Connect with us

Actualitate

„Încalcă flagrant condiţiile Tratatelor de aderare a României la NATO şi UE şi Constituţia României!”

Publicat

pe

„Încalcă flagrant condiţiile Tratatelor de aderare a României la NATO şi UE şi Constituţia României!”

Prin intermediul Consiliului Economic şi Social (CES), semnatarii sesizării transmise preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Senatului României, Ion Marcel Ciolacu, respectiv Teodor Meleşcanu, trag un semnal de alarmă cu privire la pericolul pe care un potenţial vot de încredere acordat de Parlamentul României acestui proiect de act normativ l-ar reprezenta şi îi „somează” pe şefii celor două Camere să aprobe măsurile constituţionale care se impun împotriva iniţiatorilor.

Col.(r) Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) pentru Consiliul Naţional al Societăţii Civile (CNSC) şi Rodrigo Gabriel Maxim, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) pentru CSN Meridian susţin că iniţiativa în cauză ar fi o „infracţiune flagrantă” de încălcare a Constituţiei şi de exercitare a funcţiei de autoritate publică „cu rea credinţă” de către cei doi parlamentari UDMR.

Din acest motiv, şefii SCMD şi FSTFR cer, prin intermediul CES, respingerea iniţiativei legislative a deputaţilor UDMR Kulcsar-Terza Jozsef Gyorgy şi Biro Zsolt Istvan vizând instituirea autonomiei aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”, una care, spui sindicaliştii, ar pregăti segregarea pe criterii etnice şi declanşarea unui conflict secesionist, „eventual armat în centrul ţării”.

Dogaru şi Maxim fac referire la iniţiativa legislativă depusă la departamentul de Iniţiative Legislative al Camerei Deputaţilor cu numărul 898/18.12.2019 de către deputaţii UDMR Kulcsar-Terza Jozsef Gyorgy şi Biro Zsolt Istvan vizând instituirea autonomiei aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”.

Documentul a fost confirmat ca proiect de act normativ şi i s-a acordat numărul PL-x 670 în data de  23.12.2019.

„Subsemnaţii: Col.(r) Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) pentru Consiliul Naţional al Societăţii Civile (CNSC) şi Rodrigo Gabriel Maxim, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) pentru CSN Meridian, în conformitate cu art. 55, alin. 1 din Constituţia României privind apărarea ţării, vă atragem cu îngrijorare atenţia că aşa-zisul proiect legislativ încalcă flagrant condiţiile Tratatelor de aderare a României la NATO şi UE şi Constituţia României întregul său, cu deosebire articolele: Art.1 (art. 1.5) (…), Art. 2 (1-2) (…), Art. 3 (1-3) (…), Art.4 (2) şi Art. 6 (2) (…), Art. 12 (1-4), Art. 13, Art. 14 (…), Art. 30 (7) (…), Art. 44 (4) (…), Art. 54 (1-2), Art. 57 (…), Art. 82 (2) (…), Art. 118 (4-5) (…), Art. 119 (…), Art. 137 (1-2) (…), Art. 152 (1) (…) şi Art. 154 (1) (…)”, le transmit cei doi preşedinţilor Ciolacu şi Meleşcanu.

Sesizarea sindicaliştilor urmează să treacă prin subcomisiile de specialitate ale CES, luni, 6 ianuarie 2020, iar prin plen marţi, 7 ianuarie 2020, au declarat în exclusivitate pentru Gândul.info surse apropiate FSTFR.

„Scaunele secuieşti”

Potrivit documentului depus la Camera Deputaţilor, autonomia practicată în regiunea istorică Szekelyfold – Ţinutul Secuiesc – Terra Siculorum, prin modul de organizare a scaunelor secuieşti, datează din anii 1200.

„Autonomia scaunelor a funcţionat sub forma de autonomie teritorială, având o administrare proprie, structură socială şi administrativă specifică, drepturi speciale şi statut special”, se menţionează în PL-x 670.

Kulcsar şi Biro afirmă că „locuitorii scaunelor secuieşti, prin reprezentanţii lor aleşi, îşi afirmă dorinţa şi revendică dreptul la autonomie teritorială, la crearea cadrului legislativ prin adoptarea Statutului de Autonomie al Ţinutului Secuiesc – Szekelyfold – Terra Siculorum”.

