Actualitate
Claudiu Stănășel, românul cu cea mai rapidă ascensiune în topul administrației italiene, detalii exclusive despre lupta cu pandemia din „linia întâi” a decidenților din orașul Prato/ Poveștile emoționante ale românilor din Italia care au decis să rămână în exil ca să-și protejeze familiile
”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.
”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.
”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.
În vara anului trecut, când presa italiană anunța victoria în alegeri a tânărului politician român Claudiu Stănăşel: cel mai tânăr consilier local din Italia (24 de ani) și, ulterior, Vicepreședinte al Consiliului Comunal din Prato, era imposibil de anticipat uriașa răspundere pe care urma să și-o asume în gestionarea administrativă a crizei de proporții declanșate de pandemie. Claudiu Stănășel a povestit în exclusivitate, pentru GÂNDUL.RO, cum s-a resimțit criza din vârful administrației italiene și cum au reușit autoritățile din Prato – regiunea Toscana – să traverseze pandemia cu cele mai puține cazuri pozitive și decese din cauza coronavirusului (456 cazuri pozitive si 43 de decese). În același timp, tânărul politician a dezvăluit un adevăr surprinzător: în realitate, cetățenii români responsabili cu reședința sau domiciliul în Italia nu au plecat spre România din dorința de a-și proteja familiile, dar și pentru că au beneficiat de șomaj tehnic și de îngrijire medicală la cele mai înalte standarde în Italia.
Claudiu Stănășel: „Cei care s-au întors în țară nu reprezintă românii din diaspora, în cele mai multe cazuri majoritatea sunt asistați sociali în România care au venit temporar la muncă în Italia”
Comunitatea românească din Toscana numără nu mai puțin de 100.000 de cetățeni români și în orașul Prato peste 4.000. Românii sunt „un exemplu de integrare pentru toate comunitățile de cetățeni străini din întreaga peninsulă. Avem o comunitate puternică și pregatită, care este bine implicată în contextul economic, social, cultural și politic”, spune Stănășel.
„Cei care s-au întors în țară nu reprezintă românii din diaspora, în cele mai multe cazuri majoritatea sunt asistați sociali în România care au venit temporar la muncă în Italia. Am avut foarte multe situații de urgență în acea perioadă și cu ajutorul reprezentanțelor diplomatice din Italia și ale avioanelor de tip charter puse la dispoziție de statul român au fost rezolvate toate cazurile care nu suportau amânare. Sistemul de sănătate din Italia, unul dintre cele mai puternice din Europa, nu a făcut niciodată diferențe între cetățenii români și italieni, problemele de sănătate apărute în această perioadă fiind gestionate la nivel local fără a fi necesară plecarea în România”, ne-a declarat Claudiu Stănășel.
Eforturile administrației orașului Prato au fost dublate de comportamentul disciplinat al cetățenilor, care au contribuit în mod remarcabil la evitarea situațiilor extrem de grave din alte provincii italiene
Tânărul politician spune că eforturile administrației orașului Prato au fost dublate de comportamentul disciplinat al cetățenilor, care au contribuit în mod remarcabil la evitarea situațiilor extrem de grave din alte provincii italiene, lovite devastator de pandemie.
„La începutul acestei crize toți au crezut că orașul Prato va fi unul din cele care vor avea cel mai mult de suferit din această criză, dat fiind faptul că este orașul cu cea mai mare prezență în procente de cetățeni chinezi din Italia, în jur de peste 30.000 dintr- un total de 200.000 de cetățeni. Acest lucru din fericire nu s-a întâmplat, ci dimpotrivă suntem unul dintre orașele cele mai mari din Regiunea Toscana, care a avut cele mai puține cazuri pozitive și decese”, ne-a declarat Claudiu Stănășel.
„Asistăm la un faliment total care a pus la pământ întreaga economie a Italiei, țară care înainte de Coronavirus trăia deja o criză economică accentuată”
Vicepreședinte al Consiliului Comunal din Prato, din partea partidului italian de dreapta Lega (condus de Matteo Salvini, Stănășel explică și actuala situație politică din Italia și despre eșecul Guvernului de a opri sau limita dezastrul.
