virtute existente și a oferit această sinteză , una la fel de valabilă pentru omul zilelor noastre. Claritatea acestei aserțiuni ne poate duce cu gândul la o separare pe deplin justificată, fără drept de apel :„Unii gânditori consideră că oamenii devin buni, alții că este obișnuit, iar alții că este prin instrucțiune.” Filosoful grec a concluzionat că obiceiurile erau responsabile pentru absolut orice acțiune responsabilă.

În epoca modernă, obiceiurile au devenit un domeniu pe deplin semnificativ al cercetării științifice.Psihologii și psihoterapeuții au tot investigat geneza comportamentului obișnuit și impactul acestuia asupra sănătății și fericirii. Un exemplu în acest sens e dat de americanul William James, cel care practic l-a continuat Aristotel, atunci când a scris: „Toată viața noastră, în măsura în care are o formă certă, nu este decât o masă de obiceiuri, practic, emoțional și intelectual. . . ducându-ne iremediabil spre destinul nostru. ”

Dar, ce anume tot generează acest tip de comportamente, de obiceiuri? Nu este absolut niciun fel de „rețetă magică” pentru a renunța la unele dintre ele, în folosul nostru?

Este arhicunoscut faptul că fiecare din ființele umane are anumite obiceiuri dezvoltate în ceea ce privește stilul de viață. Mai concret, cu cât aplicăm mai des o acțiune și cu cât ne comportăm într-un anumit mod, cu atât mai mult această informație se transmite în creier și devine clar o obișnuință. Această calitate uimitoare de adaptare a creierului nostru este cunoscută sub numele de neuroplasticitate.

Human brain AMYGDALA – cross section

Fiecare din noi are anumite obiceiuri dezvoltate în ceea ce privește stilul de viață.Oamenii de știință folosesc termenul de neuroplasticitate pentru a descrie abilitatea creierului de a se adapta și de a se schimba prin reorganizarea neuronilor care pot forma noi conexiuni între ei pe baza instruirii și experienței acumulate de o persoană de-a lungul vieții.Acest proces se presupune a fi continuu, de aceea cei ce sunt capabili să învețe au toate șansele de a evolua.Este util de știut că, pe lângă faptul că ne putem ajuta să ne adaptăm vieții și să ne dezvoltăm cultural și spiritual, neuroplasticitatea reprezintă și șansa de a ne recupera după boli neurologice care ne pot afecta senzitiv, motor sau cognitiv.

Acest lucru se datorează faptului că, neuroplasticitatea permite neuronilor din creier să compenseze temporar sau definitiv, arii întregi afectate de leziuni sau de boală, prin formare de noi legături cerebrale, care înlocuiesc total sau parțial funcțiile afectate.

Studiile realizate sub conducerea profesorului Nina Kraus de la Northwestern University (NU) din SUA au demonstrat grație neuroplasticității felul armonios al conexiunilor neuronale făcute în timpul trainingurilor muzicale pregătesc creierul și pentru alte activități specifice comunicării umane.Conform profesorului Kraus,”explozia de cercetări din ultimii ani, concentrată pe efectele trainingului muzical asupra sistemului nervos are implicații puternice pentru educație.Cercetările efectuate în laboratoare din întreaga lume ale oamenilor de știință folosesc o gamă variată de metode de cercetare au condus la aceeași concluzie, confirmând afirmația profesorului american.

Din punct de vedere strict tehnic, științific și medical neuroplasticitatea este capacitatea creierului de a-și schimba structura și funcția fizică, pe baza experiențelor, comportamentelor, emoțiilor și chiar a gândurilor pe care le avem. Cu excepția câtorva perioade de creștere din copilărie, creierul se imagina a fi destul de stabil. Astăzi, știm că nu este deloc adevărat, din moment ce acest organ al gândirii are proprietatea de a fi capabil să se schimbe pe întreg parcursul vieții.Neuroplastica a obținut validarea științifică în ultima jumătate a secolului al XX-lea și are dese implicații pentru aproape fiecare aspect al vieții și culturii umane, de la educație și medicină la relații și fericire.

Descoperirea neuroplasticității e benefică pentru omenire deoarece se poate chiar demonstra că oamenii, indiferent de vârstă pot asimila lucruri noi dar, pot avea anumite obiceiuri, create chiar instantaneu.

Revenind la obiceiuri, anumiți psihologi sau psihoterapeuți sunt de acord că această soluție (insuficient promovată) ar necesita o finanțare adecvată, din moment ce se adresează bunăstării și sănătății omenirii secolului al XXI-lea.Cu cât va circula mai mult și mai util această practică, omenirea va progresa iar pasiunile omenirii în mod natural se vor metamorfoza, în sensul că și din punct de vedere medical vor fi eradicate multe suferințe, unele (sau majoritatea bolilor psihice) neavând în prezent efectele scontate.

Dar, destul de puțini dintre noi doresc să se gândească la beneficii iar pentru noi înșine suma acestor obiceiuri, a acestor obișnuințe ne transformă deseori în a tot fi pasivi.Pe toate canalele media, deopotrivă aceste chestiuni se ignoră sau se amintește extrem de rar, iar tot ceea ce primim are darul numai de a măguli sentimentul nostru cu fel de fel de false probleme sau chiar sloganuri (deseori publicitare) precum „Do! Do It! ” (Nike) sau  „Declare Your Path” (New Balance)  „Drink Coke” (Cola) etc

Multitudinea de obiceiuri ne consolidează credința în a avea autocontrol. În celebrul experiment cu bezelele –The Marshmallow Experiment -conceput de psihologul american Walter Mischel, in anii ’60-’70, pe cand era profesor la Universitatea Stanford. bezeleWalter Mischel a testat capacitatea unor preșcolari (de 4-5 ani) de a rezista tentației de a manca o bezea timp de 15 minute, pentru a obtine in plus inca o bezea. Un copil din trei a reusit sa reziste si sa astepte timpul stabilit pentru a obtine a doua bezea.Majoritatea copiiilor erau așezați singuri în fața unei bezele și erau notați dacă rezistă fără să o atingă. Determinarea rezultantă a nivelului de „funcție executivă” a copilului distinge câștigătorii și pierderile vieții, prezicând astfel de performanțe în cu totul alte domenii precum durata relațiilor și succesul în carieră. Dar cum poate fi asta dacă suntem doar creaturi legate de obiceiuri sau chiar dee obișnuință?

În cartea intitulată„ Obiceiuri bune, obiceiuri rele””(cartea recentă, comună a lui Farrar, Straus și Giroux), psihologul social Wendy Wood respinge determinismul și îndemnurile de a a fi proactiv și încearcă să ofere cititorului general idei mai realiste pentru a rupe obiceiurile. Pe baza activității sale în domeniu, e de acord cu ideea conform căreia sarcina de a susține comportamente pozitive și de a le anula pe cei negative ca fiind o interacțiune a deciziilor și a factorilor inconștienți. Mințile noastre au „mecanisme multiple separate, dar interconectate, care ghidează comportamentul”. Dar suntem conștienți doar de capacitatea noastră de luare a deciziilor – fenomen cunoscut sub numele de „iluzia de introspecție” – și poate fi motivul pentru care îi supraestimăm puterea. Funcțiile executive care fac ca puterea să ne ofere autocontrolul este „sentimentul de  pe care îl recunoaștem ca fiind al meu ”.

Chiar și persoanele care obțin un punctaj ridicat la chestionarele de autocontrol pot să-și datoreze virtutea aparentă față de factori situaționali, mai degrabă decât de puritatea lor. Un studiu al unor astfel de oameni din Germania a constatat că aceștia au raportat că rezistă tentației surprinzător de rar. „Și-au trăit viața într-un mod care ascundeau bezele aproape tot timpul” a scris Wendy Wood. Această observație duce la punctul de plecare al tezei cărții sale- calea către încălcarea obiceiurilor rele nu se află în rezolvare, ci în restructurarea mediului nostru în moduri care susțin comportamente bune.

Cu această ocazie Wood îl citează pe psihologul Kurt Lewin, care a susținut că comportamentul a fost influențat de „o constelație de forțe” analogă gravitației sau dinamicii fluidelor care fac ca râul să alerge mai repede sau mai lent. Aceste forțe funcționează în funcție de locul în care te afli, de cine e în jurul tău, de timpul zilei și de acțiunile tale recente. De aici se poate realiza ceea ce denumim a fi controlul situațional.

Scanările IRM funcționale au arătat cercetătorilor rețelele neuronale respective care sunt active în timpul activităților de rotație și conștiente. O scanare cerebrală a cuiva care învață o sarcină arată activitate în cortexul prefrontal și hipocamp, rețele asociate cu luarea deciziilor și controlul executiv. Odată cu repetarea unei sarcini, activitatea creierului se deplasează în alte zone (ale putamen -ului și ganglionilor bazali) adânci în ceea ce Wendy Wood numește „mașina rudimentară a minții noastre”- acolo o sarcină este transformată într-un obicei.

Aceste zone mai primitive ale creierului cer mai puțină energie mentală. Secvențe întregi de acțiuni devin legate, un proces cunoscut sub denumirea de „ciocnire”. Psihologul american conchide cu un exemplu edificator. Atunci când ajungem într-o mașină și pornim, nu trebuie să ne gândim la acțiunile separate de prindere a centurii de siguranță, pornirea motorului, punerea mașinii în timpul acționării, verificarea oglinzilor și eliminarea „unghiului sau a punctului orb „și apăsarea altor comenzi. Toți acești pași, incluși într-o singură unitate din memorie, sunt declanșați de semnalul de mediu pentru a ne urca în mașină. Acest lucru ne eliberează până să ne concentrăm asupra a ceea ce necesită cel mai mult o atenție conștientă. Ne putem gândi unde mergem sau la sarcinile zilei și să fim atenți la orice lucru neobișnuit pe drum.

Intrucât știm deja că nu ne naștem fericiți ci devenim, obiceiurile ne pot ajuta să fim optimi, cu rezultate deosebite, chiar cu pretenția de a fi sau a ne descoperi fericirea, indiferent de studiile cu caracter savant, deoarece creierul formează obiceiuri inconștient, iar rezoluțiile funcționează rar. Cu toate acestea avem dreptul de a spera și mai ales de a acționa, de a ne îmbunătăți, indiferent de ceea ce ni se oferă…

Sursa foto : Jan Buchczik, Adina Amironesei,www.myphoenixrisings.com

Bibliografie :

1.Etica Nicomahică a lui Aristotel

2.Principiile psihologiei de William James

3.Good Habits, Bad Habits: The Science of Making Positive Changes That Stick de Wendy Wood

4.Resolving social conflicts and Fiel Theory in Social Science de Kurt Lewin 

 

Acest material a fost conceput de către Prof. Dr. Daniel Mihai, redactor șef al platformei media independente Criteriul Național

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here