Pe de altă parte, cei doi UDMR-işti precizează în expunerea de motive că „prin adoptarea prezentei legi nu este nicidecum vorba că Ţinutul Secuiesc s-ar rupe de România”, ci că „Ţinutul Secuiesc este un teritoriu al României care diferă de celelalte regiuni ale ţării, nu numai din cauza componenţei etnice, deoarece în decursul istoriei” acesta „şi-a păstrat un statut specific”.

„Autonomia trebuie concepută ca un pas important în procesul de democratizare şi descentralizare a ţării în spiritul principiului subsidiarităţii”, afirmă semnatarii iniţiativei legislative.

„Prin acest proiect de lege se urmăreşte realizarea solicitării exprimată prin petiţia adoptată Parlamentului şi Guvernului României de către autorităţile locale secuieşti, concomitent: aprofundarea democraţiei în România şi perfecţionarea statului de drept, prin garantarea legală şi instituţională a drepturilor secuimii prevăzute în documentele de mai sus. Una dintre importantele consecinţe a abordării legii ar fi fundamentarea durabilă a stabilităţii relaţiilor între populaţia majoritară română şi minoritatea maghiară, în consecinţă stabilitatea durabilă a relaţiilor româno-maghiare. Recunoaşterea şi acordarea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc ar duce la o reală conciliere româno-maghiare”, se precizează totodată în expunerea de motive.

Articolul 4 al proiectului de lege precizează că teritoriul regiunii autonomie cuprinde actualele judeţe Covasna şi Harghita, precum şi „scaunul istoric” Mureş (Marosszek) care aparţine judeţului Mureş.

Semnatarii legii propun opt astfel de scaune care cuprind 499 de localităţi de diferite dimensiuni, respectiv preşedinte al Ţinutului Secuiesc şi Preşedinţi Scaunali.

Mai mult, conform proiectului, vor exista trei tribunale, unul singur având doar un „Scaun” sub tutelă, restul trei, respectiv patru „Scaune”.

Vor exista, totodată, Consiliul Scaunal care ar trebui să stabilească structura organizatorică şi regulamentul de funcţionare a Comisiei Scaunale, care este aprobată cu ocazia votării membrilor Comisiei.

Demn de menţionat este şi faptul că acest Consiliu Scaunal, în cazul votului pentru această iniţiativă, va putea înfiinţa o Poliţie proprie, precum şi să asigure organizarea, funcţionarea, controlul şi îndrumarea învăţământului la nivel preşcolar, elementar, liceal, postliceal şi superior.

În plus, Consiliul Scaunal „are în competenţă adoptarea hotărârilor privind informarea în masă pe teritoriul scaunului”.

Şi Consiliul de Autoadministrare poate înfiinţa, la rândul său, în propria sa competenţă, organe pentru asigurarea ordinii publice, corespunzător prevederilor legale, în cazurile nereglementate în Constituţie.

„Consiliul de Autoadministrare este autoritatea administrativă autonomă a Ţinutului Secuiesc”, se mai menţionează în proiectul de act normativ.

Art. 18 din Capitolul III reglementează Autorităţile Ţinutului Secuiesc ca fiind: a) Autorităţile regiunii autonome – Consiliul de Autoadministrare, Comisia de Autoadministrare, respectiv Preşedintele Ţinutului Secuiesc; b) Autorităţile Scaunelor – Consiliul Scaunal, Comisia Scaunală şi Preşedintele Scaunului şi c) Autorităţile locale – Consiliul Comunal, Consiliul Orăşenesc, Consiliul Municipal şi primarul.

„Statutul de regiune autonomă a Ţinutului Secuiesc se poate desfiinţa numai prin referendum organizat în Ţinutul Secuiesc”, se precizează în iniţiativă.

„Reală conciliere”

Iniţiativă legislativă îşi propune o stabilizare pe termen lung a relaţiilor româno-maghiare.

„Recunoaşterea şi acordarea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc ar duce la o reală conciliere româno-maghiare”, se menţionează în propunere.

Asta la câteva luni de la ancheta pentru identificarea persoanelor care au acoperit cu saci negri de plastic toate cele 52 de cruci ale eroilor români, dar şi monumentul din Cimitirul Internaţional Valea Uzului, în cazul căruia UDMR a cerut intervenţia fostului premier Dăncilă.

Nu mai devreme de vineri, 17 mai 2019, membrii Consiliului Regional al Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc postau pe site-ul UDMR o informare potrivit căreia liderii comunităţii maghiare din România nu au recurs niciodată în ultimii treizeci de ani la instrumente care contravin principiilor democraţiei, care încalcă drepturile sau aduc afront demnităţii unei comunităţi.

