REACȚIE. Polițiștii, înfuriați după ce judecătorii CCR au declarat necostituționale amenzile date pentru nerespectarea ordonanțelor militare. „Și-au bătut joc de noi!”

0
294

Polițiștii din structurile de ordine publică ale Ministerului de Interne, aflați în prima linie, alături de jandarmi, militari, polițiștii locali, au reacționat după decizia magistraților Curții Constituționale prin care amenzile uriașe date pentru nerespectarea ordonanțelor militare au fost declarate ilegale.

Hotărârea magistraților CCR nu a rămas fără ecou în rândul polițiștilor din stradă, care au și-au mărturisit nemulțumirile, în special, pe grupuri private deschise pe unele site-uri de socializare. Cei mai mulți dintre aceștia au ajuns la concluzia că toată munca depusă în cele două luni în care România a fost în stare de urgență și în care au oprit mii de oameni, unii dintre aceștia posibil infectați cu noul coronavirus, s-au bătut cu membrii unor clanuri și au dat amenzile impuse de lege, a fost în zadar. Și mai mult, în ultimă instanță, tot polițiștii au fost cei care au decontat și nemulțumirea publică generată de restricțiile de mișcare și sancțiunile uriașe.

„A fost munca în zadar! Am muncit și am riscat degeaba!”, a scris unul dintre agenții de ordine publică.
La rândul său, un coleg al acestuia a arătat că, deși aceste sancțiuni sunt prevăzute în lege, a ajuns să dea amenzi cu sentimentul că, pe undeva, face ceva abuziv.

La aceasta, spun polițiștii, s-a adăugat și faptul că, în percepția publică, încălcarea ordonanțelor militare nu ar mai trebui sancționată. „Mă lovesc de situația în care unii dintre cei pe care îi opresc îmi spun că amenzile s-au desființat”, a mai arătat unul dintre agenți.

În ciuda acestei situații, surse din Poliție au declarat, pentru Gândul.ro, că la ședințele de instructaj, susținute înainte de ieșirea în teren a fiecărei ture, agenții au fost instruiți să aplice sancțiunile la fel ca și până acum, pe motiv că, în ciuda deciziei CCR, aceste contravenții nu au fost desființare ci sunt încă menționate în lege.

Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol, a explicat, pentru Gândul.ro, că indiferent de ce a hotărât Curtea Constituțională, munca polițiștilor „se reflectă în numărul mic de infectări cu noul coronavirus”.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here