BREXIT. Președintele Parlamentului European: Boris Johnson nu pare dispus să ajungă la un compromis cu Uniunea Europeană

0
152

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a declarat joi că premierul Marii Britanii, Boris Johnson, nu pare dispus să ajungă la un compromis cu Uniunea Europeană pentru semnarea unui acord post-Brexit.

Astfel, Sassoli contrazice valul de optimism din ultimele zile cu privire la un eventual acord și avertizează că Uniunea Europeană este îngrijorată de „lipsa de entuziasm” a Marii Britanii în legătură cu identificarea unor puncte comune în timpul discuțiilor, informează The Guardian.

După ultimele discuții dintre cele două părți, premierul Boris Johnson a insistat că nu vede niciun motiv pentru care nu s-ar putea ajunge la un acord până la finalul lunii iulie.

„Suntem foarte îngrijorați, pentru că nu vedem prea mult entuziasm din partea autorităților britanice și nu vedem o dorință puternică de a ajunge la un acord care să mulțumească ambele părți. Desigur, fiind vorba de un acord, acesta ar trebui să asigure că nicio parte nu are un avantaj asupra celeilalte. Iar acest lucru ne pune într-o situație în care, sincer să fiu, suntem un pic îngrijorați”, a declarat Sassoli pentru The Guardian.

Uniunea Europeană este în continuare deschisă negocierilor

Miercuri, negociatorul-șef al UE, Michel Barnier, a reiterat că este dispus să negocieze pentru identificarea unor „compromisuri inteligente” în cadrul următoarelor runde de negocieri, care vor avea loc în iulie și august.

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, care a confirmat recent faptul că Guvernul său nu are niciun fel de intenție de a extinde perioada de tranziție după 31 decembrie 2020, a anunțat că își dorește semnarea unui acord cu Uniunea Europeană cât mai curând posibil.

Având în vedere divergențele relativ mari între Londra și Bruxelles, dar și timpul foarte scurt rămas pentru negocieri, există îngrijorări potrivit cărora decizia Marii Britanii de a nu extinde perioada de tranziție va afecta economia națională, care oricum este în criză, ca urmare a pandemiei de COVID-19.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here