MEDIC chinez, trimis la Milano să lupte cu pandemia, STUPEFIAT că italienii NU respectă regulile

0
212

Un medic chinez reputat, ajuns la Milano, a vorbit într-o conferință de presă despre surpriza pe care a avut-o pe „bătrânul continent”: măsurile adoptate sunt „laxe” și modul în care sunt respectate e neserios. 

China a trimis o echipă de experți în Italia ca să ajute cu experiența lor la depășirea crizei prin care Peninsula trece. Unul dintre ei și-a exprimat stupefacția în mod public, chiar în ziua celui mai negru bilanț al Italiei, cu 627 de morți în 24 de ore.

“Aici în Milano, zona cea mai lovită de Covid-19, măsurile de izolare sunt foarte laxe. Văd că transportul public încă funcționează, oamenii se plimbă, se întâlnesc în hoteluri și nu poartă măști”, a declarat vice-președintele Crucii Roșii, Sun Shuopeng.

Cel mai negru bilanț în criza din Italia

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 4.032 de morţi în Italia, cu 627 de decese în plus faţă de miercuri, iar numărul total al persoanelor infectate până acum este de 47.021, au anunţat vineri seară autorităţile italiene.

Serviciul de Protecţie Civilă a anunţat vineri seară că bilanţul epidemic este de 4.032 de morţi în Italia, iar numărul total de cazuri de coronavirus a ajuns la 47.021, informează publicaţiile La Repubblica şi Corriere della Sera.

În ultimele 24 de ore, în Italia s-au înregistrat 4.670 de noi cazuri confirmate şi 627 de decese.

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here