„Am asistat la o serie continuă de promisiuni din partea guvernului italian care nici în ziua de azi nu au fost onorate, în consecință, nu au produs rezultatele dorite. Dacă pe planul sanitar a fost un dezastru care se putea evita, pe planul economic asistăm inclusiv în aceste zile la un faliment total care a pus la pământ întreaga economie a Italiei, țară care înainte de Coronavirus trăia deja o criză economică accentuată”
Claudiu Stănășel a inițiat deja un proiect în colaborare cu autoritățile române: Toscana-România, turism şi afaceri”
Un alt subiect important pe care îl are în vedere este dezvoltarea relațiilor economice între regiunea Toscana și România. Astfel, în februarie 2020, Claudiu Stănășel a vizitat România, alături de Lorenzo Marchi, assessore pentru domeniul turismului și patrimoniului în cadrul Primăriei din Prato și Ştefan Stănăsel, președintele Coordinamento Nazionale Cittadini Romeni in Italia (CNCRI), pentru a demara proiectul „Toscana-România, turism şi afaceri”.
Reprezentanții delegației italiene s-au întâlnit cu secretarul de stat Liviu Rogojinaru, cu care au discutat implementarea acestui proiect benefic de ambele părți.
Vă prezentăm în continuare, integral, interviul cu Vicepreședintele Consiliului Comunal din Prato, Claudiu Stănășel
GÂNDUL.RO: S-a împlinit, relativ recent, un an de când sunteți Vicepreședinte al Consiliului Comunal din Prato. Paradoxal, Prato și regiunea Toscana, care are cea mai mare populație de cetățeni de origine chineză, au fost mai puțin afectate de COVID decât alte regiuni cum ar fi Lombardia. Ce contribuție ați avut în gestionarea acestei crize și cum ați perceput criza- din punct de vedere sanitar, social și economic din această funcție?
La începutul acestei crize toți au crezut că orașul Prato va fi unul din cele care vor avea cel mai mult de suferit din această criză, dat fiind faptul că este orașul cu cea mai mare prezență în procente de cetățeni chinezi din Italia, în jur de peste 30.000 dintr- un total de 200.000 de cetățeni. Acest lucru din fericire nu s-a întâmplat, ci dimpotrivă suntem unul dintre orașele cele mai mari din Regiunea Toscana, care a avut cele mai puține cazuri pozitive și decese din cauza coronavirusului (456 cazuri pozitive si 43 de decese). Sunt mândru de cum s-au comportat cetățenii din Prato pe întregul parcurs al ultimelor luni.
Activitatea mea legată de această criză a început in luna Ianuarie 2020, atunci când am depus primul document în cadrul Consiliului local din Prato cu o serie de acțiuni și măsuri urgente pentru a ne pregăti pentru situația critică care a afectat grav nu doar orașul nostru ci toată Italia. Din acel moment până în ziua de azi, am depus în ședințele consiliului peste 20 de documente cu propuneri de măsuri pentru a ajuta cetățenii din Prato în fiecare din cele 3 faze al acestei crize. Am fost mereu alături de Primar și de toată echipa administrației locale pe teren, împreună cu forțele de ordine și asociațiile de voluntariat, cărora le mulțumesc în mod special pentru tot efortul și munca depusă de la începutul crizei până acum. Protagoniștii acestui succes care se vede astăzi în orașul cel mai puțin lovit de această criză, sunt cetățenii din Prato care au fost extraordinari și au demonstrat prin comportamentul lor că au înțeles gravitatea acestei situații încă de la început. Alături de noi, reprezentanții instituțiilor, am reușit împreună să evităm o situație mult mai tragică decât alte orașe sau regiuni care din păcate au trăit această experiență. Munca în echipă și eforturile făcute ne-au permis să menținem situația aceasta sub control pe tot parcursul ei, de la început până în prezent. Acum viața și-a reluat parcursul, dar cu foarte multe greutăți mai ales pe plan economic unde orașul nostru a fost lovit cel mai mult. Dar vreau să fiu pozitiv și sunt convins că așa cum am intrat împreună în aceasta criză, doar împreună vom reuși să ieșim din ea și să punem baza unui viitor mai bun pentru toată societatea noastră.
