Guvernul a adoptat modificările la OUG 114, fără interzicerea cumului pensiei cu salariul de stat

0
183

„Guvernul a fost nevoit în prima şedinţa de guvern să adopte o OUG care să permită intrarea în vigoare a acestor prevederi pentru care şi a angajat răspunderea în faţă Parlamentuljui. Vorbind despre cumului salariului cu pensia care a fost atacat de PSD la CCR şi care, din respect pentru instanţă de contencios constituţional, în acest moment, Guvernul nu a adoptat o măsură cu privire la această prevedere tocmai pentru a aştepta punctul de vedere al CCR. În rest, sunt chestiuni necesare care trebuiau adoptate mai ales după intrarea în vigoare a legii bugetului de stat”, a anunţat la finalul şedinţei de Guvern, Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului.

Printre prevederile adoptate luni se numără prorogarea termenului de intrate în vigoare a pensiilor speciale pentru primari.

„Va trebui să rezolvăm o problemă care este creată de atacul la CCR al PSD împotriva Legii de corectare a ordonanţei 114. Suntem pregătiţi. După cum ştiţi o serie de măsuri de reformă, o serie de măsuri pe acre le considerăm necesare, cum ar fi îngheţarea salariilor demnitarilor, prorogarea termenului de intrare în vigoare a pensiilor speciale pentru primari, adică amânarea cu un an de zile. (…)De asemenea, încetarea detaşărilor în instituţiilor publice din afara instituţiilor publice sau plafonarea punctului de amendă care este legat de salariul minim şi alte mpsuri nu pot intra în vigoare din cauză că PSD a atacat la CCR legea de corectare a OUG 114. (…) Ca atare este vitală adoptarea acestor prevederi sub dformă de ordonanţă de urgenţă”, a spus Ludovic Orban, la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a anunţat că ordonanţa de urgenţă va cuprinde şi anularea taxei de 2% aplicată companiilor din energie.

Pe 23 decembrie, Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pe un proiect de lege care modifică prevederi din OUG 114, însă PSD a contestat actul normativ la CCR.Judecătorii Curţii au stabilit termen pentru transmiterea punctelor de vedere până în 20 ianuarie, urmând ca în 29 ianuarie să aibă loc dezbaterea.

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here