Perfect conștient, Stelian ne aruncă sub copitele PSD. A refuzat postul de vice oferit de PNL?!

0
376

Nu se aștepta nimeni probabil să se afle despre „marele luptător anti-PSD” Stelian că a fost avocatul lui Mazăre și că a beneficiat și el de contracte cu statul, având în vedere abundența contractelor de avocatură cu RAEDPP-ul – detalii. Șocul și mai mare de colaborare ascunsă PSD+USR a venit zilele trecute când s-a aflat detaliile negocierilor dintre PNL și USR, alianța ce ar fi trebuit și ar fi garantat victoria dreptei împotriva stângii politice la Constanța. Șoc și groază! USR Constanța, deși are zero experiență în administrația publică (adică nici măcar o grădiniță nu au administrat) a refuzat din partea PNL două posturi de viceprimar la primăria Constanța și două posturi de vicepreședinte la Consiliul Județean, în Condițiile în care USR Constanța este mai mult o adunătură de tineri cu expriență în adunatul semnăturilor pe stradă, în gașca lor găsind și mulți trâmbițari ai protestelor #Rezist, de asemenea lucru grav, faptul că au deturnat mișcarea civică #Rezist în una politică. Stelian are un orgoliu prostesc, alegând postul cald de parlamentar, în locul celui de viceprimar, lăsându-ne astfel poate încă patru ani sub copitele murdare ale PSD-ului la Constanța.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here