GÂNDUL.RO: Mulți români au plecat acasă, în România, la debutul crizei. Au fost români care au apelat la dvs pentru ajutor? Ne puteți detalia câteva astfel de situații?
Cetățenii români cu reședința sau domiciliul în Italia nu au plecat spre România din două motive: primul este că majoritatea dintre ei lucrau sau nu aveau cum să plece datorită faptului că au fost în șomaj tehnic și al doilea motiv: cunoscând gravitatea situației din Italia din acele momente , au vrut să își protejeze familiile din România.
Cei care s-au întors în țară nu reprezintă românii din diaspora, în cele mai multe cazuri majoritatea sunt asistați sociali în România care au venit temporar la muncă în Italia.
Am avut foarte multe situații de urgență în acea perioadă și cu ajutorul reprezentanțelor diplomatice din Italia și ale avioanelor de tip charter puse la dispoziție de statul român au fost rezolvate toate cazurile care nu suportau amânare.
Sistemul de sănătate din Italia, unul dintre cele mai puternice din Europa, nu a făcut niciodată diferențe între cetățenii români și italieni, problemele de sănătate apărute în această perioadă fiind gestionate la nivel local fără a fi necesară plecarea în România.
GÂNDUL.RO: Cum vedeți situația politică în Italia după coronavirus? Care sunt percepțiile și sentimentele oamenilor legate de politicile actualului Guvern? Ce grupări politice au câștigat capital de imagine în acest context și cu ce tip de mesaje?
Italia a fost prima țară lovită de Coronavirus în urma dezastrului din China și țara europeană care de la început până acum a suferit cel mai mult din această criză.
Guvernul italian nu are nici o scuză plauzibilă pentru greșelile pe care le-a făcut și pentru modul în care a gestionat această criză luând măsuri parțiale și cu întârziere, neluând în considerare de la început apelurile sistemelor de sănătate din regiunile afectate de virus. În plus nu au fost capabili și încă nu sunt nici în ziua de azi, să organizeze un plan cu o programare clară și soluții politice rapide care să aducă rezultate imediate pentru a ajuta întreaga țară în aceste luni complicate.
Am asistat la o serie continuă de promisiuni din partea guvernului italian care nici în ziua de azi nu au fost onorate, în consecință, nu au produs rezultatele dorite. Dacă pe planul sanitar a fost un dezastru care se putea evita, pe planul economic asistăm inclusiv în aceste zile la un faliment total care a pus la pământ întreaga economie a Italiei, țară care înainte de Coronavirus trăia deja o criză economică accentuată.
În prezent a luat amploare și mai mare în urma crizei cauzate de acest virus și de incompetența guvernului care nu a fost capabil să țină situația sub control și nici să programeze reîntoarcerea la normalitate. În acest moment în Italia, sondajele electorale precum și rezultatele ultimelor alegeri regionale care au avut loc în ultimele 12 luni, spun clar un lucru: majoritatea care conduce acest guvern în momentul de față nu mai reprezintă majoritatea alegătorilor cu drept de vot din Italia.
Câștigă teren partidele din opoziție, primul dintre ele este cel în care activez eu, Lega, condusă de Matteo Salvini. Majoritatea acestui guvern este zilnic într-un conflict permanent asupra oricărui subiect și acest lucru cu timpul, a creat și va crea în continuare o mare instabilitate care va dăuna tuturor. Noi avem nevoie de un guvern puternic și capabil care să scoată Italia din aceasta criză. Eu sunt convins că doar un guvern liberal de centru dreapta ghidat de Lega poate ajuta această țară venind cu programe și soluții clare pentru viitor care să dea speranță tuturor. Ne bazăm în primul rând pe o presiune fiscală mai mică și o susținere puternică a mediului de afaceri.
GÂNDUL.RO: Care este următoarea „provocare” politică pentru Claudiu Stănășel?