„Consiliul Regional al Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc consideră că acoperirea, cu saci negrii, a crucilor amplasate de administraţia locală a oraşului băcăuan Dărmăneşti în Cimitirul din Valea Uzului este o provocare şi se delimitează atât de acţiune, cât şi de persoanele care au comis-o. Avem convingerea că această acţiune a avut ca scop discreditarea comunităţii maghiare din România şi distragerea atenţiei de la ilegalităţile autorităţilor locale din Dărmăneşti. Liderii comunităţii maghiare din România nu au recurs, nici astăzi, şi niciodată în ultimii treizeci de ani, la instrumente care contravin principiilor democraţiei, care încalcă drepturile sau aduc afront demnităţii unei comunităţi”, se preciza la acea vreme în documentul citat

Reprezentanţii UDMR considerau inacceptabilă insinuarea, conform căreia Uniunea ar avea orice legătură cu această acţiune condamnabilă.

„Facem apel la toţi cetăţenii, indiferent de etnie, să nu lase loc incitării la ură. Somăm administraţia locală a oraşului Dărmăneşti să înlăture monumentele amplasate ilegal în cimitirul din Valea Uzului”, se menţiona în comunicat.

În aceeaşi zi, poliţiştii băcăuani declanşau o investigaţie pentru identificarea persoanelor care au acoperit cu saci negri de plastic toate cele 52 de cruci ale eroilor români, dar şi monumentul din Cimitirul Internaţional Valea Uzului, în cazul căruia UDMR a cerut intervenţia fostului premier, Viorica Dăncilă.

Ceremonia de inaugurare în Cimitirul Internaţional Valea Uzului, din Dărmăneşti, judeţul Bacău a fost amânată, primarul susţinând că vrea să evite campania electorală. Ministerul Culturii susţinea, însă, că autorităţile nu aveau aviz.

La începutul lunii mai 2019, liderul UDMR Kelemen Hunor i-a cerut fostului prim-ministru Viorica Dăncilă să oprească denigrarea memoriei soldaţilor maghiari şi să intervină pentru oprirea deciziei Primăriei Dărmăneşti de amplasare a mormintelor soldaţilor români într-un cimitir din Harghita, unde sunt îngropaţi soldaţi maghiari.

Potrivit UDMR, cimitirul militar aparţine comunei Sânmartin şi a fost renovat din resursele proprii ale primăriei, din donaţiile Ministerului Ungar al Apărării şi din contribuţii ale unor persoane fizice, fiind amplasate aproximativ şase sute de cruci din lemn, pe care au fost inscripţionate numele soldaţilor maghiari ucişi în bătăliile din Valea Uzului.

 

Comentarii Facebook

Actualitate

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Publicat

pe

De

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.

Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.

Reducerea dezordinii și a distragerilor

Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.

Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.

De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.

Creșterea productivității angajaților

Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.

Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.

În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.

Un spațiu de lucru mai curat și sigur

Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.

Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.

Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.

Concluzie

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.

Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

Publicat

pe

De

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.

Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.

Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.

Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)

Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.

Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:

  • Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
  • Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
  • Creșterea confortului interior;
  • Prevenirea condensului pe margini.

Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.

Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul

O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.

Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:

  • Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
  • Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
  • Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.

Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.

Măsurarea performanței înainte și după schimbare

O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.

Evaluarea performanței se poate face prin:

  • Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
  • Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
  • Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).

După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.

Concluzie

Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.

Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Publicat

pe

De

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.

Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.

Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?

O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.

Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.

Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile

Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.

Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.

Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer

Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.

Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:

  • Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
  • Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
  • Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.

Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.

Concluzie

Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.

În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Actualitateacum 2 zile

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
Actualitateacum 2 zile

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Actualitateacum 2 zile

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin
Actualitateacum o săptămână

Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin

Oamenii adoră senzația de păr curat și proaspăt imediat după spălare, însă uneori exagerează cu tratamentele din dorința de a-l...

Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie” Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie”
Actualitateacum o săptămână

Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie”

Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului conservator Acțiunea Conservatoare, a reacționat ferm la informațiile potrivit cărora compania Pfizer solicită României plata...

Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri
Actualitateacum 2 săptămâni

Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri

Timișoara se află între orașele cu activitate economică diversificată, în care companiile din producție, tehnologie și servicii utilizează tot mai...

Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor
Actualitateacum 2 săptămâni

Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor

Gestionarea documentelor într-o organizație nu reprezintă doar o obligație administrativă, ci și un element esențial pentru funcționarea eficientă și protecția...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro