Breaking
Kelemen Hunor pune punctul pe i, în plină criză guvernamentală: „Problema cea mai mare este cum se vor uita creditorii României la țara noastră”
„Această coaliție s-a terminat”, a recunoscut și Kelemen Hunor. Liderul UDMR consideră, însă, că efectele crizei guvernamentale pot fi mult mai mari decât le anticipăm acum. „Problema cea mai mare este cum se vor uita creditorii României la țara noastră”, susține reprezentantul minorității maghiare.
Hunor arată că există o singură soluție ideală pentru a guverna țara: formarea unui Executiv din aceleași partide ca până acum.
Hunor: „Sunt câteva ieșiri dintr-o astfel de criză”
Chiar dacă nu o spune direct, ci cu subînțeles, președintele UDMR arată că Ilie Bolojan ar trebui debarcat de la Palatul Victoria.
„Nu știu care va fi următorul pas, fiindcă sunt câteva ieșiri dintr-o astfel de criză. Totuși, nu vreau să mă gândesc la niciuna dintre variante ca fezabile până când nu avem o discuție.
Se poate merge de la tabula rasa și nu există Coaliție, ne așezăm la masă cei care cred că pot forma o majoritate și totul se reia de la 0. Și celelalte variante sunt în jurul celor care rămân în Guvern, să se formeze o majoritate parlamentară, o majoritate de susținere fără să mai atragi pe altcineva în Guvern.
Sigur, există și varianta Opoziția preia guvernarea… Există foarte multe variante, până la conflict Guvern versus Constituție și ajungi la CCR, fiindcă sunt câteva situații care nu sunt reglementate în Constituție. De exemplu, după 45 de zile, dacă nu obține votul de învestitură, ce se întâmplă? Doar prin moțiune de cenzură pică Guvernul sau prin demisie. Deci, sunt câteva variante care trebuie discutate”, a afirmat Kelemen Hunor, la Digi24.
Atenție la creditorii României!
În același timp, liderul UDMR arată care este cea mai mare problemă, în acest moment. „Cum se vor uita creditorii României la țara noastră după ziua de joi”, spune Hunor.
„Dacă urcă peste 7% dobânda pentru împrumuturile cu care finanțăm deficitul, vom avea o problemă pe termen scurt, pe termen mediu, deci trebuie luat în calcul și acest aspect. Eu aș prefera să găsim o soluție, în sensul de a învesti un Guvern, prin Parlament”, este de părere președintele UDMR.
În continuare, el a spus că partidul pe care îl conduce nu are „niciun motiv” să se retragă din Guvern:
„Noi nu ne retragem, nu mă bag între PSD și PNL. Noi ne-am asumat guvernarea în această coaliție, nu pentru PSD, nu pentru PNL, nu pentru USR, ci am crezut că este o formulă pentru țara noastră, într-un moment extrem de dificil. Știam cu toții în ce situație ne aflăm anul trecut în iunie. Ne-am băgat pentru a pune umărul la rezolvarea acestor probleme. Nu pentru PSD, nu pentru PNL și nu pentru USR. Deci, nu avem niciun motiv să ne retragem din guvern.
Din punctul meu de vedere, e aproape inacceptabil ca cineva din afară să spună cine trebuie să fie pentru partidul din coaliție, pentru partidul cu care tu colaborezi și vrei să colaboreze în continuare, cine să fie premierul. Indiferent dacă vorbim de Bolojan, dacă vorbim de Grindeanu. Cei doi sunt în situația de a propune premieri. Deci, nu prea se acceptă așa ceva, fiindcă, dacă un partid acceptă așa ceva, este sfârșitul acelui partid. Indiferent de cine vorbim”.
Voturile AUR, decisive
Întrebat cum ar putea reîncepe negocierile cu PSD, Kelemen a spus:
„E o chestiune de încredere și, în politică, de foarte multe ori trebuie să pui în paranteză ziua de ieri și trebuie să deschizi o paranteză pentru ziua de mâine. În politică nu se poate altfel.
După ce acest guvern nu va mai avea susținere parlamentară și trebuie să găsească o soluție, președintele, împreună cu liderii tuturor partidelor, că până la urmă trebuie sa discutăm și de celelalte partide, dacă e vorba să începem de la 0, tabula rasă, atunci intră și celelalte partide în joc. Cine poate forma o majoritate? Sigur, eu aș dori să existe majoritate în jurul celor care au guvernat în această perioadă, că asta ar fi ideal”.
Potrivit lui Kelemen, o moțiune de cenzura fără AUR nu este posibilă pentru că „acesta este rezultatul alegerilor din 2024, acestea sunt formațiunile în Parlament, nu există altă cale”.
De ce nu este realist un guvern minoritar
Legat de posibilitatea de a avea un guvern minoritar, așa cum au sugerat liberalii, Kelemen Hunor a explicat de ce această variantă nu este realistă.
„Ești expus, ca și Guvern, la voința celor care te susțin și nu se află în Guvern și au alte interese legitime și politice. Și, atunci, există această vulnerabilitate și nesiguranță. Se poate găsi o soluție pentru PNRR și aici avem un termen până în august să închidem PNRR și asta trebuie să înțeleagă fiecare. Probabil că ar fi o altă soluție să încerci o formulă până când închidem PNRR. Absolut de formă, fiindcă altfel nu merge. Aici discutăm doar de formă, fiindcă conținutul nu o să fie pe placul multora”, a spus liderul UDMR.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
PNL și USR fac front comun în fața PSD. Bolojan: „Vom continua să asigurăm guvernarea” / Fritz: „Rămânem alături de premier în această luptă”. UDMR: „Această coaliție s-a terminat”
Cseke Attila îngrijorat că AUR ar putea câștiga dezbaterea, dacă partidele din coaliție nu ajung la o înțelegere: „Doi se ceartă al treilea câștigă”
Breaking
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.
Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.
Loading …
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.
Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.
„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!
Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.
Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.
În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.
Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.
Ce transmite Sorin Grindeanu
Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.
„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!
De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.
Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.
Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.
Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa
Breaking
În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM
În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.
Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.
Loading …
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.
„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.
- Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
- În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
- Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.
Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM
Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM
La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.
- Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
- În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.
Sursa – ANM
- Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
- S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.
Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.
Breaking
Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite
Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.
Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul
În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.
„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală.
De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump.
„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate.
Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.
Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020
Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020.
Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.
-
Uncategorizedacum o ziDebitare laser și îndoire tablă pe abkant lângă București: cum lucrează Laser Processing Romania
-
Uncategorizedacum 2 zileBergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova
-
Sanatateacum 22 de oreMagneziu: beneficii, tipuri si cum alegi suplimentul potrivit
-
Socialacum 2 zileInfecțiile urinare recidivante și sănătatea intimă – Legătura strânsă dintre flora vaginală și episoadele de cistită
-
Comunicateacum 2 zileCum îți evaluezi cota de piață locală atunci când concurezi în distribuția de materiale industriale
-
Politicaacum 3 zileCine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică
-
Lifeacum 2 zileCum dezinfectezi bucătăria profesională a unui restaurant, pas cu pas
-
Lifeacum 2 zileGhid de cadouri de Crăciun din aur: idei pentru ea, el și cei mici