În această perioadă în regiunea Toscana ne pregătim de alegerile regionale, care vor avea loc în data de 20 Septembrie. Partidul meu, foarte mulți cetățeni, precum și aliații noștri din celelalte partide care formează coaliția de centru dreapta, au propus ca eu să fiu candidat pentru funcția de consilier regional. Am ales să nu candidez chiar dacă este o ocazie extraordinară pentru mine, dar consider că parcursul pe care l-am început acum un an în Consiliul Local din Prato este prea important pentru a îl întrerupe acum. Am multe de făcut încă și trebuie să realizez ceea ce am promis în campania electorală de acum un an. Am reușit deja să obțin rezultate, dar mai am nevoie de timp ca să pot duce la bun sfârșit proiectele începute în acest mandat.
Obiectivul meu este să candidez pentru alegerile parlamentare din Italia. Ar fi nu numai o victorie personală, ci o victorie pentru toți românii din Italia și pentru întreaga Românie. Un deputat român în parlamentul italian ar fi în primul rând un mare câștig pentru imaginea tuturor românilor din diaspora și un ajutor în plus pentru toți cetățenii români din Italia. Viitoarele alegeri parlamentare vor avea loc în anul 2023 (dacă nu vor fi alegeri anticipate), atunci cred că putem scrie împreună cel mai important capitol din istoria românilor din Italia din ultimii 30 de ani.
GÂNDUL.RO: Sunteți în legătură cu oameni politici din România? Aveți în vedere un proiect pentru românii din Italia?
Am fost mereu în legatură cu politica din România și cu oameni politici, indiferent de apartenența lor de partid. Sunt român și voi rămâne român, chiar dacă trăiesc în Italia, în Europa, la mine acasă, la Prato. A te integra într-o societate nu înseamnă să uiți de unde ai venit, ci dimpotrivă eu consider că trebuie să transmitem valorile, cultura și tradiția românească aici unde locuim pentru a aduce un plus valoare întregii societăți în care trăim. Mereu am spus că procesul de integrare are multe drepturi dar și multe obligații. Părerea mea este că cel mai important lucru pe care îl putem face și care stă în puterea noastră, este să contribuim la creșterea economică, culturală, socială, politică a societații în care trăim adăugand un plus de valoare în fiecare zi.
Pentru acest motiv am lansat un proiect foarte important: “Toscana – Romania: Turismo & Impresa”, un proiect instituţional, derulat pe două planuri, afaceri şi turism între România si Regiunea Toscana. Acest proiect a fost lansat de către Primaria din Prato la începutul lunii Noiembrie 2019 și apoi lam propus în România, la București, la Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri într-o întâlnire cu domnul Secretar de Stat Liviu Rogojinaru și echipa sa. Intenționez să extind ideea acestui proiect și în alte regiuni din Italia, spre exemplu Sicilia și Sardinia. Este pentru prima dată când Italia propune României un astfel de proiect instituţional și sunt convins că împreună vom reuși să obținem rezultate concrete, atunci când starea de urgență/ alertă cauzată de Coronavirus se va sfârși și vom putea începe derularea acestui proiect.
GÂNDUL.RO: Ce ne puteți spune despre diaspora românească din Italia?
Comunitatea românească din Italia este un exemplu de integrare pentru toate comunitățile de cetățeni străini din întreaga peninsulă. Aici in Toscana sunt în jur de 100.000 de cetățeni români și in orașul Prato peste 4.000. Avem o comunitate puternică și pregatită, care este bine implicată în contextul economic, social, cultural și politic. Avem un potențial extraordinar în care am mare încredere și în mod special sunt convins că noile generații de tineri români pot face diferența prin performanță și prin obținerea rolurilor de conducere în orice domeniu ei s-ar implica. Am susținut și mereu voi susține toți tinerii români care vor să se implice în politică dar și în mediul de afaceri sau în alte domenii, pentru că noi putem aduce un plus valoare societății în care locuim, aici in Italia. Dar pentru acest lucru trebuie să înțelegem că doar prin colaborare și munca în echipă putem obține rezultate pentru comunitatea românească din Italia și pentru orașele unde trăim alături de frații noștri italieni.
Actualitate
Ghid național 2025: cele mai căutate coșuri cadou pentru angajați și parteneri
În fiecare decembrie, companiile își pun aceeași întrebare: ce cadou alegem ca să fie și memorabil, și ușor de organizat? Răspunsul corect combină trei elemente: temă potrivită, buget segmentat și logistică fără sincope. Mai jos găsești un ghid clar, cu direcții valabile la nivel național pentru 2025 — util atât pentru echipe, cât și pentru relațiile B2B.
