Hainele purtate de un revoluţionar împuşcat în cap în 1989, expuse în premieră la Cluj

0
23

Directorul MNIT, Felix Marcu, a declarat, joi, presei, că prin expoziţia „Cluj. 21.12.1989” se propune publicului o călătorie emoţională în trecut.

„La 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, MNIT organizează expoziţia-eveniment «Cluj. 21.12.1989», care este una de atmosferă, interactivă, şi porneşte de la ideea de sacrificiu uman, urmărind drama celor care au participat, direct sau indirect, la evenimentele revoluţionare din decembrie 1989. Expoziţia este organizată în 7 săli, de diverse teme, care transmit 7 stări. Printre ele avem sala «Eroii nu mor», care se referă la eroi căzuţi, a «Televizoarelor», despre cei care au privit Revoluţia la televizor, sau a «Viitorului», cu fotografii ale celor născuţi în decembrie 1989. Propunem publicului o călătorie emoţională în trecut, sperăm să realizeze drama petrecută atunci”, a spus Marcu.

Potrivit acestuia, în sala „Eroii nu mor” sunt expuse, pentru prima oară, hainele care au aparţinut unui inginer electronist în vârstă de 29 de ani, Mihai Călin Ţiclete, purtate de acesta în 21 decembrie 1989 în momentul în care a fost împuşcat în cap.

Curatorul expoziţiei, Ioana Gruiţă, a declarat la rândul său că din grija familiei lui Ţiclete, la MNIT se păstrează hainele pe care acesta le purta în clipa morţii – cămaşa pătată cu sânge, pantalonii şi paltonul, dar şi două fotografii ale acestuia, un portret al său şi una cu fetiţa sa în braţe care avea atunci 18 luni.

„Sala este realizată puţin teatral, cu foarte multă lumină pe acest erou, este o imagine destul de puternică care face publicul să se gândească la faptul că libertatea de care ne bucurăm acum a fost câştigată cu sânge”, a explicat Gruiţă.

Sala „Televizoarelor” cuprinde mai multe televizoare alb-negru, cu mileuri şi peşti din sticlă deasupra, fiind recreată şi o parte a unui apartament tipic din perioada comunistă.

„Exponatele sunt interactive, fiind colectate de la prieteni şi cunoştinţe”, a spus şi Ioana Cova, conservator în cadrul MNIT.

Preşedintele Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei Cluj, Aurel Coltor, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că este neclar locul în care a fost împuşcat Mihai Călin Ţiclete, existând două variante – fie în Piaţa Unirii, fie în zona fostului hotel „Astoria”.

„Rudele şi mama eroului Ţiclete susţin că acesta ar fi murit în zona Astoria. Există alte declaraţii că ar fi avut un conflict cu un militar în Piaţa Unirii care l-ar fi lovit în faţă cu patul puştii şi l-ar fi doborât la pământ, după care a fost împuşcat”, a precizat Coltor.

Expoziţia „Cluj. 21.12.1989”, care mai include fotografii de mari dimensiuni realizate în 21 decembrie 1989 în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca de Răzvan Rotta şi în 22 decembrie 1989 de Eugen Moritz, va rămâne deschisă până la începutul anului viitor.

Foto: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei / Facebook

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here