Tendințe care influențează alegerile din 2025
- Tradițional reinterpretat: gusturi românești curate, prezentare elegantă (mat satinat, panglică textilă).
- Premium discret: selecții rafinate fără ostentație, destinate boardului și partenerilor strategici.
- Fără alcool / Healthy: respect pentru diversitate, politici interne și preferințe personale.
- Local & artizanal: sprijin pentru producători români; povești de produs „de povestit”.
- Sustenabil: ambalaje reciclabile, cutii refolosibile, filler eco — fără a compromite look-ul.
Pentru o imagine rapidă a colecțiilor sezoniere, poți explora gama de cadouri Crăciun, cu opțiuni gândite pentru distribuție la scară națională.
Cum segmentezi bugetul (fără complicații)
- Echipă (volum mare): variante cu raport bun calitate/preț, ambalaj coerent și mesaj standardizat.
- Management & top performers: treci la premium discret și personalizare mai atentă.
- Parteneri strategici / clienți mari: mix tradițional + premium, cartolină personalizată pe proiect.
Regula de aur: păstrează aceeași linie vizuală pentru toate segmentele, dar calibrează valoarea conținutului.
5 teme care „livrează” constant
1) Tradițional românesc (reinterpretat)
Mesaj: căldură, rădăcini, respect pentru obiceiuri.
Potrivit pentru: echipe extinse, parteneri din industrii tradiționale.
Note: etichete clare privind alergeni; produse cu termene de valabilitate confortabile.
2) Premium discret
Mesaj: rafinament și apreciere autentică.
Potrivit pentru: management, board, parteneri strategici.
Note: 1–2 produse „erou” (ex. specialități gourmet), finisaje fine la ambalaj.
3) Fără alcool / Healthy
Mesaj: grijă pentru diversitate și wellbeing.
Potrivit pentru: IT/servicii, echipe cu politici HSE, medii internaționale.
Note: ingredientele trebuie să fie lizibile și transparente.
4) Local & artizanal
Mesaj: autenticitate, sprijin pentru producători români.
Potrivit pentru: parteneri externi, companii cu ADN local puternic.
Note: storytelling scurt (2–3 rânduri) despre originea produselor.
5) Eco & reutilizabil
Mesaj: responsabilitate și modernitate.
Potrivit pentru: branduri cu obiective ESG, companii tinere/tech.
Note: cutii refolosibile, filler reciclat, materiale certificate.
Matrice rapidă de potrivire (cine primește ce)
- Echipă operațională: tradițional + healthy, ambalaj robust; mesaj standard scurt.
- Team leads / middle management: upgrade de 15–30% față de echipă; element „wow” discret.
- Board / parteneri cheie: premium discret, cartolină personalizată, unboxing impecabil.
- Echipe hibride / remote: livrare la domiciliu, pachete compacte și sigure.
Unboxing-ul contează
Cadoul nu se termină la produse. Secvența deschiderii (capacul, hârtia de mătase, „eroul” central, etichetele) face diferența de percepție. Un unboxing bine regizat devine ușor de fotografiat, deci memorabil.
Mesajul care însoțește cadoul
Țintește 25–35 de cuvinte, legate de o reușită concretă din 2025 și o promisiune pentru 2026. Evită clișeele; două fraze sincere sunt suficient.
Greșeli de evitat
- Comenzi în ultimul moment: reduc opțiunile și cresc riscul de întârzieri.
- Uniformizare absolută: „aceeași cutie pentru toți” poate părea impersonală.
- Branding agresiv: preferă personalizare discretă (sleeve, etichetă, embosare fină).
- Filler ieftin sau produse care se mișcă în cutie: scade instant percepția de calitate.
Logistică națională, fără bătăi de cap
- Ferestre de livrare planificate din timp (la sediu sau la domiciliu).
- Batching pe orașe/zone; reduci costuri și crești predictibilitatea.
- Listă de distribuție curată (nume, adresă, interval), cu confirmare de primire.
Pentru relațiile B2B, când vrei echilibru între eleganță și predictibilitate, inspiră-te din selecțiile de cadouri corporate — gândite special pentru parteneri, clienți și echipe.
Concluzie
Un cadou reușit este rezultatul unei alegeri conștiente: temă potrivită publicului tău, buget segmentat inteligent și o livrare atentă. Așa se transformă „task-ul de decembrie” într-un ritual de recunoaștere care întărește echipele și parteneriatele, lăsând o impresie bună mult după sărbători.
Actualitate
Tot ce trebuie să știi despre tratamentele cu parafină – un ritual pentru piele catifelată și sănătoasă
Tratamentele cu parafină au devenit tot mai populare în saloanele de cosmetică, dar și pentru uz personal, datorită efectelor spectaculoase asupra pielii și chiar asupra sănătății. De la mâini uscate și crăpate până la picioare obosite sau articulații rigide, parafina este un aliat discret, dar eficient. Acest ritual de îngrijire combină relaxarea cu beneficiile terapeutice, oferind rezultate vizibile încă de la primele ședințe.
Ce este parafina și cum funcționează?
Parafina este o substanță derivată din petrol, rafinată și sigură pentru uz cosmetic. Are un punct de topire scăzut, ceea ce înseamnă că poate fi aplicată caldă pe piele fără riscul de arsuri. Căldura degajată determină dilatarea porilor și stimulează circulația sângelui, facilitând hidratarea profundă a pielii și absorbția nutrienților din cremele aplicate anterior. Parafina tratamente este, așadar, mai mult decât o simplă procedură cosmetică – este o combinație de estetică și terapie care ajută la regenerarea pielii și la relaxarea mușchilor.
Beneficiile tratamentelor cu parafină
Parafina are multiple beneficii, ceea ce explică popularitatea sa:
Hidratare intensă: căldura deschide porii și permite pielii să absoarbă mai bine loțiunile nutritive, lăsând-o catifelată și suplă.
Îmbunătățirea circulației: tratamentele cu parafină stimulează fluxul sanguin, ceea ce ajută la oxigenarea țesuturilor.
Efect calmant: pentru persoanele cu dureri articulare sau musculare, parafina poate aduce o senzație de relaxare și reducerea tensiunii.
Aspect estetic îmbunătățit: pielea devine mai luminoasă, uniformă și plăcută la atingere.
Aceste efecte se resimt imediat după procedură și se amplifică în timp, atunci când tratamentele sunt realizate regulat.
Cum se desfășoară un tratament cu parafină
Procesul este simplu, dar extrem de eficient. Mai întâi, zona care urmează să fie tratată (mâini, picioare sau coate) se curăță și se hidratează cu o cremă sau un ulei nutritiv. Apoi, partea respectivă se scufundă de câteva ori în parafina topită, până când se formează un strat uniform.
După ce parafina se solidifică ușor, zona este acoperită cu o folie sau cu mănuși speciale, pentru a menține căldura. După aproximativ 15-20 de minute, parafina se îndepărtează, lăsând pielea netedă și profund hidratată.
Tratamente cu parafină pentru mâini și picioare
Mâinile și picioarele sunt cel mai expuse factorilor externi, de la frig și vânt la spălări frecvente sau încălțăminte incomodă. Din acest motiv, ele beneficiază cel mai mult de tratamentele cu parafină. Pentru mâini, parafina este ideală mai ales în sezonul rece, când pielea devine uscată și predispusă la crăpături. Pentru picioare, efectele sunt duble: pielea devine mai fină, iar oboseala și rigiditatea sunt reduse. Astfel, tratamentul combină frumusețea cu confortul.
Tratamente cu parafină și manichiura profesională
Un alt domeniu unde parafina își arată eficiența este cel al îngrijirii unghiilor. Multe saloane folosesc tratamentele cu parafină ca parte a unui pachet complet de manichiură sau pedichiură, deoarece ele pregătesc pielea și cuticulele pentru o finisare mai elegantă. Dacă îți dorești un rezultat complet, consumabilele dedicate, precum consumabile unghii, sunt indispensabile. De la pile profesionale la tampoane de șters lacul, toate aceste detalii completează procesul și pun în valoare efectele hidratante ale parafinei.
De ce să alegi produse profesionale pentru tratamente cu parafină
Succesul unui tratament depinde nu doar de tehnică, ci și de calitatea parafinei folosite. Produsele profesionale sunt rafinate, sigure pentru piele și oferă rezultate vizibile mai repede. În plus, ele pot fi utilizate atât în saloane, cât și acasă, cu accesoriile potrivite. Platforme precum EpilatPRO.ro oferă o gamă variată de parafină cosmetică și accesorii dedicate, adaptate atât pentru proceduri profesionale, cât și pentru ritualuri de îngrijire personală. Alegerea unor produse de calitate este cheia unui rezultat sigur și de durată.
Un ritual de frumusețe și relaxare
Tratamentele cu parafină nu sunt doar o procedură cosmetică, ci un adevărat ritual de îngrijire. Ele îmbină frumusețea cu sănătatea, aducând pielii hidratarea de care are nevoie și corpului o senzație de relaxare profundă.
Indiferent dacă alegi să îți răsfeți mâinile, picioarele sau să îți completezi manichiura cu acest pas, parafina rămâne o soluție versatilă și eficientă. Iar atunci când alegi produse profesionale, cum sunt cele disponibile pe www.EpilatPRO.ro, ai certitudinea că fiecare ședință de tratament este sigură, eficientă și plăcută.
Frumusețea pielii și sănătatea mâinilor sau picioarelor tale merită un ritual special – iar tratamentele cu parafină sunt exact acel detaliu care transformă rutina în răsfăț.
Actualitate
Președintele Nicuşor Dan, la 10 ani de la atacurile teroriste din Paris: „Împreună rămânem uniţi în faţa urii”
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, joi, pe X, un mesaj la 10 ani de la atacurile teroriste din Paris, în care a subliniat nevoia unităţii în faţa atacurilor motivate de ură.
Nicușor Dan, președintele României FOTO: George Călin/Inquam Photos
„Astăzi comemorăm 10 ani de la atentatele tragice de la
Bataclan, Stade de France şi de pe terasele pariziene. Ne reculegem alături de
Franţa. Gândurile noastre se îndreaptă către victime, către familiile lor şi
către toţii cei ale căror vieţi au fost îndoliate. Este esenţial să colaborăm
pentru a clădi societăţi mai sigure şi mai tolerante. Împreună rămânem uniţi în
faţa urii”, a scris şeful statului, pe platforma online.
Turnul Eiffel, Primăria din Paris şi Statuia Republicii au fost iluminate
miercuri seară în albastru, alb şi roşu, culorile drapelului francez, în semn
de omagiu adus victimelor atacurilor jihadiste din 13 noiembrie 2015, scrie Agerpres.
Această iluminare simbolică va fi repetată joi pentru a comemora zece ani de la
cele mai grave atacuri de pe teritoriul francez după cel de-al Doilea Război
Mondial, soldate cu 132 de morţi, pe lângă cele două persoane care şi-au luat
viaţa din cauza stresului post-traumatic, sute de răniţi şi mii de persoane traumatizate.
-
Actualitateacum 2 zileTot ce trebuie să știi despre tratamentele cu parafină – un ritual pentru piele catifelată și sănătoasă
-
Actualitateacum o ziGhid național 2025: cele mai căutate coșuri cadou pentru angajați și parteneri
-
Lifeacum 16 oreCum să-ți gestionezi corect împrumuturile: sfaturi practice de la experți
-
Lifeacum 16 oreApilarnilul și vitalitatea masculină: ingredientul apicol care îți poate susține energia și tonusul
-
Lifeacum 16 oreTot ce trebuie să știi despre alegerea corectă a prizelor și întrerupătoarelor pentru noua casa ta
-
Comunicateacum 8 oreCele mai bune Reduceri pentru Bebelusi în 2025 – Ghid Complet pentru Părinți care Vor Calitate la Preț Corect
-
Comunicateacum 8 oreBrad Natural în Ghiveci 2025: Tradiția Vie Care Transformă Crăciunul în Amintire (și Apoi în Pădure)
-
Comunicateacum 8 oreSpațiul Vostru de Depozitare E Plin, Dar Capacitatea E Goală? Iată Ce Greșiți




